"

Eminescu experienced the intuition of death and the vanity of love, and if his superb scream reached the upper limit of lyricism, the ceiling of metaphysics, it did not sterilize the emotion at all; ... After him, Tudor Arghezi, in another sense, relived the same experience and found the pure springs of poetry, without freezing them under the cold breath of intelligence; ... After both, an authentic metaphysician, like Lucian Blaga, clearly feeling the boundaries between philosophy and poetry, without overlapping them, lived the experience of the drama of the mystery in substantial verses ...

"Eminescu a trăit intuiția morții și a vanității iubirii, și dacă țipătul lui superb a atins limita de sus a lirismului, plafonul metafizicii, n-a sterilizat cu nimic emoția; ... După el, Tudor Arghezi, în alt sens, a retrăit aceeași experiență și a regăsit izvoarele pure ale poeziei, fără să le înghețe sub suflul rece al inteligenței; ... După amândoi, un metafizician autentic, ca Lucian Blaga, simțind clar limitele dintre filozofie și poezie, fără să le suprapună, a trăit experiența dramei misterului în versuri substanțiale ..."