"<p>Dacă faci abstracție de tot ceea ce cunoști ca fiind ființa ta: de fapt acolo începe ființa ta.<br />Nu schimba corpul tău, mintea ta, persoana ta, cu ființa ta, cu tine însuți. Este doar auxiliarul tău; este doar bagajul tău, care este și gardianul nevoilor tale, și o povară apăsătoare.<br />Corpul tău nu ești tu, pentru că este doar o substanță care se schimbă constant: la vârsta de patruzeci de ani, nu mai există nici măcar o parte din corpul tău de douăzeci de ani. Dar nici emoțiile și intelectul tău nu sunt tu, pentru că nu erai încă, atunci când le priveai din leagăn. Cine ești tu? cel fără limite, care a apărut între granițe în momentul concepției tale.<br />Dacă îți consideri persoana mărginită ca fiind tu însuți, fă o inversiune copernicană: consideră totalitatea fără margini ca fiind tu însuți, iar persoana ta ca fiind o limită temporară, o simplă apariție, un "nu-sine".<br />Acolo unde senzația, impasibilitatea, gândirea, lipsa de gândire, schimbarea, imuabilitatea încetează; acolo unde ai crede că nu există nimic: acolo începe însăși ființa ta.</p>"