"

[About The Brothers Karamazov.] Abominable. From an artistic point of view the descriptions are good, but there is an irony out of place in it. In the conversations of the heroes, however, Dostoevsky himself speaks. Ah, it's not good, it's not good! The seminarian and the abbot, Ivan Karamazov in turn, all use the same language. It surprises me that Dostoevsky is so valued. Religious matters, which are the deepest in the spiritual life, are those which are cherished by the public. I am severe with him about that thing which I myself repent of, the purely artistic side. But he is valued for the religious side, this spiritual struggle so full of strength in Dostoevsky... But art does not tolerate mediocrity. The reader must put himself in the situation, feel what the author feels.

"[Despre Frații Karamazov.] Detestabil. Din punct de vedere artistic descrierile sunt bune, dar exista o ironie nelalocul ei. În conversațiile eroilor însa vorbește Dostoievski însuși. Ah, nu e bine, nu e bine! Seminaristul și egumenul, Ivan Karamazov la rândul lui, toți folosesc același limbaj. Mă surprinde că Dostoievski e atât de prețuit. Chestiunile religioase, care sunt cele mai profunde în viața spirituală, sunt cele prețuite de public. Sunt sever cu el în privința acelui lucru pentru care eu însumi mă căiesc, latura pur artistică. Dar el e prețuit pentru latura religioasă, această luptă sufletească atât de plină de forța la Dostoievski... Arta însă nu rabdă mediocritatea. Cititorul trebuie să se transpună în situație, să simtă ce simte autorul."