"Mă simt veșnic, singurul cu adevărat existent și tot eu, când mă gândesc la mine, mă văd ca pe un nimic, părticică infinit mică din ceva infinit mare. Care e adevărata, prima sau a doua afirmație? Dacă e a doua, atunci conștiința primului, veșnicului „eu“ e înșelătoare. Dar asta nu-i cu puțină fiindcă fără aceasta amăgire (primul „eu“) nu există viața, nu există nimic, și mai ales nu exista al doilea „eu“. Dacă însă prima afirmație e adevărată, atunci înseamnă ca toată viața trupească e amăgire. Dar nici asta nu se poate, fiindcă fără viața trupească n-aș fi putut face aceste raționamente. Și de aceea exista și una și alta: Eu sunt ființa spirituală, nonspațială, atemporală, în condiții corporale, spațiale și temporale."