"

The constant clash between the call and attraction of the world and the worldly performance, which is alien to my being and inclination, has caused me much complication and confusion in my life. For men are social creatures, and this beautiful disposition is by no means to be despised in them: it is right that men should seek each other's company, and learn each other's views in intelligent and friendly conversation, and if they get nothing more from their meetings than a temporary relief from the loneliness of life, this alone is worth the little trouble and inconvenience which such meetings cost. Man is a social creature, and it is in company that he most often unfolds the fine qualities of his character: he who converses fairly and patiently, who endeavours to learn his fellow-men's views of the world and of human destiny in thoughtful and pleasantly phrased dialogue, who answers objections patiently, who does not judge prematurely, who phrases his answers well, and who then, out of accommodation and courtesy, refuses to depart from what he has come to know to be the truth: such a man, in fact, performs the most beautiful of human duties when he goes out into society, and there learns the opinions of his fellow-men, and does not keep silent about his own. But most men are driven rather by vanity, by a desire to escape from boredom, into the circle of their fellow-men; and it is very rare that we have spent a time among men, and afterwards felt no remorse, as if we had been the partakers and accomplices in some debauchery or revelry. Great care must be taken to avoid invitations to houses where the householders expect some mark of social or professional distinction from the "company". In such social gatherings, the invitees are seen as a kind of rare commodity to be sold by the householders in the marketplace of worldly vanity.

I have always avoided social life, its high worldly or artisanal versions. Nor did I resent having to offend people who invited me to their homes for the sake of their vanity or misguided ambition. "To "invite" is a great art, it requires a great deal of spiritual nobility, tact, knowledge of people and situations. And to accept or not to accept an invitation: it is a question of character, like all human questions.

"

Sok bonyodalmat és zavart okozott életemben a világ hívásának, vonzásának s a lényemtől és hajlamaimtól idegen világi szereplésnek állandó összeütközése. Mert az emberek társas lények, s ez a szép hajlam egyáltalán nem megvetni való bennük: helyes, ha az emberek keresik egymás társaságát, értelmes és baráti hangulatú beszélgetések során megismerik egymás nézeteit, s ha legtöbbször nem is kapnak mást az együttlétektől, mint az élet magányának időleges feloldását, már ez is megérte azt a kevés fáradságot és kényelmetlenséget, amely az ilyen összejövetelek ára. Az ember társas lény, s legtöbbször éppen társaságban bontja ki jellemének szép képességeit: aki méltányosan és türelmesen társalog, meggondolt és kellemesen fogalmazott párbeszédben iparkodik megismerni embertársai nézeteit a világról és az emberi sorskérdésekről, türelmesen felel az ellenvetésekre, nem ítél idő előtt, jól fogalmazza meg válaszait és aztán alkalmazkodásból, udvariasságból sem hajlandó eltérni attól, amit igazságnak megismert: az ilyen ember tulajdonképpen a legszebb emberi feladatot végzi, mikor társaságba megy, s ott megismeri embertársai véleményét és nem hallgatja el a magáét. De a legtöbb embert inkább csak a hiúság, az unalom elől való menekülés vágya vezérli embertársai körébe; s nagyon ritka az olyan eset, melyet emberek között töltöttünk el, és utána nem éreztünk bűntudatot, mintha valamilyen kicsapongásnak vagy tivornyának lettünk volna részesei és bűntársai. Nagyon kell vigyázni, hogy kerüljük az olyan házak meghívásait, ahol a háziak a „társaság"-tól valamilyen társaságbeli vagy mesterségbeli rangjelzést remélnek. Az ilyen társas együttléteknél a meghívottakat úgy tekintik, mint egyfajta ritka árut, melyet a háziak eladnak a világi hiúság piacán.

A társas életet, annak nagyvilági vagy mesterségi változatait mindig kerültem. Nem röstelltem azt sem, ha meg kellett bántanom embereket, akik hiúságuk vagy hamisan értelmezett becsvágyuk érdekében hívogattak házukhoz. „Meghívni" nagy művészet, igen sok lelki nemesség, tapintat, ember- és helyzetismeret kell hozzá. S meghívást elfogadni, vagy nem fogadni el: ez is jellem kérdése, mint minden emberi kérdés.

"

Confruntarea constantă dintre chemarea și atracția lumii și prezența lumească, care este străină de ființa și înclinația mea, mi-a provocat multe complicații și confuzie în viață. Pentru că oamenii sunt creaturi sociale, iar această dispoziție frumoasă nu trebuie deloc disprețuită la ei: este corect ca oamenii să caute compania celuilalt și să afle opiniile celuilalt într-o conversație inteligentă și prietenoasă, iar dacă nu obțin nimic mai mult din întâlnirile lor decât o ușurare temporară a singurătății vieții, numai acest lucru merită micile probleme și inconveniente pe care le costă astfel de întâlniri. Omul este o creatură socială și în companie își dezvăluie cel mai adesea calitățile fine ale caracterului său: cel care conversează corect și cu răbdare, care se străduiește să afle opiniile semenilor săi despre lume și despre destinul uman într-un dialog atent și formulat plăcut, care răspunde obiecțiilor cu răbdare, care nu judecă prematur, care își formulează bine răspunsurile și care apoi, din înțelegere și curtoazie, refuză să se îndepărteze de ceea ce a ajuns să știe că este adevărul: un astfel de om, de fapt, îndeplinește cea mai frumoasă dintre îndatoririle umane atunci când iese în societate și acolo află opiniile semenilor săi și nu păstrează tăcerea asupra propriei opinii. Dar majoritatea oamenilor sunt împinși mai degrabă de vanitate, de dorința de a scăpa de plictiseală, în cercul semenilor lor; și este foarte rar să fi petrecut un timp printre oameni și să nu fi simțit după aceea nicio remușcare, ca și cum am fi fost părtași și complici la vreo desfrânare sau petrecere. Trebuie să avem mare grijă să evităm invitațiile la case unde proprietarii așteaptă de la „companie” un semn de distincție socială sau profesională. În astfel de întâlniri sociale, invitații sunt văzuți ca un fel de marfă rară pe care stăpânii casei o vând pe piața vanității lumești.

Întotdeauna am evitat viața socială, versiunile ei lumești sau artizanale. Nici nu mi-a displăcut să fiu nevoit să jignesc oamenii care mă invitau la ei acasă de dragul vanității sau ambiției lor greșite. „A „invita” este o mare artă, necesită multă noblețe spirituală, tact, cunoaștere a oamenilor și a situațiilor. Iar a accepta sau a nu accepta o invitație: este o chestiune de caracter, ca toate întrebările umane.