"

Can we teach someone patriotism? It's like saying, "I'm going to make you love yourself with a whip and a spiked whip." Homeland is not just land and mountains, dead heroes, mother tongue, bones of our ancestors in the graveyards, bread, and landscape. Home is you, flesh and bone, in your physical and spiritual being; it gives birth to you, it buries you, and it is lived and expressed in all the miserable, magnificent, blazing, and dull moments that make up your life. And your life is also a moment in the life of your country.

I cannot teach you patriotism: is mad who denies himself. Your country is a personality magnified and timeless in historical proportions. The homeland is destiny, even in person. Whether you "love" it or not is irrelevant. You are one. But I see and experience that you - verbally, solemnly, in writing, and on podiums - prefer to testify and profess your love of the state. You cannot expect anything from your country. The country does not give you a medal, a job, or a loaf of bread. The country is just that. But the State gives you a fine shallum, a fine dowry for your saloon coat, fine appeasing, if you serve it well, if you go about it with incense, if you confess to the world, with manly, puffed-out breast, that you love the State, even if you'll be wheeled. They don't usually break you on the execution wheel for that. That is why all love of the state is suspect. He who loves the state loves an interest. He who loves country loves a destiny. Think of that when you're thundering on the podiums and beating your chest.

"

Nevelhetünk-e valakit hazaszeretetre? Mintha azt mondanám: „Korbáccsal és szöges ostorral kényszerítlek, hogy szeresd önmagadat." A haza nemcsak föld és hegy, halott hősök, anyanyelv, őseink csontjai a temetőkben, kenyér és táj, nem. A haza te vagy, szőröstül-bőröstül, testi és lelki mivoltodban; ő szült, ő temet el, őt éled és fejezed ki, mind a nyomorult, nagyszerű, lángoló és unalmas pillanatokban, melyek összessége életed alkotja. S életed a haza életének egy pillanata is.

Hazaszeretetre nem tudlak megtanítani: őrült az, aki önmagát tagadja. Hazád a történelmi méretekben megnagyított és időtlenített személyiség. A haza a végzet, személyesen is. Nem fontos, „szereted"-e, vagy sem. Egyek vagytok. De úgy látom és tapasztalom, hogy te – szóval, ünnepélyesen, írásban és a dobogókon – inkább az államszeretetről teszel bizonyságot és hitvallást. A hazától ugyanis nem lehet várni semmit. A haza nem ad érdemrendet, sem állást, sem zsíros kenyeret. A haza csak van. De az állam ad finom stallumot, csecse fityegőket szalonkabátodra, príma koncot, ha ügyesen szolgálod, ha füstölővel jársz körülötte, ha – férfiasan, kidüllesztett mellel megvallod a világ előtt, hogy te szereted az államot, akkor is, ha kerékbe törnek. Általában nem törik ezért kerékbe az embert. Éppen ezért, minden államszeretet gyanús. Aki az államot szereti, egy érdeket szeret. Aki a hazát szereti, egy végzetet szeret. Gondolj erre, mikor hörögsz a dobogókon és melled vered.

"

Putem învăța pe cineva patriotismul? E ca și cum ai spune: „O să te fac să te iubești pe tine însuți cu un bici și un bici cu țepi”. Patria nu este doar pământ și munți, eroi morți, limbă maternă, oase ale strămoșilor noștri în cimitire, pâine și peisaj. Patria ești tu, piele și piele, în trup și suflet; ea te naște, te îngroapă, este trăită și exprimată în toate momentele nefericite, mărețe, înflăcărate și plictisitoare care alcătuiesc viața ta. Și viața ta este, de asemenea, un moment din viața țării tale.

Nu vă pot învăța patriotismul: este nebun cel care se neagă pe sine. Țara voastră este o personalitate amplificată și atemporală în proporții istorice. Patria este destinul, chiar și în persoană. Dacă o „iubiți” sau nu este irelevant. Voi sunteți una. Dar văd și experimentez că - verbal, solemn, în scris și pe podiumuri - preferați să mărturisiți și să vă mărturisiți dragostea de stat. Pentru că nu puteți aștepta nimic de la țara dumneavoastră. Țara nu vă dă o medalie, un loc de muncă sau o pâine. Țara este doar atât. Dar statul îți dă un ștalum bun, o zestre bună pentru haina ta de salon, un ciolan bun, dacă îl servești bine, dacă te porți cu tămâie, dacă mărturisești lumii, cu pieptul bărbătesc și umflat, că iubești statul, chiar dacă ești tras în roată. De obicei nu ești tras în roată pentru așa ceva. De aceea, orice iubire de stat este suspectă. Cel care iubește statul iubește un interes. Cel care iubește țara iubește un destin. Gândiți-vă la asta când tunați pe podiumuri și vă bateți cu pumnul în piept.