"

The main form of disruption of completeness is that it becomes female and male. The infant who is only approaching womanhood or manhood is as complete as the being who rises above individual separateness, who unites womanhood and manhood, dissolves them into the unchangeable.
Just as the female body and the male body need to be completed, so the female soul and the male soul are incomplete. Woman knows not light, man knows not warmth. Woman lacks the true creative power, man lacks the true life-force. Woman, if she strives for the lasting treasure of humanity, only truly grasps what is in her like a moving, lively, effervescent event: she regards the temple of creation as a snack-bar, a gossip corner. The man, when he is in the sweet games and warm intimacy of human breeding, becomes obscured, mechanized: he sees the temple of life as an occasion for comfort. The woman floats in the moving, hot current of life, detached, and only looks at that which is organically connected, breeding, nature: the man paddles in the universe, enclosed, and contemplates the objects of his interest as islands.
If a man sometimes sees into the soul of a woman, or observes a woman hidden beneath her own male being: he sees that in the reddish twilight, formless things that are washed into each other live in a hot pulsation like germs: if a man's soul or a man's being hidden within himself is revealed to the woman: she sees that things shimmer in a bluish grey light, separated from each other, statue-like.
A woman, when she works, radiates her joys, her sorrows, her whole world into her work; a man, when he works, shuts everything else out. The woman, when she plays cards, dissolves herself in the group of players and wants to win from the players: the man, when he plays cards, is drawn to the vicissitudes of the game and wants to win at the game. A woman, when she opens an orange and offers you a few cloves of it with a good heart, has almost opened herself, offering you from her own world of feeling what is hers to give you: a man, when he offers you food with a good heart, is glad to give you what is his. A woman wants to merge the life of the man she loves with her own life; a man wants to draw the woman he loves more closely to his own being. The woman seeks in love the intoxicating fulfilment of her life; the man seeks in love the intoxicating, ever-increasing wholeness of his.
The needs of woman and man do not overlap: that is why the woman's complement is not the excellent creative man, but the cavalier who is always hurrying and who is always carrying her along, dazzling her again and again, until this double flight finally becomes a family security; and the complement of the man is not the excellent, vitalizing woman, but the enchantress, who can stimulate his senses, and through this, enrapture his whole being, and, moreover, take over his convictions, his preferences, his plans. As it is rare for a woman to find in one person the cavalier and the head of the family, and a man the enchantress and the adaptable, hence the many disappointments.
A man's being is a hard core, a woman's being is all references. Family, wealth and other circumstances are, for the man, the shapers of his life: for the woman, life itself. A man can be truly known by examining him in himself, free from his circumstances; a woman by examining her relations to people and circumstances.
If a woman's novel is about the 'ideal man': a great conqueror of women, the perfect head of a family, a brave and decisive man, a man of great talent in everything, but we do not know where all this excellence fits in, because his being is no more than a dressed-up man-face in a clothes shop window. And the 'ideal woman' in the man's novel is all rosy delicacy and golden cleverness, but the only real aspect of her is that she is madly in love with the male hero, with whom the writer and the reader identify themselves involuntarily: she floats through the world as groundlessly as the sweet angels in Christmas cards.
Which is worth more: the woman or the man? It doesn't matter. Either can reach the ultimate: wholeness. But each in a different way: the man develops his own closed being into an ever more open, fuller one; the woman, like a soft warmth, flies into the ultimate soft, warm nest.

"

A teljesség megbomlásának fő-formája, hogy nő és hím lesz belőle. A nőség vagy hímség felé még csak közeledő kisgyermek éppúgy teljes, mint az egyéni különlét fölé emelkedő lény, aki a nőséget és hímséget egyesíti, a változatlanba oldja.

Ahogy a nő-test és férfi-test kiegészítésre szorul, épp így csonka a nő-lélek és férfi-lélek. A nő nem ismeri a világosságot, a férfi nem ismeri a meleget. A nőből hiányzik az igazi teremtő erő, a férfiból az igazi élet-erő. A nő ha az emberiség maradandó kincse felé törekszik, csak azt fogja fel belőle igazán, ami benne mozgalmas, eleven pezsgésű esemény-szerű: a teremtés templomát úgy tekinti, mint egy uzsonnázó-hely, pletyka sarok. A férfi, ha az emberi tenyészés édes játékaiban és meleg meghittségbe helyezkedik, elhomályosul, elgépiesedik: az élet templomát úgy tekinti, mint alkalmat a kényelemre. A nő oldottan lebeg az élet mozgó, forró áramában és csak arra figyel, ami szerves összefüggés tenyészet, enyészet: a férfi zártan határoltan evez a mindenségben és érdeklődése tárgyait szigetekként szemléli.

