"Adormind, pierd conștiința sinelui treaz. Murind, pierd conștiința celui ce trăiește aceasta viață ca sine. Dar după cum, atunci când adorm, cel ce are conștiința nu e distrus, la fel se întâmplă și când mor. Ce este acest ceva care are conștiința nu știu și n-am cum să știu. Îmi trece prin minte: bine, sufletul meu e cel ce are conștiința, nu moare, ci undeva, cândva se va manifesta din nou (toate sunt concepte temporale și spațiale). Dar, fără memoria celui care a fost „eul“ precedent, nu mai sunt eu. Conștiința mea a fost distrusă odată cu moartea. Orice ar fi după moartea „eului“, a principiului care alcătuiește „eul“ meu, eu nu mai sunt, nu voi fi și nici nu pot fi. Dar dacă așa este, se naște întrebarea: ce e acest „eu“ al meu care a aparut brusc la naștere? Ce e acest „eu“? De ce acest „eu“ sunt eu? Și cum poate acest „eu“, care a apărut în chip nelămurit din afara timpului, să nu dispară la fel de straniu în afara timpului. Bine, voi muri. Dar de ce nici o viață după moartea mea nu va fi viața mea? Este ceva aici, dar nu pot să mă lămuresc și să exprim."
Author
Lev TolstoiAll Translations
All Translations
"
Falling asleep, I lose consciousness of my waking self. Dying, I lose the consciousness of the one who lives this life as himself. But just as, when I fall asleep, the one who has consciousness is not destroyed, so it is when I die. What this thing is that has consciousness I do not know and have no way of knowing. It occurs to me: well, my soul is the one with consciousness, it does not die, but somewhere, someday it will manifest again (all are temporal and spatial concepts). But, without the memory of the previous "me", I am no longer me. My consciousness was destroyed with death. Whatever it is after the death of the "I", of the principle that makes up my "I", I am no longer, will not be, and cannot be. But if so, the question arises: what is this "I" of mine that suddenly appeared at birth? What is this "I"? Why is this "I" me? And how can this "I", which has appeared vaguely out of time, not disappear just as strangely out of time. Okay, I'm going to die. But why will no life after my death be my life? There is something here, but I can't clear it and express it.
""Adormind, pierd conștiința sinelui treaz. Murind, pierd conștiința celui ce trăiește aceasta viață ca sine. Dar după cum, atunci când adorm, cel ce are conștiința nu e distrus, la fel se întâmplă și când mor. Ce este acest ceva care are conștiința nu știu și n-am cum să știu. Îmi trece prin minte: bine, sufletul meu e cel ce are conștiința, nu moare, ci undeva, cândva se va manifesta din nou (toate sunt concepte temporale și spațiale). Dar, fără memoria celui care a fost „eul“ precedent, nu mai sunt eu. Conștiința mea a fost distrusă odată cu moartea. Orice ar fi după moartea „eului“, a principiului care alcătuiește „eul“ meu, eu nu mai sunt, nu voi fi și nici nu pot fi. Dar dacă așa este, se naște întrebarea: ce e acest „eu“ al meu care a aparut brusc la naștere? Ce e acest „eu“? De ce acest „eu“ sunt eu? Și cum poate acest „eu“, care a apărut în chip nelămurit din afara timpului, să nu dispară la fel de straniu în afara timpului. Bine, voi muri. Dar de ce nici o viață după moartea mea nu va fi viața mea? Este ceva aici, dar nu pot să mă lămuresc și să exprim."