"Roata morii este acționată de apă. Dar ce antrenează roata noastră, care vrem să trăiască, să trăiască veșnic? Și să se oprească, să se stingă, niciodată! Ce ne macină capul, de prețuim atât de mult măcinarea și măcinatul lui? Doar speranțe și speranțe, o speranță, două speranțe, multe speranțe, numai speranțe frumoase. Dar toate speranțele nu sunt decât imagini. Și nu o imagine reală: un miraj spiritual. Dacă ajungem la ea, ajungem la un deșert, la o stâncă, la o mlaștină, asemănătoare cu cea pentru care am plecat. Dar de acolo vedem din nou o imagine nouă și frumoasă, - și, dezamăgiți de o mie de ori, ne grăbim din nou spre ea, și ne grăbim cu toată viața noastră, până cădem în gaura de doi metri."