"

Youth must be bid farewell in good spirits. Therefore, not with emotion or sentimentality, like the weak, the whiny and the ignorant, who, with bowed heads and teary eyes, stare after the departing youth, bid farewell and moan in a voice trembling with self-pitying sentimentality: 'Vale, Youth!... Farewell, happy Youth." This is no way to bid farewell to youth. One must bid farewell to youth with joyful, full-lunged, roaring laughter, as one who is rid of an unreliable companion. It should be said, "Go away, Youth. I watch your departure without pity. It was not so good to be young. It was confusion, fog, longing, disorientation, false notions, even more false concepts, desire and fear of falling behind in the great race. And when we held someone in our arms, how many misunderstandings! And the fear of missing the Other, who is truer! And how different the fame we craved when we were young, How more suspicious and more illusive when it came! And the worldly goods, when they came into our lives, how suspiciously clinging to the filth of human envy! Nay, youth may be parted without regret. It was a state of fever, a touching and tender ecstasy. Now, when you are gone, Youth, I turn with joy to the other landscape. I am me now, from top to bottom. Not good, not wise, not quite fair: but I now suspect something of what is true. My eyes are not so good; but my understanding is sharper. There shall be no disappointments, but surprises." Put it this way: "Thank God, youth is ended."

"

Az ifjúságtól jókedvűen kell búcsúzni. Tehát nem meghatottan és nem is érzelmesen, mint a gyöngék, nyafkák és tájékozatlanok cselekszik, akik lehorgasztott fővel, könnybe lábadt szemekkel bámulnak a távozó ifjúság után, búcsút intenek és önsajnáló érzelmességtől remegő hangon nyögdécselik: „Vale, Ifjúság!... Tovatűnsz, boldog Ifjúság." Így nem szabad búcsúzni az ifjúkortól. Jókedvűen, teli tüdőből, harsogó nevetéssel kell búcsúzni az ifjúságtól, mint aki megbízhatatlan útitárstól szabadul meg. Ezt kell mondani: „Tűnj csak el, Ifjúság. Szánalom nélkül nézem távozásod. Nem is volt olyan jó ifjúnak lenni. Zavar volt, köd, vágyakozás, tájékozatlanság, hamis fogalmak, még sokkal hamisabb képzetek, vágy és félelem, hogy elmaradunk a nagy versenyben. S mikor karjaink között tartottunk valakit, mennyi félreértés! S a félelem, hogy elmulasztjuk a Másikat, aki igazibb! S a hírnév, melyre ifjan vágytunk, milyen más volt, mennyivel gyanúsabb és illanóbb, mikor aztán megérkezett! S a világi javak, mikor elérkeztek életünkbe, mily gyanúsan ragadtak az emberi irigység szutykától! Nem, az ifjúságtól sajnálkozás nélkül lehet búcsúzni. Lázállapot volt ez, megható és gyöngéd önkívület. Most, mikor elmégy, Ifjúság, örömmel fordulok a másik táj felé. Most már én vagyok én, tetőtől talpig. Nem jó, nem bölcs, nem egészen igazságos: de már gyanítok valamit arról, mi az igazság? Vesém nem olyan jó már; de az értelmem élesebb. Csalódások nem érhetnek, legföllebb meglepetések." Mondd így: „Hála Istennek, véget ért az ifjúság."

"

Tinerețea trebuie să fie părăsită în bună dispoziție. Așadar, nu cu emoție sau sentimentalism, precum cei slabi, plângăcioși și ignoranți, care, cu capetele plecate și ochii înlăcrimați, se holbează la tineretul care pleacă, își iau rămas bun și gem cu o voce tremurândă de sentimentalism autocompătimitor: "Vale, tinerețe! ... Adio, tinerețe fericită". Acesta nu este un mod de a-ți lua rămas bun de la tinerețe. Trebuie să ne luăm rămas bun de la tinerețe cu un râs vesel, plin de bucurie, ca cel care scapă de un tovarăș de neîncredere. Ar trebui spus: "Pleacă, tinerețe. Îți privesc plecarea fără milă. Nu era atât de bine să fii tânăr. Era confuzie, ceață, dor, dezorientare, noțiuni false, concepții și mai false, dorință și teamă de a rămâne în urmă în marea cursă. Și când țineam pe cineva în brațe, câte neînțelegeri! Și teama de a-l rata pe Celălalt, care este mai adevărat! Și cât de diferită era faima la care râvneam când eram tineri, Cât de bănuitoare și mai iluzorie când venea! Și bunurile lumești, când veneau în viața noastră, Cât de suspicios de lipite de mizeria invidiei umane! Nu, tinerețea poate fi despărțită fără regret. A fost o stare de febră, un extaz emoționant și tandru. Acum, când ai plecat, tinerețe, mă întorc cu bucurie spre celălalt peisaj. Eu sunt eu acum, de sus până jos. Nu sunt bun, nu sunt înțelept, nu sunt destul de corect; dar bănuiesc acum ceva din ceea ce este adevărat. Ochii mei nu sunt atât de buni; dar înțelegerea mea este mai ascuțită. Nu vor fi dezamăgiri, ci surprize". Spuneți-o în felul următor: "Slavă Domnului, tinerețea s-a sfârșit."