"Adormind, pierd conștiința sinelui treaz. Murind, pierd conștiința celui ce trăiește aceasta viață ca sine. Dar după cum, atunci când adorm, cel ce are conștiința nu e distrus, la fel se întâmplă și când mor. Ce este acest ceva care are conștiința nu știu și n-am cum să știu. Îmi trece prin minte: bine, sufletul meu e cel ce are conștiința, nu moare, ci undeva, cândva se va manifesta din nou (toate sunt concepte temporale și spațiale). Dar, fără memoria celui care a fost „eul“ precedent, nu mai sunt eu. Conștiința mea a fost distrusă odată cu moartea. Orice ar fi după moartea „eului“, a principiului care alcătuiește „eul“ meu, eu nu mai sunt, nu voi fi și nici nu pot fi. Dar dacă așa este, se naște întrebarea: ce e acest „eu“ al meu care a aparut brusc la naștere? Ce e acest „eu“? De ce acest „eu“ sunt eu? Și cum poate acest „eu“, care a apărut în chip nelămurit din afara timpului, să nu dispară la fel de straniu în afara timpului. Bine, voi muri. Dar de ce nici o viață după moartea mea nu va fi viața mea? Este ceva aici, dar nu pot să mă lămuresc și să exprim."