Quotes by Gárdonyi Géza

"Anyone who wants company is in spiritual need. A barrel that can no longer be filled with its own wine."

"The child cannot exist without company. The Gypsies and all uneducated people wander around in company. The peasant goes out of the gate on Sunday as soon as he is dressed. He looks for someone to talk to. The great of mankind liked to live in privacy. A French writer said: - "I am honored when someone visits me, but everyone is pleasing me when he doesn't. This suggests that company is not exactly a necessary condition of life. The physically weak feel protected in company, the mentally weak thus seek to trigger their thoughts. To be forever in company is as foolish as to live forever alone. But in any case, if you have to choose between the two excesses, it is more pleasant and useful to do the latter."

"Avoid: He who wears a false gold chain, a jewel of glass. Whose every word is honey. He that immediately blackens, whom you praise. Who says: - There is no God! Who spends more than he is worth."

"Beware of a man whose eyes are marked by the wrinkles of cunning. He is not a pure soul. Beware of a man who is fattening. He will make you pay for his words. Beware of a man who speaks of your faults as your assets. A mocker. Evil."

"If necessity throws you into contact with a person who is not suited to you, you should immediately find urgent things to do to get rid of him/her, and if not, be patient and silent as long as necessity clamps you to him/her. When choosing your entourage, don't look: Who is poor? Who is rich? Who is short? Who is tall? Just look at: Is his collar clean? By clean I don't mean just the clothes."

"The company of educated women is most pleasant. Their thinking is flitting, rambling. They are always trying to keep away from animalism (for the evolution of female dress is nothing but a striving for the idealization of the human body.) They have much delicacy and tenderness, and also pure, unselfish love."

"Pleasant is the one who creates pleasant images in our minds. Hence the complaining man is dull and unpleasant. He evokes a group of bad images in our minds. (Understand what I mean by images. Every word, or at least every thought, evokes images in us.)"

"Never be deceived by a dignified face or a strong voice. A peacock is a dignified animal, but it has no more intelligence than a hen. The lion can roar, but he is a beast like any other beast."

"You will find that some ethnic groups live a more physical life than we do. Such as some of the Jews, Italians and Gypsies in our circle of contact. Naturally there are exceptions, but most of them soon turn their conversation to the field of breeding, to animal life, because this life is theirs, and therefore their thoughts revolve around it."

"Painters and musicians are mostly nice people and superficial thinkers. They move around a lot in the world and so have a lot of life experience, but they are not good at talking about deep subjects because they read very little and so their knowledge is more an accumulation of individual experience than the intellectual store of humanity. If you come into contact with a painter or musician whose company is not pleasant, they are the easiest to get rid of. One has only to praise the work of a competitor before them."

"Many times I've seen people sitting or standing at social gatherings, not paying attention to anyone, and no one paying attention to them. You must not do that. The minute you are not having fun, nor is anyone else having fun with you, you no longer have the right to stay there."

"You often hear it, or say it yourself: - I don't know how to express myself. I feel as if they were saying: - I have many pearls at the bottom of the Indian Ocean, - but I can't bring them up."

"We must behave towards our fellow human beings as if Christ's second commandment were. written in our hearts: - Love your neighbor more than yourself."

"Every thought is a brain excitement. The human brain is a storehouse of such excitement. These excitements are arranged in the same way as the pipes of an organ are arranged in a row by the pipe organ builder. When you talk, you touch one of the pipes in the person you are talking to. You can talk to the miner about anything, he'll talk to you about shafting. The farmer will talk about agriculture. The tenor singer about the voice. The actor about the stage. What distinguishes the clever man from the unclever is that he does not play his own organ, but lets others play their own pipes. If it's interesting, let's listen. If not, we run away."

"An ugly thought is like an ugly child: no one looks at it with joy. Ugly ideas are the rubbish heap of man's spiritual household. Why revolve it?"

"To behave wisely in company, just think about it: What is speech? And: Why does a man speak? Look at two women talking: you will often see that they are both talking. Neither of them is interested in what the other is saying, only in what she is saying? Why are they talking? On the contrary, look at two smart people talking: each one is careful: what is the other saying? He tries to listen as much as he can. Why are they talking? For them, the aim is to talk. For these, the matter of the speech."

"In ordinary conversation, a man always talks about what excites his brain, or used to excite it. Hence it is that the man of average intelligence prefers to talk rather than to listen, the man of intellect is more eager to listen than to speak. Because the intelligent man does not find it necessary to state everything that excites his brain. He is buttoned up. He only appears openly and confidentially to his relatives."

"If you observe the child and the woman, the peasant and the gypsy, in short, the people of little intellect, you will soon see that the axis of their speech is the Self. The Self is the bell ringer. Whoever approaches him/her, s/he tolls the bell for everyone. S/he tolls without a moment's thought, endlessly, until s/he realizes that s/he is not being listened to."

"I knew a poor tailor. He lived such a miserable life that he never ate a hot meal. But he did have a coffeehouse meerschaum pipe, a sort of two-korona ordinary item. On Sundays he would stand outside the gate with it and pipe proudly. He thought nobody else in the world had one. And when asked in jest how much he would sell it for, he said seriously that no one in the village had enough money to match it. There are such pipes in the spiritual world. He who has little brags about it. He who has much hides it."

"You can know a man by observing what excites him? The child is excited by this question: nutrition."

"Sometimes it is inevitable that we will come into contact with people whose curiosity goes beyond common decency. It is no common pleasure to rebuke such intruders with silence. We remain silent. We don't even look at him, but with the calmest and most expressionless face possible. And we are silent, as if they were completely deaf. We are careful not to utter an offensive word. The imperfect man may be corrected, but not pricked. It is against the law of human kindness. Silence is sometimes eloquence."

"Man is an angel in animal flesh. For our earthly life we are welded to an animal. This animal is our body. Avoid people who have more animal in them than angel. You know them by their speech. The more one has evolved from animalism, the less his thoughts are concerned with the animal life of man. You hear the speech of the peasant every day: it is full of the words of the carnal life. They are the most uneducated. In their world of thought there are more concepts of the animal than of the ideal. Only suffering and love sometimes open the angel's lips in them, and then you see that their garments are like those I wrote about in the Samaritan's dream about Methuselah."

"The silent man - a sealed letter. The talking man - unloading crate."

"The conversation of an educated man lacks man-talk, money, the animal things of man, boasting, hygiene, digestion, insults. Everyone strives to make his presence pleasant to the other."

"A bad-tempered man poisons the air with his presence. Run from it. And from all places where bad-tempered people live. Why should we dwell on death row if we are not condemned."

"Anyone who expresses views that are contrary to those of the rest of the company can be an interesting conversationalist. If he can prove and defend those views well, he gets the attention. It makes no difference whether he is right or wrong: it is either amusing or instructive."

"There are many people who know this form of conversation and will talk against everything, even against their own convictions, just to make themselves look interesting. Of course, if they do it clumsily, they lose their value."

"Never argue about God, the soul, immortality with anyone. He whose spirit is more developed than his body feels all these things anyway, and he whose spirit is less developed than his body, even Jesus Christ himself can speak to him, it cannot be proved to him/her."

"Conversation sometimes turns into a fight. Some people are impatient with someone who doesn't share their opinion. They get angry, they shout. To such a man I say: - Please don't be angry that my opinion is different. I am not angry that yours is different. Let's talk about something else. Or: - You are shouting, so you are excited. An agitated person is emotional. You can't settle an intellectual issue with emotional arguments. And if the disputant is stupid, I remain silent and express my regret at having to leave as soon as possible."

"If you can praise something, praise it without thinking, and praise it twice. If you have something to criticise, think seven times before you say it, and if you have to say it, hear it if you can. Because praise makes you feel good. Criticism causes pain. Nor are we attracted to the incision of the doctor that heals."

"You cannot talk to an actor for five minutes without saying the word: Role."

"People prefer to talk rather than listen. Listen, even if it is unpleasant. Speak only when you see that the other person does not like your silence."

"When a smart man speaks, he always speaks for others. A fool always talks to himself even when he is talking to others."

"When you thank something, let your words be richly gilded. When you express dissatisfaction, - if you can't use it for a cause or a man, speak only to yourself."

"Thank you is a banknote without a number on it. It means a lot to some, a little to others, but everyone is happy to accept it."

"Be as considerate and gentle towards men as if they were women. Be as simple towards women as if they were men."

"Life wisdom: A foolish man is he who puts chains on his hands and feet. A promise is chain."

"Every offer is sugared on the top."

"What a golden nut 'then'! How it will be worn out by the time it's now. But some invisible angel will soon give man - the eternal child - another and another gilded nut."

"Never argue deeply with anyone. There are many crooked trees in the forest. It is a foolish enterprise to straighten the crooked trees. What I do is to make an enlightening comment on a half-formed opinion. If it doesn't work, that's his business, not mine."

"Don't even be discouraged by a blowhard's jokes. Among the merchants there are many cunning and clever, yet there are few who can distinguish between life and fortune. To him wealth is life. They see every day that death takes a man out of his wealth, and it is certain that no merchant remains in his wealth, but he lives for his wealth."

"When a subject comes up that makes us uneasy, let us remember that the unspoken word is ours, the spoken word never belongs to us again."

"Never talk back with a live word. It hurts everyone to say that their views are wrong, because this also makes them look weak-minded. But if it annoys us that another's view is different, and sometimes glaringly lame, let us regard the moment and the man as an unpleasantness thrown in our way. Let's raise the umbrella and move on as soon as we can."

"Every person has two sides: one white, one black. Never tell anyone about anyone's black side."

"Do not visit a writer, a soldier, an actor in the morning. A canon in the afternoon. A journalist in the evening. A priest on Saturday. A farmer at harvest time. Painter while the sun lasts."

"If we are guests, we should only be guests for as long as we are absolutely sure we are being nice to the host. We should eat only so much as not to starve and not to displease the host by refusing. Drink only so much as a sober man is used to. And if a guest come to us who is worthy of our welcome, we shall always bear him with our attentions in abundance."

"Staying somewhere for more than an hour is no longer a visit, it's camping."

"What is politeness? The human-animal behaviour of a human-angel. Blindness to mistakes. A magnifying glass to merits. Candy wrapped in words. Gold smoke on copper face. Detail shop titled "To Kindness" and inscribed as such: Fast service for free. Of course, most people give away fake treasure. If you are ignorant and gullible, you take it home with you, as if you had brought home gold on witches' night, and woke up in the morning to find it was something that used to be lying behind horses on the highway."

"Be polite even to cats who think it's man's duty to always let them have the better seat and better milk. And even if you give them the only room in the rain, somehow don't expect them to give you at least an umbrella. Instead of grumbling, be happy. Think: - Life has given me an opportunity to try my patience. As much as I can remain calm, so much my wisdom has spread."

"Correspondent. Paper is a bad heat conductor. That's why we have to put artificial heat in it. For this purpose, the Chinese language of politeness was invented."

"Morals are taught in school, but not explained. Humility is another morality that is easily misunderstood. In our circumstances, humility does not mean putting your neck at anyone's feet. They'd soon step on it! Your humility should only manifest itself in human kindness. Don't look down on anyone, don't crow in anyone's eyes. All men have an equal right to walk on the earth, to breathe the air, to call God our father. See no cheap clothes on anyone. For clothes are not the man. And speak to no man with the voice of a sergeant to a soldier. Nor let yourselves be spoken to in that tone. If the situation is such that you cannot help it, shout three times within yourselves: - Donkey! Donkey! Donkey!"

"This is the way to know the weak-minded man: He does not discriminate between those who bow to their honour and those who bow to their purse. The merchant can foist on him what he does not want to buy. He cannot get rid of the woman who torments him. He leaves his child to his will. He never thinks he will die. He takes praise as cash. He walks in tight shoes. He's a waster. He's a man of his word: - I don't mind."

"If you are not arrogant, you are humble enough. Even biblical humility is only respect for people. Jesus washed the feet of the disciples, but he stood proud before Herod, and thought him not worthy to answer him."

"Life's struggles require a tough neck. If you slither through people like a worm, you'll always get stepped on."

"Talk to everyone as if you were equals - until you know whether you are higher or lower - in perfection. For, to be noble or excellence is only to impress the foolish and the pocket-centred."

"Curved-backed humility has always been an unpleasant sight for me. I felt there was something not-true and not-human about it."

"The notion of pomposity and humility is tucked away in the darkest place in the storeroom of our imagination. Most people confuse it with the concepts of pride and servility. The concept of Christian humility is far removed from the concept of lackeys. For Christ preached equality and did not want to bend necks below the line of equality, only to the line of the height of the body, whoever holds it above."

"Don't bow to anyone just because he is richer or wealthier, - leave the bowing to the servants and those who have servant souls. But bow to the man, however poor, however ragged, whose deeds you may bow to."

"Do not bow to a gold collar, nor to a majestic title, - only, - to an angelic heart."

"It is unfortunate that secondary school education develops little character other than the humble. Pious teachings pick the bones out of a man and turn him into a sissy. Such a person is worthless. I have never seen a submissive, bowing, hand rubbing person as righteous and valuable. He who appears before you with every word a spiritual genuflection, such a man is either deceitful or a spiritual cripple. Beware if you feel powerless before someone. In such a case you are either hungry or your mind is tired. In such cases, call upon the sacred Energy or feel the touch of my hand on your shoulders: - Stretch out your chest, my son, you are a man, not a dog!"

"When you meet someone and suddenly you don't know whether to greet them or not? choose to greet."

"If you meet someone you know for sure will say hello to you, say hello before they do, even if they're a beggar."

"Greet the priest even if you don't know him. Any priest of any religion. All altars are holy. You honour religion with this greeting. And among priests, there are the most honest people."

"We can also greet the great statesmen, artists and all those whom God has blessed as gifts to the nation. It is all right if our greetings are not returned. That is their business, not ours. I also tip my hat in the front of the worthy statue."

"If doctors were wearing uniforms, I'd say, greet them as well. Doctors are the most useful workers in society. Especially appreciate those doctors who are spoken of with gratitude by the poor. With their hands God works."

"Even the roughest man's skin feels the cold and the heat, the sting and the balm. The soul is just as sensitive to cold, warmth, prick and balm in the roughest man too. Even in the most abominable man the soul is not indifferent to touch. Especially the man of simple habits! It is interesting how sensitive a man is to his own name! The name is the electric bell that rings in the heart. When you greet someone, when you address him, always say his name, or his first name, or his surname, or his title. - Good afternoon Peter. - Thank you very much for your kind attention, sir. German uses the word please instead of name. It's a sign of tenderness. It's nice to see the French use of the dense Sil vu plé (if you like). French uses the word sir or madame in speech with a dense use of the word."

"If you get angry, grieve and cry about something, in a month's time you won't be angry, grieving and crying about it in the same way. Well, in a year's time! Oh, what a wise man he would be who could look at everything with the eyes he sees in a year's time."

"The man gets angry, gets enraged, if he is surrounded by a woman he doesn't like. A woman doesn't get angry about such things. Sometimes warmly, sometimes coldly, but she accepts every homage. Man's nature is will. The will always clashes. Woman's nature is love. Love always negotiates."

"Put Buddha's teachings next to the Bible. (Die Reden Gotamo Buddha's Leipzig. W. Friedrich. Translator's name is Neumann.) This is not a cheap book: it costs the price of a cow. But I assure you it is worth more. And for this, get the books of all the founders of the religions. The founders of the religions were all spiritual men. Excellent spirits, either sent to us by Heaven or they themselves, out of love, undertook to incarnate. Each adapted his teachings to his own time and his own nation, but each made the greatest truths the core of his teachings. The basis of their doctrine is the same, but each expands the other. And where they differ, it is easy to see that it is because each speaks to a people of different minds and morals. But they are the most valuable people!"

"The first novel we read is Robinson. The first philosophy is Büchner. Robinson sweet milk. Büchner is sweet poison. This poison has the same effect on the soul as the first pipe had on the body. Because only immature minds read it seriously, who cannot yet counter-think. Büchner says that there is no God, because we cannot see him, and because the Earth is not a paradise garden. His head is the lantern with which to light into the temple of Infinity. His hand is the power to pull God down from the centre of the universe. What a simpleton! If Buechner had been born a painter, he would certainly have painted the picture of God being dragged by men in chains to the guillotine."

"If you were given an empty bookcase as a child, it would be interesting to note how many times and how the books would change by the time you were fifty? You would see a progression of intellectual development. I think that, not counting schoolbooks and technical books, the scale would show the following eight steps. I. Fairy tales, pulp fiction, illustrated bibles, all that is wonderful and dreamlike. II. Hunting adventures, horror novels, knightly tales, legends of chivalry, - the world of the glittering heroes. Of plays in which the leading part is played by a prima donna. A prima donna in hussar breeches or peasant trousers. Korpa III. IV. adventure novels. Sue, Dumas, Jókai, Verne, comic strips, world of dusty heroes. V. Romantic books. Jókai stays. Petőfi, Heine, Romeo and Juliet from Shakespeare and some new poets. A world of flowers and moonlight. VI. Genuine journeys, history written in vernacular, biographies, poetic narratives; comedies, Dickens, Dostoevsky, Viktor Hugo (The Legend of the Ages). In between, naturalistic writers from Zola to Gorky. VII. Darwin, Häckel, Büchner, Schopenhauer, Moleschott, Spencer, tragedies from Shakespeare. VIII. Positivists. Hamlet from Shakespeare. Hamlet commentaries. Investigative history of Buckle. Teleology, theosophy, theology, theoretical spiritualism, biblical commentaries, occultism. Bible. Further on, also mainly spiritual readings. Well, it empties and fills the cabinet eight times. And from this sketchy list, can you judge where you are in your spiritual development? and where you're going next."

"In the old tales, magicians conjure the spirit from a book. - Show yourself! Bring me the lamp of Aladdin. Take me here or take me there. Bring me treasure! It's not even a fairy tale anymore. You don't even need a magical science. Anyone can get books that have a spirit in them, and the spirit will appear at the first opening of the book; it will bring light; it will take us to beautiful worlds far away according to its power, or bring us treasures more precious than gold..."

"The book is also a human body. Paper-body. The luminous part of the soul that lived on Earth remains in it. And the tears of its silent speech, its smile, - the beating of its heart."

"The dead writers have left us like the fairy maiden in the fairy tale, fleeing from the shepherd who finds her: On the meadow the diamond-encrusted silk veil remains..."

"It's a big deal to think that you can put the smartest, kindest hundred people in the world in your room. And they take up no more space than the length of a shotgun!"

"Which one hundred writers should we choose to keep us company until death? Only travelling book agents have the answer ready. Some other people think that it is impossible to list a hundred such writers. Another writer is needed for the short man. Another for the tall man. Another for the woman. Different for the man. Another for the young. Different for the old. For the body at all times, at all ranks, one book is enough - the cookbook. But the soul develops till late old age, and goes up many steps. It is by his reading that any man may judge his progress. What a distance separates fairy tales from real stories! From interest in physical struggles! Our animal age from our spiritual age! The human soul is shed in books."

"Nothing is cheaper than a book. Anyone who buys it in a bundle can see that. Out of ten books, there is always one that is worth the price of all ten. And another one that gives the price of the next ten books in advance."

"Banii cheltuiți pentru o carte sunt bani aparent aruncați. Ca sămânța."

"You cannot suddenly put together a library. A book lover spends his whole life browsing and selecting. Library compiled to fit literature-history… Let us not forget that literary history is made by teachers! Teachers put the coal in the same order with the diamond, and the sparrow with the nightingale."

"In biographies of great people, writers - well not writers, hog-nosed rooters - serve up outrageous indiscretions. The lowly devour these scribblings, because they are only interested in where this human phenomenon came from and how it became what it is. They look for causes in externalities, and think that under the same circumstances they could have become one. As if a hen could become an eagle, if by chance she were to hatch from her egg on the top of a cliff."

"The spiritual evolution of our species has only taken place in the last century or so: In the time of Matthias Corvinus, tournaments were still fashionable. Ariosto sang the story of Roland, a man of terrible strength, at the same time. The celebrations of carnal men are also carnal. The carnival, the great drinking parties. The most glorious thing is muscular strength. Poets are ragged, butchers are pompous. No one is interested in the author of the Shakespeare dramas: is it director Shakespeare himself, or someone else writing in his name?"

"Poveste. Învățați din ea! Privighetoarea a văzut odată un măgar care păștea liniștit la capătul parcelei. El a spus gânditor: - Mă doare să văd înapoierea. Știu că nu e vina lui, săracul, și Doamne ferește să-l disprețuiesc. Dar aș vrea să îl ajut. Cântecul este școala primordială a alfabetizării. Mă ofer să o cultiv. Măgarul a fost de acord. Lecția era pe cale să înceapă. Măgarul s-a întins la umbra copacului. Privighetoarea s-a cocoțat pe o creangă proeminentă și și-a cântat dulcea lecție, ciripind și cântând până i-a obosit gâtul. Apoi, uitându-se la măgar pentru a vedea efectul, a văzut că măgarul ațipise. Privighetoarea era tăcută. Măgarul nici măcar nu-și mișca urechile. Dar apoi, la capătul îndepărtat al parcelei, un alt măgar a vorbit: un răget strident, aspru și fără sens... Brusc, somnolența din ochii măgarului a dispărut. El și-a ridicat capul. A ascultat..."

"(Vulgar literature has its own audience.)"

"Let's not look at the big people from up close."

"A journalist's work in education is like the first plow in an ancient fallow."

"For millions of people without books, the newspaper delivers new ideas every day. It is the newspaper that teaches them to read and write. It is the newspaper that moves the stationary man out of his infant stagnant thinking. Those newspaper beams that scatter the country at dawn are the first rays of spiritual light bound in sheaves. (...I thought so ten years ago, when the red people pleasers had no newspapers. - 1919.)"

"The cultural sections of newspapers are like pieces of broadcloths at the tailor's shop. The slice is usually made of a valuable single fabric, but that's just muster ohne wert (sample without value)."

"The only difference between a writer and a journalist is that a journalist dips his pen and thinks. A writer thinks first and then dips his pen."

"The score is something like a pencil sketch of a painting of great beauty, and the interpreter has to recreate it from the sketch."

"Music on Earth has a total of 7 octaves. There must be music in the other world. - How many octaves there? What is the infinity of sounds? What is only ten times seven octaves? Perhaps we can get an idea from the bass in the sky when we hear the thunder."

"If you hear the clock strike at night and wonder what time it is, by the time you've read eleven or twelve, your sleep will be gone. Especially in Italy, where it's twenty-four o'clock! This waste of time could be avoided if the clock only struck four. We know approximately what time it is anyway. The four beats could be this: This would be repeated six times a day: 1-4, 5-8 etc. One beat would tell us what time it is. (1914.)"

"There are 96 quarter hours in a day. So if we divided the day into hundred parts, a hundredth of a day would be about a quarter of an hour. It could be called a small clock for the time being, and later, when the old clock has been forgotten, an hour. (1891.)"

"Bell music in a clock. Rhythm is the ebb and flow of the human soul. The last note repeats according to the number of the hour. If these sounds could be in two voices, it would be even more beautiful."

"Cantors don't know the sound wave's crescendo-decrescendo, only that they can sing a song louder. The craftsmen of singing."

"If the art of painting had been practised by women from the very beginning, then angel paintings would not be of women with long hair, but of men with waxed moustaches."

"Among the arts, the only one is the art of writing, whose main task is to turn treasures of concepts into public treasures. In painting, sculpture, music, form is the main concern. Even if there is no concept, the work can be perfect. The skill of literary shaping is in itself no more valuable than the craft of bird-stuffing."

"What remains of the sculptor's work is what the sculptor has carved - his carving. What remains of the painter's work is his painting. From the works of the writer: what in his writings is no longer writing, but thought moved from the paper to the heads and hearts."

"Drama is a work of writing illustrated with live people. Sometimes the illustration is better than the text. Sometimes."

"I read a fencing on this issue: Does the actor serve the writer, or does the writer serve the actor? And how easy it is to judge: If the actor is greater in art than the writer (in the art of writing), then the writer serves. And vice versa. Otherwise, the judgment can be made play by play, if we take the text after the play and look at it: - What has the writer given the actor? - What has the actor made out of it?"

"It is pointless to write, to say that the writer knows what is in his drama better than the actor. But anyone who talks to our state actors about this will be amazed at their opinions. But an actor should only treat a dead writer's text as a rubber man treats his own skin."

"The distribution of actors by role shows that the creative power of the writer is only rarely seen on the surface of the earth, - like a golden nugget. The figures on stage are like figurative casts: sometimes mere plaster, sometimes painted, sometimes bronzed, but always the same one or several figures."

"On Shakespeare's stage, everyone recites and everyone philosophises. For him, not life is the dream, but the dream is life."

"The public is always right. Here's the proof: If the director wants to corrupt one of his actors, he will give him a role that is not right for him. Then the audience says: - Well, we thought this actor was a great artist, but he's worthless."

"If the public doesn't like foreign drama, they say so in Hungary: - The main character couldn't act it. Or they say: - The theatre has taken on more than it can handle. But when Hungarian drama is on the stage, there is no talk of the actor or the theatre. Then it's always the author who fails."

"The structure of good drama is like that of a clock: neither one wheel more nor one wheel less. The gear teeth fit well together and the spring is strong."

"I read the poster of a theatre in a rural town: Billeting Order (Antony Mars - Henri Kéroul), Ferdinand the Roisterer (Georges Berr), Inspector of the Red Cars (Alexandre Bisson), Moving Photographs, etc. At the end of the poster, the director asks the audience for patronage. Why? This is not even a domestic industry!"

"Some country theaters are like dime stores: flashy posters, vile merchandise."

"Some theatres in the capital could also adapt their signage: The dumping ground of foreign drama literature"

"A woman does not enter the stage like a man. Her body is her main treasure: she takes it to shine where most people can see it. Few stand out because few can be more spiritual than physical. And a woman's soul, if it can emerge from earthiness, is far finer and more sublime than a man's! The trumpet is music, the harp is music. But the trumpet can only be addressed by a great wind, whereas the harp is stirred by the touch of a gentle breeze. The harp is the female soul."

"From a woman actor, we can see everything falsely acted, falsely said, except one thing: When he plays with his female co-star, and the author's instructions are to do so: Give her an eye. This is always done with startling realism."

"The donna appeared on stage in a knee-length skirt. She sang sexual songs, and at the end of the verses swung her right leg towards the audience - more than a metre high, of course. The audience applauded: - Now that's art! The donna, of course, went to bed with the feeling that she had done more for Hungarian culture that day than Jókai had done in fifty years."

"Our folk theatre writers cook the stew with more pepper than meat."

"The women of folk theatre are in fancy dress. Their hair is ironed curly. They never work, they just fluff their skirts and kiss forever. Such peasant women do not exist in Hungary."

"Taking a play off the stage is always a funeral for us writers. A part of us is dead, unresurrectable. Because the novel, short story, poem is always alive. If they are not read today, they will be read tomorrow. But no one reads plays. Not today, not tomorrow. Even the actor writes out of it what he has to play. The rest is of no interest."

"Acting is a mirage art: it is playing life for life. That is why it is more effective than any other art."

"The writer's life is just that: a footprint to be trodden on by those who follow."

"One of the amusements of youth is to get together and drink, or rather, devour wine. You will find that such carnal amusements never have good consequences, but often have bad ones. Wine makes a man a fool, a wicked man, a beast. The spiritual indisposition that follows in its wake says, I have been an animal."

"One of the benefits of life would be smoking. But ever since the state seized the right to keep tobacco, good tobacco has been lost. Only occasionally is it grown in secret here and there and kept in cuttings, and Esau, if he were alive today and living with us, would give up not only his rights but also his lentils for a little good tobacco. Since this state of affairs is not likely to change, anyone who learns to smoke at this time is a fool. It is not a habit for daily enjoyment, but for daily wickedness. It is so easy not to learn! He who has not eaten the swallow's nest of China, will he desire it? The danger of smoking is that once you start, you can't stop."

"The art of pipe smoking.* Smoking a pipe is for rich people, smoking a cigar is for poor people. True pipe smoking is the purest and most humane way to smoke. The reason why rich people smoke cigars is because they cannot smoke a pipe. Smoking a pipe is science."

"The poor man's pipe smoking is a caricature of pipe smoking. It's not smoking a pipe, it's just puffing hard."

"Only those who have time to themselves may smoke a pipe; who have plenty pipes, and made of meerschaum; whose tobacco is smuggled. The finest cigar is not worth a pipe of good tobacco. Even the finest cigar has a bitter end. A pipe gives good smoke till the last puff."

"Cigars contain so much nicotine that people who smoke cigars all day are ruining their stomachs and nerves. A good pipe, a good tobacco, never upsets the stomach. Tobacco from Verpelét is a good way to soften tobacco. The tobacco sold in tobacconists' shops is not tobacco of the Verpelét variety, but only of the yellow leaf variety."

"Cigarettes are for children and women. It's a mouth-bittering, hateful thing. A man who smokes cigarettes spreads the smell of tobacco ten feet around him. A man who smokes pipe is to a cigarette smoker as is a wine producer to adulterated wine."

"The chibouk is not the real pipe either. Only Turkish tobacco can be smoked from chibouk, and Turkish tobacco has such a pungent and heavy smoke that it fills not only the room but also the stomach. It is not fit for a real smoker either."

"From the short pipe, whether English or Hungarian, the smoke comes warm, together with the tobacco fumes. Tobacco vapour burns the tongue. The real piper fits at least an eighty centimetre stem into his pipe: the stem has large hole. The mouthpiece also has a large hole. If the stem has a narrow bore, the smoke is pungent. However fine the tobacco, however perfect the pipe, if the stem is not long enough and the hole is not big enough, there is no pleasure in smoking a pipe."

"Two people come together, sometimes two good friends. One thinks: - This one has money in his pocket. And so he says in a loud voice: - Would you like to play cards? The other thinks the same: - This man has money in his pocket. And he says: - I don't mind. Ew! What a hateful thought! What a hateful ambition!"

"As the man is, so is his fun. Could there be a more foolish amusement to the body, more harmful to the soul, than cards?"

"The card smells like prison."

"The number of years on the tombstone of the card player is always a lie. He also lost years of his life playing cards."

"He who wishes to play cards wishes to be able to rob his neighbour with the help of an unaccountable third hand (the hand of luck)."

"You can read many good and wise sayings about money in other books. I only warn you that making money should not be your aim in life. It is true that money is a kind of power, but this power is only social. The soul is not enriched by money. Nor does it become poor as money becomes scarce. What your soul gains is the real gain."

"Be thrifty, but generous with servants. Pay well for all services. He who spurns the man who serves is not a gentleman."

"If you are given a gift, and if it is given with respect, honour and love, accept it, but in time return it gently. For gifts are not meant to increase your wealth with them. A gift with a hint must be rejected in jest."

"It is not always the poor man who lives in a thatched house and eats bread. He is always poorer who (though he be a respectable and noble or even an excellency) is forced to do what he would not do himself."

"The simpler you can live, the more you are in control of life. Only a small shelter, daily bread and decent clothes should be provided, and the rest should not be your overwhelming concern. This is not to say that those who have money should throw it away, but only that they should not live for it. Wealth, after all, is a safeguard against many inconveniences: let us be thrifty and save in our ways, but not hamsters. I do not subscribe to the views of Diogenes and Epictetus. What a man has, if he has it, is precious. It almost belongs to his body. My furnitures, my paintings, my books, my garden, my house, are as if they were part of my body. But I never forget that, just as my body is my secondary value, my possessions are even more inferior. I am sure that when I die, I will not regret the destruction of my body, nor will I regret the loss of my wealth. But as long as I live, I will take care of my body and value my wealth. Some wealth is also necessary to secure your independence. But draw the line of wealth at the point where you have a simple daily subsistence apart from your own shelter. More wealth should no longer be a sweating ambition."

"Look around the world: how stupidly people live. There is the merchant. Has that man a perfect self-consciousness when he spends his whole life weighing by the pound, or by the litre, or by the kilogram, from morning till night, from New Year to New Year! Is that why you came to the Earth? Does it satisfy him? Can fate pay him in money for this lost life? Look at the lawyer. What a job it is, always running around to court, scribbling at home, digging up law books, all for silly cases that are each other's cases. If a lawyer would write down all the thoughts that went through his mind from morning till night, he'd see that his skull was a garbage can. It fills up and empties out, leaving him with nothing but the grease that's been deposited on its sides. Is that worth being born for?"

"Anything you have that you say is mine, remember to add: borrowed. For all you have received from life you must give back."

"Never ask for a loan. Debt turns a man into dog. But if someone asks you, always give gladly, - if you can. Give especially to him whose eyes speak the plea of affliction, and who asks in shame. And do not regard such a man as a dog, but as a brother. On the contrary, never give to a gambler, to a show-off, to a drunkard, or to a flatterer. They are better turned away from you."

"When will we become wealthy? The man answers: - When we get. The angel answers: - When we give."

"Money for the wise man: a servant in the pocket. To the unwise man: a master in the pocket."

