"<p></p> <p>În măsura în care oamenii au renunțat la sentimentul lor individual de sine în umilință servilă, sentimentul lor profesional de sine a crescut. Pe vremea mea, marea majoritate a oamenilor au tolerat fără un murmur privarea sistematică de către stat, birou, instituție, a privilegiilor individualității lor ordonate de Dumnezeu. Au tolerat ordinea fără suflet, vicioasă și rigidă a unei civilizații care le spunea cum să trăiască, să se îmbrace, să se distreze și să se simtă bine, ba chiar, în această epocă, le spunea chiar cum și când să meargă pe stradă. Le era interzis să gândească și să vorbească la comandă. Li s-a interzis să aibă un interes de putere umflat artificial, numit Partid, Funcție sau Principiu, care să intervină în fiecare aspect al vieții lor private, pentru a le forma și modela caracterul și gândirea. Toate acestea erau tolerate fără un cuvânt, fără o contradicție. Individul putea fi instruit de toți; el se supunea în tăcere. Dar același om îmblânzit, domesticit, dresat, lipsit de toate prerogativele umane ale individualității, ar începe să tune dacă cineva ar îndrăzni să critice profesia căreia îi aparținea. Puteai să spui ce voiai despre fierarul de cupru, iar el suporta cu taciturnitate și răbdare clipitoare; dar dacă îndrăzneai să vorbești despre Meseria de Fierar de cupru, imediat începeau să strige și să protesteze toți fierarii de cupru din lume. La fel era și cu funcționarii, scriitorii, medicii. Un dentist tolera în tăcere să fie făcut prost în particular, dar apela imediat la Asociația Mondială a Dentiștilor dacă cineva îndrăznea să demonstreze public că dentiștii nu erau cei mai perfecți și ireproșabili oameni de pe pământ. Individul a încasat totul, profesia a scrâșnit din dinți. Am trăit și eu asta.</p>"