"

There is Something imperishable, unchanging, in short: nonspatial, timeless, and not in part, but whole. I know it exists, I feel part of it, but I see myself limited by my body in space and movement in time. I see how a thousand ages ago there were my human ancestors, and before them were the animal-ancestors and animal-ancestors, all this was and will be endlessly in time. I also see that I, too, occupy a place in infinite space with my body, and I am aware of the fact that all these were and will be, but all of them, both in infinite space and in infinite time, are all me. This explanation, which seems strange at first, but is essentially the simplest, is the way man understands his life: I am the manifestation of the Whole in space and time. All that is, all that is me, only I am limited by space and time. What we call love is only the manifestation of this consciousness. Manifestation is, of course, more alive in relation to beings closer in space and time.

"Există Ceva netrecator, neschimbător, pe scurt: nonspatial, atemporal și nu parțial, ci întreg. Știu că există, mă simt parte a lui, dar mă văd limitat de corp în spațiu și de mișcare în timp. Văd cum în urma cu o mie de veacuri au existat strămoșii mei oameni, iar înaintea lor au fost strămoșii-animale și strămoșii animalelor, toate astea au fost și vor fi la nesfârșit în timp. Mai văd că și eu ocup cu trupul meu un loc în spațiul infinit și am conștiința faptului că toate astea au fost și vor fi, dar toate, și în spațiul infinit, și în timpul infinit, sunt tot eu. Explicația asta, care pare ciudată la început, dar în esență e cea mai simplă, e felul în care omul își înțelege viața: Eu sunt manifestarea Întregului în spațiu și timp. Tot ce este, toate acestea sunt eu, numai că eu sunt limitat de spațiu și timp. Ceea ce numim dragoste e numai manifestarea acestei conștiințe. Manifestarea este, desigur, mai vie în raport cu ființele mai apropiate în spațiu și timp."