"

This book is like the old herbariums, which tried to answer questions about what to do when one's heart hurts or God has abandoned them with simple examples. It doesn't talk about ideals and heroes, but about what has to do with man. His writer wants to teach his fellow human beings through learning, by learning from the ancients, through the human heart, from the books, and through the signs from the sky. He wishes to impart elementary knowledge of the basic truths of human life. Written in 1943, Sándor Márai dedicates his work to Epictetus, his beloved Marcus Aurelius, Montaigne, and all the Stoics from whom he learned about power, cheerfulness, and a life without fear.

"

Olyasféle ez a könyv, mint a régi füves könyvek, amelyek egyszerű példákkal akartak felelni a kérdésekre, mit is kell tenni, ha valakinek a szíve fáj, vagy elhagyta az Isten. Nem eszmékről és hősökről beszél, hanem arról, aminek köze van az emberhez. Írója tanulva akarja tanítani embertársait, tanulva a régiektől, a könyvekből, azokon keresztül az emberi szívből, az égi jelekből. Elemi ismereteket kíván közvetíteni az emberi élet alapigazságait illetően. Márai Sándor 1943-ban írott művét Epiktétosznak, kedves Marcus Aureliusának, Montaigne-nak és valamennyi sztoikusnak ajánlja, akiktől a hatalomról, a jókedvről, a félelemmentes életről tanult.

"

Această carte seamănă cu vechile ierbari, care încercau să răspundă cu exemple simple la întrebările despre ce să faci atunci când inima te doare sau când Dumnezeu te-a abandonat. Nu vorbește despre idealuri și eroi, ci despre ceea ce are de-a face cu omul. Scriitorul său dorește să-și învețe semenii învățând, învățând de la antici, din cărți, prin ele din inima omului, din semnele cerului. El dorește să transmită cunoștințe elementare despre adevărurile fundamentale ale vieții umane. Scrisă în 1943, Sándor Márai își dedică lucrarea lui Epictet, iubitului său Marcus Aurelius, lui Montaigne și tuturor stoicilor de la care a învățat despre putere, veselie și o viață fără frică.