"<p>Omul pe care îl vezi intrând și ieșind: închis, individual; iar stratul cel mai adânc al ființei umane nu este închis, nu este individual, este interconectat cu tot, identic cu ființa unică de la baza tuturor formelor.<br />Infinitul atemporal care se desfășoară din spatele personalității finite în timp: e sufletul. Infinitul atemporal care nu are nevoie să se desfășoare: este Dumnezeu.<br />Limitele separate există doar în spațiu și timp; ceea ce este fără spațiu, atemporal: e neîntrerupt. Sufletul uman care iese din învelișul personalității este identic cu Dumnezeu, așa cum liniștea este cu liniștea, dar cum încetarea zgomotului este cu liniștea.<br />Omul, atunci când este eliberat de învelișul său, îl vede pe Dumnezeu în trei moduri: ca o ființă dincolo de "este", fără referință; ca iubirea care învăluie și radiază universul; și ca un suflet infinit care strălucește după dezintegrarea personalității finite.<br />Pentru omul imersat în Dumnezeu, nu mai există nimic de dorit sau de nedorit, nu mai există niciun grad; totul este iubire infinită și fără dorință. Pentru el, totul este la fel: totul este Absolutul Neschimbător, din care curg miriadele de fenomene schimbătoare. Dumnezeu conține totul, iar sufletul eliberat conține totul în Dumnezeu.</p>"