"<p>Oriunde ai refugia, muncă, rol sau comportament, oamenii nu te vor lăsa să pleci, îți vor întinde mâna, îți vor cere să participi la mișcările lor, să le împărtășești preocupările, planurile și speranțele, te vor trage de coadă, te vor ataca și te vor renega dacă te sustragi de la sarcinile comune. Trebuie să te stabilești - și dacă ești un artist, o persoană gânditoare, contemplativă, nu este ușor! - că trebuie să mergi cu oamenii. Trebuie să plângi și să râzi cu ei, și nu poți fi fericit și mulțumit decât dacă ei te lasă.</p> <p>Dar oamenii, spui tu, sunt oameni responsabili, simțitori și participanți doar individual; într-o mulțime sunt ca o turmă; cele mai ieftine sloganuri îi înfierbântă, cele mai josnice dorințe le strâng pieptul mulțimii. Cum pot să iau parte la treburile lor dacă nu vreau ca sufletul meu să fie afectat?</p> <p>Nu pot decât să răspund: păstrează-ți libertatea sufletului rămânând drept. Când mulțimea dorește de la tine ceea ce conștiința ta neagă, refuză-le dorința. Indiferent de costul sau consecințele unui astfel de comportament. Limita solidarității tale este dreptatea. Și tu ai lege și putere, nu doar ei. Această lege și această putere sunt justiția: ei îți pot sparge capul, dar nu îți pot lua această putere.</p>"