"A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi manifestarea Lui. Conștiința manifestării Lui este cea mai limpede (înainte de toate) în mine. Dar nu pot să nu văd manifestarea Lui pretutindeni: în cer, pe pamânt, în piatră, în nisip, în stele. Deosebirea dintre aceste manifestări e doar ca unele sunt mai apropiate de mine (nu ca loc, ci ca natură a manifestării), iar altele mai îndepărtate. Cu cât sunt mai apropiate de mine, cu atât pot și trebuie să le iubesc mai mult. Cele mai îndepărtate de mine sunt pământul, piatra, nisipul, cerul, planetele. E firesc să le iubesc și pe ele, dar copacul, planta sunt mai apropiate de mine, Și le iubesc mai mult, încă mai mult iubesc animalele, iar cel mai mult pe cel mai apropiat de mine, pe om. Însa și mai mult, mai mult decât orice pe lume, nu pot să nu mă iubesc pe mine, eul meu, dar nu eul corporal, mizerabil, care trebuie fie la fel de departe de mine ca orice animal, ba chiar ca piatra sau nisipul, ci eul spiritual, pe care dacă îl iubesc ajung la iubirea însăși, iubirea față de tot. Egoismul corporal e respingător, dar nu există nimic mai presus de egoismul spiritual, de transferul conștiinței tale în eul spiritual, veșnic, universal. Acest transfer se face prin iubire și aduce cu sine un bine care te face să nu-ți mai dorești nimic altceva. Cum să nu-i mulțumim Celui care ne-a daruit acest bine?!"