"

The model of total-time in phenomenon-time: the idea-time. A person's life in idea-time does not begin with birth and does not end with death. Your vague, irresponsible acts in idea-time are always 'youthful', and your mature, responsible moments are 'old age', whether they occur at the age of twenty or seventy.
In ideal-time, the life of the one-man is always moving from the weaker to the different, and the life of humanity from the different to the weaker. For only the one-man always rises above the state of life; mankind as a whole is a formless mass that darkens.
The four main epochs of humanity in the time of ideas:
First, the Golden Age. The first Age of Man. The life of man is silent-virtuous, simple, mystery-less, in perfect harmony with disembodied forces and nature.
Second is the Silver Age. The unchanging base-layer and the changing personality are separated in man. Eternity radiates into the ephemeral in three ways: as being, as unqualified validity, as truth; as goodness drawing the temporal towards the timeless; and as the formal factor of the former two, as beauty. Human life is characterised by the proliferation of faculties, by the achievement of greatness without great difficulty. Heavenly help multiplies man's strength, and man does not always use his strength in the service of the one from whom he has received it. The rebellious man of the Silver Age is so powerful that disembodied forces can defeat him only in severe, alternate struggles.
Third is Ore Age. In human beings, the link between the unchanging and the changing is loosened, in need of constant reinforcement. Truth, goodness, beauty are no longer self-evident, but must be sought. The search for truth is science, goodness is law, beauty is art. The man of the Age of Ore is tenacious, hard-working, courageous, passionate, unyielding, vindictive; his stubborn diligence usually brings results. If he rebels, he has little strength to be a menace, but he is so tenacious that disembodied forces can only drain him with a torrent of fire and water.
Fourth is the Iron Age. In man there is no longer any connection between the unchanging and the changing, except in glimpses, in dreams. They know only the variable and lose their sense of the unchanging. They live entirely in a disjointed phenomenal world of space and time, and what is unbroken, transcendent of space and time: God, eternity, incorporeal forces, are all imagined separately in space and time, in the manner of phenomena in motion: thus human primordial knowledge becomes a confused fable. Some see the absurdity of this fable, and therefore deny God and the immortality of the soul and the afterlife; others, out of cowardice, want at all costs to believe in the impossible fable. The tragedy of the Iron Age is that the Iron Age man is a fool if he is an unbeliever and a greater fool if he is a believer. The good will to strive for truth, goodness and beauty is mostly there, but it is as hopeless as the flight of a bird without wings. Truth is replaced by a hundred different views, science by data-crunching and popularising mass-cultivation. Goodness has been replaced by sentimentality, which, while in one place it is moved to tears and dispenses sugar and honey, in another it is hateful and mercilessly strips. The law is replaced by all sorts of decrees which have nothing to do with morality, they are dictated by the interests of the ruling party; if the ruling party changes, what a day before you were in prison for, now you are placed by the meat pot for the same thing, and what a day before you were decorated, now you are hanged for the same thing. In the Iron Age, there are only guards and prisoners, and every time there is a change of regime, these two castes are exchanged. Beauty is replaced by desirability, art by entertainment and home decoration. The man of the Iron Age is as violent as he is helpless; he organizes, arranges, controls everything, but it becomes a mess; everything he tries to build is a pothole. He never turns against the higher power, for he does not know it; he does not need a flood to destroy it: if he lives up to his potential, he is ruined.
These four epochs exist in idea-time, not in historical time; but every stage of historical time bears the stamp of one of these four epochs.
Examine whether you yourself belong to the Golden, Silver, Ore or Iron Age?

"

A teljes-idő mása a jelenség-időben: az eszmeidő. Egy ember élete az eszme-időben nem a születéssel kezdődik és nem a halállal végződik. Homályos, felelőtlen tetteid az eszme-időben mindig „ifjúkoriak”, érett, felelős perceid pedig „öregkoriak”, független attól, hogy húsz, vagy hetven éves korodra esnek-e.

Az eszme-időben az egy-ember élete mindig a gyarlóbbtól a különb felé halad, az emberiség élete pedig a különbtől a gyarlóbb felé. Mert mindig csak az egy-ember emelkedik az életbeli állapot fölé; az emberiség egésze alaktalan tömeg, mely elsötétül.

Az emberiség négy fő-korszaka az eszme-időben:

Első az Aranykor. Az emberekben a változatlan alap-rétegük tiszta, világos és a változó tényezők minden nehézség nélkül, önkénytelenül köréje-rendeződnek. Az emberélet csöndes-derűs, egyszerű, titok-nélküli, teljes összhangban a testtelen erőkkel és a természettel.

