"

People like to be rude and hateful as soon as they get the chance; and most of the time they are indeed as peculiarly cruel as children. But you remain humble, and at the same time keep your dignity. For you can only keep both at the same time. Your dignity will be a distorted conduct, if it is not backed by the consciousness of the humility of your fallible being; your humble conduct will be the expression of the cowardice of a sissy, if it is not backed by a sense of your human dignity. If you must live among men - and you are neither tapir nor vulture, so where else can you live? -you must rule and obey at the same time, always with dignity and modesty, always with seriousness and readiness, always with humility and dignity. Otherwise you are but a boastful freebooter, a pitiful and cowardly slave. But Epictetus was indeed a slave: yet he bore this fate with humility and ruled over men.

"

Az emberek szívesen dölyfösek és gyűlölködők, mihelyst módjuk nyílik erre; s legtöbbször valóban oly sajátosan kegyetlenek, mint a gyermekek. De te maradj alázatos, s ugyanakkor őrizd meg méltóságodat. Mert a kettőt csak egyszerre őrizheted meg. Emberi méltóságod torz magatartás lesz, ha nem dereng mögötte esendő lényed alázatának öntudata; alázatos magatartásod egy puhány gyávaságának kinyomata lesz, ha nem érzik e magatartás mögött emberi rangod. Ha az emberek között kell élned – s nem vagy tapír, sem keselyű, hol is élhetsz máshol? –, egyszerre kell uralkodnod és engedelmeskedned, mindig rangtartóan és szerényen, mindig komolyan és készségesen, mindig alázatosan és méltóságosan. Máskülönben pökhendi fráter vagy csak, szánalmas és gyáva rabszolga. De Epiktétosz valóban rabszolga volt: mégis, alázattal viselte ezt a sorsot és uralkodott az emberek fölött.

"

Oamenilor le place să fie nepoliticoși și odioși de îndată ce au ocazia; și de cele mai multe ori ei sunt într-adevăr la fel de cruzi ca niște copii. Dar tu rămâi umil și, în același timp, îți păstrezi demnitatea. Căci nu le poți păstra decât pe amândouă în același timp. Demnitatea ta va fi o conduită distorsionată, dacă nu este susținută de conștiința umilinței ființei tale falibile; conduita ta umilă va fi expresia lașității unui fricos, dacă nu este susținută de un sentiment al demnității tale umane. Dacă trebuie să trăiești printre oameni - și tu nu ești nici tapir, nici vultur, unde altundeva poți trăi? - trebuie să conduci și să te supui în același timp, întotdeauna cu demnitate și modestie, întotdeauna cu seriozitate și promptitudine, întotdeauna cu umilință și demnitate. Altfel nu ești decât un flibustier lăudăros, un sclav jalnic și laș. Dar Epictet a fost într-adevăr un sclav: totuși, el a purtat această soartă cu umilință și a domnit peste oameni.