"

I'm walking, I'm sitting on the bench, I'm looking at the bushes and the trees, and it seems to me that there are like two big orange handkerchiefs in the tree. But there are actually two leaves in the nearest bush. I relate them to the trees in the distance, and they look like two big handkerchiefs, they are orange because I relate their color to the distant object. And I said to myself: the whole world as we know it is only the fruit of our superficial senses, of sight and touch... and of our imagination. How to believe in reality, the only reality of the world as we imagine it? What does it look like for fleas? What does it look like to Sirius or to a being unknown to me, gifted with senses unknown to me? Space and time are constructed by me. What I call infinitesimally small beings, they are nothing smaller than me. And what I call a moment is not at all shorter than what I call eternity. Only the perceiver exists, but what is perceived does not exist.

"Mă plimb, stau pe băncuță, mă uit la tufișuri și la copaci și mi se pare că în copac sunt parcă două batiste mari, portocalii. Dar de fapt sunt doua frunze în tufișul cel mai apropiat. Eu le raportez la copacii din depărtare, și par două batiste mari, sunt oranj pentru că le raportez culoarea la obiectul îndepărtat. Și mi-am zis: lumea întreagă așa cum o știm este doar rodul simțurilor noastre superficiale, al văzului și pipaitului... și al imaginatiei noastre. Cum să crezi în realitate, singura realitate a lumii așa cum ne-o imaginăm? Cum arată ea pentru purici? Cum arată pentru Sirius sau pentru o ființă necunoscută mie, dăruită cu simțuri necunoscute mie? Spațiul și timpul sunt construite de mine. Ceea ce numesc ființe infinit mici, nu sunt cu nimic mai mici decât mine. Și ceea ce numesc clipa nu este cu nimic mai scurta decat ce numesc veșnicie. Există numai cel care percepe, dar ceea ce este perceput nu exista."