Második az Ezüstkor. Az emberekben különválik a változatlan alap-réteg s a változó személyiség. Az öröklét háromféleképpen sugárzik át a mulandóba: mint létezés, felétlen érvény, igazság; mint az időbelit az időtlen felé vonó jóság; s mint az előbbi kettőnek formai tényezője, szépség. Az emberéletet a képességek burjánzása jellemzi, a nagyobb nehézség nélkül elérhető óriás-eredmény. Az égi segítség megsokszorozza az emberi-erőt, s az ember nem mindig annak szolgálatára fordítja erejét, akitől kapta. Az Ezüstkor lázadó embere oly hatalmas, hogy a testtelen erők csak súlyos, váltakozó harcokban bírják legyőzni.

Harmadik az Érckor. Az emberekben a változatlan és változó közti kapcsolat meglazul, folytonos erősítésre szorul. Az igazság, jóság, szépség már nem magától-értetődő, hanem keresni kell. Az igazság keresése a tudomány, a jóságé a törvény, a szépségé a művészet. Az Érckor embere szívós, szorgalmas, bátor, szenvedélyes, jussából nem engedő, bosszúálló; makacs szorgalmával többnyire eléri az eredményt. Ha fellázad: ereje kevés ahhoz, hogy veszedelmessé válhasson, de oly szívós, hogy a testtelen erők csak tűz-vízáradattal tudják letiporni.

Negyedik a Vaskor. Az emberekben nincs többé kapcsolat a változatlan és változó között, legföljebb villanásképpen, álomszerűen. Csak a változót ismerik s a változatlan iránti érzéket elveszítik. Teljesen a tér és idő bontott, jelenségvilágában élnek s azt, ami bontatlan, tér- és idő-fölötti: Istent, az öröklétet, a testtelen erőket, mind a térben és időben képzelik el külön-külön, a mozgalmas jelenségek mintájára: ezzel az emberi ős tudás zűrzavaros mesévé válik. Némelyek látják ennek a mesének képtelenségét, ezért Istent és a lélek halhatatlanságát s a túlvilágot tagadják; mások, gyávaságból, mindenáron hinni akarnak a lehetetlen mesében. A Vaskor tragédiája, hogy a vaskori ember balga, ha hitetlen és mégbalgább, ha hívő. Az igazság, jóság, szépség felé törekvő jószándék többnyire megvan, de éppoly reménytelen, mint a szárnyaszegett madár repülése. Az igazságot felváltja a százféle nézet, a tudományt az adat-bogarászás és népszerűsítő tömeg-művelés. A jóságot felváltja az érzelgősség, mely, míg egyfelé könnyekig meghatódik és cukrot-mézet osztogat, másfelé gyűlölködik és könyörtelenül vetkőztet. A törvényt felváltja mindenféle rendelet, melynek az erkölcshöz semmi közük, a vezetőség érdekéből fakadnak; ha változik az uralkodó-párt, akkor amiért egy nappal előbb börtönben ültél, most ugyanazért a húsosfazék mellé kerülsz, és amiért egy nappal előbb kitüntetést kaptál, most ugyan azért felakasztanak. A vaskorban csak őrök és rabok vannak, s minden rendszerváltozáskor e két kaszt megcserélődik. A szépséget felváltja a kívánatosság, a művészetet a szórakoztatás és lakásberendezési lim-lom. A Vaskor embere amilyen erőszakos, ugyanolyan tehetetlen; mindent szervez, rendez, irányít, de csak kuszaság lesz belőle; minden, amiből építeni akar, kátyúból van. Sosem fordul a felső hatalom ellen, hiszen nem is ismeri; kipusztításához nem kell vízözön: ha feléli lehetőségeit, tönkremegy.

E négy korszak az eszme-időben létezik, nem a történelmi időben; de a történelmi idő minden szakasza viseli e négy korszak valamelyikének bélyegét.

Vizsgáld meg, hogy te magad az Arany-, Ezüst-, Érc- vagy Vaskorszakba tartozol-e?

