"

I have never understood men who can pine and moan for a woman. They say, "What is she doing now? Does she love someone else?" Or, "Why isn't she with me?" Or, "How long will I have her?" These feelings are unknown to me in their true, tragic significance, at least they are unknown to me now, I cannot say, of course, that I did not go through such pathological crises when I was younger. But now I cannot understand how someone can commit suicide because of a woman's infidelity or coldness. I lived with women as I passed puberty, during my male years, as dear and necessary companions, who at times, in the great tasks of life, also allied themselves with me in enduring a very difficult fate, the human condition. But otherwise, I expected no loyalty from them, no particular kindness, no sacrifice. I rejoiced in their tenderness, the thrilling and soothing intoxication of their bodies, their quick wits, their instinctive and sometimes heroic impulses, and I overlooked their tenacious and meticulous skill in recording, with a childish madness, human emotions. But when they left my room or my life, I thought no more of them. Such is my nature, and I think that only such conduct is worthy of a man, and I am grateful to my fate for blessing me with such a nature.

"

Soha nem értettem a férfiakat, akik sóvárogni és sopánkodni tudnak egy nő miatt. Ezt mondják: „Mit csinál most? Mást szeret?" Vagy: „Miért nincs velem?" Vagy: „Meddig lesz az enyém?" Ezek az érzések igazi, tragikus jelentőségükben ismeretlenek számomra, legalábbis most már ismeretlenek nem mondhatom persze, hogy fiatalabb koromban nem estem át ilyen kóros válságokon. De most már nem tudom megérteni, hogy valaki öngyilkosságot követhet el egy nő hűtlensége vagy hidegsége miatt. A nőkkel a pubertás múltával, férfikorom idejében úgy éltem, mint kedves és szükséges társakkal, akik az élet nagy feladataiban időnként szövetkeztek velem is a nagyon nehéz sors, az emberi sors elviselésében. De máskülönben nem vártam tőlük hűséget, sem különös kedvességet, sem áldozatokat. Örültem gyöngédségüknek, testük izgalmas és megnyugtató bódítóerejének, gyors értelmüknek, ösztönös és néha hősies indulataiknak, elnéztem szívós és aprólékos ügyességüket, amint – eszelős gyermekességgel – rögzíteni akarták az emberi érzéseket. De amikor elmentek szobámból vagy életemből, nem gondoltam többé velük. Ilyen a természetem, s azt hiszem, csak ez a magatartás méltó férfihez; s hálás vagyok sorsomnak, hogy ilyen természettel áldott meg.

"

Nu am înțeles niciodată bărbații care se tânguiesc și gem după o femeie. Ei spun: „Ce faci acum? Iubește pe altcineva?” Sau, „De ce nu e cu mine?” Sau, „Cât timp o voi mai avea?” Aceste sentimente îmi sunt necunoscute în adevărata lor semnificație tragică, cel puțin îmi sunt necunoscute acum, nu pot spune, desigur, că nu am trecut prin astfel de crize patologice când eram mai tânăr. Dar acum nu pot înțelege cum se poate sinucide cineva din cauza infidelității sau răcelii unei femei. Am trăit cu femeile pe măsură ce treceam de pubertate, în anii mei masculini, ca niște tovarășe dragi și necesare, care uneori, în marile sarcini ale vieții, s-au aliat și ele cu mine în suportarea unui destin foarte greu, condiția umană. Dar în rest nu așteptam de la ei nici loialitate, nici bunătate deosebită, nici sacrificiu. M-am bucurat de tandrețea lor, de intoxicarea palpitantă și liniștitoare a trupurilor lor, de inteligența lor rapidă, de impulsurile lor instinctive și uneori eroice și am trecut cu vederea abilitatea lor tenace și meticuloasă de a înregistra, cu o nebunie copilărească, emoțiile umane. Dar când au părăsit camera mea sau viața mea, nu m-am mai gândit la ei. Aceasta este natura mea și cred că numai un astfel de comportament este demn de un om; și sunt recunoscător destinului meu pentru că m-a binecuvântat cu o astfel de natură.