"<p></p> <p>Pădurile, în special pădurile de pini, au ceva emoționant. Nu doar liniștea lor întunecată și consistentă mă emoționează, ci și umbrele lor adânci, măreția lor bisericească și atitudinea lor reverențioasă. Voința de viață cu care o mare pădure exprimă forțele lumii este atât de emoționantă. Gândiți-vă doar ce forțe și intenții au construit sute de mii de pini de cincizeci de metri! Cât a risipit natura în semințe, praf, muguri, experimente, soare, ploaie, vânt, pentru a construi o astfel de pădure! Și cât de hotărâtă și tăcută este această existență care nu vrea nimic altceva decât să fie, să crească și să supraviețuiască timp de secole, exprimându-se pe deplin, respirând, răspunzând lumii - și, în același timp, neîmpotrivindu-se la nimic sau nimănui, oferind casă și viață la miliarde de ființe vii. Ce comunitate mare și înțeleaptă este această pădure de pini de cinzeci de mii de acri. La fel ca strămoșii, pinii veghează asupra vieții. Ei răspund pământului și cerului deodată cu trunchiurile lor puternice. Ori de câte ori puteți, mergeți în pădure.</p>"