"<p>Coboară în adâncurile tale ca într-o fântână; și, la fel ca pe fundul fântânii delimitate, vei găsi ape subterane fără limite: sub individualitatea ta schimbătoare vei găsi existența neschimbătoare.<br />Majoritatea oamenilor cred că la moarte vor fi anihilați sau că vor trăi fără trup în spațiu și timp. Moartea nu este o anihilare și nici o continuare a vieții; odată cu moartea se dizolvă tot ceea ce este partea temporală, schimbătoare a omului: corpul, sentimentul, intelectul, întreaga personalitate; rămâne gol stratul de bază, în care nu există nicio posibilitate de schimbare, de creație, de distrugere.<br />Nu ființa omului încetează, ci ființa sa separată. Astăzi, omul poate cu greu să distingă între încetarea ființei sale și încetarea ființei sale separate: el își poate imagina doar ființa sa fără separarea sa, fără corpul său, sentimentele sale, conștiința sa, temporalitatea sa, caracterul său schimbător, ca pe o stare de leșin, de somn profund. Dar trecerea de la existența separată la existența impersonală, reală, nu este o diminuare, nici măcar o intensificare infinită; nu este un somn adânc, ci mai degrabă o plinătate de vigilență, în comparație cu care chiar și cea mai trează stare de viață este doar o ezitare orbitoare.<br />Cel care coboară în propriul strat de bază lasă în urmă toate sentimentele vieții, toate gândurile și posibilitățile, și se află acolo unde va fi după moarte, în atemporal, neschimbător, unde nu mai există "eu" și "nu eu", ci identitatea a tot cu tot, un infinit indivizibil. Nu este un întuneric de leșin, ci o strălucire luminoasă, o acțiune radiantă fără acțiune, o iubire totală fără sentiment; o veșnică neschimbare, dar nu o stare înghețată, ci o supranaturalitate a schimbării, în care sunt incluse toate variabilele, precum posibilitatea somnului în starea de veghe.</p>"