"<p>Confruntarea constantă dintre chemarea și atracția lumii și prezența lumească, care este străină de ființa și înclinația mea, mi-a provocat multe complicații și confuzie în viață. Pentru că oamenii sunt creaturi sociale, iar această dispoziție frumoasă nu trebuie deloc disprețuită la ei: este corect ca oamenii să caute compania celuilalt și să afle opiniile celuilalt într-o conversație inteligentă și prietenoasă, iar dacă nu obțin nimic mai mult din întâlnirile lor decât o ușurare temporară a singurătății vieții, numai acest lucru merită micile probleme și inconveniente pe care le costă astfel de întâlniri. Omul este o creatură socială și în companie își dezvăluie cel mai adesea calitățile fine ale caracterului său: cel care conversează corect și cu răbdare, care se străduiește să afle opiniile semenilor săi despre lume și despre destinul uman într-un dialog atent și formulat plăcut, care răspunde obiecțiilor cu răbdare, care nu judecă prematur, care își formulează bine răspunsurile și care apoi, din înțelegere și curtoazie, refuză să se îndepărteze de ceea ce a ajuns să știe că este adevărul: un astfel de om, de fapt, îndeplinește cea mai frumoasă dintre îndatoririle umane atunci când iese în societate și acolo află opiniile semenilor săi și nu păstrează tăcerea asupra propriei opinii. Dar majoritatea oamenilor sunt împinși mai degrabă de vanitate, de dorința de a scăpa de plictiseală, în cercul semenilor lor; și este foarte rar să fi petrecut un timp printre oameni și să nu fi simțit după aceea nicio remușcare, ca și cum am fi fost părtași și complici la vreo desfrânare sau petrecere. Trebuie să avem mare grijă să evităm invitațiile la case unde proprietarii așteaptă de la „companie” un semn de distincție socială sau profesională. În astfel de întâlniri sociale, invitații sunt văzuți ca un fel de marfă rară pe care stăpânii casei o vând pe piața vanității lumești.</p> <p>Întotdeauna am evitat viața socială, versiunile ei lumești sau artizanale. Nici nu mi-a displăcut să fiu nevoit să jignesc oamenii care mă invitau la ei acasă de dragul vanității sau ambiției lor greșite. „A „invita” este o mare artă, necesită multă noblețe spirituală, tact, cunoaștere a oamenilor și a situațiilor. Iar a accepta sau a nu accepta o invitație: este o chestiune de caracter, ca toate întrebările umane.</p>"