"My publisher once had the idea of writing a cookbook with the writers. The muse ties a bun and stirs the roux. Typical for the age, mind your stomach. Many people are deceived by the German pun that a man is what he eats. The excellence of the human spirit is not developed at the dinner table. Let's look through the series from Homer to Petőfi, and let's look through the series that lives through the year with Baron Brisse's 366 menus. Homer did not drink champagne, Petőfi did not know the table of Brillat-Savarin. The Wise Man of Nazareth tore and ate wheat on the road. Napoleon grew up next to a lousy cauldron in a military school. Socrates ate salad without vinegar oil and bacon. Spinoza was glad to have bread. Burns and Arany both produced their flowery thoughts at a peasant's table. Where is the spirit in the picky eaters? Numbers prove that the aristocratic class gives the least thought to mankind, and experience proves that cooks are in line with tenorists in the matter of mind. In 1892, an old vine-hayward died in Nagykőrös. He lived for one hundred and four years and was never ill. During those one hundred and four years, the man ate no other food, but bread, and drank nothing but water. I would not dare to say that he was a vine-hayward because he lived like that. If by chance he had the soul of Kant, he would have been a first-rate star of philosophy even with such a lifestyle. If everyone got used to living like this from a young age, what a different view of the world it would be! Thousands and thousands of millions of people would be freed from the chains of office and raise their heads from abject servitude. But it is man's destiny to revolve around his own stomach. Fish-farmers put pike in the pond to keep the fish from getting lazy and thus their flesh from becoming flabby. The Creator put a stomach in man, so that he who has no nobler work to do may move and work. Thus the life of the multitude is nothing but carrying to the table, and the chief delight of the multitude is to eat. But the nation is perishing which makes the table an altar, and holds Lucullus to be the noblest man. The fortunes of the Roman and Greek empires were hatched between plates of earthenware and sacrificed between bowls of gold."

"I was in Munich. I went down to the vegetarian restaurant at noon. I look at the menu: lots of different dishes. Most with sour cream. Plenty of butter and cottage cheese. Egg dishes, too. One guest drank milk instead of wine. The place got busy. A friendly German came to my table. We chatted. I ask him if they don't eat meat because the food is healthier that way? Or because they feel that killing an animal is a beastly act? He replies: - For both reasons. - So now tell me: is it possible that at some point all people will convert to a vegetarian lifestyle? - We hope so. - But what do they do with all the roosters that hatch from eggs. - Nothing. Let them live and crow. - I see you're not a farmer, so you can let them. But poultry need forage seeds, even in summer. Forage seeds cost money. And then the roosters themselves kill each other: only one remains in the yard. - Well, that settles it, laughs the German. - Good. But look: you also eat milk. The cow doesn't give milk until after calving. And every cow often have bull calves. Where does the world put all those bulls? Because in just a few years there would be so many bulls in the world... - They also kill each other. - No, they don't. They just knock each other aside. Go to another frontier! And in time they'll graze the grasslans, the fields, the wheat fields, the barley fields, the beet fields, the corn fields... And more and more and more. The German could not answer. Maybe other vegetarians can."

"The train left Rákos. The weather was sunny; the sky blue. And in the distance a large yellowish-brown mountain of fog could be seen. It reached from the ground to the sky. But it was not fog, it was dirty air. A fellow traveller looked out of the window and said: - We're approaching the capital."

"The man from Pest. We cannot say the man of the capital, because any other European capital is a buzzing point of vitality for the nation. But where is Hungarian life bubbling in Budapest? Let us look at Paris, London, or just next door Vienna: Austrian air, Austro-German inhabitants; in architecture, German artlessness; in customs, German honesty; warmth; families visit each other; they come in groups to restaurants and theatres. Is the air in Pest Hungarian? Is the image of the streets Hungarian? Do you see something in the buildings that has a Hungarian soul? Listen to their speech, watch their movements, watch their politeness. The lack of herd instinct. Every man is a separated soul. When they meet, you see no joy on their faces, In their conversation the inner soul is silent; Farewell hands are not warm."

"In the city man has at least two clothes and two faces. One: the one he wears in society. The other: the one he wears at home."

"Masquerade ball: people dressed as animals. Daytime life: animals dressed as people."

"The city. From a distance, the city air is smoke. Up close, it's dirt. It's as if the air also affects the psyche of city dwellers. City people are born with glasses. So he is at least forty years old when he enters this world. What a life for a child in the capital. His eyes see only houses and shop next to shop. Only business and business and the world is only business. Growing up without flowers, without fields, without trees. He sees no birds but in cages. He sees only as much of the sky as he can see from the street frames. Cows were driven along the boulevard and the children ran after them. They don't eat real food. His pantry is tin. When he wants to eat soup, he boils water and takes a spoonful of ointment from a tin. The flame of the soul is the intellect. The oil of this flame is morality. There is no such oil in the city. The flame is not white, but multicoloured. Even if we sometimes hear a speech that radiates spiritual nobility, it turns out to be nothing but parlour morality. The word 'parlour goulash' comes to mind. The cook makes it - for the consumption of others."

"The man in the capital lives as if his life's purpose is to illustrate this medical issue by example: - What is the quickest way to wear out the human body?"

"The life story of a city woman - the story of a skin on her face."

"The bee could be the emblem of a rural people. For the people of the capital, the lame carriege horse, running around till daybreak."

"- Up! When that is the slogan, the Hungarian nation is powerless. - Down! When this is the motto, the Hungarian nation is strong. The Hungarian nation is like gunpowder, which only puffs in the open air, but if a stone is pressed against it, the greater the pressure, the more thunderous and lightning-quick it bursts out."

"Anyone who reads history should always read between the lines."

"How can a Lutheran bishop anoint someone a Catholic priest? How can a German family that has never been naturalized here name a Hungarian a noble?"

"The language has added the word royal to the decorative adjectives. Often we hear or read royal stature, royal dignity, royal collar, and the like. But it has never been said: - Royal mind."

"When a king is born, he's somebody as soon as he lets out the first squeak. His person, however dull, is linked to the fate of millions. All his life he smells nothing but incense and frankincense. But as soon as he's stuck in the crypt, his face and his reverence are consigned to the repository."

"Whenever I see the name of our king, I always stop to look at the I written in front of it. How can someone be first when there is no second? (Franz Joseph I)"

"What concept of people's lives can an archduke have? who doesn't know what little money means? what is poverty in clothes? in housing? bread? does not know what most of the people do to work. And such become kings, entrusted with the government of millions of lives."

"If Széchenyi's Valhalla had been accepted as the Academy, the first thing the enthusiastic nation would have done would have been to erect a statue of Ferdinand V., and today the Hall of Fame would be full of Habsburgs. And the political servants of the Habsburgs. From time to time, they would kick the statues out and throw them down like the pagan Hungarians did with Bishop Gellért."

"However sadly we may look back over the four hundred years of the Habsburg kings, let us be fair: every Habsburg king has given the Hungarian nation two days of joy. One day was the day on which he was crowned. The other was the day on which he died."

"Fiume is the foot corn of Hungary."

"The revival of Hungary began before Széchenyi. The language renewalists, though they were also tongue-lashers, were the oil for the lamp which Széchenyi then lit and carried around before the minds. Széchenyi was a sent soul, like Kossuth, Deák and the three writers Petőfi, Arany and Jókai. The caterpillar that moults suffers from a sleeping sickness. After the illness it is more beautiful, healthier, stronger, bigger. What a wonderful rebuilding of a (vile one to us) worm-body creature. But the laws, the rules, the requisites of reconstruction were already in him. All the patterns of the flower's life are similar. The man, the worm, the grass seed, the star-family of the sun: all have Intelligence behind them."

"Shall we fly in our minds over the highway of time by which man walking on all fours came to mankind now living, and fly the same way forward. We will discover that the man who will be alive then will see the man of today as much as an animal, just as we see the old man today."

"The beehive, they say, is a small image of the human state. But I see that the bee state is more perfect. In them, the drones are of the lower order."

"The best state is the one in which the citizen has the greatest independence and security. What does the soldier think about personal independence? And about personal and property security, the one whose bed is auctioned off in tax arrears?"

"The French national motto: Liberté, egalité, fraternité. If fraternité, why egalité? The concept of fraternity includes equality."

"The caveman who first wrinkled his nose at his fellow man took the first step towards education."

"Social classes are separated not by pride, nor by money, nor by broadcloth, but by soap."

"The evolution of humanity: a crooked tree. But it still grows upwards!"

"I can never look at a yoked animal without being ashamed of my human race."

"Matches in the world order: Every living being is one being. Around it is the family. Around family is kinship. Around kinship is the nation. Around the nation, the other-speaking races. The order of the stars is the same. Our head of the family is the Sun. The suns are surely a group again. The group of suns is again the inner circle of a larger circle."

"Raise your hats before the altar on which stands the divinity of Public Opinion; but take her image out of your rooms. There never yet was a man born in the world who, while he lived on this earth, was looked upon with due reverence by the Public. Jesus was the best man in the world, and was cast by the public in the midst of criminals. Columbus was considered a fool by the public. Dobó turned grey in prison. Petőfi was called a braggart wandering comedian by the Public, and was nearly lynched when he tried to become a Member of Parliament. However, Public Opinion puts undeserving people in the place of the deserving. Why talk about it: there is world history. A foolish man is one who adjusts his own watch to the clock of Public Opinion."

"You will know people who live alone. Most of these have a reputation for being man-haters. But this is not always true. A misanthrope is always a bad man, and although he hates people, he lives among them. Perhaps he hates them because he lives among them. But he needs hatred, just as the poison in the belladona is one of the constituents of its life."

"A solitary man cannot be a man-hater if for no other reason than that where there are no bones, there are no bones to chew. The cause of man-avoidance is either sickness, or spiritual work which demands silence; or, simply, the overdevelopment above the masses, - the consequence of which is that human love becomes a frozen principle, because contact with men becomes boring to such a one. But if the man-avoider is a man of integrity, he is always a man of spirit."

"If you meet someone who is shy, blushing, confused, casts his eyes down, be so submissive to them, mimicking shyness, that they may come to their senses. This is a good deed."

"We should always respect the mother in a woman. Even when motherhood is far away. Even when she is long past it. I am touched by the invisible eternal river of Infinity every time I see a mother. She is the fruit tree of God. On her the soul from the Infinite blossoms. From the blood of her heart it takes flesh. I always feel that she is God's agent. The rainbow of heaven when it reaches down, touches woman's shoulder."

"If we are indeed the biblical fallen angels, man fell from a higher place than woman. But the woman has more of the wing left."

"The man in himself: a round whole. The woman: always a fraction, always finding her complement in somebody else. That other is usually a man, but it can also be a woman. Two women can be a whole, three even more so, but a woman alone is, according to her own feeling, is an incomplete person."

"Women write with water, speak with fire. Among men, there are many with a stammering tongue; women always speak without mistakes. Among men there are many who speak slowly, among women there are more who speak fast. Are there ever women who stutter, stammer?"

"The most prosaic spectacle in the world would be to be able to recall and observe in one company the ladies whose names and persons are known from the poems of the poets."

"On the main gate of the 1900 Paris exhibition, Paris was represented by a young woman dressed in a pongee. To me, Paris didn't look like that, but more like an old dame with make-up on her face, smoking cigarettes, drinking absinthe and laughing with false teeth."

"It's always strange to me when people say about someone: He seduced this woman and that woman. It's like saying about someone: - He taught this fish and that fish to swim..."

"If women knew how much a clever eye can beautify the face, - they would always keep quiet."

"Feminists mention two or three women's names that are famous in intellectual and artistic work. Of course: there are women with beards too."

"Sacré-Cœur peacock foster home."

"Long-haired menace: Women are angel-faced spiders stalking young men."

"When you go to a woman whom your intellect judges not to be right for you, and yet you do depart, yet you go: you are a leashed animal."

"Why is the Sixth Commandment odious to literacy and alphabetization? Every part of our body is a wonderful creation. Yet when we become self-conscious, we obey less and less the separate wills and desires of our bodies. We are less and less at one with our bodies. Our spiritual instincts become increasingly separate from our physical instincts. The stages of spiritual development would be pictured as a moving away from the flesh. We would see the child (and the uncivilized people living on the line of childish underdevelopment) not feeling any difference in the parts of their body: they always do what their body makes them do. We would see the youth who has already mastered the instincts of his body in many ways, but the instinct of species preservation still leads him easily on a leash. We could see the man who is already jerking the leash and trying to tear it away. We shall eventually see him on the higher steps of spiritual development, mastering the force and like Hercules trampling the serpent under foot. Here we have already learned that we are souls chained to animals. Standing on these steps, we look with contempt, both in real life and in imagination (in anecdotes, readings, pictures), on the man who has not yet developed from animalism, his thoughts and actions, which are still in homage to the animal part of our double earthly being."

"Three things you should never do in a hurry: 1. eating fish; 2. shaving; 3. getting married."

"Marriage for the eyes: he married a fairy. Marriage in fact: married to a wretched."

"All the hot water cools when it is removed from the fire. This is what happens to marriage, which boils on fleshly flames."

"The more advanced you are, the less you think with your imagination. Imagination is just a household musician. I listen to it when I want to."

"Bachelor: - I'm glad I didn't get married. I see how much trouble they cause, how eternally unpleasant the brats are! Father: - You don't know, however, that it's always someone else's children who are the brats."

"Beware of a marriage whose altar flame is not lit by the heart. Nature is a terrible judge! No punishment comes with chains so heavy as those which she punishes for a non-virtuous marriage. Throughout your life you limp its punishment."

"When the priest blesses a marriage of convenience, he is blessing a crime. And when he speaks of the indissolubility of a bad marriage, - the devil laughs and claps at his words."

"A wife is a slave who is served by her husband."

"Marriage is certainly a sacrament, but the devil makes the papers for it."

"The marriage vow: I will never leave her. And already lying - is abandonment."

"Woman is a cat soul. She only becomes human in her motherhood."

"A man of solitude: a whole man. The man who lives for company: partial man. This is evident from the fact that they feel that each other's cause is their own. They even care about who bought what hat or boots for how much. And what they really care about is who has what income and expenses, and how they live with their partner."

"When we love a woman, we always love a body."

"He who is a slave to woman is a slave to Earth. And he who is free from woman is free from his own animality."

"The light-headed young people who get married think that marrying someone is like buying something in a shop. For example, we see a walking stick in the window, we like it, - we buy it. Then it's ours. We walk around with it, spin it around, tuck it under our arm or wave it around. We get bored, we lean it in the corner, - we put it away for tomorrow. But the nice young people are amazed when they see that it is not they who walk and spin and whirl the walking stick, but the other way round. And they don't put it in the corner, they themselves are placed there."

"What you reject in the morning, don't pick up at night."

"He who wants to succeed in married life should always accept what the woman wants, but always do what he himself wants. The wife always accepts the explanation, because the main thing is that the husband does not contradict her, and even honours her by justifying and explaining why it could not have been otherwise."

"The man: - You're mine. Woman: - I'm yours. And then comes married life, in which the saying is placed the other way round."

"There is no sin punished by God as much as that committed by man against his own heart. He who sells his heart."

"Two people bound together by love. Their bond is celestial. They agree to live life together. - "The bond of heaven is not enough!" interrupts the state. And in the name of morality forges an iron chain on their hands and feet. - The earthly bond is not enough, says the Church. And in the name of heaven he forges another chain to the other. It happens that the two lovers, disappointed in their hopes, say: - We are not happy. There is no point in living together. Then they notice the two chains. Then they wonder for the first time what the church and state have done to them. They must be removed. But you have to grate into the flesh too. And this is our age we call the age of clarity."

"At the age of 20-25, we don't know what we are made of. Your thinking can change seven times between the ages of 20 and 30. But at that age we make a marriage for life, and some Catholics make it indissoluble, others hard to dissolve. The one we marry is also an incomplete person, subject to change. Is it not then foolish to make such a contract?"

"I saw an ancient picture: A Roman girl placing a bunch of flowers on the altar. When a woman gets married, she brings her life to her husband as such a flower offering."

"A wife is the second heart of a man. That is why we must not ask her for too much wisdom. Always speak to her in the language of a child, because that is what she understands best; and always touch her with a velvet hand, because her skin is sensitive. The highest degree of warmth is pleasant to her, but she is more sensitive to cold than a palm tree."

"Many marriages would be happy if the man remained as attentive to the woman as he was before the wedding. And she as bashful and angelic."

"Laocoon, if depicted alone, would be an excellent symbol of a bad marriage."

"Marriage was created by God. The devils made the law of marriage. God says marriage lasts as long as love lasts. According to the devil, even in hatred, until death."

"The bad woman in girlhood: viper in a terrarium. After marriage: viper released."

"Wedding ring in the window. - Think before you go in to buy it, it's a leftover link from the slave system of bygone eras. - But how can I think: I'm in love!"

"At the end of suicide news there is usually this stereotypical sentence: He committed the act in a moment of insanity. The same sentence could be added to most marriage news."

"Before going onto the bridge, the elephant stretches its front leg forward and stomps on it. Marriage is the most elusive bridge in human life. And we, when we come to that bridge, don't have as much sense as the elephant."

"A hundred people say: - Don't take her! An inner voice speaks: - Take her! Ignore the advice of a hundred people. And a thousand men say: - Take her! And the inner voice says: - Don't take her! Follow the advice of the inner voice."

"Marriage is mostly unhappy because the woman forgets that she is an angel. And the man even forgets that she is a woman."

"Every married man should frame this saying of Jesus: Blessed are the peacemakers. Of course it should be in the woman's room!"

"When we laugh, we always laugh at others. When we cry, we always cry for ourselves."

"The flower is developed by sunlight, the human soul by love. He whose neck has never been clasped by the hand of a child, who has never heard a child's lips say, "Father," who has never trembled in the shadow of death for a child, who has never bowed his soul to God in thanksgiving for the survival of a child, such a man has received a fragment of the world of feeling. His life on earth, however luxurious the train he rode, - he rode in a tunnel."

"The child is an angel landed on earth, who does not yet know that his little feet are dusty."

"He who beats his child beats himself. He who strikes a man strikes God."

""The old do not understand the young!" Now I'm an "old fart" myself, I know that: "The young don't understand the old". The old man has lived through that green age of enthusiasm in which the young are raving. He has lived through the mistakes that young people think are the right way. The old man no longer dances, but he knows what dancing is. And old men, when they were young, used to talk trash about old men. (-1921-)"

"Neither family is older than the other, except that those who were prosperous had their names painted on parchment, and those who were poor had their names written on a piece of wood at most - when they died. Our ancestors must have been people like that. I know nothing good or bad about them. My paternal grandfather was a locksmith in Sopron and then in Nemeskér. All I know about him is that he was a quick-tempered man and that the family spoke, felt and thought in Hungarian. But they also knew German, because the only book they had was the bible, buried with my father, a German book. And my maternal grandfather was a small landowner and tavern keeper, judge and jury, probably a peasant type of man in Szőllősgyörök. His name was Sándor Nagy. But he couldn't have been a pure peasant either, because he married the daughter of a teacher cantor, who not only knew how to peel potatoes, but could also play the organ. But his forefathers were peasants, knifers from Somogy, not nobles. Our nobility is not from the king, but from God. It begins from the moment my father took up the sword in 1848 and came home from Vienna, offering his fortune and his life to his country. If you are surprised that his name is German, you should know that he always intended to have it Magyarized, but as a man who did not know the ways of public administration, he postponed it year after year. On his mother's side, however, the physical forms of which you bear with me, if you search, you will find such names: Nagy, Csutorás, Henics, Paizs."

"The real aristocrats are not barons, counts or princes, but those who feel separate from their bodies."

"Title, rank, membership (election committee, casino, academy, house of magnates, etc.) - and other such things, the clinging, the elbowing, the jostling, - silk tie on a skeleton."

"Only an honest man is a man. Honour is one of the great pillars of society. But why is honesty not a mandatory requirement for politics? Why is there no tribunal of nations to judge between two nations that are at loggerheads? Is it not a common cause of mankind that one nation should not be oppressed by villainy and poaching? (Poland. Austria's policy towards us.)"

"The more evolved a soul is, the less it seeks its own happiness at the expense of the happiness of others. And when one reaches the highest level of life on earth, he is already helping his fellow men to prosper even at his own expense. There are also races of people just so: nobles and lowly. The inferior races seek to acquire and increase their own wealth by harming other races."

"Delete this word from your dictionaries: hate. Put all evil under this title: imperfection. Hate is an animal emotion in us. The perfect man may face imperfection with away looking, smile, dislike, contempt, corrective intent, etc., but never with hatred. Hate carries with it weapons and poison, and a devilish face. Let it never find accommodation in you."

"Everything that I see as beautiful increases the light of my soul. It makes me stronger, better, more divine. Everything I hate and yet deal with diminishes the strength and clarity of my soul. Hate passes over the human soul like a cloud, and obscures the sun in proportion to its size and thickness."

"I only want to hate one thing: hate itself."

"Love is always spiritual. Hate is always corporeal. Love is a source of light and warmth. Hate is darkness and coldness. In love we are gods. In hate we are animals."

"The Antichrist will be a modern gentleman who will invent the smokeless silent rifle. That invention will destroy kings first. Then the millionaires. Then the social order. Finally, just as the flood once destroyed mankind, the silenced rifle will destroy mankind in a flood of blood. And once again one family will survive. And from that family will come a new kind of mankind that will know no hate."

"The sky is not black at night. Only dark blue. Among the colours of the rainbow there is no black. Black is an earthly colour. In the hand of hatred is crap. In the hand of love is a gold-painting tool."

"Only from the lips of angels could such a song be sung: Glory to God in heaven, on earth peace to man. It should shine with golden letters in every house, so that those who have bitter thoughts in their heads may remember the angelic words. He is not happy who does not treasure peace."

"The locomotive has steam, the man has will. In childhood, it manifests itself day after day and year after year in the form of a one-way interest and willingness. The play of the kitten and the play of the toddler is the will for a later life career."

"The more thought and energy the will gathers and carries in one direction, the more powerfully that man will later stand out from his fellows in that direction."

"The concentration of the will and the striving in one direction - this is the condition for the success of all work. The more united this will, the more straightforwardly and the more earnestly it strives to accomplish something, the more significant and the more excellent its work. For example, someone wants to know English. If he sets out and his every thought from morning till night is English, he translates and takes notes, reads grammar books, groups words, mumbles English words as he walks, after two months he is reading English books without a dictionary. But if he starts thinking about French the next day, then German the week after, puts one down, picks up another, remembers to paint something, or gets a sheet of music, goes out to play cards, then learns English again, well, he'll know in 10 years."

"The lives of magnates and royalty are unhappy because their every wish is granted by fate. Their desire can therefore seldom give birth to a will that can be realized by their own efforts. In other words, they have no willpower, so they are bored and do not know what to do."

"The first condition of happiness on earth is to work the will towards a goal without digression, without slackening. For one of the genres of happiness is: the sight of a job well done, the feeling of success. Work shows what one is worth."

"The strength of will is always in the intellectual development. The monkey cannot concentrate his attention for a minute, half a minute. We see that his mind is always scattered. Just so the child. The more superior the mind, the more powerfully it can concentrate and direct the will in one direction. We see in the history of great men that they can turn their will to one work for years, for decades. They do nothing else, they care for nothing else. In fact, in some people, the will for some great deed or great idea or great art is already manifested in childhood, and they work for its realization for the rest of their lives. Liszt, Paganini. How could Paradise Lost, Aeneid, all the heroic poems, the great dictionaries, etc., have been written without this persistence of will?"

"Look at those who say: I do not believe in life on earth; - they are all men who feel their bodies to be self. And look at those who raise their eyes to heaven with confidence, all feel that the body is not the self, but the power that moves the body."

"A man bears a wound on his body, and his soul is cheerful, he does not feel the wound. A man bears a wound in his soul, and the body digests in peace, as if it had nothing to do with it. Feelings are physical and spiritual. This should be understood. The body is a handcuff. The soul carries it wherever it wants. But will the prisoner die if his shackles fall off? If we had no body, what would bind us to the earth? If we didn't have to eat, if we didn't have to preserve our race, if we didn't have to defend anything, would we work? But we must work for ourselves and for each other. He who sent us down to earth knows what he has done, and we who are here on earth can see the power, the order, the light above our heads every day."

"It is not the man for the house, but the house for the man. The body is a house. ?How the monists explain that all our thoughts and actions are not a house! Ostwald himself spoils his body with the work of a desk and a laboratory. Then our bodies are second-class things after all!"

"What is physical life? Is it not a temporary state? What is suffering? Is it not a voluntary Penance to ourselves? What is death? Is it not a transformation into another state of soul? And what is family? Is it not the joining together of broken links? And what is the power in man that stirs the heart in the face of evil, and stirs it in the face of good? What is the force that impels man to improvement, to perfection?"

"After all, if we came to this Earth to perfect, how can we fail life? Can we not doubt the wisdom of the Creator if such mistakes can be made on the path of life? Is this one of our faults, that we regard the Creator as living for our sake, as if God had no other concern than to guide us, like the Vlach guide the mountain climbers! What if he is not for us, but we are for him? Surely the cause of our error is not God, but ourselves. But why? Man's greatest treasure is free will. We have certainly been given this treasure in full. God did not want to bind us to himself one iota. God did not want to rule over us, nor did he want to bind us to himself by law or decree. We were pure souls. But it was the joy of free will, of trying out absolute independence, that allowed our butterfly wings to take hold: we flew where we wanted to fly. We got away from him. Maybe we wanted to be gods. Maybe we wanted to create a new world. Maybe we are the fallen angels that every race, every religion knows about. We're departed, obscured, like the glass in the ground. Our powers are gone, our celestial qualities are all that remains but a flicker of love, a languid creative force manifested in the arts, the music and the vague memory of God's name. Did God create this material world, or is it still our creation from that great time? Is it myth the paradise, or an ancestral memory transformed into earthly concepts? Is it myth the forbidden tree, the tree of the knowledge of good and evil, or is it the shrinking of the great story into a small allegory? Is it myth the departure from Paradise? Is it myth the confusion of Babel? Or is it an earthly colourful fairy-tale image of a great revolution in the sky? And who was Jesus, this man of wondrous intellect, who at once appeared among us and brought news from the world beyond the stars; whose heart was not an earthly heart, whose thinking was not an earthly thinking. Who was he? Where did he come from? Why did he come? He himself answers all these questions. Whether his word is true? four have written the story of his suffering. None of them mention that he retracted his claims, nor that he asked for mercy. No one has ever allowed himself to be executed for a lie."

"Everyone has to mature through corporeality. The child and the young never feel themselves to be anything other than a body. And some people live their whole lives without ever having a moment of realisation. But as long as a man does not come to spiritual self-knowledge in his own feeling, all reasoning is in vain. It is in vain to open the eyes of a cat when it is two days old: it cannot see. But by the eighth day its eyes open of their own accord, and then it can see even in the dark. There are learned and educated men who say that man's proof of his celestial citizenship is false, and there are simple uneducated men to whom it is unnecessary to show such proof: they know where they belong. The eagle sees the sun; it needs no astronomical proof. A mineworm does not believe such a light if anyone claims it and proves it to him. He who has well-developed ears hears music. He that has deaf ears, he can hear the violin in vain, even if it is Kubelik's. Yet it is not useless to talk about it. Those who dig for gold are always glad to hear the experiences of other prospectors. Those who are already in the right direction will be confirmed by the sign of the pointer tree, if it agrees with their direction. Those already groping at the door don't have to look so hard for the handle. And the father can best speak to his children, for the child, if he does not understand, will take the father's hand with confidence: it is certain that this hand will not lead him astray."

"What are the signs of spiritual awakening? Man learns that his hands are not he, his feet are not he, his ears are not he. Until now he did not identify himself only with his hair, now his sense of identity is separated from his limbs: The hand is only a plier and a percussion instrument. If it is cut off, neither my mind nor my memory is stunted. The leg is only a walking, lifting tool. Though nearly half of my body, if I lose it, my consciousness is not diminished, my spiritual talents are not diminished. But what kind of a carriage is it whose wheels can be lost, whose handlebars can break, and yet feel like a whole carriage? If some parts of my body can be lost without my soul lacking anything, it is certain that my stomach is not me, my lungs are not me, my eyes are not me, and my brain is not me. If one part of the body is an instrument, the other is an instrument. Meat, meat. Why should the brain marrow be an exception. The brain is just matter. And matter doesn't think. That's how we divide our knowledge and our feeling of what we are: Me and my body. But what am I and what is my body? I am a soul. And my body is flesh. I am the coachman, my body is the coach. The carriage is a prison! Why are we in this moving prison? We do not know. Our files are sealed and lying in unknown archives. Our memories are out there somewhere, like the old prisoner's old diary in the prison archives. Where is that archive? Where are the records? Where do they condemn us? Why? We'll find out when the keymaster comes for us."

"If you are on a train and you have a question to ask, who do you ask if not the conductor? If we are on a different road, and we meet a group of people, do we not go to the person we think is the most knowledgeable in the area? Whom do we ask in the wanderings of the spiritual path? Surely not to men of the flesh, but to men of the spirit. Those who steer the bits and reins with the strongest hand; those whose sense of home is stronger than ours; those whose minds are clearer than ours. For they know best the way, the truth, the life. Jesus was the man of the most advanced spirit on earth; no man mentions the separateness of soul and body so often as he does, so no man felt it so much, no man was so well informed in this respect as he was, no man can give such sure instruction as he can. His instructions are written in the Gospels."

"It is interesting that Jesus calls the corporeal man dead. One of his disciples asks: - Let me go and bury my father. Jesus replies: - Follow me. Let the dead bury the dead. Jesus is not even understood by the bodily man. The gospels are just stories to them, or gibberish. But do not the child and the astronomer look at the sky with different eyes? The spiritual man understands the words of Jesus, and he understands the cry of his audience: - No man ever spoke like this!"

"I write so much about this distinction, - it is not in vain. A good mason lays a strong foundation for the building. Life, when built on spirituality, is very different from the life of the flesh. The body is an animal. The soul is a god (god with a small "g"). The carnal man lives an animal life. The spiritual man lives a divine life. Carnal man sees no goal, only an end: a grave. The spiritual man sees a goal and knows that the grave is not his end, but only the end of his body. For the world is not this earth, life is not just the life of the body. Understanding this is the bridge through which we can cross to the right path."

"Incorrect and of a low standard is also a purely carnal life. Since the purpose of our life should be only the care and multiplication of the flesh, this may be the conception of life in Kőbánya ("Stone Quarry"), but not even there in people's homes. If machines had minds, they would know at once that they were made not only to move and digest oil. Shall man be comforted in knowing that his existence is inferior to mechanical ends? In vain: there are such meat-machines. Indeed, they know no other purpose than digestion, breeding, and the gathering of the substances which sustain them. Such people are then affected by a family bereavement as if they had been struck on the forehead with a fist. But of course: the life of the flesh was considered the life of man, and if the flesh perishes, so does our life. But then a mysterious voice within the heart spoke: - It cannot be, it cannot be that man should perish thus! The agonized man then lifts up his head and cries out: - A drop of water! Lazarus, a drop of water! But in vain would Lazarus give a drop of water, he would only increase the thirst. You can't make a tree grow, blossom, and fruit in five minutes. Nor can spiritual self-knowledge, trust in God, be woven into reason all at once. But how can there be faith and reassurance for one who has only looked at the sky when he has contemplated the position of the clouds. Was the only thing he cared if his hair was right on his face, when he looked in the mirror? who seeks only refreshment in nature: who knows the four Jacks from card game but not the four Evangelists, and who has never sought nor studied the great thinkers of mankind, but will not hesitate to call them names. You, my sons, do not live such a carnal life, but a spiritual one. All for the soul! For the flesh, only that it may not be a nuisance."

"The life of the flesh also has its own Trinity: The Table. The Bed. And the Money. What is outside of these can be divided into two classes: Pleasant. Unpleasant. Pleasant is idleness, ignorance, debauchery, theft, robbery, fornication, hypocrisy, fraud, and any money gain. Unpleasant: work, cultivation of yourselves, moderation, helping the wretched, forgiveness, sacrifices for the good of your country and mankind, clean living, honour, and human goodness in general. Observe that all who hold this Earth to be the World are men of limited minds. They are mostly big-bodied and fat. Tightly occupied with the cares of life or the collection of money. When not busy, they are lovingly stroking their stomachs, skirt-chasers. If not, they are cunning, cruel. Those of them that seem clever, their cleverness is not real, but a sort of fox craftiness."

"Life is as logical a consequence as any other consequence. There is no consequence without a precedent. But if we lived before, why don't we remember it? He who descends into the mine does not take a sundial with him. He who goes hunting doesn't carry a lime brush. He who goes to swim doesn't take a cabbage shredder. Life on earth is a short journey from the land of eternity. We bring only what we need: individuality, inclinations, strengths, abilities, and a spiritual compass pointing in these two main directions: Good and evil."

"1. The soul knows itself. 2. The soul examines itself and the body separately. (St. Paul already says: I see one law in my body and another in my mind.) But long before that, and even before the letters of history, there was already a belief in the life of the dead, and therefore a consciousness of the separateness of the soul. 3. If the body is infected, the soul does not feel infected. 4. The severed body parts. The soul never feels mutilated. 5. In the development of the body, neither history nor natural science cannot show a single line, but in the development of the soul we can go back to the animal state and look ahead to the dazzling future. 6. Scientists have examined every molecule of the brain-brain, and are acquainted with it down to the microscopic limits, but none of them has succeeded in finding where, in which part, the self-consciousness is located."