Ha a férfi olykor átlát egy nő lelkébe, vagy a saját férfi lénye alatt rejtetten létező nőt figyeli: látja, hogy vöröses félhomályban az egymásba mosódó, alaktalan dolgok csíraként forró lüktetésben élnek: ha a nő előtt feltárul egy férfi-lélek, vagy önmagában rejtett férfi lénye: látja, hogy kékes szürke fényben dideregnek a dolgok, egymástól elkülönülve, szobor-szerűen.

A nő, ha dolgozik, munkájába örömeit, bánatait, egész világát belesugározza; a férfi, ha dolgozik, munkájában minden mást elfüggönyöz előle. A nő, ha kártyázik, feloldódik a játszó csoportban és nyerni a játszóktól akar: a férfi, ha kártyázik, ráhurkolódik a játék váltakozására és nyerni a játékban akar. A nő, ha felbont egy narancsot s abból pár gerezdet jó-szívvel feléd nyújt, szinte önmagát bontotta fel, saját érzésvilágából nyújtja feléd azt, ami belőle téged illet: a férfi, ha jó szívvel étellel kínál, örül, hogy neked is adhat abból, ami az övé. A nő a szeretett férfi életét egybe akarja olvasztani a saját életével; a férfi a szeretett nőt saját lényéhez akarja fűzni mennél szorosabban. A nő a szerelemben életének mámorára-teljesülését keresi; a férfi a szerelemben a mámorzárt, folyton fokozódó egészét keresi.

Nő és férfi igénye nem fedi egymást: épp ezért a nő kiegészítője nem a kiváló teremtő férfi, hanem az arszlán aki folyton sürög és a nőt magával-sodorja, újra meg újra elkápráztatja, míg ez a kettős röpködés végül családi biztonsággá higgad; s a férfi kiegészítője nem a kiváló, éltető nő, hanem a bűbájos, aki a férfi érzékeit feltudja pezsdíteni, s ezen át egész lényét lelkesedésbe ragadni, s ráadásul át tudja venni az illető férfi meggyőződéseit, kedvteléseit, terveit. Mint hogy a nő ritkán találja meg egy-személyben az arszlánt és a családfőt, s a férfi a bűbájost és alkalmazkodót, innen a sok csalódás.

A férfi lénye kemény mag, a nő lénye csupa vonatkozás. A családi, vagyoni és egyéb körülmény a férfinál: életének formálója: a nőnél: maga az élet. Egy férfit akkor ismerhetünk meg igazán, ha körülményeitől mentesen, magába-véve vizsgáljuk, egy nőt akkor, ha az emberekhez és körülményekhez való vonatkozásait sorra-vesszük.

Ha egy nő regényében az „ideális férfi” szerepel: nagy nőhódító, tökéletes családfő, bátor és határozott cselekvő, bármihez kiváló tehetsége van, de nem tudjuk, a sok kiválóság hol fér el benne, mert lénye nem több, mint egy felöltöztetett férfi-arcú fabáb a ruhaüzlet kirakatában. S a férfi regényében szereplő „ideális nő” csupa rózsaszín finomság és arany okosság, de egyetlen igazi vonatkozása, hogy tűzön-vizet át szerelmes a férfi-hősbe, akivel önkéntelenül azonosítja magát az író is, az olvasó is: oly talajtalanul libeg a világban, mint a karácsonyi képeslapok édeskés angyalkái.

Melyik ér többet: a nő, vagy a férfi? Mindegy. Bármelyik elérheti a legvégsőt: a teljességet. De mindegyik más módon: a férfi saját zárt lényét fejleszti egyre nyitottabbá, teljesebbé; a nő, mint egy puha melegség száll a végső puha, meleg fészekbe.

