"

There are no two worlds, only one, showing to our external perception the changing series of symptoms, to our internal cognition the constant essence.
In the temporal and changing, it is perception that adjusts us; in the timeless and unchanging, it is imagination.
He who immerses himself in the basic layer of himself, the unchanging: no matter how many times he repeats it, no matter how much he knows the unchanging, he still has no perception of it. What he knows there: he does not experience, but imagines; only the unchanging leads the imagination just as the changing series of symptoms leads the perception.
Sensory experience is possible only of the variable, solid knowledge only of the constant. There is no sensory experience of the essence, only knowledge based on inner cognition; there is no solid knowledge of the phenomena, only temporary knowledge.
If the variable "is", the constant is only an idea; if the constant "is", the variable is only a ghost. "There is eternity" and "there is no eternity", "God is" and "God is not", are equally valid, whether viewed from the constant or from the variable.

"

Nincsen két világ, csak egy, mely külső érzékelő képességünk felé a változó tünemény-sort, belső felismerő képességünk felé az állandó lényeget mutatja.

Az időbeliben, változóban az érzékelés igazít el, az időtlenben, változatlanban pedig a képzelet.

Aki elmerül önmaga alap-rétegébe, a változatlanba: ezt akár hányszor megismétli, a változatlant akár mennyire is megismeri, még sincs róla semmi érzékelése. Amit ott megismer: nem tapasztalja, hanem képzeli; csakhogy a változatlan épp úgy vezeti a képzeletet, mint a változó tünemény-sor az érzékelést.

Érzéki tapasztalat csak a változóról, szilárd tudás csak az állandóról lehetséges. A lényegről nincs semmi érzéki tapasztalat, csak belső felismerésen alapuló tudás; a tüneményekről nincs semmi szilárd tudás, csak ideiglenes ismeret.

Ha a változó „van”, az állandó csak eszme; ha az állandó „van”, a változó csak lidérc. „Öröklét van” és „öröklét nincs”, „Isten van” és „Isten nincs”, egyformán érvényes, aszerint, hogy az állandóból, vagy a változóból nézed-e.

"

Nu există două lumi, ci una singură, care prezintă percepției noastre externe o serie de simptome schimbătoare, iar cunoașterii noastre interne esența constantă.
În cea temporală și schimbătoare, percepția este cea care ne ajustează; în cea atemporală și neschimbătoare, este imaginația.
Cel care se cufundă în stratul de bază al lui însuși, neschimbătorul: oricât de mult l-ar repeta, oricât de mult ar cunoaște neschimbătorul, tot nu are nicio percepție a acestuia. Ceea ce știe acolo: el nu experimentează, ci își imaginează; doar imuabilul conduce imaginația, la fel cum seria schimbătoare de simptome conduce percepția.
Experiența senzorială este posibilă doar pentru variabil, cunoașterea solidă doar pentru constant. Nu există experiență senzorială a esenței, ci doar cunoaștere bazată pe cunoașterea interioară; nu există cunoaștere solidă a fenomenelor, ci doar cunoaștere temporară.
Dacă variabila "este", constanta este doar o idee; dacă constanta "este", variabila este doar o stafie. "Există eternitate" și "nu există eternitate", "Dumnezeu este" și "Dumnezeu nu este", sunt la fel de valabile, indiferent dacă sunt privite dinspre constantă sau dinspre variabilă.