"

Never speak to me again of gloomy Dante! One such artist sang his life with the description of his anxieties. I hope I do not seem to blaspheme the wretched genius if I say that Milton deprived of light, Beethoven excluded from the kingdom of sounds, Pascal paralyzed by disease, Dante banished from the city, were, of all their brethren of misfortune, the best consoled: for it is a imaginary world that the blind saw, that the deaf heard, in which the slave moved and that the exile lived as a divine Florence. I know their groans (they beautify the world) but it is nevertheless a consolation to be made of their own troubles, the remedy of human pain, and one of the solutions to the problem of evil in the universe.

"Să nu-mi mai vorbiți niciodată de sumbrul Dante! Un astfel de artist a cântat viața sa cu descrierea neliniștilor sale. Nădăjduiesc să nu par că blasfemiez geniul nenorocit dacă spun că Milton lipsit de lumină, Beethoven exclus din regatul sunetelor, Pascal paralizat de boală, Dante alungat din cetate, au fost, între toți frații lor de nenorocire, cei mai bine consolați: pentru că e o lume imaginară pe care orbul o vedea, pe care surdul o auzea, în care nevolnicul se mișca și pe care exilatul o locuia ca pe o Florență divină. Cunosc gemetele lor (ele înfrumusețează lumea) dar este cu toate acestea o consolare de a fi făcut din necazurile lor proprii, remediul durerii umane și una din soluțiile problemei răului în univers."