"<p>Cu ultima mea suflare, mulțumesc destinului că am fost om și că o scânteie de rațiune a strălucit în sufletul meu întunecat. Am văzut pământul, cerul, anotimpurile. Am cunoscut iubirea, fragmentele de realitate, dorințele și dezamăgirile. Am trăit pe pământ și m-am luminat încet. Într-o zi voi muri: și cât de minunat de corect și de simplu este acest lucru! Mi s-ar fi putut întâmpla altceva, mai bun, mai măreț? Nu se putea. Am trăit cel mai mult și cel mai mare, destinul uman. Nimic altceva sau mai bun nu mi s-ar fi putut întâmpla.</p>"