"

Man, in his immense arrogance and vanity, is willing to believe that he can live against the laws of the world, that he can subvert them and rebel against them with impunity. It is as if a drop of water said, "I am not like the sea." Or the spark: "I will not be burned by fire." But man is nothing but a mere part of the world, as perishable as milk or bear meat, as everything that appears one moment on the world's great market and then, the next, is consigned to the garbage or the cesspool. Man, in his corporeal nature, is not even a high element in the world; rather, he is a miserable aggregate of materials doomed to perish. Stone, metal, too, lives longer than man. Therefore, all that we represent to the world through our bodies is insignificant. Only our souls are stronger and more permanent than stone and metal - so we must never see ourselves in any other way than in the volumes of our souls. The strength that expresses itself in the perishable bodily fabric is not only a part of the world, but a meaning. This force is the human soul. Everything else we represent and display in the world is ridiculous and pathetic.

"

Az ember, mérhetetlen gőgjében és hiúságában, hajlandó elhinni, hogy a világ törvényei ellen is élhet, megmásíthatja azokat és büntetlenül lázadhat ellenök. Mintha a vízcsepp ezt mondaná: „Én más vagyok, mint a tenger." Vagy a szikra: „Rajtam nem fog a tűz." De az ember semmi más, mint egyszerű alkatrésze a világnak, éppen olyan romlandó anyag, mint a tej vagy a medve húsa, mint minden, ami egy pillanatra megjelenik a világ nagy piacán, s aztán, a következő pillanatban, a szemét- vagy a pöcegödörbe kerül. Az ember, testi mivoltában, nem is magas rangú eleme a világnak; inkább csak szánalmasan pusztulásra ítélt anyagok összessége. A kő, a fém is tovább él, mint az ember. Ezért mindaz, amit testünkön át jelentünk a világban, jelentéktelen. Csak a lelkünk erősebb és maradandóbb, mint a kő és a fém – ezért soha nem szabad másképpen látnunk magunkat, mint lelkünk térfogataiban. Az erő, mely a romlandó testi szövetben kifejezi magát, nemcsak alkatrésze, hanem értelme a világnak. Ez az erő az emberi lélek. Minden más, amit a világban jelentünk és mutatunk, nevetséges és szánalmas.

"

Omul, în imensa sa aroganță și vanitate, este dispus să creadă că poate trăi împotriva legilor lumii, că le poate submina și se poate revolta împotriva lor cu impunitate. Este ca și cum o picătură de apă ar spune: „Eu nu sunt ca marea”. Sau scânteia: „Nu vreau să fiu arsă de foc”. Dar omul nu este decât o simplă parte a lumii, la fel de perisabilă ca laptele sau carnea de urs, ca tot ceea ce apare la un moment dat pe marea piață a lumii și apoi, în clipa următoare, este trimis la gunoi sau la hazna. Omul, în natura sa corporală, nu este nici măcar un element înalt în lume; mai degrabă, el este un agregat mizerabil de materiale condamnate să piară. Piatra, metalul, de asemenea, trăiesc mai mult decât omul. Prin urmare, tot ceea ce reprezentăm lumii prin trupurile noastre este nesemnificativ. Doar sufletele noastre sunt mai puternice și mai permanente decât piatra și metalul - așa că nu trebuie să ne vedem niciodată altfel decât în volumele sufletelor noastre. Forța care se exprimă în țesătura corporală perisabilă nu este doar o parte a lumii, ci un sens. Această forță este sufletul uman. Tot ce altceva reprezentăm și afișăm în lume este ridicol și patetic.