"

On the railway or on the deck of a ship, people feel they have broken out of the ordinary laws of their lives, they start chatting, they are more communicative and intimate, they wait for a miracle, and they blink at their fellow travelers with encouragement and hope. Be careful not to offend them. At their approach - when they turn to you with a clumsy and awkward, but nevertheless touching human hopefulness - they also ask you questions such as, "What do you think, will there be a luggage carrier at midnight in Oradea?" - answer with a smile and few words. Don't refuse them, because in this state of mind, when the train or the boat is carrying them towards the supposed miracle - all change: the expectation of a miracle - they are sensitive. Smile, nod, then turn to your book or the landscape. Don't make them feel there is no miracle. Right, don't make them believe in wonder. Just tell them there may be a luggage carrier at midnight in Oradea. Not a word more.

"

Vasúton vagy hajófedélzeten az emberek úgy érzik, kiléptek életük megszokott törvényei közül, fecsegni kezdenek, közlékenyebbek és bizalmasabbak, a csodát várják, bátorítóan és reménykedően pislognak útitársaikra. Vigyázz, hogy ne sértsd meg őket. Közeledésükre – mikor bárgyún és esetlenül, de mindenestül mégis megható emberi reménykedéssel hozzád is fordulnak kérdéseikkel, mint például: „Mit tetszik gondolni, lesz hordár éjfélkor Váradon?" – felelj mosollyal és kevés szóval. Ne utasítsd el őket, mert ebben a lelkiállapotban, mikor a vonat vagy a hajó repíti őket a vélt csoda felé – minden változás: csodavárás –, felette érzékenyek. Mosolyogj, bólints, aztán fordulj könyved vagy a táj felé. Ne éreztesd velük, hogy nincs csoda. Igaz, ne is hitegesd őket a csodával. Annyit mondjál csak, hogy talán akad hordár, éjfélkor, Váradon. Egy szóval sem többet.

"

Pe calea ferată sau pe puntea unei nave, oamenii simt că au ieșit din legile obișnuite ale vieții lor, încep să discute, sunt mai comunicativi și mai intimi, așteaptă un miracol, clipesc spre colegii lor de călătorie cu încurajare și speranță. Fiți atenți să nu-i jigniți. La apropierea lor - când se întorc spre tine cu o speranță umană stângace și neîndemânatică, dar totuși înduioșătoare - îți pun și întrebări de genul: „Ce credeți, va fi un cărăuș de bagaje la miezul nopții în Oradea?” - răspundeți cu un zâmbet și puține cuvinte. Nu-i refuzați, pentru că în această stare de spirit, când trenul sau vaporul îi poartă spre presupusul miracol - totul este schimbare: așteptând un miracol - ei sunt sensibili. Zâmbiți, dați din cap, apoi întoarceți-vă la cartea dumneavoastră sau la peisaj. Nu-i faceți să creadă că nu există miracol. E drept, nu-i faceți nici să creadă în minune. Spuneți-le doar că s-ar putea să fie un cărăuș de bagaje la miezul nopții în Oradea. Niciun cuvânt în plus.