"<p>Nicio relație umană nu este mai emoționantă, mai profundă decât prietenia. Cât de mult egoism și vanitate există în relația dintre îndrăgostiți, da, chiar și între părinți și copii! Numai un prieten nu este egoist; altfel, el nu este un prieten. Numai un prieten nu este vanitos, pentru că vrea tot ce este bun și frumos pentru prietenul său, nu pentru el. Iubitul vrea întotdeauna ceva; prietenul nu vrea nimic pentru el. Un copil vrea întotdeauna să primească de la părinții săi, să-și întreacă tatăl; un prieten nu vrea nici să primească, nici să întreacă. Nu există dar mai secret și mai nobil în viață decât prietenia, care este modestă, înțelegătoare, răbdătoare și sacrificială. Și nu există unul mai rar.</p> <p>Montaigne, reflectând la sentimentul care îl atrăsese la La Boétie, spunea: „Am fost prieteni... Pentru că el era el, și pentru că eu eram eu”. Acest lucru este mai mult decât corect. Iar Seneca îi scrie lui Lucilius: „Cel care este prieten iubește, dar cel care iubește nu este întotdeauna prieten”. Această afirmație este mai mult decât exactă: este adevăr. Orice iubire este suspectă pentru că egoismul și zgârcenia pândesc în cenușa ei. Doar afecțiunea unui prieten este altruistă, lipsită de interes sau de jocul simțurilor. Prietenia este un serviciu, un serviciu puternic și serios, cel mai mare test și rol uman.</p>"