"We see the plant sprout, blossom, wilt and die. We see man sprout, bloom and die. Is that the end of the plant? The end of man? Does the plant have no seed? Does not the seed sprout again into the same kind of plant? If the seed is not dead, it carries on the life of that plant into a new life. Then there is something eternal in that seed. But where did that eternal come from in the first seed of the plant from which the first plant sprang? Well, when the earth dies out, from the last seed will come that which is eternal in it, from whence that mysterious eternal came into the first seed."

"We reach the top on this Earth when we feel separate from our Body. The imperfect man is one with his body, his body is him. The perfect man looks upon his body only as his clothes."

"Every soul is a particle of God. It is also evident from the fact that everyone feels himself to be the centre of the universe. And we cannot imagine that we have not always been and will not always be."

"If this were the world, why are all people evolving towards spirituality? What is the enrichment of the soul for, if the soul has no purpose or life of its own? What is love after the child's robe is cast away?"

"There are great railway stations in the world, but we arrive at the greatest when we first understand the soul in this word: I. From then on we are in the kingdom of reason. No more vicinal, no more meandering! We are moving on, through smaller and larger stations, towards the centre of the world, whose name is: - Perfection."

"Philosophers talk only about the infinity of space and time, as if there were no other infinities. But they are right under our noses. Life, and all the phenomena of life. Everything that is incomprehensible and immeasurable is also infinite."

"All flames are flaring upwards. The human soul is also a flame."

"The misconception of our life comes from considering these two concepts as one: human and human body."

"Man is a soul bound in leather."

"The peasant looks at the star. To him it's just a white spark. The scientist looks at the star. To him it's a world spinning in the distance. The sage looks at the star. To him a shining guide to Eternity."

"He who has spent his whole life in carnal thoughts cannot understand the vision of spiritual men. He is like the peasant who digs a well and has never seen an artesian well, and speaks like one: - It cannot be true! Because I have dug three hundred wells, and not one of them has produced hot water. We must drill deep in our thinking, then we shall find the water of life."

"The violin does not sing by itself, only when it is played by reason. The human body is a violin."

"The soul in the brain = the glass lens in the camera box. Eye = photographic plate. The plate can be used for anything the lens can record."

"The saying Mens sana in corpore sano does not mean that the more Toldi Miklós (a legendary strong hero in Hungarian folklore) is a man, the stronger his soul is. There are more weak-bodied heroes of thought than strong ones. And there are many who are paralytic, lame, hunchbacked, blind, sickly! It was a proverb with the ancient Romans: - Dumb as a gladiator."

"If the wholeness of the body determined the wholeness of the soul, then the Iliad Odyssey would have been written by Hercules, the Aeneid by Achilles. Then butchers and slaughtermen would all be academics. Acrobats would write the most beautiful articles for the newspapers; and the Petőfi Society would be full of gymnastics teachers."

"How long does the understanding evolve? We see that for some people it is up to the age of 20, for others up to the age of 30, for others up to the age of 40 or 50. If the soul were the vapour of the body, or whatever it is, it should blossom in every man at the age of 24."

"The inscription of the church of Delphi to the carnal man: word, word, word. The spiritual man is amazed that even in that ancient world there was a thinking mind that knew that man did not know himself. Does he who has never seen the sea know the feeling that moves him when he first sees it? Can he who has not yet been struck by great fortune, who has not yet been struck by great adversity, by great terror, imagine what feelings all this stirs up from the depths of the soul? He who has not yet escaped from peril; does he know how much he loves his life? He who has not yet buried mother, father, brother, child, knows the link that binds their souls? Do we not stand dumbfounded at the inward flicker of our anger or love, and ask: - Well, is this what I am? The soul of man is a folded flame of fire. We only know some of its rays ourselves. Just enough to illuminate the progress of our life on earth."

"What is man? A mobile house with a celestial dweller chained to it."

"The Olybius's pot in which they say - eternal flame burned... Man is also an earthenware pot."

"This expression: my body, - is correct. This expression: my soul, - is not correct. Instead of my soul, it should be said: I."

"When we look at a portrait of a famous person, we want to see what is invisible: their soul."

"Every action we take is an answer to this question: Who am I? The more unusual the action, the stronger the answer."

"The relationship between body and soul is like that of two people sleeping in a narrow bed: the restless one pushes aside the resting one."

"The seeker of spiritual truths moves like a miner in a treasure land, working step by step for a grain of gold. Sometimes it takes him days not to find it, but sometimes it crumbles before him, shining, almost of its own accord, in a moment."

"The law of improvement: I can't think of anyone who has said: - I want to be meaner than you are."

"Schopenhauer knew of a celestial force on earth, but he did not know what it was. He called it Wille. But Wille is the soul, the soul in animals, in grass, in wood, in stone."

"Two statements. - Wow! life is good! - Wow! life is hateful! Not a declaration of two different souls, but of two different digestions."

"The most mysterious page in the history of the world, the story of the Babel confusion. In the form of a hundred words of short fiction, it is the great true story of the greatest storm of mankind, which surely did not take place on this Earth, but in the Highlands. In the world of souls. What a celestial war it must have been, where the hurricane, instead of dust, swept myriads of souls into the worldspace!"

"Who is stronger? The one who puts all his muscles and strength into the hustle and bustle of life, and fights and struggles with fire and sweat? Or he who shrugs at all - at the world and its strugglers?"

"It's interesting: how much people covet rank, titles, insignia, the upper echelons of class, but what is higher than all these, spiritual perfection, they would not buy not in a shop, nor for pennies."

"If man: the universe in small, then the universe: man in large. The body is matter, the soul is God. The stars are the cells of the universe. - But what then is man? - He is what the dewdrop is: a round whole particle of the sea, far away."

"The greatest journey on Earth was made by the one who could go furthest from his own animal nature."

"Just as man's body contains all the animals and all the elements of the earth, so does it contain all the human beings. And all sin, all morality. Only as in the grass one thread is longer and another shorter, so in our souls the sins and the morals differ in their threads. This is the reason why the writer understands all sins and all morals and reproduces them in his works, and why the actor, when he illustrates a work of writing, can reproduce the characters in it."

"The soul is nothing but the functioning of the brain. - So the trumpeting is nothing but the functioning of the trumpet, - without the trumpeter."

"If our house catches fire, we take out our pearls, our gold. The rest is just junk anyway. When our body dies, the soul takes its most precious possessions with it to the new body."

"The contagious patient may feel that however much the disease has invaded his body, his spirit remains intact. However, a patient with a spiritual contagion may be physically healthy until death."

"Prosperity connects our souls to Earth. Suffering loosens the socket. The suffering man feels that this earthly world is not his true home. The soul is moved, - the troubled animal in its burrow, - and feels separate."

"The villain is locked up to restrict its movement. We lock ourselves in when we have a cold, so that the outside air does not harm us. Is not the clothing of man in the flesh to remove the soul-man from the movement in the world, either voluntarily or by necessity? The wing of free will is clipped: the stork spends the winter in a courtyard."

"Some scientists say that spiritually you grow like a coral. The five senses build its various ramifications. When soul-science will search with a brighter lamp, it will find that the character of the soul brings the main branches ready. The five senses do not build, they only fill."

"When will the Self awaken? When does man feel that he is a soul? Only at a mature age. Only in the quake of the inner world. The quake comes sometimes slowly, like a storm cloud, sometimes suddenly, like a bolt of lightning. It shocks you. And then our skies clear. Storms, lightning strikes, are mostly bodily misfortunes: wounds that feel fatal, maiming, contagion, - all the perils of our bodies that measure flesh in reflection and cry out: - Is this what you are? Are you flesh and bone? And then the spirit is moved within us: and our eyes are opened. - No."

"The body does not develop beyond 25 years. The soul is still developing at 60-70 years. The old age of the soul begins to show when the body is so paralysed that the brain is atrophied and the circulation of the blood is slowed down. But just because the glass of the photographer's camera is cloudy, the photographer is not. He'll get a new camera and a new glass."

"If life on earth were all our lives, then why should we spend a third or a quarter of our lives growing? But if life on earth is not the life, then it is understandable that 70-80 years are not enough to educate a soul. We must continue to learn in other classes. We transfer the strengths gained in the graduated class to a new class. We seek a wider and wider location for the roots for further development. A new land, a new milieu, new absorptions are necessary to further our spiritual muscularization, enlightenment, perfection, and to carry the fruits of our earthly life into another life. The Creator has shown, after all, in other bodies that they can develop in a short time if He wills: the horse reaches maturity after two years. The dog has enough for one year. A hen has enough for six months. The ostrich, as soon as it hatches from the egg, runs so fast that no man can catch it. It would be an imperfection of nature that man should have to grow for 20 years. It is not the body that needs such a long gestation, but the soul."

"We don't even need to be gardeners, we know that rose seeds grow into roses, melon seeds into melons, it's just a matter of choosing the right soil. Can not souls waiting to be reborn in the next world tell the future of our children, if they will? He who needs the degree to become a priest will not incarnate in a family whose children inherit a business. And he, for example, who has lived a slothful life, will need a busy life in the future to perfect himself, will not be born into a family in which it is said, 'Well, if we have a son, we will raise him to be a priest. He who has been haughty will seek a place where he is forced to humility. He who has been brutally humble will go to a family of archdukes. He who has been quarrelsome, will undertake endurance and suffering. He who was voracious will dress himself in rags. He who was a fornicator will take a vow of chastity. Every soul will find a place and a family suited to its development and qualities. Every soul chooses the soil where it can grow from the influences of childhood and youth into a new tree, rich in leaves. Climbing mountains seems a physical folly. Yet our life is always a climb. Jesus is still standing on the mountain today. Jesus is perfection. Everyone can know what level of perfection he or she or someone else is at. The more you understand Jesus, the more perfect you are. In the beginning, everyone is blind to him. All of a sudden his eyes become clear. Suddenly he stares. Once you start following him. We are all around the mountain. We all have to get up the mountain at some point."

"That our spiritual possessions are not lost is also evident from the fact that death takes from us people who are only at the beginning of their bright careers. We lose them, but they are not lost, they have just been transplanted by the Gardener to another land. How quickly Franz Liszt learns to play the piano. Because he knows before he ever saw a piano. At the age of twenty, Petőfi already knows all the secrets of poetry that theory only fathomed with much investigation many years after his death."

"There is no equal rank in nature. One soul is superior to another. Two strangers meet: as soon as they have exchanged words, they feel which is above. In times of danger, the weaker will follow the other, obey. This is also the secret of education. A paragraph of the universal law: the rule of the more perfect soul over the less perfect, so that it may be guided to the perfect path."

"Man from the sky. The crowd understands. They see him, though he wears no star on his forehead, and his body is no different from others. But from the moment his earthly maturation is complete, they listen to his word as a declaration of a spirit from above."

"I'm getting buried. The people go weeping after the coffin. Weeping, they look into the pit. Look not there, but up to the sky. The body is an abomination. It's only beautiful and lovely as long as the force of preservation keeps a coloured glass before our eyes. In reality, there is nothing to love. The soul must be glad to get rid of it, and stare at people weeping over it as if it were some misfortune. What is man when he has no body? The weakness of our minds cannot but imagine him as he was. But why do we need legs in the other world? Legs are nothing more than a means of supporting the body. It has a hard bone in the middle to keep it from collapsing; it has fibres and threads on the bone to make it bend and stretch. What do we need this in the aether, where there is no dust, and where we carry no burden. And what need have we of the hand, of this grasping tool? What would we need for the stomach, this meat generator, when we have no meat there. What need would we have for those two photographic lenses inserted in our skulls, when we can see without any means. We don't need any part of the body. We cannot imagine ourselves without forms. We also paint God in a material body with beards. To angels we give feathered wings, from the length of which the ornithologist can calculate: which one weighs how many kilos. But the shapes are certainly different in the aether. The body is the form that corresponds to life on earth. If we had to live in water, we would have a different shape. The billions of different animals show that every soil and every way of life requires a different form. Lift your head from your petty business and see: what a marvelous work every body on earth is! The mosquito's body is very different from the human body, but it can walk, digest and breathe. Look at the rotifers. It has only one leg. If it had more legs, it wouldn't be able to do anything. And the rotifer lives, works, walks, digests, breathes, sees, reproduces. Look at the jellyfish. It doesn't have any legs. And if your soul were a jellyfish today, you'd say: - I am alive. I have food to eat. I love. I have children. The sea is the place for me. Blessed be the Creator. Well, if we see the possibility of life in so many shapes and forms in this place shackled to the earth, why do we need to carry this heavy, delicate and unfit body of ours up to the other world?"

"The path of life is a path of visible order. Sun, moon, star shine on it. By its side grows flowers and bread. Watered by heavenly clouds, and the blood of martyrs. Such a road cannot be made to end in a pit."

"They used to say: - May God give you everything you wish for yourself! This seems like a good wish. In reality, it is a curse."

"What kind of a cheap word is that: mortal? Man is not mortal. Only his body is mortal. Priests should not be allowed to pronounce that word!"

"There is only a dead body. There is no dead soul."

"The hero feels that his life is eternal."

"Our sense of eternity in all our ages... We only see the world as changing, as ephemeral. We ourselves seem to be part-owners of eternity, only somehow placed here as souls from the world of eternity... If we never looked in a mirror, we would assume that we are not changing physically, but just weakening. Spiritually, we always feel a strengthening, a brightening, never ageing."

"What is eternity? For the peasant, the stone house. To the Egyptian king, the pyramid. For the Latin poet, the poem. To the Hungarian lord, the fee tail. But nothing is eternal in this hemisphere, but the one transience."

"The ephemeral only needs ephemera. Nature is not wasteful. Each animal can only do what it needs to maintain and reproduce its body. What a lot man knows that has nothing to do with the body! The soul also gathers. For the whole of life is nothing else but the gathering of the soul. We gather understanding and experience, feelings and morals. Are we collecting for the grave? Was man made to collect for a pit?"

"Epictetus speaks: - Death is nothing. It is only the images associated with it that make you sad. The mourner: - But when those very images are my treasure lost in the earth!"

"- I know that when I die I will cease to be! - Have you tried? - There is no God in heaven! - Have you been above the stars?"

"What is death? The angel wakes up from the dream that he was an animal."

"Most people think of death as annihilation because they see that everything that lives in nature dies: the grass, the tree, the beetle, the animal. - But you only see the body die, man!"

"Among the main laws of nature is the law of continuous transformation. In the living world this is striking. The ovum that becomes a caterpillar, the caterpillar that molts four times and becomes more and more perfect in shape. Does not the human soul also molt? After great sufferings we feel that we have one less crust on our soul. And the last shedding? That's the death that takes wings."

"The human body is a mud sculpture with two bellows, constantly animating itself. It is impossible not to recognize that it is a dwelling: a house of the soul. If the two blowers disappear, the rivers, streams, and streams of the human body freeze. Then the soul moves out of it and seeks another house."

"In some people, the soul sleeps like a bear. Even more deeply, because it is always asleep. It is awakened by nothing but the occasional thunderbolt of death. Then he gazes around, bewildered and horror-stricken. And... soon he falls asleep again."

"In most obituaries, instead of saying that on this or that day he died, it should say: - ...on this or that day, he lived to see the happiest day of his life."

"Two thousand years blink out of your eyes. But in the depths of your soul, the star of eternity itself slumbers. You are an animal until you realize that you are a child of God, one with the Father, and you must return, you Prodigal son!"

"If we could be sure on 1 January that we would die on 31 December... How different our thinking, our work, the way we carry ourselves would be. How much excitement we would know to be useless! How many more people we would look at with more love! How grateful we would be for just one nice sunny day! For a good burrow! For a plate of food! How uninterested we'd be in reading politics, stock exchanges, and public statements. What interest we'd have in watching a lot of holidaying, bustling, hammer and mallet, envious spittle and sweaty rage, bludgeon, badge, pink letter and silk ties. Money reading and land registry tables. And so on. But you have to know the expiry date."

"The mill wheel is driven by water. But what drives our wheel that we want to live, to live forever? And to stop, to pass away, never! ?What is it that grinds our heads, that we so esteem its grind and grindings? Only hopes and hopes, one hope, two hopes, many hopes, all beautiful hopes. But all hopes are but images. And not a real picture: a spiritual mirage. If we come to it, we come to a desert, a rock, a swamp, as we have left it for. But from there, we see a new and beautiful picture, and, disappointed a thousand times, we hurry to it again, and hurry with all our lives, until we fall into the 6 ft. hole."

"A bubble that can live for a hundred years - Is this human life?"

"The animal, and the child of the animal degree, and the people of the child degree, do not adjust their walk to the hour of death. They have a sense of the eternity of life. Those who revolve in battle are not afraid of bullets: each feels that he will not be hit, only the other. Because, of course, you cannot feel the other's sense of eternal life, only your own. The thought of death, known as the end of life, is the birth of thinking, the thinking that still thinks that only what we see with our bodily eyes is real."

"Many people in Hungary are engaged in soul evocation. I myself have participated in thirty or forty such sessions. It happened that the souls also wrote names: Napoleon, Zrinyi, Mátyás, Wesselényi, Deák and other famous names. Each name is a different writing. Some knew one, others another. Someone in the company speaks: - "Géza, ask for a writing too! I asked my father if they could summon. - Yes. - If so, please write down his name. The medium (a charming twelve year old girl) turns her face towards me and asks what was my father's name? I tell her. The medium's hand writes it down with its usual nervous tremor: Alexander Czigler. The company looks at me questioningly. I just answer, looking at the paper: - Father, this is not your writing. The medium's hand is on the paper again. The letters are different, the end line is different, but the letters are not my father's round, strong letters and the underline is not my father's. - 'Father,' I say again, 'you never wrote your name in cz. The medium writes the name like this for the third time: Zigler. - "No it isn't," I say. "My father spelled his name Ziegler. And his spelling was like no one else's. The psychic then put his finger on the money. The Apostle John wishes to speak. The apostle said: - "To him that is unbelieving, souls never give evidence. And that was the end of the meeting. From the New Year's Day of this year, when I first attended the meetings of the soul summoners (1894), there was never any question as to whether I was a believer or not. For I am a man of few words, and when questions arose in my soul, I kept silent. I preferred to be a spectator rather than a questioner. From the first session onwards, the souls always said that they knew our thoughts. But they were never struck by my doubts in thought. Faith, earnest faith in their existence, that's what it takes, they always said. And if sometimes they only wanted to make a statement to those of undoubted faith, I was always named so that I could be present. The rest then retired to other rooms, and the answers of the souls were kept secret. This was the case, for example, when I asked them to shed light on the anonymous notary of King Béla. Answer: - He was an expelled monk. They also told me his name: - Innocent. This name did not correspond to any of the names the historians had found out. The spirits spoke in every language the party could understand. We got answers in Latin, English, French, German and Italian. But once Béla Tóth came to the summoning session. And he asked questions in Turkish. Not only did the Turkish souls not respond, but other people did not respond either. The opinion of the company was that Béla Tóth was a sceptic. In the meetings I attended, I never heard any certainty from the spirits. There was no sign or revelation, only vague or ambiguous answers, mostly childish, sometimes rude; - that was all. And yet I do not laugh at spiritism. So many men of excellent minds believe in it, that I must think I was only unfortunate enough. The things I read and hear make me think. I am not talking about America or England, where millions are already engaged in conversations with departed souls. The Vay family is closer, they live among us. A Baroness Vay receives answers from them in a living voice, and they appear to her. Then there is a engineer of European name, Zipernovszky. He also communicates with them without a medium. They give him answers on a table with letters on it, without him having to move money from letter to letter. I'm sorry, but I don't know either of them. If true, it's a big deal. A single word, a certainty of the other world, would be a greater event than anything the world has ever seen; it would turn the whole world upside down: the guns would fall and a new social order would emerge on the basis of universal brotherhood. But souls are secretive."

"Three questions for the Dear Souls. There must now be some one or two thousand summoners in Hungary. Some are lucky enough to receive answers from the other world. I only wanted answers to three questions. But these three questions I always dared to ask only in my mind, and I did not get only a vague and imperfect answer to the first one. And this answer was written by no less a personage than Titus Tóvölgyi, the most authentic interpreter of souls. I. First question. The question of suffering. Why does man suffer on Earth? You can take comfort in not knowing where you came from, where you are and where you are going. Good: let the veil of God cover these secrets. But when a man sees that he begins with weeping and ends with weeping; that his whole life is an unbroken chain of sufferings, then the why? cries to heaven even from the most religious soul. The spirits dictate to the spiritist believer that suffering is the punishment of a previous life, and that the soul either undertakes to incarnate itself on earth or is compelled to do so by the powers that rule in the spirit world. However, it is also said that some live their first lives here, sparks from the Eternal, the souls say, from this central self-conscious lighthouse of the world. Do they not go through the agonies of conception, the long series of childhood diseases, and a life of all human suffering? Even if they are born into a family that is poverty-stricken or where children are raised with a stick? What if they have lived through wars, years of inhumanity, epidemics, or misfortunes such as those that abound in the diaries of the rescue services? But let us only talk of those who in a former life deserved to be punished by experiencing another life. Is it conceivable that all those who were set on fire by Nero, wrapped in pitch, trodden on by Atilla, dragged off to be slaves by the Tartars and Turks, crippled and blinded by war, all deserved this terrible torment for their sins, and that God then wrote those hundred thousand beggars and hundred thousand dead on the tablets of his justice? Who has read the history of America in the time of El Dorado? Who has read the things of the Spanish Inquisition? The documents of the trial of Elizabeth Báthory? Witch executions? The interrogations of Caraffa of Prešov? and the earthquake of Lisbon, which in one day gave sixty thousand souls back to heaven, and left perhaps as many orphans and beggars on earth. Where is absolute Goodness and Truth? asks the trembling heart, when, hearing, reading, and seeing these things, it looks to heaven. I am not a God-denier. I see the world as a creation and not an accident. It is only when there come from the other world statements which seem to the touchstone of the human mind to be brass instead of gold, that we desire proof, illumination, to accompany the statements, so that our souls may not be confused. For of the doctrine of reincarnation, those who have hitherto taught us divine things know nothing. This doctrine, being new in all religions, except the Swedenborgian denomination, and the statement of men not of this world, is shown to be more authentic than all other doctrines. Our intellect cannot accept this explanation of the sufferings with stupid immobility. The question arises in us involuntarily, whether it is identical with the concept of Truth? Is it compatible with our life being the punishment of one or more previous lives, without knowing the sins committed, the cause of our sufferings? Can we set improvement as the goal of our lives if we do not know why and in what we must improve? Can we continue to weave or correct the thread that the supreme power has judged to be wrong, if we do not know where and when we have gone wrong? Can a mason continue to build a building if the bottom is said to be faulty and he does not know what the top should be because he does not know the design? If I was born a cripple, and know not why I must bear the hatred of all, and a sorrow greater than all, can I bear my cross with peace, when my conscience says: - You are innocently condemned to this punishment! No. The explanation of suffering as given by souls rebels against God. It is the duty of souls to give reassuring light to it, for it cannot be their aim that man should misunderstand God and regard him as evil. II. Second question. According to the souls who have spoken to us, faith is the basis for survival beyond the grave. Religion is all the same, you just have to believe. In addition to this, the spiritualist must also believe that real otherworldly spirits are talking to him, otherwise any approach to them will fail. So what is faith? It is a gift from God, explains the religion I took up when I was a day old, and whose teachings I therefore know best. And so it continues to explain: - The virtue poured into us by God, by which we hold as true all that the patriarchs, prophets, Jesus and the apostles taught us, as well as those things which God declares to us through his Mother Church, that we may believe. Well, if faith is a gift from God, then if I believe, I have no merit, just luck. If I don't believe, it's not my fault, just my misfortune. Accordingly, the Roman Church's statement that "Faith is indispensable to salvation" - can be derived from God. One can be true. Both are not. The Church calls only faith a gift; neither life, nor the sun, nor bread, nor anything that is our common good, but faith. By this it says that faith is not a general gift of God: let him who has it rejoice, for his is the kingdom of heaven; he who has not, may know already here on earth what fate awaits him after the bell. When one reflects on this doctrine, he sees eternal Truth set before him like an old man, worried in his mind, giving gifts to children. Has the child bathed? He gets more. Has the child not had a bath? He gets nothing. And the concept of Eternal Goodness? Can we reconcile with it that the capacity to call is not born with us, like the senses, love, goodness, but is given to us separately, like a hat-lining, so that we can welcome the giver in due time. Perhaps the Church itself recognises that this dogma smells of earth. It points to the words of Scripture: 'He who believes will be saved, he who does not believe will be damned'. A terrible statement. Christ said. And the church puts it above all its dogmas, and begins all its teaching with it. But if faith is not from me, can it be claimed from me? Is it up to me, if I do not believe, am I damned? Is it my merit if I enter salvation? But let us think without the head of the church. Let us say, that faith is the seed of goodness, and of merit unto salvation, which is in my will. Let us say that faith is the acceptance, the holding to be true, of some notion, view, or assertion from another. For me to accept the conception, view, or assertion of another, it is necessary either that it should be in some way connected with my conception, and be capable of being incorporated into my thought, or that I should hold his conception to be more perfect than mine, and that he should say what he will, and I should nod my assent to it. In the first case, in weighing up my merits, it falls into the balance of how I have been brought up by home, by life, by school, and whether chance brings me together with the word of someone who should resonate in my soul. The second case also brings me to faith not of my own merit and separates me from it not of my own guilt if I do not accept it. This is purely a matter of weakness of brain, and therefore a carnal matter. For if my intellect is dark, it respects the firefly as the sun. And if it is clear: you do not need to accept every blue-green ray. Well, whose intellect is so formed as to accept nothing just because someone says so? Our understanding, after all, evolves like the coral of the sea. It is built every day by our five senses and guided every day by the waves of our thought. Which branches will be the most muscular, and whether they will point to the right or to the left, or straight to the sky, we cannot determine for ourselves. There is no saint who could not have been a robber-murderer, if his upbringing had moulded his character to that end. Nor is there a man of the gallows who would not be a saint, if his tree of life had grown in a soil and climate suited to it. Let us not speak of blind faith. If all the good souls of the world who have moved away flock to my desk and tell me that I can only be saved if I believe that I write not with ink but with wine from Tokaj, I must be damned. The more childlike a man is, the more he is willing to believe anything. The more mature the mind, the more he is inclined to consider and examine everything before accepting it. The child-man, and the people with child-intelligence, - one. They believe all tales. The mature-minded multitude, however, requires a logical basis for every assertion. In the order of the world, reason rules. Reason cannot come from nothing. The world is therefore a creation: the expression of some intelligent creative power. This is faith. But it is also mathematics. It is not merit. Adam was forbidden by God to eat of the apple. Adam and Eve ate. For this God condemned mankind to a life of suffering and death. That's also faith, to believe that. Why this merit is greater than that, I cannot understand. The human brain is like a photographic machine. Whatever images the sensitive plates record in it, that's what makes up its knowledge. If his surroundings are evil, his soul is filled with images of evil, his will is evil, his knowledge is evil, his world view is black. How can he become a man surrounded by saints and angels? Tell him to believe! But who is the man to believe. Jesus? Buddha? Jesus says: There is a God: love him! For man's way is heavenly salvation. Buddha says: There may be a God. If there is, he is mortal. Man's goal is nirvana. And both say that he is the truth. What do souls say about religions, when they come to them for advice? It is said that no religion is the truth, but all religions are close to the truth. No matter which religion a man is a believer in, he should believe what the religion teaches. But here is Gautama the Buddha teaching that you don't need faith for salvation. Gautama the Buddha has 450 million followers, Jesus has only 240 million. Well, if the majority of Buddhas believe that they don't need faith, if their faith is unbelief, what do their souls advise them? But we have nothing to do with Buddha. Our faith is the Roman faith. We must accept what it dictates. Now, if I decide to believe what I have not believed, am I a believer? Am I worthy of eternal reward? No. I cannot do violence to my soul. 2 times 2 will not ne six, even if I say that I will lay down all my understanding as a sacrifice on the altar of the Lord. In vain do I deceive myself, in vain do I suggest to myself the number which authority has set before me, or say against it, or accept it with a mad brain. Why then do you, good souls who are in touch with us, tell us to believe? Why do you urge me to do so, when faith is a gift, and a man cannot get it of his own will. III. Third question. The French soul summoner Allan Kardec received answers from souls to 1019 questions. I could not believe any of them, for I did not know him, and I did not witness that the answers were indeed given by souls. But I cannot say that the book is a lie, for I have no proof of that either. I read it with much delight, and find all its statements possible. I do not even say that the points of the new incarnation are impossible, although the spiritualists have abandoned them. They said: - If a man can be reborn on earth after death, he can again be the child of his own son, and the grandmother the grandchild of her grandson, or even his wife, and thus man's most beautiful emotions and most sacred earthly relations are intermingled in the other world. Souls have since made up for the missing link in Kardec's philosophy. They said: - Reincarnation can never happen soon after death, but only centuries later. Well, I say, I think all this is possible, and if I were an illiterate peasant, and somebody read this philosophy to me, I would swear by it that it is holy truth. But what I see in this philosophy is an even greater emptiness, and to which I have not yet received an answer from the venerable souls: the question, why do souls talk to us? Either because it is ordained by the author of the laws of nature that man should remain in obscurity as to the other world, and then it is a crime against prohibition for them to report, a sin for some living men to gossip about the world of the dead. Or else: it is ordained of the Lord of all that we should all have a share in the knowledge of secrets, and then it is a sin not to give public revelation and evidence. And how do we explain that the deceased mother does not come to the aid of the cries and screams of a starving, destitute, burning, attacked by a wild animal or subjected to brutality, but is happy to appear after tea in the drawing-room and push furniture, lift tables, dodonize, ring bells, play music, plaster her feet and perform other stunts for the so-called believers. And if only ordinary souls would do this! Homer, Shakespeare, Julius Caesar, Kant, Petőfi, Viktor Hugo, Lajos Kossuth, the bright legions of saints, the apostles, evangelists, popes, kings, sages, and other men of great intellect, are all serious men in their lives. They hold no torch to the mind that searches the mysteries of existence. They do not help to clarify the intricacies of history. They give no prescriptions for incurable diseases. They do not unchain the innocently convicted. They have no words to alleviate human misery: they do not comfort the desperate at the coffin... but when a group of believers gather somewhere, they readily lift the table, play the guitar, write, phosphoresce and unveil the maps and state secrets of the afterlife."

