"

The value of money, wealth, rank, prestige above all else, the economism that today's man sees as the ultimate realism: it is in fact idealism, albeit in a negative and parodic way. Money is not food, not drink, not clothing, not a work of art, something essentially useless, in fact it does not exist, it is a mere idea and ideal; and the accumulation of this fictitious thing is regarded by modern man as the whole of sanity. The accumulated wealth, which over-abounds beyond necessity, is only a nuisance and a problem, and sooner or later it slips out from under its owner, so that even the necessary will not remain. Rank removes all that is tolerable in man, and sets up senseless barriers, which breed hatred and envy. Validation leads nowhere, because there is always further and further down this road, the desire for validation is an unbearable itch, like a skin disease. In addition, modern man is heaping on himself a pile of the most obdurate community principles in impossible handcuffs. In the confusion of obsessions and emotions, community, nation, race, people, home, public safety, duty, the defence of our borders, the raising of our standard of living, the spread of our culture, have become a man-eating idol. If you look around you: prohibition, coercion, slogan, rubbish, drivel, hogwash, propaganda, profiteering, pushing, fear, insecurity. The intolerance of our systems is something that people today groan about the most and would like to compensate for with some pompous respect for culture: each system calls itself the saviour of culture and the others the destroyers of culture. But today's man, this negative idealist, detached from all reality, wants to adore culture in vain, his adoration is an empty set of words, a grab-bag of measures, a constant cloaking of his own yawns; and he sees culture as a fairground gibberish, an incessant saving of people, nations, communities, a tasteless self-adulation of "geniuses", a social event. Culture is static, calm, non-institutionalizable; the more today's fidgety-moving man jumps around it, the more he crushes it. The more he 'takes culture to heart', the more he seems to have no feeling for it; the more he 'saves and protects' it, the more he seems to need a protection of it. He moves money, armies, a deliberately dumbed-down herd of people, and he is destroyed, when a single breath of culture could save him. But that one breath is missing, and the money, the army, the herd of men continue to grind onwards.
There is only one way out of this cave of human suffering of human life, of human emotions, but it will not happen: if humanity were to change to a sober, stable basis: to satisfy its needs and not its fears and emotions. Since there is no hope of this, each man can only create a tolerable world within himself, for himself, if he is strong enough to renounce all prejudices and see with his own eyes, like a child: Everyone can only achieve realism instead of negative idealism, internal, unshakable security instead of the nightmare of external order, money, wealth, rank, prestige. And only the few can achieve it, even for themselves, who have been given the sense to do so.

"

A pénz, vagyon, rang, érvényesülés mindenek fellett való becsülése, az ökonomizmus, amit a mai ember a legteljesebb realizmusnak lát: tulajdonképpen idealizmus, ha negatív és parodisztikus módon is. A pénz nem étel, nem ital, nem ruha, nem műtárgy, alapjában véve hasznavehetetlen valami, tulajdonképpen nincs, csak puszta idea és ideál; s ennek a fiktív dolognak gyűjtögetését tekinti a mai ember teljes józanságnak. A felgyűjtött vagyon, mely a szükségleten túl-burjánzik, csak nyűg és gond, s előbb-utóbb kicsúszik gazdája alól, úgy, hogy a szükséges sem marad meg. A rang eltávolít minden elviselhető emberitől, értelmetlen korlátokat emel, melyek gyűlölséget és irigységet szítanak. Az érvényesülés nem vezet sehova, mert ezen az úton mindig van tovább és mégtovább, az érvényesülési vágy elviselhetetlen viszketegség, mint a bőrbaj. Ráadásul a mai ember a legködösebb közösségi elvekből rakásra gyűjti magára a képtelen bilincseket. A rögeszmék és indulatok zűrzavarában emberevő bálvány lett a közösség, nemzet, faj, nép, otthon, közbiztonság, kötelesség, határaink megvédése, életszínvonalunk emelése, kultúránk terjesztése. Ha körülnézel: tilalom, kényszer, jelszó, zsibvásár, mákony, maszlag, propaganda, haszonlesés, törtetés, rémület, bizonytalanság. Rendszereink tűrhetetlenségét a mai ember maga legjobban nyögi és valami fellengzős kultúra-tisztelettel akarná ellensúlyozni: mindegyik rendszer önmagát nevezi a kultúra megmentőjének és a többit kultúra-rombolónak. De a mai ember, ez a minden realitásról elrugaszkodott negatív idealista, hiába akar a kultúráért rajongani, rajongása üres szóhalmaz, intézkedés-garmada, hadonászás, saját ásításainak folytonos takargatása; és a kultúrát is vásári handabandának nézi, szakadatlan ember-, nép-, közösség-mentésnek, ,,zsenik” ízetlen ön-mutogatásának, társadalmi eseménynek. A kultúra sztatikus, nyugodt, nem intézményesíthető; az izgő-mozgó mai ember mennél többet ugrál körülötte, annál jobban széttapossa. Mennél inkább ,,szívén viseli” a kultúrát, annál inkább látszik, hogy semmi érzéke sincs hozzá; mennél inkább ,,menti és védi” , annál inkább látszik, hogy ő szorulna annak védelmére. Pénzt, hadsereget, szándékosan butított embercsordát mozgat és elpusztul, pedig a kultúrának egyetlen lehelete megmenthetné. Csakhogy éppen ez az egyetlen lehelet elmarad, s a pénz, hadsereg, embercsorda tovább őrlődik.

