"Ieri a trecut pe aici arhiereul și am vorbit cu el deschis, dar cu multă atenție, nu i-am vorbit despre păcatele instituției lui. Și ar fi trebuit să o fac... [...] El, evident, ar fi vrut să mă convertească, iar dacă n-ar fi reușit, atunci să mă distrugă, să micșoreze influența mea dăunătoare, după părerea lor, asupra credinței în biserica. M-am simțit tare stânjenit că m-a rugat să-i dau de știre când am să mor. De n-ar scorni ei ceva ca să-i facă pe oameni să creadă că m-am „căit“ înaintea morții. Și de aceea declar, deși cred că mă repet, că nu pot să mă întorc la biserică, să mă împărtășesc înaintea morții, așa cum nu pot să rostesc înaintea morții cuvinte murdare sau să privesc imagini obscene. De aceea tot ce vor spune despre căința mea dinaintea morții și despre împărtășanie e minciună. Spun asta fiindcă sunt oameni pentru care, potrivit convingerii lor religioase, împărtășania e un act religios important, manifestarea năzuinței către Dumnezeu. Pentru mine, orice asemenea acțiune exterioară, cum e împărtășania, ar fi o tăgăduire a sufletului, a binelui, a învățăturii lui Hristos, a lui Dumnezeu."