"

Modelul timpului total în timpul fenomen: timpul concept. Viața unei persoane în timpul concept nu începe odată cu nașterea și nu se termină odată cu moartea. Acțiunile tale vagi și iresponsabile din timpul-concept sunt întotdeauna "tinerețe", iar momentele tale mature și responsabile sunt întotdeauna "bătrânețe", indiferent dacă au loc la vârsta de douăzeci sau șaptezeci de ani.
În timpul concept, viața omului unic trece întotdeauna de la mai slab la diferit, iar viața umanității de la diferit la mai slab. Căci numai omul unic se ridică mereu deasupra stării de viață; omenirea în ansamblu este o masă fără formă care se întunecă.
Cele patru epoci principale ale umanității în timpul ideilor:
Prima, Epoca de Aur. Prima epocă a omului. Viața omului este tăcută - virtuoasă, simplă, fără mister, în perfectă armonie cu forțele neînsuflețite și cu natura.
A doua este Epoca de Argint. Stratul de bază neschimbător și personalitatea schimbătoare sunt separate în om. Eternitatea radiază în efemer în trei moduri: ca ființă, ca validitate necalificată, ca adevăr; ca bunătate care atrage temporalitatea către atemporal; și ca factor formal al primelor două, ca frumusețe. Viața umană se caracterizează prin proliferarea facultăților, prin atingerea măreției fără mari dificultăți. Ajutorul ceresc multiplică puterea omului, iar omul nu își folosește întotdeauna puterea în serviciul celui de la care a primit-o. Omul răzvrătit al Epocii de Argint este atât de puternic încât forțele neînsuflețite nu-l pot învinge decât în lupte severe și alternante.
Al treilea este Epoca Minereu. În cazul ființelor umane, legătura dintre neschimbător și schimbător este slăbită, având nevoie de o întărire constantă. Adevărul, binele, frumosul nu mai sunt de la sine înțelese, ci trebuie căutate. Căutarea adevărului este știința, bunătatea este legea, frumusețea este arta. Omul vârstei maturității este tenace, harnic, curajos, pasional, neînduplecat, răzbunător; sârguința sa încăpățânată aduce de obicei rezultate. Dacă se revoltă, are puțină putere pentru a fi o amenințare, dar este atât de tenace încât forțele neînsuflețite nu-l pot secătui decât cu un torent de foc și apă.
A patra este Epoca Fierului. În om nu mai există nicio legătură între neschimbător și schimbător, decât în licăriri, în vise. Ei cunosc doar variabilul și își pierd simțul neschimbării. Ei trăiesc în întregime într-o lume fenomenală dezarticulată a spațiului și timpului, iar ceea ce este neîntrerupt, transcendent spațiului și timpului: Dumnezeu, eternitatea, forțele incorporale, toate sunt imaginate separat în spațiu și timp, în maniera fenomenelor în mișcare: astfel, cunoașterea primordială a omului devine o fabulă confuză. Unii văd absurditatea acestei fabule și, prin urmare, îl neagă pe Dumnezeu, nemurirea sufletului și viața de apoi; alții, din lașitate, vor cu orice preț să creadă în fabula imposibilă. Tragedia epocii de fier este că omul epocii de fier este un prost dacă este necredincios și un prost și mai mare dacă este credincios. Voința bună de a lupta pentru adevăr, bunătate și frumusețe există în mare parte, dar este la fel de lipsită de speranță ca zborul unei păsări lipsite de aripi. Adevărul este înlocuit de o sută de puncte de vedere diferite, știința de adunarea datelor și popularizarea culturilor în masă. Bunătatea a fost înlocuită de sentimentalism, care, în timp ce într-un loc este emoționat până la lacrimi și împarte zahăr și miere, în altul este odios și dezbracă fără milă. Legea a fost înlocuită cu tot felul de decrete care nu au nimic de-a face cu moralitatea, ci sunt dictate de interesele partidului de guvernământ; dacă partidul de guvernământ se schimbă, pentru ce cu o zi înainte erai în închisoare, acum ești așezat la masa cu bunătățuri, iar pentru ce cu o zi înainte erai decorat, acum pentru același lucru ești spânzurat. În Epoca Fierului, există doar gardieni și prizonieri, iar de fiecare dată când are loc o schimbare de regim, aceste două caste sunt schimbate. Frumusețea este înlocuită cu dezirabilitatea, arta cu divertismentul și decorarea casei. Omul Epocii Fierului este pe cât de violent, pe atât de neajutorat; el organizează, aranjează, controlează totul, dar totul devine un dezastru; tot ceea ce încearcă să construiască este o groapă. El nu se întoarce niciodată împotriva puterii superioare, pentru că nu o cunoaște; nu are nevoie de un potop pentru a o distruge: dacă trăiește la înălțimea potențialului său, el este ruinat.
Aceste patru epoci există în timpul concept, nu în timpul istoric; dar fiecare etapă a timpului istoric poartă amprenta uneia dintre aceste patru epoci.
Examinați dacă voi înșivă aparțineți epocii de aur, de argint, de minereu sau de fier?