Az emberi életnek, emberi érzésvilágnak e kínbarlangjából egyetlen kijutás volna, de ez nem fog bekövetkezni: ha az emberiség áttérne a józan, ráállható alapra: szükségleteit elégítené ki és nem az agyrémeit, indulatait. Minthogy erre nincs remény, mindenki csak önmagában, önmagának teremtheti meg az elviselhető világot, ha elég erős ahhoz, hogy lemondjon minden előítéletről és saját szemével lásson mint a gyermek: Mindenki csak magának érheti el a negatív idealizmus helyett a realizmust, pénz, vagyon, rang, érvényesülés, külső rendezettség lidérce helyett a belső, törhetetlen biztonságot. S csak az a kevés érheti el még önmaga számára is, kinek erre érzék adatott.

"

Valoarea banilor, a bogăției, a rangului, a prestigiului mai presus de orice, economismul pe care omul de astăzi îl vede ca realismul suprem: este de fapt idealism, deși într-un mod negativ și parodic. Banii nu sunt nici mâncare, nici băutură, nici îmbrăcăminte, nici o operă de artă, ceva în esență inutil, de fapt nu există, sunt o simplă idee și un ideal; iar acumularea acestui lucru fictiv este considerată de omul modern drept întregul bun-simț. Bogăția acumulată, care depășește orice necesitate, este doar o pacoste și o problemă și, mai devreme sau mai târziu, alunecă de sub stăpânul său, astfel încât rămâne în urmă până și fără ceea ce este necesar. Rangul înlătură din tot ceea ce este tolerabil în om și ridică bariere fără sens, care nasc ura și invidia. Validarea nu duce nicăieri, pentru că există întotdeauna mai departe și mai departe pe acest drum, dorința de validare este o mâncărime insuportabilă, ca o boală de piele. În plus, omul modern adună asupra sa o grămadă de principii comunitare dintre cele mai obtuze și imposibile cătușe. În confuzia obsesiilor și a emoțiilor, comunitatea, națiunea, rasa, poporul, casa, siguranța publică, datoria, apărarea granițelor, ridicarea nivelului de trai, răspândirea culturii noastre au devenit un idol devorator de oameni. Dacă te uiți în jurul tău: prohibiție, constrângere, slogan, prostii, tâmpenii, rahat, propagandă, profit, împingere, frică, nesiguranță. Intoleranța sistemelor noastre este lucrul de care oamenii de astăzi gem cel mai mult și pe care ar vrea să îl compenseze cu un respect pompos pentru cultură: fiecare sistem se autointitulează salvatorul culturii, iar ceilalți distrugătorii culturii. Dar omul de astăzi, acest idealist negativ, detașat de orice realitate, vrea să adore în zadar cultura, adorația sa este un set de cuvinte goale, o înșiruire de măsuri, gesticulări o acoperire constantă a propriilor căscaturi; el vede cultura ca aiureli de bâlci, o salvare neîncetată a oamenilor, a comunităților, o autoadulație de prost gust a "geniilor", un eveniment social. Cultura este statică, calmă, neinstituționalizabilă; cu cât omul agitat de astăzi sare mai mult în jurul ei, cu atât o strivește mai mult. Cu cât cineva "poartă cultura în inimă", cu atât mai mult pare să nu o simtă; cu cât mai mult o "salvează și o protejează", cu atât mai mult pare să aibă nevoie de cultură să o protejeze. El mișcă bani, armate, o turmă de oameni îndobitociți în mod deliberat, și este distrus, când o singură suflare de cultură l-ar putea salva. Dar acea singură suflare lipsește, iar banii, armata, turma de oameni continuă să se macine.
Există o singură cale de ieșire din această peșteră a vieții umane, a emoțiilor umane, dar aceasta nu se va întâmpla: dacă omenirea ar trece la o bază sobră, stabilă: pentru a-și satisface nevoile și nu temerile și pasiunile. Deoarece nu există nicio speranță în acest sens, fiecare om poate crea o lume tolerabilă doar în interiorul său, pentru el însuși, dacă este suficient de puternic pentru a renunța la toate prejudecățile și a vedea cu proprii ochi, ca un copil: Toată lumea poate obține doar pentru sine realismul în locul idealismului negativ, securitatea internă, de neclintit, în locul coșmarului ordinii externe, bani, bogăție, rang, prestigiu. Și numai cei puțini pot realiza acest lucru, chiar și pentru ei înșiși, cărora li s-a dat simțul de a face acest lucru.