"I repeat, I do not doubt that souls in contact with us exist, because I consider everything possible that is not proven to be impossible. I only want an answer to these three questions. Titus Tóvölgyi's answer.* Although the three questions addressed are not addressed to man, but to souls, and although I am not only a soul, but also a man, who (according to the doctrine of spiritualism) has a soul, allow me, as a fully convinced adherent of spiritualism and spiritualism, to stand in line against the challenger. Nor did Gárdonyi make it clear whether he was addressing his three questions to souls who, freed from their bodily prisons, were already enjoying freedom in the afterlife, or whether he would accept the answer of a soul who, still carrying its earthly prison, was struggling with the hard work of penance. I, therefore, following the prompting of my soul, enter the line, though I am engaged in a combat with an adversary whom it is difficult to convince with the weapons of capacity, because he has no idea of the object of which he is the enemy (though a very real enemy); but it is certain that he is not alone, and that spiritualists are surrounded by a veritable sea of enemies of this conception. (Is he who asks for light called an enemy by the spirits?) We are enemies, but not from conviction, only from supposition, and that supposition is that what we assert cannot be true, and that our evidence is inadmissible. We are criticized, laughed at, and considered a little foolish, who are above blinkeredness, because we have no wit not to take the irrefutable facts of reality for blinkeredness. What is said about the so-called "séance", I subscribe to most of it, because the amount of deception that is mentioned here is perhaps not even to be found among the Vlach gypsies. It is true that we are still at the beginning in Hungary and that no mediums have yet been developed which could prove authentic, irrefutable facts, but there are as many mediums as there are experimenting families, each of which has an Árpád, King Matthias, Ovidius, Rákóci or Kossuth etc., which makes spiritualism an object of ridicule in an easily graspable way. The doctrine of spiritualism does not consist in summoning souls and dancing tables, but in the more sacred morality which it contains, and which is supported by spiritual phenomena, but not at all by the gossip which they spread about us, and which they serve to raise the veil of our earthly affairs or our future successes, good or bad. But let us come to the point! What is the first question? I. The "first question" is the question of suffering. Why does man suffer on this earth? It is to desire happiness by tasting the kiss of the angel of happiness, which is not present at any moment. (That is, to long for happiness. I am reminded of the shepherd who beats his dog in order to make it happy - when he lets go. The souls' philosophy of life is thus the same as the shepherd's, except that they express themselves poetically.) But that happiness is only a taste of salvation and is not to be found on this earth. Let it be the eternal longing and yearning of a soul bound to the frailties of the flesh and animal instincts; let it chase, pursue, run after it through thorn and bush, shed sweat, feel the prick of thorns in the paths, let it be tormented by desire as thirst to reach the spring that waits for it on the borders of life's deserts and sufferings, with the soft velvet of grassy turf, the soft caress of the flower-scented fingers of cool, dewy breezes; but the cost of accessing that spring is: "'Do not do to your neighbour what you would not wish for yourself'. This earth is the station of spiritual perfection and purification; the garden, the hotbed of the soul's development, which, from geology to psychology, is passed through all the phases of life's variations as through as many filters and retorts, so that when it becomes man it may occupy this place as worthily as possible. It is in this place that he continues his purification through the blackmailers of sufferings and trials. He must know the difference between right and wrong, and, as a tried and tested fighter of struggles, he must be able to be used where he is needed. (But if the soul springs from God, from what does it purify itself? Why should suffering wash that which comes from a place so pure that no macula can be in it? Does the soul of an infant grow from toothache and belly-ache? He who has seen a child choking for days on end with diphtheria cannot accept that the development of the soul should begin in such a 'hot-bed' as this our land. Who is to say what is right and what is wrong? There can be neither good nor evil in the face of perfection. In my article, I explained that if I am good, circumstances have instilled in me the notion of moral goodness and thus I do not deserve it. And if I am bad, for that very reason I am not guilty. Conscience has instilled in me a light of uncertain colour. The wisest papua cooks his enemy's thigh with a calm soul, his conscience does not protest against it. But there must be enough immoral European men who will not kill a fly, because their conscience says: I must not cause suffering even to the animal!) And that in this earthly furnace of perfection and purification, a short human life is not enough in comparison with eternity, is understandable. How many incarnations are necessary from the phase of becoming human to the phase of humanly possible perfection? That is not predetermined. I didn't suck these from my thumb. Spiritualism is a science. I cannot go into further explanation of things here. I recommend for reading the works of spiritualist scholars who refer to the facts of Aksakov, Hellenbach, Du Prel, Friese, Devis, Zöllner, Vallace, Brofferio, etc. One hundred drops of bitterness, one drop of happiness: this is the normal state of human life; to be at peace in this is social wisdom. (I don't want such a drink. Nor such wisdom.) For calm alone is the balm that makes suffering easier to bear. The tranquillity which, by excluding these drugs of self-torture, takes out the poisonous fangs of suffering, and the soul, being placed in its situation, does not vomit, does not fidget, and may even enjoy comfort. (If the Minorite doctor of Eger were to explain this to the toothache sufferers waiting for him on the porch, would they not reply: - It is true, dear reverend, but just pull out the bad bone. Go to the hospital when they operate, and explain the comfort of suffering to the screaming patients.) What kind of family is one born into? Is it a question of living as a human being first? Or is he reincarnated for reward or punishment? (The Szapáry who drew the plough must surely have been reincarnated as a reward. Souls born into royalty undoubtedly gain the greatest reward through reincarnation. What does the history of the world say? The blown up Tsar? The German emperor who died of laryngeal cancer? The Habsburg of Mexico? The Habsburg girl burnt alive? János Orth? Rudolf?) The first life is like a lineup, who gets what turn. What life then awaits him, or what life does he make himself worthy of? That depends on many different influences, and is judged according to them. Time of war! Plague! Misfortune! These are extraordinary conditions. War is the act of human free will, the course of the conflicts of earthly life, and not the fruit of a higher will. Let men therefore reckon with this. Epidemics are also mostly health symptoms. (Thousands and thousands of widows and orphans: after the Indian plague, don't ask God crying, you are only victims of a health symptom!) The advanced humanity of Europe and America can now localise epidemics, can control them. Japan is already following in Europe's footsteps. Why can't China, India, Persia, and the rest! The way is open for them. And if progress were not promoted by means of coercion sometimes from a higher place, if there were not sometimes storms to shake mankind out of its lethargy and thundering out of laziness, would we not be where the other underdeveloped nations of the world are? And death by pestilence is more a means of stirring up the strength of the living than of punishing the dead, for death is no punishment at all. (On this point, it would be well to ask the souls who have been wheeled, skinned alive and impaled by Caraffa.) If death is a punishment, then so is release from prison, which we don't consider it to be, do we? And if death comes to a man before his old age, to whom it comes, it is amnesty. Some misfortunes if they occur? See, they are mostly the outgrowth of man's own causation, the consequences of his carelessness, or of his want of integrity; and if they do not? Human prudence and caution would fail, in other words, human vigilance would fail. (The Reformed priests who were dragged to the galleys, who had iron pears forced into their mouths to stop them from screaming, and who either went mad or died as a result of these bloodcurdling atrocities, could have been more careful! This is a particularly reassuring explanation for the victims of tram transport in Budapest.) The creation can account for all the facts, but people, while on the one hand are lazy to think about it, on the other hand would go so far with their demands that God should take care of everything for them and God should do everything for them. (No one wishes that, since it can be understood from what has been said that suffering is desirable for everything, because it purifies.) God would only have to show a little willingness to do so, and even his divine power would not be able to satisfy the demands of men. What about Nero's cruelties, Atilla's treacherous campaign, the Turkish Tartars' chaining and torture of Erzsébet Báthory's and Caraffa's? God has given man free will, and though there are sometimes miracles in life, that a man may be arrested in the commission of his sins, that miracle is a momentary flash of the sword of the Lord, like a lightning stroke, but in general each man is responsible for his own actions; and if the Lord should arrest every man in his own actions when he is about to do evil? What would be the merit of free will, what would be the merit of doing good, if evil were excluded, made impossible? (But it is not that Nero is responsible for his own actions, but that the venerable souls who willingly perform acrobatic feats for the spiritual edification of well-fed summoners are not defending the innocent who are wrapped in tar-torches or thrown to tigers. Let any man imagine himself in the circus, and the famishing beast opposite him, and let him answer for me the spiritualist theory, whether he will be at rest in it.) Is the punishment of the wicked no more forgotten by heaven than the compensation of the innocent sufferer; and if proved wickedness be punished even on earth, and the noble and good endeavour find recognition even here? How can it not find it where God is the punisher and the rewarder? (I do not wish to punish anybody, only that I may not be punished! What is it to the thirteen martyrs of Arad and their families that Haynau is punished in heaven?) But he who examines everything through his earthly spectacles, and makes the limits of life, punishment and reward, complete at the grave... (I didn't claim anything, I just asked.) ...It is natural that there should be no justice, for the justice which men deliver on this earth leaves much to be desired. He, therefore, who does not believe in the other world, who denies the immortality of the soul, (To deny is to say that something known to be true is not true. The immortality of the soul I consider possible, I really do not know. This is not a denial, but a perception.) ...sees an unfinished half-work before him, which breaks off at the very point where its logical continuation would be most desirable, where all that has not been completed on this earth should follow. Now the doctrine of spiritualism, which is now being practised as a serious science by great minds and scientists, follows this logic with the help of celestial revelations, and has already evidence which irrefutably confirms it: That creation is not aimless and not an unconscious half-work; that God is not a striking labourer who stops his work in the middle; and that, though human reason be finite, though the eye and the earth's limit be found, though our gaze see no further than the grave, yet the universe is infinite and is contained in a system, in which there is no interruption, but there is a goal towards which the world of atoms is directed and strives. (I have yet to see a spark of heavenly revelation in what has been said. The heavenly revelation must come to us in the form of an indisputable truth. It must not show copper instead of gold. So where is the evidence? After all, mankind has been waiting for thousands of years! How cruel of you, Mr. Tóvolgyi, not to produce those proofs.) And can we improve if we do not know the conditions for improvement? Of course we do! Even the most depraved man knows! The conscience of man has such a delicate sense that once we have become conscious, it vibrates, it moves, but we find its vibration and movement very uncomfortable in many respects and do not want to notice it; but when it is too late, when it has rebelled against us and become our torment, we do notice it. But let us notice it first. Observe its vibrations, its movements, apply yourself to it before you do something, and it has such subtle sensory nuances that it will give you a correct answer to everything. But don't mute or ignore his advice, for it is certain that he will be silent before terrorism, until the matter is finally resolved. (I have already answered the question of conscience.) II. Question two: ""What is faith?"" I think we can end this question more briefly. Faith is an extract of conviction. I can believe only what my conviction takes for certain and suggests. Without it, all belief is pretended and false. If I am not convinced of the certainty or thoroughness of something? Power and violence may force me to confess, but cannot force me to believe; and if belief is made strong in me by conviction, can power and violence force me to deny, but cannot force me not to believe. (For I say almost word for word the same thing.) What does the catholic mother church hold and what does she say? That is her business. But do I believe? It is mine. I do not agree with the schoolboy who, when asked by the catechist, ""How must a Christian Catholic believe to be saved?"" instead of saying: ""To be saved, a Christian Catholic must believe what the Christian Catholic Mother Church puts before him, whether it is written or not"". Instead, out of error or confusion, he replied, ""whether they are true or not"". The doctrine of Spiritualism does not demand of anyone to believe without conviction; on the contrary, theosophy differs in that it seeks to produce facts, to convince unbelief with facts, and thus to build faith on a foundation of conviction. (But where? when? how? Because that is what I expect.) Spiritualism and the Mother Church, spiritualism and religion are related only in that they believe in God, but in other respects they are completely different. According to the doctrine of Spiritualism, religion is only a form and an honest well-meaning Mohammedan, Arian, or Baptist is necessarily more pleasing to God than an immoral, wicked Catholic and vice versa. Worship his God in whatever form he will, only seek to keep the purity of his soul from the filthiness of sin. Disbelief is not sin, but wrong doing is sin. Who, in spite of all his efforts, cannot be convinced of the existence of God? This does no harm, but if his unbelief leads him into a whirlpool of sin? He does harm, and will find his punishment. (The chapter on faith in the first answer says against this. How can I be punished if faith does not depend on me?) Faith is an amulet, a shield against sins, even for the most learned man, for faith is an antidote to sin, which human weakness will be tempted to commit by a thousand snares. (I did not say the contrary, I only said in the word of the Church that faith is a gift of God.) Strong faith also makes the soul strong and resistant to all the plagues of immorality. It makes him strong in patience, in perseverance, in charity, weak in hatred: for when he asks God to forgive him his sins, he thinks that he is called to forgive those who sin against him. Faith, therefore, is not a promissory note, the value of which, if I do not believe, is executed on me, but a protective palladium, a share in a company which is worth most when it is perfectly clean and has nothing written on it, and which may be the certificate of the members of that company. And though it is possible to enter through the gates of heaven without it, it is better to enter by it, because I can keep my soul more purely under its shield than if I were to fight with a naked soul in the midst of the struggles of life, mixed with all the dirt and trials of life. So faith is not indispensable, but it is necessary. It cannot be forced on any man, but let him who can obtain it do so, for in him he will find a companion on the journey of his life who will be a strong support and guide in the midst of his trials and missteps. III. Question three, On ""the appearance of souls"". What is reincarnation or rebirth for? I have given a cursory answer in Chapter I. At least I have answered it well enough to give the reader an idea. To thoroughly satisfy it?... Why? Who will believe it? That I could talk to someone about music, let alone higher music? At the very least, you should know sheet music. Spiritualism belongs to higher music. To understand and comprehend it, a little initiation is absolutely necessary, and that, even today, is hardly to be expected among the ranks of the reading public. So let us stick to the solution of that question: Is appearance a sin for souls? Or freedom dependent on their pleasure? Or is it a duty? Well, it is not a sin. It may be supposed that sinful souls, in whom it would not matter whether they were more or less sinful by a few sins, would appear, even if it were a sin, but pure souls, already under the grace of God, would not appear under any pretense, although such souls do appear, and, in answer to questions put to them, they have equally declared, in America, London, Paris, or Dusseldorf, that their appearance for the information of mankind is not only a freedom, but a duty. And to the question, ""How can it be explained that the deceased mother does not come to the aid of a starving, destitute, burning in fire, attacked by a wild beast, or subjected to brutality, but is happy to appear after tea in the drawing-rooms, and there to push furniture and lift tables for the so-called believers?"" etc., I reply: ""You are very much mistaken as to the possibility and purpose of the appearance of souls. In the first place, spirits are not earthly beings to interfere in earthly things, and indeed all earthly interference on their part is forbidden. (It has just been said that their appearance in America, London, Paris, etc., is a duty.) What if the spirits were to protect man from all danger, who would then fear danger? Who would then take care of himself? (So, the reason why the spirits do not come to the aid of children trapped in a burning house is that they do not take care of themselves!) How many would just jump out of the window, or into the Danube, or hide in the lion's den? And then this earthly peril is not so great a peril in the sight of heaven; (For the man on the gallows, this explanation may be a good consolation.) ...the greatest would be the deadly, and that would lead the earthly beloved into the arms of heaven. If parents were free to interfere, they would still more exhort their children, 'Jump, my son, into the Danube. ""Jump! "

"The astronomical observatory says it can only see the eight planets magnified. The other thousands of thousands of stars are only as big as they look to the naked eye when viewed through any telescope. It follows that they are all suns. What force holds them there in the desolate heights? And we still doubt that our life is not held by that HAND!"

"In the middle of the church, the perpetual flame is burning. In sunny weather the flame of the candle fades, almost disappears. But when the sky is overcast, when darkness falls on the church, the flame shines forth. In the heart of man there is also a holy everlasting flame: faith."

"If we were to have our own way in life, the first thing we would do would be to cast old age and death out of our destiny. And we would go on with life with still greater struggle, taking the trouble of accumulating and securing our wealth, and fussing over our fellow-men who stand in our way, and, with care after care, we would go on rapidly along the road which ends in suicide."

"What left-wing thinking: in a funeral oration, to make an effort to heap praise on the dead. I have never read a funeral oration that is in its entirety a farewell. What a soaring of thoughts is occasioned when prisoners bid farewell to those who are going to freedom! When those who remain in darkness bid farewell to those who go to God! How one can connect the ideas radiating into infinity with the pettiness of this earthly life. Such talk is both comforting and true."

"The vine tendrils are wonderful. How it spreads, how it gropes everywhere! How it twines itself on grass, wire, twigs! what knots it ties! The mindless vine! Even more wonderful is the ampelopsis that climbs up walls. Its sticky little fingers grow and cling to the smoothest wall. They cling so tightly that they can hardly be torn off. The silk thread-thin grasping fibres of the cobaea! How they penetrate every crevice, every crust! Whether thin or thick, to which it must cling, and whether round or square, the kobaea binds its life to it. If God did not give the unwise plant its grasping, clinging power without reason, does the tendrils, finger, chain, and thread of the human heart, stronger than all, bind the living to the departed without reason?"

"He who turns his mind towards God, senses, as a blind man feels the light of the sun."

"Gravestone script: I believe in one God."

"The faith according to the Catechism. In fact: to feel true, etc., what the Mother Church teaches. Because I can hold it even if I don't feel it to be true, but then I am lying. And if I hold to be true what I feel to be true, then I am honest. Is there no contradiction in this: 1. Faith is a gift from God. 2. He who does not believe will be damned. So if God does not give me a gift, I am damned: I suffer because I have no gift."

"Faith is a hypothesis felt as certainty."

"Whenever I read a thought that speaks against God, I always feel the same as when I hear a false note in music."

"He who believes everything, - I suspect he is a fool. He who believes nothing but what his bodily eyes can see, - I no longer suspect..."

"Whether you are a theist or an atheist, it is illogical to use these words to bang the table: - That is right! Let's just say it right-quietly: - I believe so."

"Science is always tearing up a false banknote that we thought was true. It's hard for us. But we are soon consoled, because it gives us another false bill."

"To denigrate someone's religion is like going into someone's room and belittling the pictures on the wall."

"Atheist books... They horrify me, like the doormats on which it is written: God brought you. And the guest wipes his muddy feet in the holy name of God."

"Into the atheists album: Yet it is just strange that you say of the universe: - It exists. And to the one who created it, you say: - Does not exist."

"If we paint on paper the rivers of the terrestrial globe, and in the representation of the human body the veins: how very similar!"

"Ficus magnolioides. A tree with a beautiful stem form, from which the roots come down from above (including from the branches), and when they reach the ground they become new tree trunks. Human limb-like formations."

"The Vedanta religion is more logical when it says that suffering is a consequence than the Christian religion, which says it is a precursor. The cause cannot be the antecedent of the cause."

"World creation. One of the amazing creations of human ingenuity is the cogwheel: that one wheel drives three, ten, fifteen, and all drive each other. Nature, life, the world are all such cogs. Only it is not three, not ten, not fifteen, but an infinite series, an infinite totality. Take a speck of dust, or a plant, or the water circulation of the earth, or the human blood circulation, the human heart, - whatever you look at carefully, you will find what I am saying."

"If St. John were to come to earth and knock on the door of an archbishop under a pseudonym to give him a parish, what would the archbishop say if he did not know Latin."

"- Quo vadis? asked Peter. Jesus replied: - What makes you speak to me in a language I do not understand?"

"Dogma. Church philosophy says: nothing is small before God, because nothing is great. By this logic, I can say of the mosque of Vereshchagin, in which white Turks pray: - In this picture there is nothing black, according to this, there is nothing white."

"In the December 1906 issue of Századok, a priest claims that the god of the Hungarians never existed. Before Christianity every nation had its own national god, why shouldn't the Hungarian have had one? The author of the article, of course, does not deal with this. For him, it is enough to demolish a beautiful tradition. That he does not put anything in its place is not his concern. These are the vandals of science today."

"What was Jesus like? This is a question that occupies the minds of many who have wandered in the past. It is certain that opinions will never be unanimous on this question. Each person's own image of Jesus is often quite contrary to the doctrines and traditions of Christianity. The painter or sculptor imagines Christ in a very different light from the laborer. They all see Him as wonderful and try to strip Him of as much of the earthly and the human as possible. The other day (1894) our daily newspaper published a letter of Lentulus to the Roman Senate, in which he describes Jesus with remarkable fidelity. The part of the letter concerning Jesus reads. "His name is Jesus Christ. The people consider him a prophet, his disciples consider him the Son of God. He raises the dead and heals the sick. He is a tall man, but all his parts are very regular. His countenance is stern and has a wonderful effect on everyone; he is to be feared, but also to be loved involuntarily. His light straw wine-colored hair covers his head smoothly up to his ears, and from there and around his neck it falls in thick, shining curls over his shoulders. He has a clear high forehead, and an extremely delicate complexion, with only a faint blush. His features are fair and pleasing, his nose and mouth impeccable. His mustache and beard are of the same color as his hair and are as thick. His eyes are blue and bright. When she scolds someone, her words ring with great power, when she teaches, her voice is soft and gentle. His features reflect courage and dignity. No one has ever seen him laugh or cry. Everything he says is clever and meaningful, and not a word is superfluous. He is perhaps the most beautiful man on earth." My note: The letter is undoubtedly a fabrication, for Jesus could not have been a well-fed and indoor man. His face must have been transformed when he spoke, if it was not beautiful, it became beautiful. All the face-masking and face-pleasing arts in the world cannot make a face so beautiful as the soul that dwells in it. The face is transparent. The soul shines through it. The face of the noble soul bewitches man. It is ethereal. We feel that: that man is not a slave to the interests of the earthly. He is above them. It is in our spiritual instinct that the inferior should yield to the noble."

"The house of Jesus. By the roadside stands the cross. But it never occurs to anyone that it is not only a reminder of Jesus' suffering, but also of Jesus' goodness. We should have a little house behind each cross, made of wood where it cannot be made of stone, made of stone where it cannot be made of marble. In this hut should be a well, a bed and a stove; in its window the traveller should put a piece of bread or a penny. So that Jesus on the cross may lift up his head to heaven."

"Why are you proving who Jesus was, what he was? We know the sun by its light."

"If Jesus had written his book himself, the language of Europe and America today would be Aramaic. Just as Arabic is the language of the Mohammedans. Christianity would spread, language would spread: languages would slowly disappear. But surely this is not the will of the creator of the world order. Competition between nations would be weakened. It is necessary for the perfection of mankind."

"The most perfect man has been drawn by every philosopher in the image of his own face. Whether he asks: who is perfect, or who is happy, or who is brilliant. His answer is always best suited to himself. It is interesting to think about the sages from the earliest founders of religion to the talking sages to the writing sages, - up to the present day. Even in Jesus, I find a reflection of himself. In the Sermon on the Mount, he mentions first among the eight beatitudes the happiness of living a spiritual life, unconcerned with wealth."

"If we are souls from the Spirit of God, sparks from the eternal fire of the heart, why should not a spark from God, greater than all of them, burst forth? In this sense, there is no reason not to accept the reality of Jesus as "the Son of God"."

"?What is bigger: To believe that Jesus is God and that he came down to earth to become man? or to believe that he was a man and that he ascended to the divine heights of feeling and thinking."

"This is my body. If Christ meant, This is my bread for you. As bread is your daily food, so let me be bread for your souls. I: the way, the truth, the life. And my blood shall be the wine of your souls. Remember that I have shed it for you. It is utterly impossible, and my feeling tells me against it, that Christ should have understood his body materially, that he should have had it in his mind that the body should eat the body; that he should have wished to be united in the belly and in the bowels. For he despised the flesh and always spoke of union in the spirit. I don't feel like a Papuan!"

"In the question of the holy wafer, the main point is not whether we agree with St. Augustine or with the Fourth Council of the Lateran, but whether or not this way of union with Christ makes us happy. If so, it's not right to deprive those it does."

"The Sermon on the Mount is the great turning point in the history of mankind. It is the turning point of humanity from animalism to GOD. But you will stumble over my first sentence: Blessed are the poor in spirit. How could JESUS have said this? The poor in spirit is the opposite of the poor in flesh. The poor in spirit is the foolish, the stupid, the raging, the envious, the fornicator, the miser, the stingy, the cruel, in short, the animal man. JESUS could not set these before us as models. Obviously a pen error. Either Matthew's pen error or the pen error of the one who translated the Gospel from Hebrew into Greek. The original text is known to have been lost. If it is Matthew's mistake, let us wonder how people of that time, especially fishermen like Matthew, could write. After all, they could not always understand JESUS, let alone write down his words accurately from memory. Not even Our Father is accurately described. Let's look at that speech in Luke. Here the introduction reads: Blessed are you who are poor! This seems more correct. The other sayings of JESUS confirm the correctness of Luke's record rather than Matthew's. But how could that spiritual word have got there? Did it just slip out of the pen? Impossible. The word must have appeared in his mind when he was writing, and he did not put it into the sentence correctly. A stone misplaced: it sticks out of the pavement. It must be avoided so as not to trip over it! The pen error could have been made in this way: JESUS must have often repeated his statements, his individual sayings, and Matthew remembered some spiritual word. It is probable that JESUS was speaking of the spiritual man as happy, the spiritual man without possessions, who has no other care on earth than spiritual perfection. So JESUS did not say that the poor in spirit are happy, but this: Blessed are the spririts, the poor. That is, the spiritual people who do not care about money or riches. Besides, the letters of the Bible are not unchanged. The serpent in paradise speaks of gods in the Károli Bible, but only of God in the Luther Bible. The French English Protestant Bibles all mention gods with the lips of the serpent. The Vulgate too. But already the Roman Catholic schools change gods to God. And there is as much difference in meaning as there is between a poor spiritual man and a poor in spirit man."

"Every person must discover an America for themselves. He has known it from pictures, from memory, from reading. Yet you are amazed when you see it with your own eyes, when you breathe its air, when you partake of its treasures. This America of all men is the Bible."

"When I speak of the Bible, I speak more of the New Testament. In the Old Testament, only the first four chapters, Psalms, Book of Job, PROVERBS are the ones we can read once every ten years. But the NEW TESTAMENT can be read every day. The New Testament is the starry heavens in book form. It is mysterious and inextricable. Its radiant thoughts linger in the shadows of infinity, and behind them God hovers. Just don't read it as a novel. The legends of the Bible must be understood. What value is there in Ezopus if we read only the animal stories? Let us remove the animal mask, there is man underneath, and there are human truths. Remove the human mask from the legend, and we find the divine truths. Let the biblical sayings, and especially the words of Jesus, be the first things we read with attention. Mark such sayings with coloured pencil. The very first one you mark should be this saying of JESUS: Blessed are the pure in heart."

"I saw an experiment on how to purify methylated spirits? They put a handful of soil in a glass. It was about halfway up the glass. Then it was filled to the top with spirit. They stirred it. ...Now, I thought, if this mixture could speak, it would say so: - I am mud. The contents of the glass began to clear. It was still cloudy, but it was clearer above. I thought: now the mixture, if it had a sense of itself, a feeling of itself, would not dare to swear that it was mud. Then the murkiness disappeared completely. ... Now, I thought, if the contents of the glass could speak, they would speak now: - I am spirit."

"To those who believe that man grows like a mushroom and dies like a mushroom, the Bible is a mushroom. But he who already feels that he is a spirit, understands from the Bible that the book is the work of sent spirits. The teaching of heavenly sages in the language of earthly children. Why in the language of children? Because everything on earth changes, except the language of children. The child-language is always capable, always fabulous. The picture has the power to explain, the tale is the indestructible frame of all wisdom. And it speaks to all kinds of minds."

"The New Testament passage is the story of the soul-swarm who descended from the highest place. The fisherman, the tax collector, the tent-maker, were all of the same company in the kingdom of souls. They were embodied in different families, and when the Most High appeared among them, they knew him and gathered around him. They were the seed-sowers of Heaven on this earth."

"God does not need our prayers. We do. For me, it would be terrible for God and Jesus and Mary to demand prayer from man. They can't accept it from us because we don't know who they are. Our God, our Jesus, our Mary, to whom we pray, is not the real God, not the real Jesus, not the real Mary, but the creation of the imagination: the images within us."

"Should we not pray? Indeed! Just not the usual way. He who thinks about God, prays. He who admires his works, prays. He who looks to heaven with trust, prays. And we pray best when we help our fellow human beings by thinking of God."

"I would suggest that for the Jews, God is not the soul of the world, but the soul of the nation. So it is a purely earthly god, to whom the Jew is the man."

"God did not create man to worship Himself. He assigned him other things on earth than to move his mouth all day long. The thought is prayer enough, which wakes itself up and rises by itself. Even this is not for him, but for us."

"The idol gods with the angry foreheads... How is our Old Testament God different from them. I can't imagine a God with a hurt face or a whip. And does the God of love push souls into the ethernal flames? We must lead the people today to the path of perfection by teaching them the terrible logic of consequences."

"Who put the heart in our chest? Who made it move incessantly? Would he who put the angelic voices of love into this tiny engine of our body be himself without a heart?"

"The science of natural life does not seek God, only the mysteries of nature. And yet as it unravels them, it keeps finding God: step by step, it comes closer to Him. These are the miners of science: they started out in the dark, with tiny lamps, and now they find themselves in a mine of light. With each blow of the pickaxe, a new light shines forth."

"We want to understand the universe, but the mysteries of a hen's egg leave us in doubt."

"They write books about how the world came into being, and they can't even figure out how the blade of grass came into being."

"A man's work is only wonderful as long as it is new, and as long as someone does something different. The work of God, though it be a seed of acacia, a grain of sand, a hair of the head, is always wonderful, and who can make a more special work after him?"

"At the age of five, we wonder: - From what was the table made? At the age of fifteen: - From what was man made of? At the age of twenty-five: - From what was God made of? And we accept forever that: - The carpenter made the table. But now we say of man: - He came into being by himself. And of God we say: - He does not exist."

"The world we do not know where it comes from. Nor do we know where God came from. But we can know that we are. From where? We cannot know. But we are. Then why can't God be just like that?"

"The universe. It's like the crypto-letter. He who does not know the key says: - What a jumble of letters! What nonsense! This word is the key to the secret writing of everything: - God."

"One feels separate, but all people are in the universe. The all is one. He is only a part of it. And even if he feels himself to be a separate one, and takes his life as his own, his life in the all is like the life of the cell in the human body: the cell is a separate life, and yet it is unwittingly, involuntarily, a part and servant of the all of the body."

"In animals, the reason given for caring for offspring is that breastfeeding is a pleasurable experience for the animal. So it's no wonder! But it is perhaps interesting that some beetles (spiders, butterflies, flies) never see their babies and make artistic shelters to protect them from the cold of winter, to save them for the coming year. It may be a pleasant feeling, but perhaps there is something to admire in its work. If nothing else, it is that it does a purposeful work, without knowing the purpose itself, but it is a work that it is compelled to do."

"We make the mistake of demanding of the Jew that he should not be a Jew."

"The plan for the perfection of the human race is a divine plan which can be discerned in the separate blood and languages of the races. If there were one-language and one-nation in the world, the spiritual leaders would be one kind of flowers of that nation. German philosophers and Goethe could not have risen from an Italian bed, nor Italian painters and sculptors descended from Prussian mothers and fathers, etc."

"As the individual man passes through the gradations of millions of years during the nine months before his birth, and after his birth, when he reaches the highest stage of spiritual development, he attains the stage of the all-embracing altruist, so do the nations. Already now that Judaism is finding it more difficult to climb up the spiritual ladder, its situation is sometimes becoming precarious."

"The Jewish problem is also unsolvable in our country because, in fighting the bad Jews, we are also hurting the good Jews, who are already Hungarian at heart and unbaptized Christians. In other words: it is already part of the ethical unity of the European peoples. But if we deal with the Jewish question with these things in mind, the bad Jews (the Jews who maintain alienation, who seek to enrich themselves by impoverishing others, who hate Christians) will continue to grow and to corrupt us. The two cannot be separated because their religion unites them... The problem can therefore only be remedied if the good Jews themselves wish it. Then they themselves will separate the bad from the good, and they will find the best way - how to send the 40,000 Babylonians home again."

"What is sin? Any action for which a voice of our inner feeling says: - Don't do it!"

"The inner voice that tells man to do good is the voice of the soul. The voice that calls him to evil is the voice of the body. And the voice of the soul is the voice of God."

"The inner voice before a great deed is done: of the body and of the soul. But after the deed is done, there is always only one: that of the soul."

"He who thinks about morality, let him rely on physiology."

"Conscience is dressed in white. That's why the mud makes him anxious."

"I wonder with what eyes he looks in the mirror, who can only ever see a villain in it."

"How bad we are! - is best seen by the fact that we try to do a lot of things, but not so much to be good."

"Whenever the will is awakened to a noble deed, its first move is always to break handcuffs."

"If Moses had not written the Ten Commandments, we would still know. The prohibition of sin appears in the soul of every man - between thunder and lightning. But he who does not believe God, how can he believe his word."

"The prison is actually an animal taming institute."

"Jurors! If you want to judge justly, look on the guilty man, even if he is your brother, as if he were a stranger; and on the stranger as if he were your brother."

"In the story of Suzanne, the old goats are no meaner than the painters who paint Suzanne as the elders would have wanted her to be."

"A man who is not used to ugly speeches feels that he has writing on his soul: Desecration of this place is forbidden!"

"The self-serving mirror of morality: sin."

"Phaedrus' peasant could forgive the snake for biting him. He could forgive it, but he couldn't put it back in his bosom."

"Behind the sin, the punishment walks with a whip. Its task: to cast us out of the animal world."

"I hate tattoos. And yet I would like to write it on the back of many people's hands: Every action has a consequence!"

"When sin and morality struggle within us, we have an animal wrestling with an angel."

"However secretly you do evil, its dark shadow will rise and haunt you and will pay sevenfold and seventy-sevenfold in suffering. And however secretly you do good, its flower will fall on your head years later."

"If we came to Earth to live in the flesh, why would some manifestations of the life of the flesh be sinful? - It's not sin, it's just the struggle of the spiritual part of us to keep our heavenliness."

""Moral freedom." Many people understand it as the freedom to be a prisoner of all kinds of sin."

"Someone says: - The purpose of life is hidden from me. Answer: - But you can see the way. If you travel along the path where you see the footprints of people more perfect than you, you can always feel at ease about the end of your journey."

"With what a triumphant eye the philosopher of history describes how once all that we now call sin was morality! That is to say, murder, fornication; drunkenness, robbery, theft, and so on. Well, there is nothing to wonder at. Mankind has evolved from animalism, and is still evolving today. But let it be shown that what was once felt to be morality, and became known as sin, becomes morality again. Is it conceivable that mercy will one day be called sin? Is it conceivable that cruelty, robbery, fornication, slavery, idleness, will be called morality?"

"One of the chief wonders of life in our world is the uninterrupted, never-retreating progress towards spiritual perfection."

"The history of humanity in five sentences: Light gave birth to life. The life gave birth to the will. Will gave birth to sin. Sin gave birth to suffering. Suffering gave birth to love."

"The story of the individual is simply the story of humanity. As soon as his mind is enlightened, his will will peer into the obscurity. Sin is always a fall. It is a departure from God. But behind all sin lurks the stern-faced penance. Sooner or later it reaches the sinner and strikes him. But out of suffering springs a heavenly flower: love. This flower absorbs the human soul and bends. And God finally reaches for it and lifts it back to Himself in the Light."

"He who lies is either a coward, or evil, or joker. All three faces are animal. Always tell the truth or keep silent. Let the questions of an intruding man be rejected either by counter-question, or by jest, or by deafness. The principle of telling the truth does not mean that anyone has our inner drawer open."

"It probably doesn't need to be said that when we tell a story that is intended to amuse, the brush of imagination is free to colour. But if the story is about a real man, and casts a shadow over him, it would be written on the tablets of conscience to do so. We shall leave man-eating to the savages."

"Telling the truth when others would necessarily lie is always a heroic act. Afterwards, you get the same feeling that comes after a victory, like drinking from a golden cup. But what have we conquered?"

"Man is a god-beam in a clay pot. He can move the vessel's enclosure: he can walk with it, but only death can take it out, - if he does not break the enclosure himself. But it's wired tight, and if you break it, it hurts. See, pain is also a divine wisdom in the structure of the mysterious vessel."

