"<p>În spatele cunoașterii se află monotonia. Când știi ceva real despre viață, devii calm și monoton.</p> <p>Această monotonie nu se plânge. Nu acuză, nu cere răzbunare, satisfacție sau explicații. Tot ceea ce este uman este fără speranță. Doar divinul este complet, doar sufletul nu este fără speranță. Ce poate dori omul decât monotonie dacă se adresează cu dorințe umane divinului? Omul inițiat este tăcut. El știe că nu poate fi ajutat. Tot ce poate face este să nu le facă rău celorlalți și nici lui însuși. Cel care trăiește spre moarte, care trăiește printre oameni, care trăiește deci în nedreptate, ce poate spera? Dacă își poate antrena inima spre un fel de calm și umilință, este aproape o consolare și o serenitate.</p>"