"<p>Herodot, care bârfește cu atâta plăcere despre greci, perși, mezi, lidieni, soarta popoarelor și conducătorilor antichității, ne sfătuiește că este benefic să sfidăm în mod arbitrar și artificial norocul care clipește cu steaua sa în direcția noastră. Toate popoarele antice, perșii, babilonienii, fenicienii, toate religiile antice, îi avertizau pe norocoși împotriva stelelor lor. Zeii, soarta, nu tolerează norocul de durată: așa a trăit Herodot în peregrinările sale, așa învață toate vechile zicale, religii și superstiții. Casa ta nu este a ta, aurul tău, soția ta, copiii tăi, sănătatea ta, gloria ta, toate acestea sunt tot atât de ale tale ca șansa norocului într-un joc de zaruri. Totul este al tău doar pentru o clipă: apoi zarurile sunt aruncate. Așa vor zeii.</p> <p>De aceea, nimic nu este atât de emoționant ca povestea lui Polycrates, cu inelul, peștele și pescarul. Omul își simte soarta și dorește să scape de ea prin sacrificiu. Dar sacrificiul nu este de niciun ajutor: zeii sunt nemiloși. Norocul îți zâmbește cu cruzime și, dacă te întorci tremurând, ea te va urmări, doar pentru a te umili și a-ți fura soarta.</p> <p>Atunci ce este al tău, ce este al tău pe care zeii nu ți-l pot lua? Doar munca. Munca care nu așteaptă nicio recompensă, niciun laur, nicio posteritate. Dar ți se va întâmpla dacă nu te întorci de la ea și nu-ți pasă de soarta ei. Truda este a ta, sudoarea, sacrificiul. Toate celelalte sunt mai volatile decât ceața dimineții, mai fragile decât aripa unui fluture.</p>"