"We deserve all the bad things because we have sunk into them ourselves. Those good souls who love us, will surely catch many stones that fall against our heads. But we don't know that. On the contrary, if they fail to prevent some trouble, we'll know about it..."

"A foolish man is one who wants the weather to be sunny every day."

"Sometimes the doctor cures us with poison, sometimes with pruning, sometimes with sawing, and we accept all the bad things in order to be healthy."

"Is not this life on earth, with all its suffering, a similar process of healing for the eternal human soul? We have foreknown our sufferings, and the powers above from time to time make us suffer in a manner sufficient to heal us."

"A child who does not commit sins does not become an intelligent person. Sin has the same role in the development of the soul as a coining press has in minting money: Gold swings out of the machine at a strong squeeze."

"A person who has experienced great suffering receives a new heart from God."

"We learn happiness in the school where the master teacher is called Suffering."

"The most certain path to unhappiness is taken by those who pursue happiness."

"We drink many glasses of water and many glasses of wine on this earth, and everyone must drink some very bitter ones. But after every bitter drink, it is as if the hand of an angel offers you a cup of refreshing sweet."

"No one suffers innocently. Not even the infant. It is this seemingly innocent suffering that proves that our life on Earth is the consequence of a previous life."

"If the soul and the body could be seen as separate, as wine and its lees, we would see, after each suffering, how we have been purified and strengthened and separated."

"?Who has to suffer more: The one who is ready to put up with everything? Or the one who cannot tolerate anything?"

"It's a test of our wits: how much we can push our mental pain under our heels."

"The suffering poor animal looks at us with a human face."

"When we get in trouble we say: - There is no God! There is no divine providence! No guardian angel! But God is not a stern nursemaid. He gave man reason to take care of himself. Otherwise, all this earthly woe and misery only confirms the opinion that we are souls departed from God. The earth is the correctional institution of the Universe."

"Why do animals have to suffer? Why are horses slaves? Why is the end of the rabbit a tragedy? Why must the bird in the hands of a child suffer strangulation? And the animals that fall into the hands of a Chinese chef, whose breasts are sliced open alive to have a heart squeezed? The human soul rebels at the sight and the hearing of these things. But even on this earth, human suffering often finds a comforting explanation, so we must also think of animal suffering as an explanation: The mystery of God. And, above all, let us not forget that to set God before man's own condemnatory thoughts, as before some tribunal of law, - oh, this is folly!"

"The clever fish farmer also releases pike into the fish pond. The fish grow agile and strong when harassed. I wonder if the troubles on earth aren't such pikes?"

"It is a divine law that there should be no equality in the world. The weak are oppressed. Oppression is suffering. Suffering makes us move. Movement matures strength. When he then becomes stronger, he is the oppressor. - And who perishes under the pressure? - Only his form is destroyed. Life itself is eternal. Well then it takes a new form, stronger than the old, more vital. This is the order of eternal change."

"Some people look as if they shed their animal skin yesterday: they are still characterised by violence, intrusiveness, predation, deceit, cold selfishness, poison fangs, in short: animal traits. They must shed their skin once more to feel the wings of heaven. To love our neighbour does not mean to become the tools of animal men, to care for them at our own expense, but to be theirs only when they suffer, when they are in need. Henceforth, caution and cool calm!"

"The meeting of two eyes, the contact of two souls. There are not enough degrees on the thermometer of Fahrenheit to measure such touches. What a vast difference there is between two eyes looking together, when the sulphur-flame of hatred burns, and when two souls kiss each other in silence."

"The pearl of the shelled mollusk is born of suffering. The pearl of man is love."

"The principle of philanthropy does not mean letting all men hang around our necks, only that we should feel the suffering as our brothers and sisters, and that when it is a question of humanity, the nation or the interests of several people, we should be willing to join in their work with all the strength we can. But let us enter into closer contact only with those whose spiritual development is not inferior to our own. We do this, anyway, guided by an inner feeling."

"It would be an interesting study (One man's life worth living) if we were to examine the greatest writers of all nations: which one, what did he love in his fellow man? Let us take from our own literature history Jókai, Arany. From the Germans, Goethe. From the English: Shakespeare, Dickens. From the French: Zola. From the Russians, only Dostoevsky. From Jókai's examination comes the stage hero of the romantic middle of the last century, who works with surprises, cuts his way out of everything, is handsome, strong, clever, lucky, but if you take him out of the light of the stage lamps: a puppet. Arany's examination reveals an educated peasant. Goethe's Faust is a clever, smarty, with courtly manners. Zola: a stallion dressed in various human clothes. Dostoyevsky: a cold snake's eye, but a heart that always bleeds warmly at the sight of the suffering. The writer who paints people thus loves and paints his own reflection best, most often, most perfectly."

"Man's goal is perfection. His means is spiritual purity. The perfect man with a pure soul knows that the basis of life is love. On this earth, in a world of all kinds of perfection, love is imperfect. Yet the purest rays of love can be found in the love of family and in the gratitude that comes to us from our good deeds. In the higher worlds, love is certainly purer and warmer, and has a wider circle than on earth."

"If you see a small child selling goods or newspapers or matches or whatever at night, give them food - never money. And send him home with the policeman on the plea of human kindness."

"When goodness is weakness, it is not goodness, but weakness."

"People wash their faces and hands, but how many people wash their souls every day?"

"Whatever we do for others, we are still only doing it for ourselves."

"Is it an honest family when one brother has more money than he can spend and the other doesn't have enough to keep warm, clothe and feed himself in winter?"

"Nothing is harder than being human among people."

"When a child shows you a sore body part while crying, that's what the child thinks: - You feel sorry for me. But what is compassion? What is compassion for? For what purpose? Compassion is the balm of love. A child is closer to Heaven than an adult. And Heaven is the home of love. And the child thinks he is in Heaven here too."

"If we imagine the path to perfection as a staircase, on one of the stairs (above the bottom step), it is written: - I say no evil of anyone. On the next step: - I don't even think."

"Pocket change of wisdom. Many times was it said that everyone is satisfied with his wit. But Réaumur didn't build a mind scale. When such a device eventually comes into being, we will see that we are already thinking in the first degree: - I'm not hurting anybody, because I'm uncomfortable too. And at the top level: - I'll handle everything that other people would be angry about with a shrug of the shoulders."

"I have often recommended the Misericordians to the attention of testators, especially, of course, the Hungarian friary. The idle monastic orders should be suppressed in favour of the Misericordians. The Mizerians should be given every possible opportunity to open their doors to the suffering in Hungarian cities everywhere."

"A measure of human development: In a lower class man how small is the love of self and of offspring, and at most the love of those who favour his life. In middle-ranking man, love extends to parents and wife. He respects spiritual men and country. He sacrifices when necessary, though never anonymously. His love extends to all those whom he sees and honours with his bodily eyes. The love of the superior man extends to all the human race. He feels, he knows that life is eternal. His work and his life on earth are therefore that of the human race. All his high ideals shine on the zenith of the common good. And because he does not live for himself, he is ready to die for his fellow man."

"Every debt is a chain around your neck, - around your neck, around your feet. If it doesn't squeeze, it weighs.There is but one debt that does not bind, but if you were bound, it sets you free, that does not oppress, but lifts you up, - if you leave the evil deed of the wicked unpaid."

"Would you like to paint a label on your shop? Head to the painting school at noon, where art teachers and apprentice painters study. Address the one that's the most worn, the most lean. You'll get a prettier picture and, if you want, a cheaper one than at the title painter's. And for one man, you're a messenger from God."

"You think that no one loves you. Go to the Orphanage - free admission - and you'll find hundreds of people there who aren't loved either. But how nice it would be if you asked: - Which one is the most orphaned? And you'd take that child's hand and smooth his face: - I'll be your father from now on."

"If someone speaks to you like this: - How shall I repay you for this favour? Answer: - Give pleasure to one whom you look upon with displeasure because of his physical ugliness."

"Everyone has an enemy. It's a law of nature. The will of man is steeled by resistance, by struggle. Nevertheless, every time someone blows at us, let us take an account of ourselves, is it because of something we have done? If we have done wrong, let us atone for it. If not, let us do him as much good as we can. But there are also enemies who are not our enemies through our fault. Let us not do evil to them either. Let us only raise a shield, but let us not shoot back. Such enemies are animal men. Let us watch them with cold calm. For me, one of my pleasures is to do good to such an enemy when I can - behind his back. He must not know it, for that would be a submission. Let the imperfect man remain my enemy rather than become my friend."

"But what beauty is there in doing good to someone who is out to harm us? The sense of difference, that is the beauty."

"What someone does in anger is not done by him, but by his anger."

"For some people, it is like an angelic hand guiding their path on earth. For others, it is as if a devil's hand were throwing thorns, daggers, digging ditches and pits. Some men's fortunes seem to fall almost on purpose. On others, misfortune almost rains. Even prehistoric peoples have experienced this peculiarity. Proverbs are philosophical warnings based on life experiences. The imagination of the Greeks also created a god for this peculiarity. It is impossible not to think that love and hatred are transmitted to the other world. And the invisible hand of great love and great hatred reaches into the destiny of some."

"We want to be happy. That's all we strive for. But what is happiness? For the carnal man, carnal pleasures: a heaped bowl, a filled jug, a bed, killing animals, playing cards, and the money that provides the non-stop supply of these. The spiritual man already knows that these are fleeting goods; there are better, more lasting things than these. He is already striving for the good that is without form, for goods that leave no bitter taste in the mouth, that are not followed by a feeling of dejection, sorrow, emptiness. The spiritual man seeks, searches, equips himself with knowledge, and ponders: - Who am I? - What am I? - Where am I? - Why am I alive? - How long do I live? - Where is the real good? - What is it? He seeks happiness through intellectual paths."

"Only a man with a calm soul can be happy. One who never has a cloud on his forehead. Whose soul is never muddy, neither he smears others, nor can he be smeared. All his thoughts are upright and honest."

"For a Memory Book. The past is not yours, only the shadow that follows it. The future is not yours, only its ray that casts itself before you. The clock is yours, only the clock you live in. Do not hurry out of it, if it is full of sunny, flowery peace: all the business of the world is not equal to a happy hour of the heart."

"The Soul Denier: - The fruit of a great man (Homer, Shakespeare, Goethe, Petőfi) is the slowly-prepared fruit of a family over many centuries. A product of succession. In a single man, the sum and maturation of the values of the minds of hundreds and hundreds of ancestors. Answer: - Blind souls! You know the centuries-long preparation of the appearance of a great man, so how can you not accept his continued existence? If nature can create so great a thing consistently for centuries, as the mind of a Shakespeare, it would be inconsistent to let it rot in three days, like a cucumber thrown away."

"The soul-denier. - For it is certain that the body, even if it has ceased to live, does not perish, it only changes, but the self-consciousness, the self?... Answer: - Well, if the body is so precious to the universe that not a molecule of it can perish, why should the self perish, the flame of the body, according to the theory of inheritance, which is ever refining through time? If nothing is lost, but only changes shape, why should this not also change shape? For the self is not earthly matter, so it cannot take shape, but only change its clothes. If we imagine an immortal captain of a ship, we understand that the ship may sink, but the captain always escapes and steers a new ship again. The soul is the master and governor of the body."

"The two dumbbells of the spiritual strength exercise: 1. To do something every day that is for the spiritual good. To impose my will on something I don't do. For example, patience when I am not patient. Calmness, when I am not calm. A gentle face when I'm angry. Suppressing anger, etc. (Because anger evokes distressing and harmful imagery), etc. 2. Not doing something every day that the body desires. For example, getting up earlier than the body would wish. Refusing to eat a good meal just to make the body feel that it is not ordering us, etc."

"If anyone behaves wickedly, or rudely, or deceitfully, or in any vexatious or offensive way towards you, do not speak out against him, nor quarrel or complain anywhere. For that person will be like that to others, and others will not be patient. So leave the retaliation to others. The main idea in the discomforts of life should always be that retribution is also a discomfort, so let it be among the other evils of life. Is he a wise man who sets fire to his own head? That is what a wrathful man does."

"Hatred is a natural feeling, which makes us defend ourselves, against people or species of people who are harmful to us, - unless we have scientific knowledge in psychology and natural science. (He who understands everything does not feel hatred even for his enemy.) It is certainly an unpleasant feeling, and, if manifested in another, it is odious. If, therefore, you do not have the aptitude to bear such a feeling calmly, at least do not talk about it, or say the exact opposite of what you feel. And then you speak in the language of angels."

"Our greatest enemy is anger. But not the one that attacks us from the heart of others. We can defend ourselves against that. It is our own anger."

"Most of the reason people make mistakes in life is because they think this Earth is the world. Worm thinking. The worm can't think otherwise, because its life flows in decomposing waste, in litter, and its purpose in life is to turn that putrid matter into living flesh. But man is not a worm. Man eats only what his body needs to sustain itself. This is no more than the oil the machine consumes. Is the machine made to consume oil? Man can also see that the purpose of his life is not to eat, not to feed the body. The human body has no work to do in the metabolism of nature, in the alternating economy. Man lives for himself and for other people. Man does not live for his body, but his body lives for man. So he is not for the Earth, but the Earth is for him. But if we are not on the Earth for the Earth, then for us the Earth cannot be the whole World. These two words are often repeated in my notes: body-man, soul-man. You must understand these two terms clearly."

"If an old dead man at the edge of the grave could open his lips once more, all would say: - I have lived foolishly! For all have lived on this earth as if it were the place of eternity, and they have felt themselves at the beginning of infinite time, toiling, sweating, gathering, arranging themselves so that they might live well beyond the beginning. And suddenly, you don't know how: there he is, lying by the grave. So he lived, but he did not live. And he hadn't thought of that before. If we could look back from the cemetery gates, many of us could say: our life's journey to this point has been nothing but restlessness for rest."

"The birth of everything: plants, animals, human beings, happens in the great care of nature. Death can be every little contingency. Obviously, in the life of man, the struggle of life (for a purpose unknown to us) is more important than the securing of the body for a long time. The body, after all, engages man also to sufferings, and there are enough of those sufferings that touches us. Surely the Creator could have made the human body to last for thousands of years. All it would have taken was a slight change in the law of cellular senescence. But the purpose of life is not earthly."

"The complaining proverb: A father supports 9 children, etc. The reality is that the father feels himself in the child. (That child is himself too.) But the child feels his father, his mother as another person. And that is good. The father or mother should not be separated from the child, but the child should be separated, should live its own life in its own specialness. How identical is the law: the tree and its fruit."

"The best occupation is one that connects you to nature. So: farming, forestry, cartography, navigation, fishing, etc. In urban and indoor occupations, the best person is a specialist. Those who can do what no one else can do are out of the competition and get rich quick. In objects, too, what is of greatest value is that which is one, of which there is no more. Cheap objects and cheap people are of no value to society."

"Frederick the Great is credited with the saying that of the twenty-four hours of the day, eight should be for work, eight for recreation and eight for sleep. You should consider the eight hours of work as the eight hours of the soul. But these eight hours must be mixed with the eight hours of the body, because eight hours of spiritual work in a row is too much. In the forenoon do the intellectual work for which you need strength and clarity, and leave reading and the arts for the afternoon. After lunch, rest for an hour."

"Life journeys... They are as blurred as glass in the ground. We regain their old whiteness and shine through suffering. Hence it is that to life on earth man is born of man. It's a linking of broken links. We look out for the other living and connect to their hearts. But because we cannot know the future in advance, our preconceived characters and circumstances can change in such a way that our lives go awry. Then we begin the carnal life all over again."

"But there is no such thing as a life that is completely wrong. Everyone brings with him the powers acquired in previous bodily lives. It is in the little apple seed whether it will be a Szercsika or a Sikulai or a King of the Pippins. Even if we are not aware of it, we develop according to our predispositions, and only when we are mature do we realise what powers we had in our childhood. It is also a failure of life if all our work and all our thought is the acquisition of wealth. We save first to prepare for the seven lean years. We save then to live in abundance, then so that our children will not have to work, and even then we save because we have become accustomed to it, because we have forgotten the purpose. We no longer collect to live, but live to collect. And we collect, we collect: we have no thought, no desire, no action, only collection, the multiplication of money. Finally, death pulls our hands off the money bag. - Has such a man lived rightly? Life is work, but man is not a hamster. The purpose of life is progress towards perfection. Work is only a stepping stone. The church is higher up. He who walks blindly and aimlessly up the stairs, hits a wall. And do our feet walk the path of our child? As one of the tasks of our life has been work, so will the next generation after us. Are we doing their work? Shall we hang the apple on the seedling's head, and say to him: - "Never trouble yourself with the fruit, my soul, for we have already borne fruit for you. What shall he do now? A man either builds or destroys, but he must act. If our offspring lives for his offspring, he also will waste his life. If he does not live for his descendants, he will destroy: he will be a waster, a gambler, a gambler, a horse-runner, a gun-carrier, a xenophobe, a brawler, in short: - a man of distinction. Rarely do such people find a new space for action. So you work: plough, sow, reap. But it would be a sin for you to gather so much seed that your descendants need neither plough nor sow! As soon as you have insurance against scarcity, turn your attention to the development of your spiritual life. Your emblem should not be the golden calf, but the captive stork, the wing-barred angel chained to the earth, brooding upwards."

"Oricine vrea companie este în nevoie spirituală. Butoi care nu mai poate fi umplut cu propriul său vin."

"Copilul nu se poate lipsi de companie. Țiganii și toți oamenii needucați umblă însoțiți. Țăranul iese duminică pe poartă imediat ce se îmbracă. El caută pe cineva cu care să vorbească. Celor mai mari ai omenirii le plăcea să trăiască în intimitate. Un scriitor francez spunea: - "Sunt onorat când cineva mă vizitează, dar toți cei care nu mă vizitează mă încântă". Acest lucru sugerează că nu este tocmai o condiție necesară a vieții compania. Cei slabi fizic se simt protejați în companie, cei slabi mental caută astfel să își declanșeze gândurile. A fi veșnic în companie este la fel de nesăbuit ca și să trăiești veșnic singur. Dar, în orice caz, dacă trebuie să se alegi dintre cele două, este mai plăcut și mai util să alegi a doua variantă."

"Evitați: Cel care poartă un lanț de aur fals, o bijuterie de sticlă. Al cărui fiecare cuvânt este miere. Care-l înnegrește imediat pe cel pe care-l lauzi. Cel care zice: - Nu există Dumnezeu! Care cheltuie mai mult decât este firesc."

"Feriți-vă de un om ai cărui ochi sunt marcați de ridurile vicleniei. Nu este un suflet curat. Ferește-te de un om care lingușește. Te va face să plătești pentru cuvintele lui. Ferește-te de un om care vorbește despre defectele tale ca despre atuurile tale. E batjocoritor. Viclean."

"Dacă nevoia te aduce în contact cu cineva care nu ți se potrivește, ar trebui să găsești imediat lucruri urgente de făcut pentru a scăpa de această persoană, iar dacă nu, să fii răbdător și tăcut atâta timp cât obligația te încătușează lângă ea. Atunci când vă alegeți anturajul, nu vă uitați: Cine este sărac? Cine este bogat? Cine este scund? Cine este înalt? Uită-te doar la: Are gulerul curat? Prin curat nu mă refer doar la haine."

"Compania femeilor educate este foarte plăcută. Gândirea lor este hoinară, săltăreață. Ele încearcă mereu să se țină departe de animalism (căci evoluția vestimentației feminine nu este altceva decât o luptă pentru idealizarea corpului uman.) Au multă delicatețe și tandrețe, dar și dragoste pură, altruistă."

"Este plăcut cel care creează imagini frumoase în mintea noastră. Prin urmare, omul care se plânge este plictisitor și neplăcut. El trezește un grup de imagini rele în mintea noastră. (Trebuie să înțelegeți ce vreau să spun prin imagini. Fiecare cuvânt, sau cel puțin fiecare gând, evocă imagini în noi)."

"Nu vă lăsați niciodată înșelați de o față cu aer demn sau de o voce puternică. Păunul este un animal elegant, dar nu are mai mult discernământ decât o găină. Leul poate răcni, dar este o bestie ca oricare altă bestie."

"Veți descoperi că unele grupuri de popoare trăiesc o viață mai fizică decât noi. Cum ar fi unii dintre evreii, italienii și țiganii din cercul nostru de contact. Bineînțeles că există și excepții, dar cei mai mulți dintre ei își îndreaptă rapid conversația către domeniul reproducerii, către viața animală, deoarece această viață este a lor și, prin urmare, gândurile lor gravitează în jurul ei."

"Pictorii și muzicienii sunt în general oameni de treabă și gânditori superficiali. Se mișcă mult prin lume și astfel au multă experiență de viață, dar nu se pricep să vorbească despre subiecte profunde deoarece citesc foarte puțin și astfel cunoștințele lor sunt mai degrabă o acumulare de experiență individuală decât depozitul intelectual al umanității. Dacă intrați în contact cu un pictor sau un muzician a cărui companie nu este plăcută, este cel mai ușor să scăpați de ei. Este suficient să lăudați munca unui concurent înaintea lor."

"De multe ori am văzut oameni șezând sau stând în picioare la întâlniri sociale, fără să acorde atenție nimănui și fără ca nimeni să le acorde atenție. Voi să nu faceți asta. În momentul în care nu te mai distrezi, și nimeni nu se petrece cu tine, nu mai ai dreptul să stai acolo."

"Auziți adesea sau o spuneți chiar voi: - Nu pot să mă exprim. Îmi face impresie ca și cum mi s-ar spune: - Am multe perle pe fundul Oceanului Indian, - dar nu le pot aduce la suprafață."

"Trebuie să ne comportăm față de semenii noștri ca și cum a doua poruncă a lui Hristos ar fi. scrisă în inimile noastre: - Iubește-ți aproapele mai mult decât pe tine însuți."

"Fiecare gând este o excitare a creierului. Creierul uman este un depozit de astfel de excitații. Aceste excitații sunt aranjate în același mod în care tuburile de orgă sunt aranjate în rând de către constructorul de orgi. Când vorbiți, atingeți câte un singur tub în persoana cu care vorbiți. Puteți vorbi cu minerul despre orice, el vă va spune despre forare de puțuri. Fermierul îți va vorbi despre agricultură. Tenorul despre voce. Actorul despre scenă. Ceea ce îl deosebește pe omul deștept de nechibzuit este faptul că el nu cântă la propria lui orgă, ci lasă ca tuburile fiercăruia să sune. Dacă este interesant, ascultăm. Dacă nu, fugim."

"Un gând urât este ca un prunc urât: nimeni nu se uită la el cu bucurie. Ideile urâte sunt groapa de gunoi a gospodăriei spirituale a omului. De ce să o învârtim?"

"Pentru a te purta inteligent în societate, gândește-te doar la asta: Ce este vorbirea? Și: De ce vorbesc oamenii? Uitați-vă la două femei care vorbesc: veți vedea adesea că ambele vorbesc. Niciuna dintre ele nu este interesată de ceea ce spune cealaltă, ci doar de ceea ce spune ea? De ce vorbesc ele? Dimpotrivă, uitați-vă la doi oameni inteligenți care vorbesc: fiecare este atent: ce spune celălalt? Încearcă să asculte cât de mult poate. De ce vorbesc ei? Pentru ele, scopul în sine este să vorbească. La ei, materia discursului."

"În conversația obișnuită, vorbești întotdeauna despre ceea ce îți excită creierul sau obișnuia să excite. De aici și faptul că omul cu intelect mediu preferă să vorbească decât să asculte, iar cel inteligent este mai dornic să asculte decât să vorbească. Pentru că omul inteligent nu găsește necesar să declare tot ceea ce îi excită creierul. Este încheiată la nasture.. Apare deschis și cu încredere doar în fața apropiaților săi."

"Dacă observați copilul și femeia, țăranul și țiganul, cu alte cuvinte, oameni cu intelect redus, veți vedea curând că axa discursului lor este Sinele. Sinele trage clopotele. Oricine îl abordează, trage clopotele pentru toată lumea. Trage la clopot fără să stea pe gânduri, la nesfârșit, până când își dă seama că nu este ascultat."

"Am cunoscut un croitor sărac. Ducea o viață atât de mizerabilă încât nu mânca niciodată o masă caldă. Dar avea o pipă meerschaum de cafenea, un fel de obiect obișnuit de două coroane. Duminica dimineața, stătea în fața porții cu ea și pipa mândru. Credea că nimeni altcineva din lume nu mai avea una. Și când era întrebat în glumă cu cât ar fi vândut-o, spunea serios că nimeni din sat nu avea suficienți bani să o egaleze. Există astfel de pipe în lumea spirituală. Cel care are puțină se laudă cu ea. Cel care are mult îl ascunde."

"Poți să cunoști un om observând ce anume îl excită? Copilul este excitat de această întrebare: nutriția."

"Uneori este inevitabil să intrăm în contact cu oameni a căror curiozitate depășește decența comună. Nu este o plăcere oarecare să mustrăm astfel de intruși cu tăcerea. Păstrăm tăcerea. Nici măcar nu ne uităm la el, ci cu fața cea mai calmă și mai lipsită de expresie cu putință. Și suntem tăcuți, ca și cum ar fi complet surzi. Suntem atenți să nu rostim niciun cuvânt ofensator. Omul imperfect poate fi corectat, dar nu înțepat. Este împotriva legii bunătății umane. Tăcerea este uneori elocvență."

"Omul este un înger în carne de animal. Pentru viața noastră pământească suntem legați de un animal. Acest animal este trupul nostru. Evitați oamenii care au mai mult animal decât înger. Îi recunoști după felul lor de a vorbi. Cu cât cineva a evoluat mai mult de la animalism, cu atât gândurile sale sunt mai puțin preocupate de viața animală a omului. Auziți vorbirea țăranului în fiecare zi: este plină de cuvinte ale vieții carnale. Ei sunt cei mai needucați. În lumea lor de gândire există mai multe concepte animalice decât concepte ideale. Doar suferința și iubirea deschid uneori buzele îngerului în ei și atunci vezi că veșmintele lor sunt ca cele despre care am scris în visul samariteanului despre Matusalem."

"Omul care tace - o scrisoare sigilată. Omul care vorbește - o ladă în curs de descărcare."

"Conversația unui om educat este lipsită de vorbe omenești, de bani, de lucrurile animalice ale omului, de laudă, de igienă, de digestie, de jigniri. Fiecare se străduiește să facă prezența sa plăcută celuilalt."

"Omul cu dispoziție proastă otrăvește aerul cu prezența sa. Fugiți de el. Și din toate locurile în care trăiesc oameni cu dispoziție proastă. De ce să trăiești în închisoare dacă nu ești condamnat."

"Oricine exprimă opinii contrare celor din cadrul companiei poate fi un conversaționist interesant. Dacă poate dovedi și apăra bine aceste opinii, atrage atenția. Nu contează dacă are dreptate sau nu: este fie amuzant, fie instructiv."

"Există mulți oameni care cunosc această formă de conversație și vor vorbi împotriva a tot, chiar împotriva propriilor convingeri, doar pentru a părea interesanți. Desigur, dacă o fac cu stângăcie, ei își vor pierde din valoare."

"Nu vă certați niciodată cu nimeni despre Dumnezeu, suflet, nemurire. Cel al cărui spirit este mai dezvoltat decât trupul său simte oricum toate aceste lucruri, iar celui al cărui spirit este mai puțin dezvoltat decât trupul său, chiar Iisus Hristos însuși îi poate vorbi, și nu îi poate fi dovedit."

"Conversația se transformă uneori într-o ceartă. Unii oameni sunt nerăbdători cu cineva care nu le împărtășește părerea. Se înfurie, strigă. Unui astfel de om îi spun: - Vă rog să nu fiți supărat că părerea mea este diferită. Eu nu sunt supărat că a dumneavoastră este diferită. Haideți să vorbim despre altceva. Sau: - Dumneavoastră strigați, deci sunteți agitat. O persoană agitată este emoțională. Nu poți lămuri o problemă intelectuală cu argumente emoționale. Iar dacă interlocutorul este prost, eu rămân tăcut și îmi exprim regretul că trebuie să plec cât mai repede."

"Dacă puteți lăuda ceva, lăudați-l fără să vă gândiți și lăudați-l de două ori. Dacă trebuie ceva criticat, gândește-te de șapte ori înainte să o spui, iar dacă trebuie să o spui, ține-o în tine dacă poți. Pentru că lauda te face să te simți bine. Critica provoacă durere. Nu suntem atrași nici de incizia medicului care vindecă."

"Nu poți vorbi cu un actor timp de cinci minute fără să rostești cuvântul: Rol."

"Oamenii preferă să vorbească decât să asculte. Ascultați, chiar dacă este neplăcut. Vorbiți numai atunci când vedeți că celeilalte persoane nu-i place tăcerea dumneavoastră."

"Când un om inteligent vorbește, el vorbește întotdeauna pentru ceilalți. Un prost vorbește întotdeauna pentru sine, chiar și atunci când vorbește cu alții."

"Când mulțumiți pentru ceva, cuvintele voastre să fie bogat aurite. Când vă exprimați nemulțumirea, - dacă nu puteți să o folosiți nici pentru o cauză, nici pentru un om, vorbiți doar pentru voi înșivă."

"Mulțumesc este o bancnotă fără număr pe ea. Înseamnă mult pentru unii, puțin pentru alții, dar toată lumea este fericită să o accepte."

"Fiți la fel de atenți și blânzi cu bărbații ca și cum ar fi femei. Fiți la fel de simpli față de femei ca și cum ar fi bărbați."

"Înțelepciune de viață: Nebun este omul care își pune catușe la mâini și la picioare. Promisiunea este cătușă."

"Fiecare ofertă este glazurată cu zahăr."

"Ce nucă de aur 'atunci'! Cum va fi uzată până când va fi acum. Dar un înger invizibil îi va da în curând omului - copilului etern - o altă și altă nucă aurită."

"Nu te contrazice niciodată profund cu nimeni. Există mulți copaci strâmbi în pădure. Este o întreprindere neînțeleaptă să îndrepți copacii strâmbi. Ceea ce fac eu este să fac un comentariu lămuritor cu privire la o opinie pe jumătate formată. Dacă nu funcționează, e treaba lui, nu a mea."

"Nu te lăsa descurajat nici de glumele unui fanfaron. Printre negustori sunt mulți vicleni și deștepți, dar sunt puțini cei care pot face diferența între viață și avere. Pentru el, bogăția este viață. Ei văd în fiecare zi că moartea îl scoate pe om din averea sa și este sigur că niciun negustor nu rămâne în averea sa, ci trăiește pentru averea sa."

"Atunci când apare un subiect care ne neliniștește, să ne amintim că cuvântul nespus este al nostru, cuvântul rostit nu va mai fi al nostru niciodată."

"Nu ripostați niciodată prin cuvinte rostite. Îi doare pe toți dacă spunem că punctul lor de vedere este greșit, pentru că acest lucru le face, de asemenea, să pară slabe de înger. Dar dacă ne mâhnește faptul că punctul de vedere al altuia este diferit, și uneori izbitor de șchiop, să privim momentul și omul ca pe un inconvenient ivit în calea noastră. Să ne ridicăm umbrela și să trecem mai departe cât de repede putem."

"Fiecare persoană are două fețe: una albă, una neagră. Nu spuneți niciodată nimănui despre partea neagră a cuiva."

"Nu vizitați un scriitor, un soldat, un actor dimineața. Un canonic după-amiază. Un jurnalist seara. Un preot sâmbăta. Un fermier în timpul recoltei. Pictor cât mai durează lumina soarelui."

"Dacă suntem oaspeți, ar trebui să fim oaspeți doar atâta timp cât suntem absolut siguri că suntem plăcuți gazdei. Ar trebui să mâncăm doar atât cât să nu fim flămânzi și să nu nemulțumim gazda prin refuz. Să bem doar atât cât un om cumpătat este obișnuit să bea. Și dacă vine la noi vreun musafir demn de ospitalitatea noastră, să-i purtăm cu atenția noastră întotdeauna din belșug."

"A sta undeva mai mult de o oră nu mai este o vizită, ci campare."

"Ce este politețea? Comportamentul omului-animal ca un om-înger. Orbire pentru greșeli. O lupă pentru merite. Bomboane învelite în cuvinte. Fum de aur pe o față de cupru. Comerț cu amănuntul intitulat "Pentru amabilitate" și înscris ca atare: Servicii rapide gratuite. Desigur, majoritatea oamenilor dau comori false. Dacă ești ignorant și credul, o iei cu tine acasă, ca și cum ai fi adus aur în noaptea vrăjitoarelor și te-ai trezi dimineața să afli că era ceva ce zăcea în urma cailor pe șosea."

"Fiți politicoși chiar și cu pisicile care cred că este de datoria omului să le lăse întotdeauna locul și laptele mai bun. Și chiar dacă le dai singura cameră pe timp de ploaie, cumva să nu te aștepți să îți întinde măcar o umbrelă. În loc să crâcnești, fii fericit. Gândiți-vă: - Viața mi-a dat ocazia să-mi pun răbdarea la încercare. Cât îmi pot păstra calmul, atât este extinderea înțelepciunii mele."

"Corespondent. Hârtia este un slab conductor de căldură. De aceea trebuie să punem căldură artificială în ea. Acesta este scopul pentru care a fost inventată limba chineză a politeții."

