"

No human relationship is more poignant and deeper than friendship. In the relationship between lovers, yes, even between parents and children, how much selfishness and vanity! Only a friend is not selfish; otherwise, he is not a friend. Only a friend is not vain, because he wants all that is good and beautiful for his friend, not for himself. The lover always wants something; the friend wants nothing for himself. A child always wants to receive from his parents, to outshine his father; a friend neither wants to receive nor to outdo. There is no more secret and noble gift in life than friendship, which is unassuming, understanding, patient, and sacrificial. And there is none rarer.

Montaigne, reflecting on the feeling that had drawn him to La Boétie, said, "We were friends... Because he was he, and because I was I." This is more than accurate. And Seneca writes to Lucilius: "A friend loves, but a lover is not always a friend." This statement is more than accuracy: it is truth. All love is suspect because selfishness and miserliness lurk in its ashes. Only the affection of a friend is unselfish, without interest or the play of the senses. Friendship is a service, a strong and serious service, the greatest human test and role.

"

Nincs emberi kapcsolat, mely megrendítőbb, mélyebb lenne, mint a barátság. A szerelmesek, igen, még a szülők és gyermekek kapcsolatában is mennyi az önzés és a hiúság! Csak a barát nem önző; máskülönben nem barát. Csak a barát nem hiú, mert minden jót és szépet barátjának akar, nem önmagának. A szerelmes mindig akar valamit; a barát nem akar önmagának semmit. A gyermek mindig kapni akar szüleitől, túl akarja szárnyalni atyját; a barát nem akar kapni, sem túlszárnyalni. Nincs titkosabb és nemesebb ajándék az életben, mint a szűkszavú, megértő, türelmes és áldozatkész barátság. S nincs ritkább.

Montaigne, mikor eltűnődött az érzés fölött, mely La Boétie-hez fűzte, ezt mondotta: „Barátok voltunk... Mert ő volt ő, s mert én voltam én." Ez felette pontos. S Seneca ezt írja egyhelyt Luciliusnak: „Aki barát, szeret, de aki szeret, nem mindig barát." Ez a megállapítás több is, mint pontosság: ez már az igazság. Minden szeretet gyanús, mert önzés és fukarság lappang hamujában. Csak a barát vonzalma önzetlen, nincs benne érdek, sem az érzékek játéka. A barátság szolgálat, erős és komoly szolgálat, a legnagyobb emberi próba és szerep.

"

Nicio relație umană nu este mai emoționantă, mai profundă decât prietenia. Cât de mult egoism și vanitate există în relația dintre îndrăgostiți, da, chiar și între părinți și copii! Numai un prieten nu este egoist; altfel, el nu este un prieten. Numai un prieten nu este vanitos, pentru că vrea tot ce este bun și frumos pentru prietenul său, nu pentru el. Iubitul vrea întotdeauna ceva; prietenul nu vrea nimic pentru el. Un copil vrea întotdeauna să primească de la părinții săi, să-și întreacă tatăl; un prieten nu vrea nici să primească, nici să întreacă. Nu există dar mai secret și mai nobil în viață decât prietenia, care este modestă, înțelegătoare, răbdătoare și sacrificială. Și nu există unul mai rar.

Montaigne, reflectând la sentimentul care îl atrăsese la La Boétie, spunea: „Am fost prieteni... Pentru că el era el, și pentru că eu eram eu”. Acest lucru este mai mult decât corect. Iar Seneca îi scrie lui Lucilius: „Cel care este prieten iubește, dar cel care iubește nu este întotdeauna prieten”. Această afirmație este mai mult decât exactă: este adevăr. Orice iubire este suspectă pentru că egoismul și zgârcenia pândesc în cenușa ei. Doar afecțiunea unui prieten este altruistă, lipsită de interes sau de jocul simțurilor. Prietenia este un serviciu, un serviciu puternic și serios, cel mai mare test și rol uman.