"

Herodotus, who so delightfully gossips about Greeks, Persians, Medes, Lydians, the fate of the peoples and leaders of antiquity, advises us not to arbitrarily and artificially defy the fortune that flashes its star in our direction. Every ancient people, the Persians, the Babylonians, the Phoenicians, and every ancient religion, warned the lucky people against their stars. The gods, the fates, do not tolerate lasting good fortune: so Herodotus experienced it on his wanderings, as all the old sayings, religions, and superstitions teach. Thy house is not thine, thy gold, thy wife, thy children, thy health, thy glory, all these are as thine as the chance of fortune in a game of dice. All is thine but for a moment: then the die is cast. The gods want it that way.

That's why nothing is as moving as the story of Polycrates, with the ring, the fish, and the fisherman. Man feels his fate and wishes to escape it by sacrifice. But sacrifice is no help: the gods are merciless. Fortune smiles cruelly at you, and if you turn away trembling, she will chase after you, only to humiliate you and rob you of your fate.

What then is thine, what is thine that the gods cannot take from thee? Only work. The work that expects no reward, no laurels, no posterity. But it will happen to you if you do not turn from it, and care not for its fate. The toil is yours, the sweat, the sacrifice. All else is more volatile than the morning mist, more fragile than the wing of a butterfly.

"

Hérodotosz, aki oly elragadóan pletykál görögökről, perzsákról, médekről, lídiaiakról, az ókor népeinek és vezető személyeinek sorsáról, azt tanácsolja, hogy nem árt önkényesen és mesterségesen ellenszegülni a szerencsének, mely felénk villogtatja csillagát. Minden ókori nép, a perzsák, babilóniaiak, a föníciai népek, minden régi vallás óva inti a szerencsés embereket ennen csillaguktól. Az istenek kedve, a sors nem tűri el a tartós szerencsét: így tapasztalta Hérodotosz vándorútjain, így tanítja minden régi mondás, vallás, babona. Házad nem a tiéd, aranyad, asszonyod, gyermeked, egészséged, dicsőséged, mindez annyira a tiéd csak, mint kockajáték közben a szerencse esélye. Minden csak egy pillanatra tiéd: aztán fordul a kocka. Így akarják az istenek.

Ezért semmi nem olyan megható, mint Polükratész története, a gyűrűvel, a hallal és a halásszal. Az ember érzi sorsát, s szeretne áldozatokkal menekülni e sors elől. De az áldozat sem segít: az istenek könyörtelenek. Kegyetlenül reád mosolyog a szerencse, s ha remegve elfordulsz előle, utánad siet, hogy aztán megalázzon és kiraboljon a sors.

Mi hát a tiéd, mi az, amit nem vehetnek el tőled az istenek? Csak a munka. Az a munka, mely nem vár jutalmat, sem babért, sem utókort. Csak éppen megtörténik veled, ha nem térsz ki előle, s nem törődsz sorsával sem. Csak a fáradtság tiéd, a verejték, az áldozat. Minden más illanóbb, mint a hajnali köd, törékenyebb, mint a lepke szárnya.

"

Herodot, care bârfește cu atâta plăcere despre greci, perși, mezi, lidieni, soarta popoarelor și conducătorilor antichității, ne sfătuiește că este benefic să sfidăm în mod arbitrar și artificial norocul care clipește cu steaua sa în direcția noastră. Toate popoarele antice, perșii, babilonienii, fenicienii, toate religiile antice, îi avertizau pe norocoși împotriva stelelor lor. Zeii, soarta, nu tolerează norocul de durată: așa a trăit Herodot în peregrinările sale, așa învață toate vechile zicale, religii și superstiții. Casa ta nu este a ta, aurul tău, soția ta, copiii tăi, sănătatea ta, gloria ta, toate acestea sunt tot atât de ale tale ca șansa norocului într-un joc de zaruri. Totul este al tău doar pentru o clipă: apoi zarurile sunt aruncate. Așa vor zeii.

De aceea, nimic nu este atât de emoționant ca povestea lui Polycrates, cu inelul, peștele și pescarul. Omul își simte soarta și dorește să scape de ea prin sacrificiu. Dar sacrificiul nu este de niciun ajutor: zeii sunt nemiloși. Norocul îți zâmbește cu cruzime și, dacă te întorci tremurând, ea te va urmări, doar pentru a te umili și a-ți fura soarta.

Atunci ce este al tău, ce este al tău pe care zeii nu ți-l pot lua? Doar munca. Munca care nu așteaptă nicio recompensă, niciun laur, nicio posteritate. Dar ți se va întâmpla dacă nu te întorci de la ea și nu-ți pasă de soarta ei. Truda este a ta, sudoarea, sacrificiul. Toate celelalte sunt mai volatile decât ceața dimineții, mai fragile decât aripa unui fluture.