"Morala este predată la școală, dar nu este explicată. Umilința este o altă morală care este ușor înțeleasă greșit. În circumstanțele noastre, umilința nu înseamnă să-ți pui gâtul la picioarele cuiva. În curând ai fi călcat pe ea! Umilința ta ar trebui să se manifeste doar prin bunătate umană. Nu priviți pe nimeni de sus, nu croncăniți în fața nimănui. Toți oamenii au un drept egal de a păși pe pământ, de a respira aerul, de a-L numi pe Dumnezeu tatăl nostru. Să nu vezi haine ieftine pe nimeni. Căci hainele nu sunt omul. Și nu vorbiți nimănui cu vocea unui sergent către un soldat. Și nici nu vă lăsați să vi se vorbească pe acest ton. Dacă situația este de așa natură încât nu vă puteți împiedica, strigați de trei ori în sinea voastră: - Măgar! Măgar! Măgar!"

"Acesta este modul de a-l cunoaște pe omul slab de înger: El nu face discriminări: cine se închină în fața onoarei sale și cine se închină în fața portofelului său. Negustorul poate să-i impună ceea ce el nu vrea să cumpere. El nu poate scăpa de femeia care îl chinuie. Își lasă copilul în voia lui. El nu se gândește niciodată că va muri. Primește laude ca numerar. Umblă în pantofi strâmți. Irosește. Obișnuiește să zică: - Nu mă deranjează."

"Dacă nu sunteți arogant, sunteți suficient de umili. Chiar și smerenia biblică este doar o cinstire a omului. Isus a spălat picioarele ucenicilor, dar a stat mândru în fața lui Irod și nu l-a considerat demn de răspuns."

"Luptele vieții necesită un gât dârz. Dacă te strecori printre oameni ca un vierme, vei fi întotdeauna călcat în picioare."

"Vorbiți cu toată lumea ca și cum ați fi egali - până când veți ști dacă sunteți mai sus sau mai jos - în perfecțiune. Pentru că, a avea demnitate sau excelență este doar pentru a-i impresiona pe cei proști și pe cei care sunt interesați de portofel."

"Umilința cu spatele încovoiat a fost întotdeauna o imagine neplăcută pentru mine. Am simțit că era ceva neadevărat și neuman în ea."

"Noțiunea de trufie și umilință este ascunsă în cel mai întunecat loc din cămara imaginației noastre. Majoritatea oamenilor o confundă cu conceptele de mândrie și slugărnicie. Conceptul de umilință creștină este departe de conceptul de lacheu. Căci Hristos a predicat egalitatea și nu a vrut să aplece gâturile sub linia egalității, ci doar până la linia înălțimii corpului, care îl ține mai presus."

"Nu vă închinați în fața nimănui doar pentru că este mai bogat sau Wohlgeboren, - lăsați închinarea în seama slujitorilor și a sufletelor slujitoare. Dar închinați-vă în fața omului, oricât de sărac, oricât de zdrențăros, în fața faptelor căruia vă puteți închina."

"În fața unui guler aurit, a unui titlu de demnitate, nu te închina, - doar, - în fața inimii unui înger."

"Este regretabil că educația de liceu dezvoltă puține caractere în afară de cele umile. Învățăturile pioase scot oasele dintr-un om și îl transformă într-un pămpălău. O astfel de persoană este lipsită de valoare. Nu am văzut niciodată o persoană supusă, care se înclină și freacă mâinile ca fiind dreaptă și valoroasă. Cel care apare în fața ta cu fiecare cuvânt o genuflexiune spirituală, un astfel de om este fie escroc, fie un schilod spiritual. Feriți-vă dacă vă simțiți neputincioși în fața cuiva. Într-un astfel de caz, fie ți-e foame, fie mintea ta este obosită. În astfel de cazuri, apelează la energia sacră sau simte atingerea mâinii mele pe umerii tăi: - Scoate pieptul fiule, tu ești un om, nu un câine!"

"Când întâlniți pe cineva și brusc nu știți dacă să îl salutați sau nu? alegeți să salutați."

"Dacă întâlniți pe cineva despre care știți sigur că vă va saluta, salutați-l înaintea sa, chiar dacă este un cerșetor."

"Salutați preotul chiar dacă nu-l cunoașteți. Orice preot de orice religie. Toate altarele sunt sfinte. Onorați religia cu acest salut. Iar printre preoții sunt cei mai mulți oameni cinstiți."

"Putem, de asemenea, să salutăm marii oameni de stat, artiștii și pe toți cei pe care Dumnezeu i-a oferit ca daruri națiunii. Este în regulă chiar dacă salutul nostru nu este întors. Asta este treaba lor, nu a noastră. Eu îmi scot, de asemenea, pălăria și în fața unei statui vrednice."

"Dacă medicii ar purta uniformă, aș spune, salutați-i și pe ei. Medicii sunt cei mai utili lucrători din societate. Apreciați în special acei medici despre care săracii vorbesc cu recunoștință. Cu mâinile lor lucrează Dumnezeu."

"Chiar și pielea celui mai aspru om simte frigul și căldura, înțepătura și balsamul. Sufletul este la fel de sensibil la frig, căldură, înțepătură și balsam și în cel mai aspru om. Chiar și în cel mai abominabil om sufletul nu este indiferent la atingere. În special omul crescut simplu! Este interesant cât de sensibil este un om la propriul său nume! Numele este soneria electrică care sună în inimă. Când salutați pe cineva, când vă adresați lui, spuneți-i întotdeauna numele, ori prenumele, ori numele de familie, ori titlul. - Bună ziua, Peter. - Vă mulțumesc foarte mult pentru atenția acordată, domnule. Germana folosește cuvântul vă rog în loc de nume. Este un semn de tandrețe. Este plăcut să vezi folosirea în franceză a densului Sil vu plé (dacă vă place). Franceza folosește cuvântul sir sau madame în vorbire cu o utilizare densă a cuvântului."

"Dacă vă înfuriați, vă întristați și plângeți din cauza unui lucru, peste o lună nu veți mai fi la fel de înfuriați, întristați și plângăcioși în legătură cu acel lucru. Darămite peste un an! Oh, ce înțelept ar fi cel care ar putea privi totul cu ochii pe care le va avea peste un an."

"Un bărbat se enervează, se înfurie, dacă este înconjurat de o femeie care nu-i place. O femeie nu se enervează pentru astfel de lucruri. Uneori cu căldură, alteori cu răceală, dar ea acceptă orice plecăciune. Natura bărbatului: voința. Voința se ciocnește întotdeauna. Natura femeii: dragostea. Dragostea mereu negociază."

"Puneți discursurile lui Buddha lângă Biblie. (Die Reden Gotamo Buddha's Leipzig. W. Friedrich. Numele traducătorului este Neumann.) Aceasta nu este o carte ieftină: costă cât prețul unei vacă. Dar vă asigur că merită mai mult. Și pe lângă aceasta, procurați-vă cărțile tuturor întemeietorilor de religii. Fondatorii religiilor au fost toți oameni spirituali. Spirite excelente, fie trimise la noi de Cer, fie care s-au angajat să se întrupeze din iubire. Fiecare și-a adaptat învățăturile la epoca și națiunea sa, dar fiecare a făcut din cele mai mari adevăruri nucleul învățăturilor sale. Baza doctrinei lor este aceeași, însă fiecare o extinde pe cealaltă. Iar acolo unde ele diferă, este ușor de văzut că este din cauză că fiecare se adresează unui popor cu minți și moravuri diferite. Dar aceștia sunt cei mai valoroși oameni!"

"Primul roman pe care îl citim este Robinson. Prima filosofie este Büchner. Robinson este lapte dulce. Büchner este otravă dulce. Această otravă are același efect asupra sufletului pe care are prima pipă asupra trupului. Căci numai mințile imature, care nu pot încă contra-gândi, o citesc serios. Büchner spune că nu există Dumnezeu, pentru că nu-l putem vedea și pentru că Pământul nu este o grădină a paradisului. Capul său este felinarul cu care să luminăm în templul Infinitului. Mâna lui este puterea de a-l smulge pe Dumnezeu din centrul universului. Cât de neghiob! Dacă Buechner s-ar fi născut pictor, cu siguranță ar fi pictat tabloul lui Dumnezeu târât de oameni în lanțuri către ghilotină."

"Dacă vi s-ar da o bibliotecă goală în copilărie, ar fi interesant să observați de câte ori și cum s-ar schimba cărțile până la vârsta de 50 de ani? Ați vedea o progresie a dezvoltării intelectuale. Cred că, fără a pune la socoteală manualele și cărțile de specialitate, scara ar prezenta următoarele opt trepte. I. Basme, literatură ușoară, biblii ilustrate, tot ce este minunat și oniric. II. Aventuri de vânătoare, romane de groază, povești cavalerești, legende ale vitejiei, - lumea eroului sclipitor. Din piese de teatru cele în care rolul principal este jucat de o primadonă. O primadonă în pantaloni de husar, sau în pantaloni țărănești. III. Tărâță IV. Romane de aventuri. Sue, Dumas, Jókai, Verne, humorescă, lumea eroilor prăfuiți. V. Cărți sentimentale. Jókai rămâne. Petőfi, Heine, Romeo și Julieta din Shakespeare și câțiva poeți noi. O lume cu flori și clar de lună. VI. Călătorii reale, istorie scrisă în limbaj vernacular, biografii, narațiuni poetice; comedii, Dickens, Dostoievski, Viktor Hugo (Legenda secolelor). Între timp, scriitori naturaliști de la Zola la Gorki. VII. Darwin, Häckel, Büchner, Schopenhauer, Moleschott, Spencer, tragedii din Shakespeare. VIII. Pozitiviștii. Hamlet din Shakespeare. Comentariile lui Hamlet. Istoria investigativă a lui Buckle. Teleologie, teosofie, teologie, spiritualism teoretic, comentarii biblice, ocultism. Biblie. În continuare sunt și lecturi pur spirituale. Ei bine, se golește și se umple dulapul de opt ori. Și din această listă sumară poți aprecia unde te afli în dezvoltarea ta spirituală? și încotro te îndrepți în continuare."

"În poveștile vechi, magicienii invocau spiritul dintr-o carte. - Arată-te! Adu-mi lampa lui Aladin. Du-mă aici sau du-mă acolo. Adu-mi comoara! Astăzi asta nu mai este nici măcar un basm. Nici măcar nu ai nevoie de o știință magică. Oricine poate face rost de cărți care au un spirit în ele, iar spiritul va apărea la prima deschidere a cărții; va aduce lumină; ne va duce în lumi frumoase și îndepărtate, în funcție de puterea sa, sau ne va aduce comori mai prețioase decât aurul..."

"Cartea este, de asemenea, un corp uman. Corp hârtie. Partea luminoasă a sufletului care a trăit pe pământ rămâne în ea. Și lacrimile vorbirii sale tăcute, zâmbetul său, - bătăile inimii sale."

"Scriitorii morți ne-au părăsit ca zâna fecioară din basm, fugind de ciobanul care o găsește: Pe pajiște rămâne voalul de mătase încrustat cu diamante..."

"Este foarte mare lucru să te gândești că poți pune în camera ta cele mai inteligente și mai amabile sute de persoane din lume. Și nu ocupă mai mult spațiu decât lungimea unei arme de vânătoare!"

"Care o sută de scriitori ar trebui să alegem pentru a ne ține companie până la moarte? Numai agenții de cărți ambulanți în deplasare au răspunsul la îndemână. Alții cred că este imposibil să enumerăm o sută de astfel de scriitori. Este nevoie de un alt scriitor pentru omul scund. Altul pentru omul înalt. Un altul pentru femeie. Altul pentru bărbat. Altul pentru cei tineri. Alta pentru cei bătrâni. Pentru trup, în toate timpurile, la toate nivelele, o carte este suficientă - cartea de bucate. Dar sufletul se dezvoltă până la adânci bătrâneți și urcă multe trepte. Prin lecturile sale, orice om își poate judeca progresul. Ce distanță separă basmele de poveștile reale! De interesul pentru luptele fizice! Vârsta noastră animală de vârsta noastră spirituală! Sufletul uman se năpârlește în cărți."

"Nimic nu este mai ieftin decât o carte. Oricine cumpără la grămadă poate vedea lucrul acesta. Din zece cărți, există întotdeauna una care merită prețul tuturor celor zece. Și încă una care dă în avans prețul următoarelor zece cărți."

"Money spent on a book seems to be money thrown away. Like seeds."

"O bibliotecă nu poate fi alcătuită dintr-o dată. Un iubitor de carte petrece o viață întreagă răsfoind și selectând. Să ne adaptăm biblioteca la istoria literaturii... Să nu uităm că istoria literaturii este făcută de profesori! Profesorii pun cărbunele cu diamantul și vrabia cu privighetoarea în aceeași ordine."

"În biografiile marilor oameni, scriitorii - nu scriitori, ci niște săpători cu rât de porc - servesc indiscreții scandaloase. Cei de jos devorează aceste mâzgălituri, pentru că pe ei îi interesează doar de unde vine acest fenomen uman și cum a ajuns ceea ce este. Ei caută cauzele în externalități și se gândesc că, în aceleași circumstanțe, ar fi putut deveni una. Ca și cum o găină ar putea deveni un vultur, dacă din întâmplare ar fi ieșit din ou pe vârful stâncii."

"Evoluția spirituală a speciei noastre a avut loc doar în ultimul secol sau cam așa ceva: Pe vremea lui Matia Corvin, turnirurile erau încă la modă. Ariosto a cântat povestea lui Roland, un om de o forță teribilă, în aceeași perioadă. Sărbătorile oamenilor trupești sunt și ele trupești. Carnavalul, marile petreceri cu băutură. Cel mai glorios lucru este forța musculară. Poeții sunt zdrențăroși, măcelarii sunt pompoși. Nimeni nu este interesat de autorul dramelor lui Shakespeare: este chiar directorul Shakespeare sau altcineva care scrie în numele său?"

"Tale. Listen and learn! The nightingale once saw a donkey grazing quietly at the end of the plot. He said thoughtfully: - It hurts me when I see underdevelopment. I know it's not his fault, poor thing, and God forbid I should despise him. But I would like to help him. Song is the primordial school of literacy. I offer him my education. The donkey agreed. The lesson was about to begin. The donkey lay down in the shade of the tree. And the nightingale perched on a protruding branch, and sang her sweet lesson, chirping and chattering till her throat was tired. Then, looking at the donkey to see the effect, he saw that the donkey was dozing off. The nightingale was silent. The donkey did not even tilt its ears. But then, at the far end of the plot, another donkey spoke: a shrill, harsh and meaningless bray... Suddenly, the sleepiness in the donkey's eyes disappeared. He lifted his head. He listened..."

"(Literatura vulgară are propriul său public.)"

"Să nu ne uităm de îndeaproape la oamenii mari."

"Munca ziaristului în educație este ca a primului plug într-un pârlog stăvechi."

"Pentru milioane de oameni fără carte, ziarul oferă idei noi în fiecare zi. Ziarul este cel care le obișnuiește cu litere și le îvnață să citească. Este ziarul care îl scoate pe omul staționar din puerila lui stagnare în gândire. Acele raze de jurnal care împrăștie țara în zori sunt primele raze de lumină spirituală legate în mănunchiuri. (... Așa credeam acum zece ani, când beizadelele poporului roșu nu aveau ziare. - 1919.)"

"Secțiunile culturale a ziarelor sunt ca bucățile de postav de la croitorie. Felia este confecționată, de obicei, dintr-o țesătură unică valoroasă, dar așa este doar muster ohne wert (mostră fără valoare)."

"Singura diferență dintre un scriitor și un jurnalist este că jurnalistul își înmoaie stiloul și apoi gândește. Un scriitor gândește mai întâi și apoi își înmoaie stiloul."

"Partitura este ca o schiță în creion a unei picturi de o mare frumusețe, iar muzicianul trebuie să o recreeze din schiță."

"Muzica de pe Pământ are un total de 7 octave. Trebuie să existe muzică și în cealaltă lume. - Câte octave există acolo? Care este infinitatea sunetelor? Ce este doar de zece ori șapte octave? Poate ne putem face o idee de basul din cer atunci când auzim tunetul."

"Dacă auziți ceasul bătând noaptea și vă întrebați cât este ceasul, până când veți citi unsprezece sau doisprezece, somnul dumneavoastră va dispărea. Darămite în Italia, unde sunt douăzeci și patru de ore! Această pierdere de timp ar putea fi evitată dacă ceasul ar bate doar în patru feluri. Oricum, știm aproximativ cât este ceasul. Cele patru bătăi ar putea fi acestea: Acesta ar fi repetat de șase ori pe zi: 1-4, 5-8 etc. O singură bătaie ne-ar spune cât este ceasul. (1914.)"

"Există 96 de sferturi de oră într-o zi. Deci, dacă împărțim ziua în sutimi, o sutime de zi ar fi aproximativ un sfert de oră. Deocamdată ar putea fi numit o oră mică, iar mai târziu, când ceasul vechi a fost uitat, o oră. (1891.)"

"Muzică de clopoțel instalat în ceas. Ritmul este ondulația sufletului uman. Ultima notă se repetă în funcție de numărul orei. Dacă aceste sunete ar putea fi în două voci, ar fi și mai frumos."

"Cantorii nu cunosc crescendo-decrescendo al undei sonore, doar că știu să cânte mai tare. Artizanii cântului."

"Dacă arta picturii ar fi fost practicată de femei încă de la început, atunci picturile îngerilor nu ar fi fost ale unor femei cu părul lung, ci ale unor bărbați cu mustăți „spaghetti”."

"Printre arte, singura este arta scrisului, a cărei sarcină principală este de a transforma comorile din concept în comori publice. În pictură, sculptură, muzică, forma este elementul principal. Chiar dacă nu există nici un concept, opera poate fi perfectă. Abilitatea de a da formă literaturii nu este în sine mai valoroasă decât meseria de a împăia păsări."

"Ceea ce rămâne din opera sculptorului este ceea ce sculptorul a sculptat - sculptura sa. Ceea ce rămâne din opera pictorului este pictura sa. Din opera scriitorului: ceea ce în scrierile sale nu mai este scris, ci gândul mutat de pe hârtie în capete și inimi."

"Drama este o operă scrisă ilustrată cu oameni vii. Uneori, ilustrația este mai bună decât textul. Uneori."

"Am citit o scrima pe această temă: Actorul îl servește pe scriitor sau scriitorul îl servește pe actor? Cât de ușor este să judecăm: Dacă actorul este mai grozav în artă decât scriitorul (în arta de a scrie), atunci scriitorul servește. Și viceversa. Altfel, judecata poate fi făcută piesă cu piesă, dacă luăm textul după piesă și ne uităm la el: - Ce a dat scriitorul actorului? - Ce a făcut actorul din el?"

"Este inutil să scriem, să spunem că scriitorul știe ce este în drama sa mai bine decât actorul. Dar oricine vorbește cu actorii noștri de stat despre acest lucru va fi uimit de opiniile lor. Dar numai textul scriitorului mort poate fi tratat de actor așa cum omul de cauciuc își tratează propria piele."

"Distribuția actorilor în funcție de rol arată că puterea creatoare a scriitorului este rar întâlnită pe suprafața pământului - ca o pepită de aur. Figurile de pe scenă sunt ca niște mulaje figurative: uneori simplu ipsos, alteori pictat, alteori bronzat, dar întotdeauna aceleași una sau câteva figuri."

"Pe scena lui Shakespeare, toată lumea recită și toată lumea filosofează. Pentru el, nu viața este vis, ci visul este viața."

"Publicul are întotdeauna dreptate. Iată dovada: Dacă regizorul vrea să corupă unul dintre actorii săi, îi va da un rol care nu este potrivit pentru el. Apoi publicul spune: - Ei bine, noi credeam că acest actor este un mare artist, dar iată-l că este fără valoare."

"Dacă publicului nu-i plac dramele străine, se spune aici: - Personajul principal nu a reușit să joace. Sau se spune: - Teatrul și-a asumat mai mult decât poate face față. Dar atunci când drama maghiară este pe scenă, nu se vorbește despre actor sau despre teatru. Atunci întotdeauna autorul este cel care eșuează."

"Structura unei drame bune este ca cea a unui ceas: nici o roată în plus, nici o roată în minus. Dinții angrenajului se potrivesc bine între ei, iar resortul este puternic."

"Am citit afișul teatrului dintr-un oraș rural: Bilet de cazare (Antony Mars - Henri Kéroul), Farmacistul desfrânat (Georges Berr), Inspectorul vagonului de dormit (Alexandre Bisson), Fotografii în mișcare etc. La sfârșitul afișului, regizorul cere patronajul publicului. De ce? Nu este vorba nici măcar de o producție națională!"

"Unele teatre de țară sunt niște magazine de doi bani: afișe stridente, marfă josnică."

"Unele teatre din capitală ar putea, de asemenea, să își adapteze afișele: Groapa de gunoi a literaturii dramatice străine"

"O femeie nu intră pe scenă ca un bărbat. Corpul ei este comoara ei principală: ea o duce acolo unde cei mai mulți oameni o pot vedea pentru a străluci. Puține ies în evidență pentru că puține pot fi mai spirituale decât fizice. Deși sufletul unei femei, dacă poate ieși din pământesc, este mult mai fin și mai sublim decât al unui bărbat! Și trompeta este muzică, și harpa este muzică. Dar trompeta poate fi trezită doar de un vânt puternic, în timp ce harpa este emoționată de atingerea unei brize blânde. Harpa este sufletul feminin."

"De la o femeie actor, putem vedea totul prefăcut, fals jucat, fals spus, dar un singur lucru: Când se joacă cu partenera sa feminină, iar instrucțiunile autorului sunt să facă așa: Măsoar-o din priviri. Acest lucru este făcut întotdeauna cu un realism surprinzător."

"Donna a apărut pe scenă într-o fustă până la genunchi. A cântat melodii cu tentă sexuală, iar la sfârșitul versurilor și-a aruncat piciorul drept spre public - la mai mult de un metru înălțime, desigur. Publicul a aplaudat: - Asta da artă! Donna, desigur, s-a dus la culcare cu sentimentul că a făcut mai mult pentru cultura maghiară în acea zi decât a făcut Jókai în cincizeci de ani."

"Scriitorii noștri de teatru popular gătesc tocănița cu mai mult ardei decât carne."

"Femeile din teatrul popular sunt îmbrăcate în costume sofisticate. Părul lor este ondulat. Ele nu muncesc niciodată, doar își suflecă fustele și se sărută la nesfârșit. În Ungaria nu există astfel de țărani."

"Pentru noi, scriitorii, scoaterea unei piese de teatru din scenă este întotdeauna o înmormântare. O parte din noi este moartă, fără a putea fi reînviată. Pentru că romanul, nuvela, poezia sunt mereu vii. Dacă nu sunt citite astăzi, vor fi citite mâine. Dar nimeni nu citește piese de teartu. Nici astăzi, nici mâine. Chiar și actorul cere să aibă conspectat din ea ceea ce are de jucat. Restul nu prezintă niciun interes."

"Actoria este o artă a mirajului: joacă viața pentru viață. Acesta este motivul pentru care este mai eficientă decât orice altă artă."

"Viața scriitorului este doar atât: o amprentă la sol, care va fi călcată de cei care îi urmează."

"Una dintre distracțiile tinerilor este să se adune și să bea sau, mai degrabă, să înfulece vin. Veți descoperi că astfel de distracții carnale nu au niciodată consecințe bune, ci adesea au consecințe rele. Vinul îl face pe om un prost, un om rău, o fiară. Indispoziția spirituală care urmează în urma lui spune: am fost un animal."

"Unul dintre aspectele plăcute ale vieții ar fi să nu fumăm. Dar de când statul și-a însușit dreptul de a păstra tutunul, tutunul bun a fost pierdut. Doar ocazional este cultivat în secret ici și colo și păstrat pe ascuns, iar Esau, dacă ar fi în viață astăzi și ar trăi cu noi, ar renunța nu doar la drepturile sale, ci și la linte pentru puțin tutun bun. Deoarece această stare de fapt nu are șanse să se schimbe, cel care învață să fumeze în această perioadă este un prost. El nu se va obișnui cu o plăcerea de zi cu zi, ci cu o pacoste de zi cu zi. Este atât de ușor să nu te înveți! Cel care nu a mâncat supă din cuib de rândunică din China, oare o va dori? Pericolul fumatului este că odată ce ai început, nu te mai poți opri."

"Arta de a fuma pipă.* Fumatul pipei este pentru oamenii bogați, fumatul trabucului este pentru oamenii săraci. Fumatul adevărat la pipă este cel mai pur și mai uman mod de a fuma. Motivul pentru care oamenii bogați fumează trabucuri este că nu pot fuma pipă. Fumatul la pipă este o știință."

"Fumatul din pipă al săracului este o caricatură a fumatului din pipă. Acesta nu fumează o pipă, ci doar pufăie din greu."

"Doar cei care au timp pentru ei pot fuma pipă; aceștia au multe pipe și sunt făcute din spumă de mare; iar tutunul lor este de contrabandă. Cel mai bun trabuc nu valorează cât o pipă de tutun bun. Cel mai bun trabuc are un capăt amar. O pipă oferă fum bun până la ultima pufăială."

"Trabucurile conțin atât de multă nicotină încât oamenii care fumează trabucuri toată ziua își distrug stomacul și nervii. O pipă bună, tutun bun, nu deranjează niciodată stomacul. Tutunul din Verpelét este folosit pentru a reduce conținutul de nicotină. Tutunul vândut în tutungerii nu este de Verpelét, este doar tutun cu frunze galbene."

"Țigările sunt pentru copii și femei. Ceva amar la gură, detestabil. Un om care fumează o tigară răspândește mirosul de tutun la trei metri în jurul său. Un om care fumează pipă este pentru fumătorul de țigări precum producătorul de vin este cu vinul fals."

"Nici ciubucul (pipa turcească) nu este pipa adevărată. Din ciubuc se poate fuma doar tutun turcesc, iar tutunul turcesc are un fum atât de înțepător și greu încât umple nu doar încăperea, ci și stomacul. Nici acesta nu este potrivit pentru un fumător adevărat."

"Și din pipa scurtă, fie ea englezească sau maghiară, fumul vine cald, cu vapori de tutun. Vaporii de tutun provoacă arsuri pe limbă. Un fumător de pipă adevărat își echipează pipa cu o tulpină lungă de cel puțin optzeci de centimetri: tulpina are gaură largă, bitul de asemenea, o gaură mare. Dacă tulpină este îngustă, fumul este înțepător. Degeaba este tutunul bun, degeaba este pipa perfectă, dacă tulpina nu este suficient de lungă, și gaura nu este suficient de largă, nu există nicio plăcere în a fuma din pipă."

"Doi oameni se întâlnesc, uneori doi prieteni buni. Unul se gândește: - Acesta are bani în buzunar. Așa că spune cu voce mare: - Vrei să jucăm cărți? Celălalt gândește la fel: - Acest om are bani în buzunar. Și spune: - Nu mă deranjează. Ah! Ce gând urât! Ce ambiție odioasă!"

"Așa cum este omul, așa este și distracția lui. Ar putea exista o distracție mai prostească pentru trup, și mai dăunătoare sufletului, decât cărțile de joc?"

"Cărțile miros a închisoare."

"Numărul de ani de pe piatra funerară a jucătorului de cărți este întotdeauna o minciună. El și-a pierdut, de asemenea, ani din viață jucând cărți."

"Cel care dorește să joace cărți dorește să își poată jefui aproapele cu ajutorul unei a treia mâini care nu poate fi tras la răspundere (mâna norocului)."

"Puteți citi multe zicale bune și înțelepte despre bani în alte cărți. Vă avertizez doar că a face bani nu ar trebui să fie scopul vostru în viață. Este adevărat că banii sunt un fel de putere, dar această putere este doar socială. Sufletul nu este îmbogățit de bani. Și nici nu sărăcește pe măsură ce banii devin rari. Ceea ce câștigă sufletul vostru este adevăratul câștig."

"Fiți economi, dar generoși cu servitorii. Plătiți bine pentru toate serviciile. Cel care economisește bani pe seama omului care servește nu este un gentleman."

"Dacă vi se oferă un dar, și dacă acesta este oferit cu respect, onoare și dragoste, acceptați-l, dar în timp întoarceți-l cu blândețe. Căci darul nu este pentru a-ți spori averea cu el. Un dar cu aluzie trebuie respins în glumă."

"Nu întotdeauna omul sărac este cel care trăiește într-o casă cu acoperiș de paie și mănâncă pâine. Este întotdeauna mai sărac cel care (chiar dacă este un om respectabil și de rang înalt sau chiar o eminență) este forțat să facă ceea ce el însuși nu ar face."

"Cu cât poți trăi mai simplu, cu atât ești mai stăpân pe viață. Doar un mic adăpost, pâine zilnică și haine decente ar trebui să vă fie asigurate, restul nu ar trebui să fie grijile voastre apăsătoare. Nu vreau să spun că cei care au bani ar trebui să-i arunce, ci doar că nu ar trebui să trăiască pentru ei. Bogăția, la urma urmei, este o protecție împotriva multor neplăceri: să fim economi și să economisim în felul nostru, dar să nu fim hamsteri. Eu nu subscriu la opiniile lui Diogene și Epictet. Ceea ce are un om, dacă are, este prețios, aproape că aparține trupului său. Mobilierul meu, tablourile mele, cărțile mele, grădina mea, casa mea, sunt ca și cum ar face parte din corpul meu. Dar nu uit niciodată că, așa cum corpul meu este valoarea mea secundară, posesiunile mele sunt și mai inferioare. Sunt sigur că, atunci când voi muri, nu voi regreta distrugerea corpului meu și nici pierderea averii mele. Dar atâta timp cât trăiesc, voi avea grijă de corpul meu și îmi voi prețui averea. O anumită avere este de asemenea necesară pentru a-ți asigura independența. Dar trasați linia bogăției în punctul în care aveți o simplă subzistență zilnică în afară de propriul adăpost. Să nu transpirațipirați în ambiții pentru mai multă bogăție."

"Priviți în jur în lume: cât de prostește trăiesc oamenii. Iată negustorul. Are omul acela o conștiință de sine desăvârșită când își petrece întreaga viață cântărind la metru, la litru sau la kilogram, de dimineața până seara, de la Anul Nou la Anul Nou! De aceea ai venit pe lumea asta? Oare îl satisface? Poate soarta să-l plătească în bani pentru această viață pierdută? Uită-te la avocat. Ce meserie este aceasta, mereu alergând pe la tribunale, mâzgălind acasă, căutând cărți de drept, toate pentru cazuri stupide care sunt cazurile celorlalți. Dacă un avocat și-ar nota gândurile care-i trec prin cap de dimineața până seara, ar vedea că craniul său este un coș de gunoi. Se umple și se golește, lăsându-l doar cu grăsimea care s-a depus pe laterale. Merită să te naști pentru așa ceva?"

"Orice ai despre care spui că este al meu, nu uita să adaugi: mi-a fost împrumutat. Pentru tot ce ai primit de la viață trebuie să dai înapoi."

"Nu cereți niciodată în împrumut. Datoria transformă în câine pe om. Dar dacă cineva îți cere, dă întotdeauna cu bucurie, - dacă poți. Dă mai ales aceluia ai cărui ochi spun pledoaria necazului și care cere cu rușine. Și pe acesta nu-l privi ca pe un câine, ci ca pe un frate. Dimpotrivă, nu da niciodată unui jucător de cărți, unui om desfrânat, unui bețiv sau unui lingușitor. Aceștia mai bine să se îndepărteze de tine."

"Când devenim bogați? Omul răspunde: - Când primim. Îngerul răspunde: - Când dăruim."

"Banii pentru omul înțelept: un servitor în buzunar. Pentru omul neînțelept: un stăpân în buzunar."

"Editorul meu a avut odată ideea de a redacta o carte de bucate cu scriitorii. Muza éio își leagă părul în coc și amestecă răntaș. Tipic epocii, dacă te gândești mai mult la stomac. Mulți oameni sunt amăgiți de jocul de cuvinte german conform căruia un om este ceea ce mănâncă. Excelența spiritului uman nu se dezvoltă la masă. Să ne uităm prin seria de la Homer la Petőfi și să ne uităm prin seria care trăiește de-a lungul anului cu cele 366 de meniuri ale baronului Brisse. Homer nu a băut șampanie, Petőfi nu a cunoscut masa lui Brillat-Savarin. Înțeleptul din Nazaret a rupt spicul de grâu și a mâncat pe drum. Napoleon a crescut lângă o oală amărâtă dintr-o școală militară. Socrate a mâncat la prânz salată fără oțet ulei și friptură. Spinoza era bucuros să aibă pâine. Burns și Arany și-au produs gândurile înflorite lângă bucătăria țărănească. Unde este spiritul din mofturoșii mesei? Cifrele dovedesc că clasa aristocratică dă cele mai puține idei omenirii, iar experiența dovedește că bucătarii sunt în rând cu tenoriștii în materie de minte. În 1892, un bătrân paznic de podgorie a murit în Nagykőrös. El a trăit o sută patru ani și nu a fost niciodată bolnav. În timpul acestor o sută patru ani, omul nu a mâncat nimic altceva, decât pâine, și nu a băut nimic altceva decât apă. Nu aș îndrăzni să spun că a fost un paznic de podgorie pentru că a trăit așa. Dacă, din întâmplare, ar fi avut sufletul lui Kant, ar fi fost un star de primă mână al filosofiei chiar și cu un astfel de stil de viață. Dacă toată lumea s-ar obișnui să trăiască astfel de la o vârstă fragedă, ce imagine diferită ar avea lumea! Mii și mii de milioane de oameni ar fi eliberați de lanțurile funcției și și-ar ridica capul din servitutea abjectă. Dar destinul omului este să se învârtă în jurul propriului stomac. Crescătorii de pești pun știucă în iaz pentru a împiedica peștii să devină leneși și astfel carnea lor să devină flască. Creatorul a pus un stomac în om, astfel încât și cel care nu are o muncă mai nobilă de făcut să se miște și să muncească. Astfel, viața mulțimii nu este altceva decât să care la masă, iar principala plăcere a mulțimii este să mănânce. Dar națiunea care face din masă un altar și îl consideră pe Lucullus cel mai nobil om este pe cale de dispariție. Norocurile imperiilor roman și grec au fost născute între farfurii de lut și sacrificate între boluri de aur."