"

Principala formă de întrerupere a completitudinii este aceea că devine femeie și bărbat. Copilul care doar se apropie de feminitate sau de masculinitate este la fel de complet ca ființa care se ridică deasupra separării individuale, care unește feminitatea și masculinitatea, le dizolvă în neschimbător.
Așa cum corpul feminin și corpul masculin trebuie să fie completate, tot așa sufletul feminin și sufletul masculin sunt incomplete. Femeia nu cunoaște lumina, bărbatul nu cunoaște căldura. Femeii îi lipsește adevărata putere creatoare, bărbatului îi lipsește adevărata forță vitală. Femeia, dacă luptă pentru comoara durabilă a umanității, nu înțelege cu adevărat decât ceea ce este în ea ca un eveniment în mișcare, viu, efervescent: ea privește templul creației ca pe un snack-bar, un colț de bârfă. Bărbatul, atunci când se află în jocurile dulci și în intimitatea caldă a reproducerii umane, devine obscur, mecanizat: el vede templul vieții ca pe o ocazie de confort. Femeia plutește în curentul mișcător și fierbinte al vieții, detașată, și privește doar ceea ce este legat organic, creșterea, natura: bărbatul vâslește în univers, închis, și contemplă obiectele interesului său ca pe niște insule.
Dacă un bărbat vede uneori în sufletul unei femei sau observă o femeie ascunsă sub propria ființă masculină: el vede că, în amurgul roșiatic, lucrurile fără formă care sunt spălate unele în altele trăiesc într-o pulsație fierbinte ca niște germeni: dacă sufletul unui bărbat sau ființa unui bărbat ascunsă în sine este dezvăluită femeii: ea vede că lucrurile strălucesc într-o lumină cenușie albăstruie, separate unele de altele, ca niște statui.
O femeie, atunci când lucrează, își radiază bucuriile, tristețile, întreaga lume în munca sa; un bărbat, atunci când lucrează, exclude orice altceva. Femeia, când joacă cărți, se dizolvă în grupul de jucători și vrea să câștige de la jucători: bărbatul, când joacă cărți, este atras de vicisitudinile jocului și vrea să câștige la joc. O femeie, atunci când deschide o portocală și îți oferă cu inimă bună câțiva căței din ea, aproape că s-a deschis pe sine, oferindu-ți din propria ei lume a sentimentelor ceea ce este al ei să îți ofere: un bărbat, atunci când îți oferă mâncare cu inimă bună, este bucuros să îți dea ceea ce este al lui. O femeie vrea să contopească viața bărbatului pe care îl iubește cu propria ei viață; un bărbat vrea să o atragă pe femeia pe care o iubește mai aproape de propria sa ființă. Femeia caută în iubire împlinirea îmbătătoare a vieții sale; bărbatul caută în iubire împlinirea îmbătătoare, mereu crescândă, a vieții sale.
Nevoile femeii și ale bărbatului nu se suprapun: de aceea, complementul femeii nu este excelentul bărbat creativ, ci cavalerul care se grăbește mereu și care o poartă mereu după el, uimind-o iar și iar, până când acest dublu zbor devine în cele din urmă o siguranță familială; iar complementul bărbatului nu este femeia excelentă, vitalizantă, ci fermecătoarea, care poate să-i stimuleze simțurile și, prin aceasta, să-i încânte întreaga ființă și, mai mult decât atât, să-i preia convingerile, preferințele, planurile. Cum este rar ca o femeie să găsească într-o singură persoană pe cavalerul și capul familiei, iar un bărbat pe fermecătoarea și adaptabilul, de aici și numeroasele dezamăgiri.
Ființa unui bărbat este un nucleu dur, iar cea a unei femei toate referințele. Familia, bogăția și alte circumstanțe sunt, pentru bărbat, factorii de modelare ai vieții sale; pentru femeie, viața însăși. Un bărbat poate fi cunoscut cu adevărat examinându-l în sine, liber de circumstanțele sale; o femeie examinând relațiile sale cu oamenii și circumstanțele.
Dacă romanul femeii este despre "bărbatul ideal": un mare cuceritor de femei, capul perfect al unei familii, un om curajos și hotărât, un om cu mare talent în toate, dar nu știm unde se încadrează toată această excelență, pentru că ființa lui nu este decât un chip de bărbat îmbrăcat în vitrina unui magazin de haine. Iar "femeia ideală" din romanul bărbatului este plină de delicatețe roz și inteligență aurie, dar singurul aspect real al ei este că este îndrăgostită nebunește de eroul masculin, cu care scriitorul și cititorul se identifică involuntar: ea plutește prin lume la fel de lipsită de fundament ca îngerii dulci din felicitările de Crăciun.
Care valorează mai mult: femeia sau bărbatul? Nu contează. Amândoi pot ajunge la final: la plenitudine. Dar fiecare într-un mod diferit: bărbatul își dezvoltă propria ființă închisă într-unul din ce în ce mai deschis, mai plin; femeia, ca o căldură moale, zboară în cuibul ultim, moale și cald.