"

Every time I went to the doctor, I couldn't escape the embarrassing and humiliating feeling that I was deceiving the good man who, according to his craft and knowledge of human nature, was treating me with concern and care, but in a completely hopeless way. For all that he could offer - remedies, various cures, water or rays, powders, and liquids - might have cured my kidneys, my liver, or my heart, but could not cure what is the sole cause of my illness: my way of life, which is the result of my character, my basic nature and inclination. Therefore, seriously and politely, to the best of our ability, we have always deceived each other, the doctor and the patient. Lifestyles cannot be cured, nor can they be changed, except temporarily.

That is why nature, wisely, takes care of diseases: because most people only rest their passions temporarily in the forced quarantine of ailments. "Il est quelque fois saine d'être malade!" - said a Frenchman. Most men would die at the age of forty-five if they did not rest for a few weeks in their sickbeds.

"

Valahányszor orvoshoz mentem, nem tudtam szabadulni a kínos és megalázó érzéstől, hogy megcsalom a derék embert, aki mestersége és emberismerete szerint, aggályosan és gondosan, de teljesen reménytelenül foglalkozik velem. Mert mindaz, amit ajánlhatott – az orvosságok, különféle gyógymódok, víz vagy sugár, porok és folyadékok –, talán gyógyította vesém, májam vagy szívem, de nem gyógyíthatta azt, ami a betegség egyetlen oka: életmódom, mely jellememből, alaptermészetemből és hajlamaimból következik. Ezért, komolyan és udvariasan, legjobb tudásunk szerint, de mindig megcsaltuk egymást, az orvos és a beteg. Életmódokat nem lehet gyógyítani, s megváltoztatni is csak ideiglenesen lehet.

Ezért gondoskodik a természet, bölcsen, a betegségekről: mert a legtöbb ember csak a nyavalya kényszerű vesztegzárában piheni ki időlegesen szenvedélyeit. „Il est quelque fois saine d’être malade!" * – mondotta egy francia. A legtöbb ember elpusztulna negyvenöt éves korában, ha nem pihenne meg közben néhány hétre a betegágyban.

"

De fiecare dată când mergeam la doctor, nu puteam scăpa de sentimentul jenant și umilitor că îl înșelam pe omul bun care, conform meșteșugului și cunoștințelor sale despre natura umană, mă trata cu îngrijorare și grijă, dar într-un mod complet fără speranță. Pentru că tot ceea ce putea să-mi ofere - remedii, diverse leacuri, apă sau raze, pulberi și lichide - ar fi putut să-mi vindece rinichii, ficatul sau inima, dar nu putea să vindece ceea ce este singura cauză a bolii mele: modul meu de viață, care este rezultatul caracterului meu, al naturii și înclinației mele fundamentale. Prin urmare, în mod serios și politicos, în măsura posibilităților noastre, ne-am înșelat întotdeauna reciproc, medicul și pacientul. Stilurile de viață nu pot fi vindecate, nici nu pot fi schimbate, decât temporar.

Acesta este motivul pentru care natura, cu înțelepciune, are grijă de bolnavi: pentru că majoritatea oamenilor își odihnesc doar temporar pasiunile în carantina forțată a afecțiunilor. „Il est quelque fois saine d'être malade!” - spunea un francez. Majoritatea bărbaților ar muri la vârsta de patruzeci și cinci de ani dacă nu s-ar odihni câteva săptămâni în patul lor de boală.