"<p></p> <p>Nu am înțeles niciodată bărbații care se tânguiesc și gem după o femeie. Ei spun: „Ce faci acum? Iubește pe altcineva?” Sau, „De ce nu e cu mine?” Sau, „Cât timp o voi mai avea?” Aceste sentimente îmi sunt necunoscute în adevărata lor semnificație tragică, cel puțin îmi sunt necunoscute acum, nu pot spune, desigur, că nu am trecut prin astfel de crize patologice când eram mai tânăr. Dar acum nu pot înțelege cum se poate sinucide cineva din cauza infidelității sau răcelii unei femei. Am trăit cu femeile pe măsură ce treceam de pubertate, în anii mei masculini, ca niște tovarășe dragi și necesare, care uneori, în marile sarcini ale vieții, s-au aliat și ele cu mine în suportarea unui destin foarte greu, condiția umană. Dar în rest nu așteptam de la ei nici loialitate, nici bunătate deosebită, nici sacrificiu. M-am bucurat de tandrețea lor, de intoxicarea palpitantă și liniștitoare a trupurilor lor, de inteligența lor rapidă, de impulsurile lor instinctive și uneori eroice și am trecut cu vederea abilitatea lor tenace și meticuloasă de a înregistra, cu o nebunie copilărească, emoțiile umane. Dar când au părăsit camera mea sau viața mea, nu m-am mai gândit la ei. Aceasta este natura mea și cred că numai un astfel de comportament este demn de un om; și sunt recunoscător destinului meu pentru că m-a binecuvântat cu o astfel de natură.</p>"