"Am fost în München. Am coborât la prânz la restaurantul vegetarian. Mă uit la meniu: o mulțime de feluri de mâncare diferite. Majoritatea cu smântână. Mult unt și brânză de vaci. Mâncăruri cu ouă, de asemenea. Un oaspete a băut lapte în loc de vin. Apoi clienții s-au înmulțit. Un german prietenos a venit la masa mea. Am stat de vorbă. L-am întrebat dacă nu mănâncă carne pentru că astfel mâncarea este mai sănătoasă? Sau pentru că au impresia că uciderea unui animal este un act bestial? El răspunde: - Din ambele motive. - Așa că acum spuneți-mi: este posibil ca la un moment dat toți oamenii să se convertească la un stil de viață vegetarian? - Noi sperăm că da. - Dar ce fac ei cu toți cocoșii care ies din ouă. - Nu fac nimic. Îi lasă să trăiască și să cânte. - Văd că nu ești fermier, așa că poți să-i lași. Dar păsările au nevoie de furaj, chiar și vara. Furajul costă bani. Și apoi cocoșii se omoară între ei: doar unul rămâne în curte. - Ei bine, asta rezolvă problema, râde neamțul. - Bine. Dar uite: mâncați și lapte. Vaca nu dă lapte decât după fătare. Și fiecare vacă fată adesea viței de taur. Unde pune lumea toți acești tauri? Pentru că în doar câțiva ani ar fi atât de mulți tauri în lume... - De asemenea, se omoară între ei. - Nu, nu se omoară. Ei doar se bat între ei și se dau la o parte. Du-te în alt hotar! Și, în timp, vor pășuna luncile, câmpurile, lanurile de grâu, lanurile de orz, lanurile de sfeclă, lanurile de porumb... Și din ce în ce mai mult și mai mult și mai mult. Germanul nu a putut răspunde. Poate că alți vegetarieni pot."

"Trenul a plecat din Rákos. Vremea era însorită; cerul albastru. Iar în depărtare se vedea un munte mare de ceață de culoare galben-maronie. Ajungea de la pământ până la cer. Dar nu era ceață, era aer murdar. Un coleg de drum s-a uitat pe fereastră și a spus: - Ne apropiem de capitală."

"Omul din Pesta. Nu putem spune omul capitalei, pentru că orice altă capitală europeană este un focar al vitalității națiunii. Dar unde bulbucă în Budapesta viața maghiară? Să ne uităm la Paris, la Londra sau chiar la vecina Viena: aer austriac, locuitori austro-germani; arhitectură, neartistică germană; în obiceiuri, onestitatea germană; căldură; familiile se vizitează reciproc; vin în grupuri la restaurante și teatre. Este aerul din Pesta maghiar? Imaginea străzilor este maghiară? Vedeți ceva în clădiri care are un suflet maghiar? Ascultați-le vorbirea, urmăriți-le mișcările, observați-le politețea. Lipsa instinctului de turmă. Fiecare om este un suflet separat. Când se întâlnesc, nu vezi bucurie pe fețele lor, În conversația lor miezul sufletului este tăcut; Mâinile la despărțire nu sunt calde."

"La oraș omul are cel puțin două haine și două fețe. Una: cea cu care se prezintă în societate. Cealaltă: cea cu care stă acasă."

"Bal mascat: oameni îmbrăcați ca animale. Viața de zi: animale îmbrăcate ca oameni."

"Orașul. De la distanță, aerul orașului este fum. De aproape, este murdărie. E ca și cum aerul ar afecta și psihicul locuitorilor orașului. Orășenii se nasc cu ochelari. Așadar, el are cel puțin patruzeci de ani când intră în această lume. Ce viață pentru un copil din capitală. Ochii lui văd doar case și magazin după magazin. Lumea este plină de prăvălii și lumea este o afacere. Crește fără flori, fără câmp, fără copaci. Nu vede păsări decât în colivii. Vede doar atât din cer cât poate vedeea de chenarul străzii. Pe bulevard erau plimbate vaci, iar copiii alergau după ele. Nu consumă mâncare adevărată. Cămara lui e de tablă. Când vrea să mănânce supă, fierbe apă și ia o lingură de unguent dintr-o conservă. Flacăra sufletului este intelectul. Uleiul acestei flăcări este moralitatea. Nu există un astfel de ulei în oraș. Flacăra nu este albă, ci multicoloră. Chiar dacă uneori auzim un discurs care radiază noblețe spirituală, acesta se dovedește a fi doar moralitate de salon. Îmi vine în minte cuvântul "gulaș de salon". Bucătarul îl face - pentru a fi consumat de alții."

"Omul din capitală trăiește ca și cum scopul vieții sale ar fi să ilustreze această problemă medicală prin exemplu: - Care este cel mai rapid mod de a uza corpul uman?"

"Povestea de viață a unei femei din oraș - povestea pielii de pe fața ei."

"Albina ar putea fi emblema oamenilor de la sat. Pentru oamenii din capitală gloaba de birjă, alergând până în zori."

"- Sus! Când acesta este laitmotivul, națiunea maghiară este neputincioasă. - Jos! Când acesta este sloganul, națiunea maghiară este puternică. Națiunea maghiară este ca praful de pușcă, care doar pufăie în aer liber, dar atunci când o piatră este apăsată pe ea, cu cât presiunea este mai mare, cu atât explodează mai tunător și mai fulgerător."

"Cel care citește istorie, să citească întotdeauna printre rânduri."

"Cum poate un episcop luteran să hirotonească pe cineva preot catolic? Cum poate o familie germană care nu s-a nativizat niciodată aici să numească un maghiar nobil?"

"Limba a adăugat cuvântul regal la adjectivele decorative. Adesea auzim sau citim statură regală, demnitate regală, ceafă regală și altele asemenea. Dar niciodată nu s-a spus: - Intelect regal."

"Când se naște un rege, el devine cineva de îndată ce scoate primul scâncet. Persoana lui, oricât de anostă, este legat de soarta a milioane de oameni. Toată viața lui nu miroase altceva decât tămâie și tămâie. Dar de îndată ce este băgat în criptă, chipul și reverența lui sunt trecute în depozit."

"De fiecare dată când văd numele regelui nostru, mă opresc să mă uit la „I” scris în fața lui. Cum poate cineva să fie primul când nu există un al doilea? (Franz Joseph I)"

"Ce concepție despre viața oamenilor poate avea un arhiduce? cine nu știe cât înseamnă bani puțini? ce este sărăcia în haine? într locuință? pâine? nu știe ce face cea mai mare parte a poporului să muncească. Și astfel devin regi, însărcinați cu guvernarea a milioane de vieți."

"Dacă Valhalla lui Széchenyi ar fi fost acceptată ca Academia, primul lucru pe care l-ar fi făcut națiunea entuziastă ar fi fost să ridice o statuie a lui Ferdinand al V-lea, iar astăzi Sala Celebrităților ar fi plină de Habsburgi. Și de slujitorii politici ai Habsburgilor. Din când în când, statuile ar fi fost scoase și aruncate, așa cum l-au aruncat păgânii maghiari pe episcopul Gellert."

"Oricât de trist am privi în urmă la cei patru sute de ani ai regilor Habsburg, să fim corecți: fiecare rege Habsburg a oferit națiunii maghiare două zile de bucurie. O zi a fost ziua în care a fost încoronat. Cealaltă a fost ziua în care a murit."

"Fiume este bătătura în talpa Ungariei."

"Renașterea Ungariei a început înainte de Széchenyi. Reformatorii limbii, deși erau și stricători de limbă, au fost cei care au făcut ulei pentru lampa pe care Széchenyi a aprins-o apoi și a purtat-o în fața minților. Széchenyi a fost un suflet trimis, ca și Kossuth, Deák și cei trei scriitori Petőfi, Arany și Jókai. Omida care năpârlește, în crisalidă suferă de această boală vis. După boală este mai frumoasă, mai sănătoasă, mai puternică, mai mare. Ce reconstrucție minunată a unei creaturi cu trup (considerat josnică pentru noi) de vierme. Dar legile, regulile, cerințele reconstrucției erau deja în interior. Toate sistemele de viață ale florii sunt similare. Omul, viermele, sămânța de iarbă, familia de stele a Soarelui: toate au în spate Inteligența."

"Să zburăm în mintea noastră pe șoseaua timpului prin care omul în patru labe a ajuns la omenirea care trăiește acum, și să zburăm în același fel, tot atât, înainte. Vom descoperi că omul care va trăi atunci va vedea omul de astăzi la fel de mult ca pe un animal, la fel cum îl vedem noi în prezent pe omul de atunci."

"Stupul de albine, se zice, este o reprezentare în miniatură a statului uman. Dar eu văd că statul albinelor este mai perfect. La ele, trântorii sunt de rang inferior."

"Cel mai bun stat este cel în care cetățeanul are cea mai mare independență și siguranță. Ce crede soldatul despre independența personală? Și despre securitatea personală și patrimonială, omul al cărui pat este licitat pentru arierate fiscale?"

"Motto-ul național francez: Liberté, egalité, fraternité. Dacă este fraternité, de ce și egalité? Conceptul de fraternitate include egalitatea."

"Omul grotelor care pentru prima dată și-a strâmbat nasul la semenii săi a făcut primul pas spre educare."

"Nu mândria este cea care separă clasele sociale, nici banii, nici postavul, ci săpunul."

"Evoluția umanității: un copac strâmb. Dar totuși crește în sus!"

"Nu mă pot uita niciodată la un animal în jug fără să-mi fie rușine de rasa mea umană."

"Congruențe în ordinea lumii: Fiecare ființă vie este unică. În jurul ei este familia. În jurul familiei este rudenia. În jurul rudeniei este națiunea. În jurul națiunii, alte rase vorbitoare de alte limbi. Ordinea stelelor este aceeași. Căpetenia familiei noastre este Soarele. Cu siguranță Soarele face parte din nou dintr-un grup. Grupul acesta este din nou cercul intern al unui cerc mai mare."

"Ridicați-vă pălăriile în fața altarului pe care se află divinitatea Opiniei Publice; dar scoateți imaginea sa din camera voastră. Niciodată nu s-a născut în lume un om care, în timp ce trăia pe acest pământ, să fi fost privit cu respectul cuvenit de către public. Iisus a fost cel mai bun om din lume și a fost aruncat de public în rândul ticăloșilor. Columb a fost considerat un prost de către public. Dobó a cărunțit în închisoare. Petőfi a fost numit comediant ambulant lăudăros de către Public și a fost aproape linșat când a dorit să devină membru al Parlamentului. Însă Opinia Publică a pus oameni nevrednici în locul celor merituoși. De ce să vorbim despre asta: existǎ istoria lumii. Prost este omul care își ajustează ceasul după cel al Opiniei Publice."

"Veți cunoaște oameni care trăiesc singuri. Cei mai mulți dintre aceștia au reputația de a fi misantropi. Dar acest lucru nu este întotdeauna adevărat. Un mizantrop este întotdeauna un om răutăcios și, deși urăște oamenii, trăiește printre ei. Poate că îi urăște pentru că trăiește printre ei. Dar el are nevoie de ură, la fel cum otrava din mătrăguna este unul dintre constituenții vieții sale."

"Un om singuratic nu poate fi un misantrop pur și simplu pentru că acolo unde nu există os, nu se pot mesteca oase. Cauza evitării omului este fie boala, fie munca mentală care cere liniște; fie, pur și simplu: dezvoltare deasupra mulțimii, - a cărei consecință este că iubirea de oameni devine un principiu înghețat, deoarece contactul cu oamenii devine plictisitor pentru un astfel de om. Dar dacă cel care evită omul este un om integru, el este întotdeauna un om cu spirit."

"Dacă întâlniți pe cineva timid, care roșește, este confuz, privește în jos, fiți atât de submisivi față de el, mimând timiditatea, astfel încât să își vină în fire. Este o faptă bună."

"Întotdeauna respectăm mama într-o femeie. Chiar și atunci când maternitatea este departe. Chiar și atunci când a trecut de mult de ea. Sunt atins de râul etern invizibil al Infinitului de fiecare dată când văd o mamă. Ea este pomul roditor al lui Dumnezeu. Pe ea înflorește sufletul venit din Infinit. Din sângele inimii ei prinde trup. Simt întotdeauna că ea este agentul lui Dumnezeu. Curcubeul cerului când coboară, atinge umărul unei femei."

"Dacă suntem într-adevăr îngerii căzuți din Biblie, bărbatul a căzut de pe un loc mai înalt decât femeia. Dar femeia are mai mult din aripa rămasă."

"Bărbatul în sine: un întreg rotund. Femeia: întotdeauna un număr fracționar, întotdeauna găsindu-și complementul în altcineva. Acel altul este de obicei un bărbat, dar poate fi și o femeie. Două femei pot fi un întreg, trei chiar și mai bine, dar o femeie singură este, chiar și în accepțiunea ei, o persoană cu deficiențe."

"Femeile scriu cu apă, vorbesc cu foc. Printre bărbați, sunt mulți cu limba bâlbâită; femeile vorbesc întotdeauna fără greșeli. Printre bărbați sunt mulți care vorbesc încet, printre femei sunt mai multe care vorbesc repede. Oare există femei care vorbesc stâlcit, bâlbâit?"

"Ar fi cea mai prozaică priveliște din lume să putem evoca și admira la o întâlnire doamnele ale căror nume și persoane sunt cunoscute din poezii de poeți."

"Pe poarta principală a expoziției Paris 1900, Paris era reprezentată de o femeie tânără îmbrăcată în cămașă de noapte. Pentru mine, Parisul nu arăta așa, ci mai degrabă ca o doamnă bătrână fardată, fumând țigări, bând absint și râzând cu dinți falși."

"Întotdeauna mi se pare ciudat când oamenii spun despre cineva: A sedus femeia asta sau femeia aia. Este ca și cum ai spune despre cineva: - L-a învățat pe acest pește sau pe celălalt pește să înoate..."

"Dacă femeile ar ști cât de mult poate înfrumuseța fața un ochi inteligent, - ar tăcea întotdeauna."

"Feministele menționează două sau trei nume de femei care sunt celebre în activitatea intelectuală și artistică. Desigur: există și femei cu barbă."

"Casa de plasament pentru păuni Sacré-Cœur."

"Pericolul cu părul lung: Femeile sunt păianjeni cu față de înger care pândesc bărbații tineri."

"Când te duci la o femeie pe care intelectul tău o consideră nepotrivită pentru tine și totuși pornești, te duci: ești un animal în lesă."

"De ce a VI-a poruncă este odiosul literaturii și alfabetizării? Fiecare parte a corpului nostru este o creație minunată. Cu toate acestea, atunci când devenim conștienți de sine, ne supunem din ce în ce mai puțin voințelor și dorințelor separate ale corpurilor noastre. Suntem din ce în ce mai puțin uniți cu corpurile noastre. Instinctele noastre spirituale devin din ce în ce mai separate de instinctele noastre fizice. Etapele dezvoltării spirituale ar putea fi imaginate ca o îndepărtare de trup. L-am vedea pe copil (și pe oamenii necivilizați care trăiesc pe linia subdezvoltării copilărești) fără să simtă nicio diferență între părțile corpului lor: ei fac întotdeauna ceea ce corpul lor îi determină să facă. L-am vedea pe tânărul care a stăpânit deja instinctele corpului său în multe feluri, dar instinctul de conservare a speciei îl conduce încă cu ușurință în lesă. L-am putea vedea pe bărbat care deja se zbate în lesă și încearcă să o smulgă. Îl vom vedea în cele din urmă pe treptele superioare ale dezvoltării spirituale, cum stăpânește forța și precum Hercule călca șarpele în picioare. Aici am învățat deja că suntem suflete înlănțuite de animale. Stând pe aceste trepte, privim cu dispreț, atât în viața reală, cât și în imaginație (în anecdote, lecturi, imagini), omul care nu s-a dezvoltat încă din animalism, gândurile și acțiunile sale, care sunt încă un omagiu adus părții animale a ființei noastre pământești duble."

"Trei lucruri pe care nu ar trebui să le faci niciodată în grabă: 1. mâncatul peștelui; 2. bărbieritul; 3. căsătoria."

"Căsătoria pentru ochi: s-a căsătorit cu o zână. Căsătoria de fapt: s-a căsătorit cu lipsa de mijloace."

"Apa fierbinte se răcește atunci când este scoasă de pe foc. Aceasta este ceea ce se întâmplă și cu căsătoria, care fierbe pe flăcări trupești."

"Cu cât ești mai avansat, cu atât gândești mai puțin cu imaginația ta. Imaginația este doar un muzician domestic. Îl ascult când vreau."

"Burlac: - Mă bucur că nu m-am căsătorit. Văd câte probleme provoacă, cât de veșnic neplăcuți sunt puștii! Tată: - Tu nu știi, totuși, că mereu copiii altcuiva sunt puștanii."

"Feriți-vă de o căsătorie a cărei flacără de altar nu este aprinsă de inimă. Natura este un judecător teribil! Nicio pedeapsă nu vine cu lanțuri atât de grele ca cele pe care le aplică unei căsătorii nevirtuoase. Șchiopătezi toată viața ca să plătești pedeapsa."

"Când preotul binecuvântează o căsătorie de conveniență, el binecuvântează o crimă. Iar când vorbește despre indisolubilitatea unei căsătorii necorespunzătoare, - diavolul râde și aplaudă cuvintele acestuia."

"O soție este o sclavă care este slujită de soțul ei."

"Căsătoria este cu siguranță un sacrament, dar diavolul face hârtiile pentru acest act."

"Jurământul de căsătorie: nu o voi părăsi niciodată. Și deja a minții - înseamnă a o părăsi."

"Femeia este un suflet de pisică. Ea devine om doar prin maternitate."

"Omul singurătății: un om întreg. Cel care trăiește pentru societate: un om incomplet. Acest lucru reiese din faptul că ei consideră că treburile celorlalți sunt treburile lor. Le pasă chiar și cine și cu cât și-a cumpărat pălăria sau cizmele. Și ce într-adevăr le pasă este cine are ce venituri și cheltuieli și cum trăiește cu partenerul său."

"Când iubim o femeie, iubim întotdeauna un corp."

"Cel care este sclavul femeii este sclavul Pământului. Iar cel care este independent de femeie este lipsit de propria sa animalitate."

"Tinerii cu capul în nori care se căsătoresc cred că a te căsători cu cineva este ca și cum ai cumpăra ceva dintr-un magazin. De exemplu, vedem un baston în vitrină, ne place, - îl cumpărăm. Apoi este al nostru. Ne plimbăm cu el, îl învârtim, îl strângem sub braț sau îl fluturăm. Ne plictisim, îl sprijinim într-un colț, - îl punem deoparte pentru mâine. Dar tinerii drăguți sunt uimiți când văd că nu ei sunt cei care merg, învârt și flutură bastonul, ci tocmai invers. Și nu ei îl pun în colț, ci ei înșiși ajung acolo."

"Ce desconsideri dimineața, nu colecta seara."

"Cel care vrea să aibă succes în viața de cuplu ar trebui să accepte întotdeauna ceea ce vrea femeia, dar să facă întotdeauna ceea ce își dorește. Soția acceptă întotdeauna explicația, pentru că principalul lucru este că soțul să nu o contrazică și chiar să o onoreze justificând și explicând de ce nu se putea altfel."

"Bărbatul: - Ești a mea. Femeia: - Sunt a ta. Și apoi vine viața de cuplu, în care zicala se așează invers."

"Nu există păcat atât de pedepsit de Dumnezeu ca acela pe care omul îl comite împotriva propriei sale inimi. Cel care își vinde inima."

"Doi oameni legați prin iubire. Legătura lor este celestă. Ei sunt de acord să trăiască viața împreună. - „Legătura cerească nu este suficientă!” întrerupe statul. Și în numele moralității le forjează un lanț de fier la mâini și la picioare. - Legătura pământească nu este suficientă, spune Biserica. Și în numele cerului forjează un alt lanț la celălalt. Se întâmplă ca cei doi îndrăgostiți, dezamăgiți în speranțele lor, să spună: - Nu suntem fericiți. Nu mai are rost să trăim împreună. Apoi observă cele două lanțuri. Atunci se întreabă pentru prima dată ce le-au făcut biserica și statul. Acestea trebuiesc îndepărtate. Dar trebuie să tai și în carne. Și noi numim epoca noastră epoca luminii."

"La vârsta de 20-25 de ani, nu știm din ce aluat suntem făcuți. Gândirea omului se poate schimba de șapte ori între 20 și 30 de ani. Însă la acea vârstă facem o căsătorie pe viață, iar unii catolici o fac indisolubilă, iar alții dificil de întrerupt. Cel cu care ne căsătorim este, de asemenea, o persoană incompletă, supusă schimbării. Nu este atunci o nesăbuință să facem un astfel de contract?"

"Am văzut o imagine antică: O fată romană pune un buchet de flori pe altar. Când o femeie se mărită, ea își aduce viața ei soțului ca o astfel de ofrandă de flori."

"O soție este a doua inimă a unui bărbat. De aceea, nu trebuie să-i cerem prea multă înțelepciune. Vorbiți-i întotdeauna în limbajul unui copil, pentru că este ceea ce înțelege cel mai bine; și atingeți-o întotdeauna cu o mână de catifea, pentru că pielea ei este sensibilă. Cel mai înalt grad de căldură îi este plăcut, dar este mai sensibilă la frig decât un palmier."

"Multe căsnicii ar fi fericite dacă bărbatul ar rămâne la fel de atent cu femeia ca înainte de nuntă. Iar ea la fel de pudică și angelică."

"Laocoon, dacă ar fi reprezentat singur, ar fi un simbol excelent al unei căsnicii nereușite."

"Căsătoria a fost creată de Dumnezeu. Diavolii au instituit legea căsătoriei. Dumnezeu spune că mariajul durează atâta timp cât durează iubirea. Potrivit diavolului, chiar și în ură, până la moarte."

"Femeia rea în copilărie: viperă în terariu. După căsătorie: viperă în libertate."

"Inel de logodnă în vitrină. - Gândiți-vă înainte să intrați să-l cumpărați, este o verigă rămasă din sistemul sclavagist al epocilor trecute. - Dar cum să mă gândesc: sunt îndrăgostit!"

"La sfârșitul știrilor despre sinucidere există de obicei această propoziție stereotipă: A comis actul într-un moment de nebunie. Aceeași frază ar putea fi adăugată la majoritatea știrilor despre căsătorii."

"Înainte de a urca pe pod, elefantul își întinde piciorul din față înainte și lovește în ea. Căsătoria este cel mai îndoielnic pod din viața omului. Iar noi, când ajungem la acest pod, nu avem la fel de multă minte ca elefantul."

"O sută de oameni spun: - Nu-l lua! O voce interioară vorbește: - Ia-l! Ignoră sfatul a o sută de oameni. Și o mie de oameni spun: - Ia-l! Iar vocea interioară spune: - Nu-l lua! Urmați sfatul vocii interioare."

"Căsătoria este de cele mai multe ori nefericită pentru că femeia uită că este un înger. Iar bărbatul uită chiar că ea este o femeie."

"Fiecare bărbat căsătorit ar trebui să aibă atârnată zicală a lui Isus: Fericiți făcătorii de pace. Desigur, ar trebui să fie atârnată și în camera femeii!"

"Când râdem, râdem întotdeauna de alții. Când plângem, plângem întotdeauna de noi înșine."

"Floarea se dezvoltă prin lumina soarelui, sufletul uman prin iubire. Cel al cărui gât nu a fost niciodată strâns de mâna unui copil, care nu a auzit niciodată buzele unui copil spunând „Tată”, care nu a tremurat niciodată în umbra morții pentru un copil, care nu și-a închinat niciodată sufletul în fața lui Dumnezeu în semn de mulțumire pentru supraviețuirea unui copil, un astfel de om a primit un fragment din lumea sentimentelor. Viața lui pe pământ, oricât de luxos ar fi fost trenul în care a călătorit, - a călătorit într-un tunel."

"Copilul este un înger care a aterizat pe pământ, care încă nu știe că piciorușele lui sunt prăfuite."

"Cel care își bate copilul se bate pe sine. Cel care lovește un om îl lovește pe Dumnezeu."

"„Cei bătrâni nu-i înțeleg pe cei tineri!” Acum fiind și eu un „ boșorog ”, știu asta: „Tinerii nu-i înțeleg pe bătrâni”. Bătrânul a trăit acea eră verde a entuziasmului în care delirează tinerii. El a trăit greșelile pe care tinerii le consideră calea cea bună. Bătrânul nu mai dansează, dar știe ce este dansul. Și bătrânii, când erau tineri, obișnuiau să vorbească urât despre bătrâni. (-1921-)"

"Niciuna dintre familii nu este mai veche decât cealaltă, cu excepția faptului că cei care erau înstăriți își pictau numele pe pergament, iar cei care erau săraci cel mult își scriau numele pe o bucată de lemn - când mureau. Strămoșii noștri trebuie să fi fost oameni ca aceștia. Nu știu nimic bun sau rău despre ei. Bunicul meu patern a fost lăcătuș în Sopron și apoi în Nemeskér. Tot ce știu despre el este că a fost un om brusc și dur și că familia vorbea, simțea și gândea în maghiară. Dar știau și germană, pentru că singura carte pe care o aveau era biblia, îngropată cu tatăl meu, o carte în germană. Iar bunicul meu matern a fost un mic latifundiar și cârciumar, judecător și jurat, probabil un om de genul țăranului din Szőllősgyörök. Numele său era Sándor Nagy. Dar nici el nu putea fi un simplu țăran, pentru că s-a căsătorit cu fiica unui dascăl cantor, care nu numai că știa să curețe cartofi, dar știa și să cânte la orgă. Dar strămoșii lui erau țărani, cuțitari din Somogy, nu nobili. Nobilimea noastră nu vine de la rege, ci de la Dumnezeu. Ea începe din momentul în care tatăl meu a luat sabia în 1848 și s-a întors acasă de la Viena, oferindu-și averea și viața țării sale. Dacă sunteți surprinși că numele său este german, trebuie să știți că a intenționat întotdeauna să-și maghiarizeze, dar, ca un om care nu cunoștea căile birocrației, a amânat-o an după an. Din partea mamei sale, însă, ale cărei forme corporale de ramură le purtați cu mine, dacă veți căuta veți găsi astfel de nume: Nagy, Csutorás, Henics, Paizs."

"Adevărații aristocrați nu sunt baronii, conții, prinții, ci cei care se simt separați de trupurile lor."

"Titlul, rangul, apartenența (comisie electorală, cazinou, academie, camera magnaților etc.) - cățăratul, împinsul, și îmbrânceala pentru alte asemenea lucruri - cravată de mătase pe un schelet."

"Numai omul cinstit este om. Onoarea este unul dintre pilonii de bază ai societății. Dar de ce onestitatea nu este o cerință obligatorie pentru politică? De ce nu există un tribunal al națiunilor care să judece între două națiuni care sunt în conflict? Nu este o cauză comună a omenirii ca o națiune să nu fie asuprită de ticăloșie și braconaj? (Polonia. Politica Austriei față de noi.)"

"Cu cât un suflet este mai evoluat, cu atât mai puțin își caută propria fericire pe seama fericirii celorlalți. Iar atunci când cineva atinge cel mai înalt nivel al vieții pe pământ, el își ajută deja semenii să prospere chiar și pe cheltuiala sa proprie. Există și rase de oameni exact așa: nobili și inferiori. Rasele inferioare caută să dobândească și să își sporească propria bogăție făcând rău altor rase."

"Ștergeți acest cuvânt din dicționarele voastre: ură. Puneți tot răul sub acest titlu: imperfecțiune. Ura este o emoție animală în noi. Omul perfect poate înfrunta imperfecțiunea privind în altă parte, zâmbet, scârbă, dispreț, intenție corectivă etc., - dar niciodată cu ură. Ura poartă cu ea armă și otravă, și o față diabolică. Să nu-și găsească niciodată adăpost în voi."

"Tot ceea ce văd ca fiind frumos sporește lumina sufletului meu. Mă face mai puternic, mai bun, mai divin. Tot ceea ce urăsc și cu care totuși am de-a face diminuează forța și claritatea sufletului meu. Ura trece peste sufletul uman ca un nor și întunecă soarele proporțional cu mărimea și grosimea sa."

"Vreau să urăsc un singur lucru: ura în sine."

"Dragostea este întotdeauna spirituală. Ura este întotdeauna corporală. Iubirea este o sursă de lumină și căldură. Ura este întuneric și răceală. În iubire suntem zei. În ură suntem animale."

"Antihristul va fi un gentleman modern care va inventa pușca silențioasă, fără fum. Această invenție va distruge mai întâi regii. Apoi milionarii. Apoi ordinea socială. În cele din urmă, așa cum potopul a distrus odată omenirea, pușca cu amortizor va distruge omenirea într-un potop de sânge. Și încă o dată, o familie va supraviețui. Și din acea familie va veni un nou tip de omenire care nu va cunoaște ura."

"Cerul nu este negru noaptea. Doar albastru închis. Printre culorile curcubeului nu există negru. Negrul este o culoare pământeană. În mâna urii este rahat. În mâna iubirii este o unealtă de aurit."

"Numai de pe buzele îngerilor putea fi cântat un astfel de cântec: Glorie lui Dumnezeu în ceruri, pe pământ pace oamenilor. Ar trebui să strălucească cu litere de aur în fiecare casă, astfel încât cei care au gânduri amare în cap să-și amintească cuvintele angelice. Nu este fericit cel care nu prețuiește pacea."

"Locomotiva are aburi, omul are voință. În copilărie, aceasta se manifestă zi după zi și an după an sub forma unui interes și a unei voințe unidirecționale. Jocul pisoiașului și al copilului mic este manifestarea voinței pentru o carieră ulterioară în viață."

"Cu cât voința adună și transportă mai multe gânduri și energie într-o direcție, cu atât mai puternic se va diferenția ulterior omul respectiv de semenii săi în acea direcție."

"Concentrarea voinței și străduința într-o singură direcție - aceasta este condiția pentru succesul oricărei lucrări. Cu cât această voință este mai unită, cu cât se străduiește mai direct și mai serios să realizeze ceva, cu atât munca sa este mai semnificativă și mai excelentă. De exemplu, dacă cineva vrea să știe limba engleză, pornește la drum și fiecare gând al său de dimineața până seara este în limba engleză, traduce și ia notițe, citește cărți de gramatică, grupează cuvinte, mormăie cuvinte englezești în timp ce se plimbă și, două luni mai târziu, citește cărți englezești fără dicționar. Dar dacă începe să se gândească la franceză a doua zi, apoi la germană săptămâna următoare, lasă una jos, o ridică pe cealaltă, își amintește să picteze ceva, sau face rost de o partitură, iese să joace cărți, apoi învață din nou engleza, ei bine, va ști peste 10 ani."

"Viața magnaților și a membrilor familiei regale este nefericită deoarece orice dorință a acestora este îndeplinită de soartă. Prin urmare, dorința lor poate da naștere rareori unei voințe care poate fi realizată prin propriile lor eforturi. Cu alte cuvinte, ei nu au voință, așa că sunt plictisiți și nu știu ce să facă."

"Prima condiție a fericirii pe pământ este să ne îndreptăm voința spre un țel, fără divagații, fără moleșeală. Căci unul dintre genurile fericirii este: priveliștea lucrului bine făcut, sentimentul succesului. Munca arată cât valorează cineva."

"Puterea voinței este întotdeauna în dezvoltarea intelectuală. Maimuța nu își poate concentra atenția timp de un minut, o jumătate de minut. Vedem că mintea sa este mereu împrăștiată. La fel și copilul. Cu cât mintea este mai superioară, cu atât mai puternic poate concentra și direcționa voința într-o singură direcție. Vedem în istoria marilor oameni că ei își pot îndrepta voința către o singură lucrare ani de zile, decenii întregi. Ei nu fac nimic altceva, nu le pasă de nimic altceva. De fapt, la unii oameni, voința pentru o faptă măreață, o idee măreață sau o artă măreață se manifestă deja în copilărie, iar ei lucrează pentru realizarea ei tot restul vieții. Liszt, Paganini. Cum ar fi putut fi scrise Paradisul pierdut, Eneida, toate poemele eroice, marile dicționare etc., fără această persistență a voinței?"

