"

Tolstoy was right, music is the greatest pimp, the most dangerous seducer. The intellect becomes scarce when it hears music. Music is anti-intellectual. It does not seek to understand, as reason does, but to overflow, to upset, to disarm, to seduce, to touch the secret and the painful in us, to reveal what we have so carefully hidden from ourselves, disciplined by every means - it is like the spring wild water, upsetting the areas so carefully parcelled out, cultivated and worked, regulated and disciplined by reason. Where music spills out, the laws of reason no longer apply. In the beauty that music gives, the sick sensations of the lustful annihilation of the death wish ripple. Music is an attack. The man who has set his life on cognition, discipline, and reality, defends himself against music, and closes his ears. Without music, life is much poorer. But more human, harder, sadder, and more meaningful.

"

Tolsztojnak igaza volt, a zene a legnagyobb kerítő, a legveszedelmesebb csábító. Az értelem szűkölni kezd, mikor zenét hall. A zene értelemellenes. Nem megérteni akar, mint az értelem, hanem szétáradni, feldúlni, lefegyverezni, elcsábítani, megérinti bennünk a titkosat és fájdalmasat, feltárja azt, amit oly gondosan rejtettünk magunk elől, minden eszközzel fegyelmeztünk – olyan, mint a tavaszi vadvíz, feldúlja az értelem által aggályosan parcellázott, megművelt és megmunkált, szabályozott és fegyelmezett területeket. Ahová a zene kiárad, ott az értelem törvényei nem érvényesek többé. A gyönyörűségben, melyet a zene ad, a halálvágy kéjes megsemmisülésének beteg érzései hullámoznak. A zene támadás. Az ember, aki életét a megismerésre, a fegyelemre és a valóságra tette föl, védekezzen a zene ellen, fogja be fülét. Zene nélkül sokkal szegényebb az élet. De emberibb, keményebb, szomorúbb és értelmesebb.

"

Tolstoi avea dreptate, muzica este cel mai mare proxenet, cel mai periculos seducător. Intelectul devine sărac atunci când aude muzică. Muzica este antiintelectuală. Ea nu caută să înțeleagă, așa cum face rațiunea, ci să debordeze, să bulverseze, să dezarmeze, să seducă, să atingă secretul și durerosul din noi, să dezvăluie ceea ce am ascuns cu atâta grijă de noi înșine, disciplinați prin toate mijloacele - este ca izvorul apei sălbatice, bulversând zonele atât de atent parcelate, cultivate și lucrate, reglementate și disciplinate de rațiune. Acolo unde muzica se revarsă, legile rațiunii nu se mai aplică. În frumusețea pe care o dă muzica, se unduiesc senzațiile bolnave ale anihilării pofticioase a dorinței de moarte. Muzica este un atac. Omul care și-a așezat viața pe cunoaștere, disciplină și realitate, se apără de muzică, își închide urechile. Fără muzică, viața este mult mai săracă. Dar mai umană, mai grea, mai tristă și mai plină de sens.