"Uitați-vă la cei care spun: Nu cred în viața pe pământ; - toți aceștia sunt oameni care simt că trupul lor este sinele. Și uitați-vă la cei care își ridică cu încredere ochii spre cer, toți simt că trupul nu este sinele, ci puterea care mișcă trupul."

"Un om poartă o rană pe trupul său, iar sufletul său este vesel, el nu simte rana. Un om poartă o rană în sufletul său, iar trupul digeră liniștit, ca și cum nu ar avea nimic de-a face cu ea. Sentimentele sunt fizice și spirituale. Acest lucru ar trebui să fie observat. Trupul este o cătușă. Sufletul îl poartă unde vrea el. Dar va muri prizonierul dacă îi cad cătușele? Dacă nu am avea trup, ce ne-ar lega de pământ? Dacă nu ar trebui să mâncăm, dacă nu ar trebui să ne conservăm specia, dacă nu ar trebui să apărăm nimic, am munci? Dar trebuie să muncim pentru noi înșine și unii pentru alții. Cel care ne-a trimis pe pământ știe ce a făcut, iar noi, cei care suntem aici pe pământ, putem vedea puterea, ordinea, lumina deasupra capetelor noastre în fiecare zi."

"Nu este omul pentru casă, ci casa pentru om. Corpul este o casă. ?Cum explică moniștii că toate gândurile și acțiunile noastre nu sunt o casă! Ostwald însuși își strică trupul cu munca de birou și de laborator. Atunci corpul nostru este până la urmă un lucru de categoria a doua!"

"Ce este viața fizică? Nu este ea o stare temporară? Ce este suferința? Nu este ea o Penitență pe care ne-o asumăm în mod liber? Ce este moartea? Nu este ea o transformare într-o altă stare a sufletului? Și ce este familia? Nu este ea unirea legăturilor rupte? Și care este forța din om care răscolește inima în fața răului și o mișcă în fața binelui? Care este forța care îl împinge pe om la îmbunătățire, la perfecțiune?"

"Dacă am venit pe acest Pământ pentru a ne perfecționa, cum putem să eșuăm în viață? Oare nu ne putem îndoi de înțelepciunea Creatorului dacă se pot face astfel de devieri pe calea vieții? Este acesta unul dintre defectele noastre, faptul că îl considerăm pe Creator ca trăind de dragul nostru, ca și cum Dumnezeu nu ar avea altă preocupare decât să ne călăuzească, precum Vlahul conduce alpiniștii! Nu cumva El nu este pentru noi, ci noi suntem pentru El? Cu siguranță, cauza erorii noastre nu este Dumnezeu, ci noi înșine. Dar de ce? Cea mai mare comoară a omului este liberul arbitru. Cu siguranță ni s-a dat această comoară în întregime. Dumnezeu nu a vrut să ne lege de El cu nici măcar cu un singur fir de păr. Dumnezeu nu a vrut să domnească peste noi, nici nu a vrut să ne lege de el prin lege sau decret. Eram suflete pure. Tocmai bucuria liberului arbitru, a încercării independenței absolute, a fost însă cea care a permis aripilor noastre de fluture să prindă contur: am zburat unde am vrut să zburăm. Ne-am îndepărtat de el. Poate că am vrut să fim zei. Poate că am vrut să creăm o lume nouă. Poate că noi suntem îngerii căzuți despre care știe fiecare rasă, fiecare religie. Ne-am îndepărtat, ne-am întunecat, ca sticla îngropată în pământ. Puterile noastre au dispărut, calitățile noastre celeste au rămas doar o pâlpâire de iubire, o forță creatoare languroasă manifestată în arte, în muzică și o vagă amintire a numelui lui Dumnezeu. A creat Dumnezeu această lume materială sau este încă creația noastră din acel timp măreț? Este mit paradisul, sau o amintire primordială transformată în concepte pământești? Este mit pomul interzis, pomul cunoașterii binelui și a răului, sau restrângerea marii povești într-o mică alegorie? Este mit părăsirea Paradisului? Este mit încurcătura și împrăștierea de la Babel? Sau este un basm pământean, o imagine colorată a unei mari revoluții în cer? Și cine a fost Isus, acest om cu o inteligență minunată, care a apărut din senin printre noi și a adus vești din lumea de dincolo de stele; a cărui inimă nu era o inimă pământească, a cărui gândire nu era o gândire pământească. Cine a fost el? De unde a venit? De ce a venit? El însuși răspunde la toate aceste întrebări. Oare cuvântul său este adevărat? patru au scris povestea suferinței sale. Niciunul dintre ei nu a menționat că și-a retractat afirmațiile sau că a cerut îndurare. Nimeni nu s-a lăsat până acum executat pentru o minciună."

"Fiecare trebuie să treacă prin corporalitate pentru a se maturiza. Copilul și tânărul nu simt niciodată că sunt altceva decât un corp. Iar unii oameni își trăiesc întreaga viață fără să aibă vreodată un moment de realizare. Dar atâta timp cât un om nu ajunge la autocunoașterea spirituală în propriul său sentiment, toate raționamentele sunt în zadar. Este în zadar să deschizi ochii unei pisici când are două zile: ea nu poate vedea. Dar în a opta zi ochii i se deschid de la sine și atunci poate vedea chiar și în întuneric. Există oameni învățați și educați care spun că dovada omului cu privire la cetățenia sa celestă este falsă, și există oameni simpli și needucați cărora nu este necesar să li se arate o astfel de dovadă: ei știu de unde provin. Vulturul vede soarele; nu are nevoie de nicio dovadă astronomică. Un vierme de mină nu crede o astfel de lumină dacă cineva o pretinde și i-o dovedește. Cel care are urechi bine dezvoltate aude muzică. Cel care are urechi surde, chiar dacă i-ar cânta la vioară Kubelik, tot degeaba. Totuși, nu este inutil să vorbim despre asta. Cei care sapă după aur sunt întotdeauna bucuroși să audă experiențele altor căutători. Cei care sunt deja în direcția cea bună vor fi încurajați de semnul copacului indicator, dacă acesta este în acord cu direcția lor. Cei care bâjbâie deja la ușă nu trebuie să caute atât de mult mânerul. Iar tatăl poate vorbi cel mai bine copiilor săi, căci copilul, chiar dacă nu înțelege, va lua mâna tatălui cu încredere: este sigur că această mână nu-l va duce în rătăcire."

"Care sunt semnele trezirii spirituale? Omul conștientizează că mâinile sale nu sunt el, picioarele sale nu sunt el, urechile sale nu sunt el. Până acum el nu se identifica decât cu părul său, acum sentimentul său de identitate este separat de membrele sale: Mâna este doar un clește și un instrument de percuție. Dacă este tăiată, nici mintea, nici memoria mea nu sunt afectate. Piciorul este doar un instrument de mers și de ridicare. Deși este aproape jumătate din corpul meu, dacă îl pierd, conștiința mea nu este diminuată, talentele mele spirituale nu sunt diminuate. Dar ce fel de trăsură este aceea ale cărei roți se pot pierde, al cărei ghidon se poate rupe, și totuși să se simtă ca o trăsură întreagă? Dacă unele părți ale corpului meu pot fi pierdute fără ca sufletul meu să piardă ceva, este sigur că stomacul meu nu sunt eu, plămânii mei nu sunt eu, ochii mei nu sunt eu și creierul meu nu sunt eu. Dacă o parte a corpului este un instrument, cealaltă este un instrument. Carne, carne. De ce ar trebui ca măduva cerebrală să fie o excepție. Creierul este doar materie. Iar materia nu gândește. Acesta este modul în care ne împărțim cunoștințele și sentimentele despre ceea ce suntem: Eu și corpul meu. Dar ce sunt eu și ce este corpul meu? Eu sunt un suflet. Iar corpul meu este carne. Eu sunt vizitiul, iar trupul meu este trăsura. Trăsura este o închisoare! De ce suntem în această închisoare în mișcare? Noi nu știm. Dosarele noastre sunt sigilate și zac în arhive necunoscute. Amintirile noastre sunt acolo undeva, ca vechiul jurnal al prizonierului din arhiva închisorii. Unde este acea arhivă? Unde sunt fișierele? Unde suntem condamnați? De ce? Vom afla când maestrul cheilor va veni după noi."

"Dacă sunteți într-un tren și aveți o întrebare de pus, cui o adresați dacă nu conductorului? Dacă suntem pe un alt drum și un grup de oameni se apropie de noi, nu ne adresăm persoanei pe care o considerăm cea mai bine informată în domeniu? Cui ne adresăm în rătăcirile căii spirituale? Cu siguranță nu la oamenii trupești, ci la oamenii duhovnicești. Celor care țin frâul și zăbala cu cea mai puternică mână; celor al căror simț al căminului este mai puternic decât al nostru; celor a căror minte este mai limpede decât a noastră. Pentru că ei cunosc cel mai bine calea, adevărul, viața. Isus a fost omul cu spiritul cel mai avansat de pe pământ; niciun om nu menționează separarea sufletului de trup atât de des ca el, deci niciun om nu a simțit-o atât de mult, niciun om nu era atât de bine informat în această privință ca el, niciun om nu poate da instrucțiuni atât de sigure ca el. Instrucțiunile sale sunt scrise în Evanghelii."

"Este interesant faptul că Isus îl numește mort pe omul cu trup. Unul dintre ucenicii săi întreabă: - Lăsați-mă să mă duc să-l îngrop pe tatăl meu. Isus îi răspunde: - Urmează-mă. Lasă morții să îngroape morții. Iisus nu este înțeles nici măcar de omul trupesc. Evangheliile sunt doar povești pentru ei, sau aiureli. Dar oare copilul și astronomul nu privesc cerul cu alți ochi? Omul spiritual înțelege cuvintele lui Isus și înțelege strigătul audienței sale: - Niciun om nu a vorbit vreodată așa!"

"Am scris atât de mult despre această diferențiere, - nu este în zadar. Un zidar bun pune o fundație puternică pentru clădire. Viața, atunci când este construită pe spiritualitate, este foarte diferită de viața trupului. Trupul este un animal. Sufletul este un dumnezeu (dumnezeu cu „d” mic). Omul carnal trăiește o viață animalică. Omul spiritual trăiește o viață divină. Omul carnal nu vede niciun țel, doar un sfârșit: o groapă. Omul spiritual vede un țel și știe că groapa nu este sfârșitul său, ci doar sfârșitul trupului său. Pentru că lumea nu este acest pământ, viața nu este doar viața trupului. Înțelegerea acestui lucru este podul prin care putem trece pe calea cea bună."

"Incorect și de nivel scăzut este și o viață pur carnală. Pentru că scopul vieții noastre ar trebui să fie doar îngrijirea și înmulțirea cărnii, aceasta poate fi concepția vieții la Kőbánya ("Cariera de piatră"), dar nici acolo nu în casele oamenilor. Dacă utilajul ar avea minte, ar înțelege imediat că a fost făcută nu doar pentru a se mișca și a digera ulei. Ar trebui omul să se consoleze știind că existența sa este inferioară scopurilor mecanice? În zadar: există astfel de utilaje din carne. Într-adevăr, ele nu cunosc alt scop decât digestia, reproducerea și colectarea substanțelor care le întrețin. Astfel de oameni sunt afectați de un doliu familial ca și cum ar fi fost loviți pe frunte cu pumnul. Dar desigur: viața cărnii era considerată viața omului, iar dacă carnea piere, la fel se întâmplă și cu viața noastră. Dar atunci o voce misterioasă din interiorul inimii a vorbit: - Nu se poate, nu se poate ca omul să piară astfel! Omul agonizat își ridică atunci capul și strigă: - O picătură de apă! Lazăr, o picătură de apă! Dar Lazăr în zadar i-ar da o picătură de apă, nu ar face decât să-i sporească setea. Nu poți face un copac să crească, să înflorească și să rodească în cinci minute. Nici cunoașterea de sine spirituală, încrederea în Dumnezeu, nu pot fi împletite în rațiune dintr-o dată. Dar cum ar putea avea credința și mângâierea cel care a privit cerul doar atunci când a contemplat poziția norilor. Pe chipul său l-a interesat doar dacă părul său arăta bine, atunci când se privea în oglindă? care nu caută răcoare decât în natură: care îi cunoaște pe cei patru Juvete din jocurile de cărți, dar nu și pe cei patru Evangheliști, și care nu i-a căutat și nu i-a răsfoit niciodată pe marii gânditori ai omenirii, dar fără ezitare va spune desăre ei că-s proști. Voi, fiii mei, nu trăiți o astfel de viață carnală, ci una spirituală. Totul pentru suflet! Pentru trup, numai cât să nu vă facă neplăcere."

"Viața trupească are și ea propria ei Sfântă Treime: Masa. Patul. Și banii. Ceea ce este în afara acestora poate fi împărțit în două clase: Plăcut. Neplăcute. Plăcută este lenea, ignoranța, desfrânarea, furtul, jaful, curvia, ipocrizia, frauda și orice câștig în bani. Neplăcut: munca, cultivarea de sine, moderația, ajutorarea celor nefericiți, iertarea, sacrificiile pentru binele țării tale și al omenirii, viața curată, onoarea și bunătatea umană în general. Observați că toți cei care consideră că acest Pământ este Lumea sunt oameni cu minți limitate. Majoritatea sunt corpolenți și grași. Sunt foarte ocupați cu grijile vieții sau cu strângerea de bani. Când nu sunt ocupați, își mângâie cu dragoste stomacul, sunt fustangi. Dacă nu, sunt vicleni, cruzi. Cei dintre ei care par deștepți, istețimea lor nu este reală, ci un fel șiretenie vulpească."

"Viața este o consecință la fel de logică ca orice altă consecință. Nu există consecință fără un precedent.Dar dacă am trăit înainte, de ce nu ne amintim de asta? Cel care coboară în mină nu ia cu el un cadran solar. Cel care merge la vânătoare nu duce cu el bidinea. Cel care merge la scăldat nu ia cu el o răzătoare de varză. Viața pe pământ este o scurtă călătorie de la tărâmul veșniciei. Aducem cu noi doar ceea ce ne trebuie: individualitate, înclinații, puncte forte, abilități și o busolă spirituală orientată în aceste două direcții principale: Binele și răul."

"1. Sufletul se cunoaște pe sine. 2. Sufletul se examinează pe sine și corpul separat. (Sfântul Pavel spune deja: Eu văd o lege în trupul meu și alta în sufletul meu.) Dar cu mult înainte de aceasta, și chiar înainte de primele litere din istorie, sufletul se cunoaște pe sine. 3. Dacă trupul este infectat, sufletul nu se simte infectat. 4. Părțile tăiate ale corpului. Sufletul nu se simte niciodată mutilat. 5. În evoluția corpului, nici istoria, nici științele naturii nu pot arăta o singură linie, dar în evoluția sufletului ne putem întoarce la starea animală și putem privi înainte spre viitorul strălucitor. 6 Oamenii de știință au examinat fiecare moleculă a creierului și îl cunosc până la limitele microscopice, dar niciunul dintre ei nu a reușit să găsească unde, în ce parte, se află conștiința de sine."

"Vedem planta răsărind, înflorind, ofilindu-se și murind. Îl vedem pe om răsărind, înflorind și murind. Este acesta sfârșitul plantei? Sfârșitul omului? Nu are planta sămânță? Oare sămânța nu încolțește din nou și devine același tip de plantă? Dacă sămânța nu este moartă, duce mai departe viața acelei plante într-o viață nouă. Atunci există ceva etern în acea sămânță. Dar de unde a apărut acel etern în prima sămânță a plantei din care a răsărit prima plantă? Ei bine, atunci când pământul se va stinge, din ultima sămânță va veni ceea ce este etern în ea, de unde a venit acel etern misterios în prima sămânță."

"Ajungem în cel mai înalt nivel pe acest Pământ atunci când ne simțim separați de Trupul nostru. Omul imperfect este una cu corpul său, corpul său este el. Omul perfect își privește corpul doar ca pe hainele sale."

"Fiecare suflet este o particulă a lui Dumnezeu. Acest lucru reiese și din faptul că fiecare se simte centrul universului. Și nu ne putem imagina că nu am fost întotdeauna și nu vom fi întotdeauna."

"Dacă aceasta ar fi lumea, de ce toți oamenii evoluează spre spiritualitate? La ce folosește îmbogățirea sufletului, dacă sufletul nu are un scop sau o viață proprie? Ce este iubirea după ce veșmântul copilului este aruncat?"

"Există mari stații de cale ferată în lume, dar ajungem la cea mai mare atunci când înțelegem pentru prima dată în suflet ce înseamnă acest cuvânt: Eu. De atunci încolo suntem în împărăția rațiunii. Gata cu vicinalele, gata cu sinuozitățile! Înaintăm, prin gări mai mici și mai mari, spre centrul lumii, al cărui nume este: - Perfecțiunea."

"Filosofii vorbesc doar despre infinitatea spațiului și a timpului, ca și cum nu ar exista alte infinități. Dar ele sunt chiar sub nasul nostru. Viața și toate fenomenele vieții. Tot ceea ce este incomprehensibil și incomensurabil este, de asemenea, infinit."

"Orice flacără se înalță în sus. Sufletul uman este, de asemenea, o flacără."

"Concepția greșită despre viața noastră provine din considerarea acestor două concepte ca fiind unul singur: om și corp uman."

"Omul este un suflet legat în piele."

"Țăranul se uită la stea. Pentru el este doar o scânteie albă. Omul de știință se uită la stea. Pentru el este o lume care se învârte în depărtare. Înțeleptul se uită la stea. Pentru el, un ghid strălucitor spre Eternitate."

"Cel care și-a petrecut întreaga viață în gânduri carnale nu poate înțelege viziunea oamenilor spirituali. El este ca țăranul care sapă o fântână și nu a văzut niciodată o fântână arteziană, și vorbește ca unul: - Nu poate fi adevărat! Pentru că am săpat trei sute de fântâni și nici una dintre ele nu a produs apă caldă. Trebuie să forăm adânc în gândirea noastră, și atunci vom găsi apa vieții."

"Vioara nu cântă de la sine, ci doar atunci când este acționată de rațiune. Corpul uman este o vioară."

"Sufletul din creier = obiectivul de sticlă din cutia aparatului foto. Ochiul = placa fotografică. Placa poate fi folosită pentru a înregistra orice poate surprinde obiectivul."

"Dictonul Mens sana in corpore sano nu înseamnă că cu cât omul este mai Toldi Miklós (un erou puternic legendar din folclorul maghiar), cu atât sufletul său este mai puternic. Există mai mulți eroi ai gândirii slabi la trup decât puternici. Și sunt mulți care sunt schilozi, șchiopi, cocoșați, orbi, bolnăvicioși! Era un proverb la vechii romani: - Prost ca un gladiator."

"Dacă plenitudinea trupului ar determina plenitudinea sufletului, atunci Odiseea Iliada ar fi fost scrisă de Hercule, Eneida de Ahile. Atunci măcelarii și carmangerii ar fi toți academicieni. Acrobații ar scrie cele mai frumoase articole pentru ziare; iar Societatea Petőfi ar fi plină de profesori de gimnastică."

"Cât timp evoluează înțelegerea? Vedem că pentru unii oameni este până la vârsta de 20 de ani, pentru alții până la vârsta de 30 de ani, pentru alții până la vârsta de 40 sau 50 de ani. Dacă sufletul ar fi aburul trupului, sau orice altceva ar fi, ar trebui să înflorească în fiecare om la vârsta de 24 de ani."

"Inscripția bisericii din Delphi pentru omul trupesc: cuvânt, cuvânt, cuvânt. Omul spiritual este uimit că și în acea lume antică exista o minte gânditoare care știa că omul nu se cunoștea pe sine. Poate cel care nu a văzut niciodată marea să cunoască sentimentul care îl mișcă atunci când o vede pentru prima dată? Poate cel care nu a fost încă lovit de un mare noroc, care nu a fost încă lovit de o mare adversitate, de o mare teroare, să-și imagineze ce sentimente stârnesc toate acestea din adâncul sufletului? Cel care nu a scăpat încă de primejdie, știe cât de mult își iubește viața? Cel care nu și-a îngropat încă mama, tatăl, fratele, copilul, cunoaște legătura care le leagă sufletele? Nu rămânem oare muți de uimire în fața pâlpâirii lăuntrice a mâniei sau iubirii noastre și ne întrebăm: - Iată, asta sunt eu oare? Sufletul omului este o flacără de foc pliată. Noi înșine cunoaștem doar o parte din razele sale. Doar atât cât să ne lumineze calea vieții noastre pe pământ."

"Ce este omul? O casă mobilă cu un locuitor ceresc înlănțuit de ea."

"Oala lui Olybius în care se spune - a ars flacăra eternă... Omul este și el un vas de lut."

"Această expresie: corpul meu, - este corectă. Această expresie: sufletul meu, - nu este corectă. În loc de sufletul meu, ar trebui să se spună: eu."

"Când ne uităm la portretul unei persoane celebre, vrem să vedem ceea ce este invizibil: sufletul ei."

"Fiecare acțiune pe care o întreprindem este un răspuns la această întrebare: Cine sunt eu? Cu cât acțiunea este mai neobișnuită, cu atât răspunsul este mai puternic."

"Relația dintre trup și suflet este ca cea dintre doi oameni care dorm într-un pat îngust: cel agitat îl dă la o parte pe cel liniștit."

"Căutătorul de adevăruri spirituale se mișcă precum un miner într-un ținut al comorilor, lucrând pas cu pas pentru un grăunte de aur. Uneori zile întregi nu găsește nimic, iar alteori se năruie în fața lui, strălucind, aproape de la sine, într-o clipă."

"Legea îmbunatățirii: Nu mă pot gândi la nimeni care să fi spus: - Vreau să fiu mai ticălos decât ești tu."

"Schopenhauer știa de existența unei forțe celeste pe pământ, dar nu știa ce este. El a numit-o Wille. Dar Wille este sufletul, sufletul din animale, din iarbă, din lemn, din piatră."

"Două declarații. - Vai! viața este bună! - Vai! viața este odioasă! Nu o declarație a două suflete diferite, ci a două digestii diferite."

"Cea mai misterioasă pagină din istoria lumii, povestea confuziei de la Babel. O povestire scurtă de o sută de cuvinte, este marea poveste adevărată a celei mai mari furtuni a omenirii, care cu siguranță nu a avut loc pe acest Pământ, ci în Lumea de Sus. În lumea sufletelor. Ce război celest trebuie să fi fost, unde uraganul, în loc de praf, a măturat miriade de suflete în cosmos!"

"Cine este mai puternic? Cel care își pune toți mușchii și toată forța în agitația vieții și luptă și luptă cu foc și sudoare? Sau cel care ridică din umeri la toate - la lume și la luptători?"

"Interesant: cum râvnesc oamenii la ranguri, titluri, diplome, grade superioare în clase, dar ceea ce este mai presus de toate acestea, perfecțiunea spirituală, nu ar cumpăra-o nici într-un magazin, nici pentru câțiva bănuți."

"Dacă omul: universul în mic, atunci universul: omul în mare. Trupul este materie, sufletul este Dumnezeu. Stelele sunt celulele universului. - Dar atunci ce este omul? - El este ceea ce este picătura de rouă: o întreagă particulă rotundă a mării, aflată departe."

"Cea mai mare călătorie de pe Pământ a fost făcută de cel care s-a putut îndepărta cel mai mult de natura sa animală."

"La fel cum corpul omului conține toate animalele și toate elementele pământului, la fel conține pe fiecare om. Și toate păcatele, și toate moravurile. Numai că așa cum în iarbă un fir este mai lung și altul mai scurt, tot așa în sufletele noastre păcatele și morala diferă prin firele lor. Acesta este motivul pentru care scriitorul înțelege toate păcatele și toate moravurile și le reproduce în operele sale, și pentru care actorul, atunci când ilustrează o operă scrisă, poate reproduce personajele din ea."

"Sufletul nu este altceva decât funcționarea creierului. - Astfel, trâmbițarea nu este altceva decât funcționarea trâmbiței, - fără trâmbițător."

"Dacă ne ia foc casa, ne luăm perlele, aurul. Restul sunt oricum doar hârburi. Când corpul nostru moare, sufletul își ia cele mai prețioase bunuri cu el în noul corp."

"Pacientul contagios poate simți că oricât de mult i-a invadat boala corpul, spiritul său rămâne intact. Cu toate acestea, un pacient cu o contagiune spirituală poate fi sănătos fizic până la moarte."

"Prosperitatea ne leagă sufletul de Pământ. Suferința slăbește priza. Omul care suferă simte că această lume terestră nu este adevărata lui casă. Sufletul este mișcat, - animalul agitat în vizuină, - și simte diferit."

"Răufăcătorul este închis pentru a-i limita mișcarea. Ne închidem când suntem răciți pentru ca aerul exterior să nu ne facă rău. Oare îmbrăcarea omului în carne nu este pentru a îndepărta sufletul-om de mișcarea în lume, fie voluntar, fie prin necesitate? Aripa liberului arbitru este tăiată: barza își petrece iarna într-o curte."

"Unii oameni de știință spun că din punct de vedere spiritual crești ca un coral. Cele cinci simțuri îi construiesc diferitele ramificații. Când știința sufletului va căuta cu o lampă mai strălucitoare, va descoperi că caracterul sufletului aduce ramurile principale pregătite. Cele cinci simțuri nu construiesc, ele doar umplu."

"Când se va trezi Sinele? Când simte omul că este un suflet? Doar la o vârstă matură. Doar în momentul unui cutremur al lumii interioare. Cutremurul vine uneori încet, ca un nor de furtună, alteori brusc, ca un fulger. Te șochează. Și apoi ni se înseninează cerul. Furtunile, fulgerele, sunt mai ales nenorociri trupești: răni care par fatale, mutilări, contagiuni, - toate pericolele trupurilor noastre care cântăresc carnea în reflexie și strigă: - Asta ești tu? Ești carne și oase? Și atunci spiritul se agită în noi: și ochii ni se deschid. - Nu."

"Corpul nu se dezvoltă dincolo de 25 de ani. Sufletul este încă în dezvoltare la 60-70 de ani. Bătrânețea sufletului începe să se vadă atunci când corpul este atât de afectat încât creierul este atrofiat și circulația sângelui este încetinită. Dar doar pentru că sticla aparatului de fotografiat este tulbure, fotograful nu este. El își va lua un aparat nou și lentile noi."

"Dacă viața pe pământ ar fi toată viața noastră, atunci de ce ar trebui să ne petrecem o treime sau un sfert din viață crescând? Dar dacă nu viața pe pământ este viața, atunci este de înțeles că 70-80 de ani nu sunt suficienți pentru a educa un suflet. Trebuie să continuăm să învățăm în alte clase. Transferăm punctele forte dobândite în clasa absolvită într-o nouă clasă. Căutăm un loc din ce în ce mai larg pentru rădăcinile dezvoltării ulterioare. Un nou teritoriu, un nou mediu, noi absorbții sunt necesare pentru a ne continua muscularizarea spirituală, iluminarea, perfecțiunea și pentru a purta roadele vieții noastre pământești într-o altă viață. Creatorul a arătat, la urma urmei, în alte corpuri că acestea se pot dezvolta într-un timp scurt dacă El dorește: calul ajunge la maturitate după doi ani. Câinele are suficient pentru un an. O găină are suficient pentru șase luni. Struțul, de îndată ce iese din ou, aleargă atât de repede încât niciun om nu-l poate prinde. Ar fi o imperfecțiune a naturii ca omul să trebuiască să crească timp de 20 de ani. Nu trupul are nevoie de o gestație atât de lungă, ci sufletul."

"Nici măcar nu trebuie să fim grădinari, știm că semințele de trandafir cresc în trandafiri, semințele de pepene în pepeni, este doar o chestiune de alegere a solului potrivit. Oare sufletele care așteaptă să renască în lumea cealaltă nu pot spune viitorul copiilor noștri, dacă vor? Cel care are nevoie de nivelul pentru a deveni preot nu se va întrupa într-o familie ai cărei copii moștenesc o afacere. Iar cel, de exemplu, care a trăit o viață leneșă, în viitor are nevoie de o viață ocupată pentru a se desăvârși, nu se va naște într-o familie în care se spune: „Ei bine, dacă vom avea un fiu, îl vom crește pentru a deveni preot”. Cel care a fost îngâmfat va căuta un loc în care este obligat să fie umil. Cel care a fost brutal de umil va merge într-o familie de prinți. Cel care a fost certăreț, va întreprinde îndurare și suferință. Cel care a fost lacom se va îmbrăca în zdrențe. Cel care a fost curvar va face un jurământ de castitate. Fiecare suflet își va găsi un loc și o familie potrivită pentru dezvoltarea și pentru calitățile sale. Fiecare suflet va alege solul în care poate crește din influențele copilăriei și tinereții într-un copac nou, bogat în frunze. Urcatul pe munți pare o nebunie trupească. Totuși, viața noastră este întotdeauna o ascensiune. Isus se află și astăzi pe munte. Isus este perfecțiunea. Fiecare poate ști la ce nivel de perfecțiune se află el sau ea sau altcineva. Cu cât îl înțelegi mai mult pe Isus, cu atât ești mai perfect. La început, toată lumea este oarbă la El. Dintr-o dată, ochii devin limpezi. Dintr-o dată se holbează. Odată începe să-l urmeze. Suntem cu toții în jurul muntelui. Cu toții trebuie să urcăm muntele la un moment dat."

"Faptul că bunurile noastre spirituale nu sunt pierdute reiese, de asemenea, din faptul că moartea ne răpește oameni care sunt abia la începutul carierei lor strălucitoare. Îi pierdem, dar ei nu sunt pierduți, au fost doar transplantați de Grădinar într-un alt pământ. Cât de repede învață Franz Liszt să cânte la pian. Pentru că el știe înainte de a vedea vreodată un pian. La vârsta de douăzeci de ani, Petőfi cunoaște deja toate secretele poeziei pe care teoria nu le-a pătruns decât cu multă investigare, mulți ani după moartea sa."

"Nu există rang egal în natură. Un suflet este superior altuia. Doi străini se întâlnesc: de îndată ce au schimbat cuvinte, ei simt care este mai superior. În momente de pericol, cel mai slab îl va urma pe celălalt, se va supune. Acesta este și secretul educației. Un paragraf al legii universale: domnia sufletului mai perfect asupra celui mai puțin perfect, pentru ca acesta să fie condus pe calea perfectă."

"Omul din cer. Mulțimea înțelege. O vede, deși nu poartă nicio stea pe frunte, iar trupul său nu este diferit de al celorlalți. Dar din momentul în care maturizarea sa pământească este completă, ascultă cuvântul său ca o declarație a unui spirit de sus."

"Sunt îngropat. Oamenii merg plângând după sicriu. Plângând, se uită în groapă. Nu priviți acolo, ci la cer. Trupul este o abominație. Este frumos și adorabil doar atâta timp cât forța de conservarea a speciei ține o sticlă colorată în fața ochilor noștri. În realitate, nu există nimic de iubit. Sufletul cu siguranță trebuie să se bucure că a scăpat de ea și se uită la oamenii care plâng pentru ea ca pentru o nenorocire. Ce este omul când nu are trup? Slăbiciunea minții noastre nu poate decât să și-l imagineze așa cum a fost. Dar de ce avem nevoie de picioare în lumea cealaltă? Picioarele nu sunt altceva decât un mijloc de susținere a corpului. Acesta are un os dur în mijloc pentru a-l împiedica să se prăbușească; are fibre și tendoane pe os pentru a-l face să se îndoaie și să se întindă. Ce nevoie avem de acest lucru în eter, unde nu există praf și unde nu purtăm nicio povară. Și ce nevoie avem de mână, de acest instrument de prins? De ce am avea nevoie de stomac, de acest aparat de făcut carne, când nu avem carne acolo. Ce nevoie am avea de aceste două lentile fotografice inserate în craniul nostru, când putem vedea fără niciun mijloc. Nu avem nevoie de nicio parte a corpului. Nu ne putem imagina fără forme. Îl zugrăvim și pe Dumnezeu într-un corp material, cu barbă. Le dăm îngerilor aripi cu pene, din lungimea cărora ornitologul poate calcula: care cântărește câte kilograme. Dar formele sunt cu siguranță diferite în eter. Corpul este forma care corespunde vieții pe pământ. Dacă ar trebui să trăim în apă, am avea o formă diferită. Miliardele de animale diferite arată că fiecare sol și fiecare mod de viață necesită o formă diferită. Ridicați-vă capul de la treburile voastre mărunte și vedeți: ce lucrare minunată este fiecare corp de pe pământ! Corpul țânțarului este foarte diferit de corpul uman, dar poate merge, digera și respira. Uitați-vă la rotiferi. Acesta are un singur picior. Dacă ar avea mai multe picioare, nu ar fi în stare să facă nimic. Și rotiferul trăiește, lucrează, merge, digeră, respiră, vede, se reproduce. Uită-te la meduză. Nu are niciun picior. Și dacă sufletul tău ar fi o meduză astăzi, ai spune: - Sunt viu. Am ce mânca. Iubesc. Am copii. Marea este locul potrivit pentru mine. Binecuvântat să fie Creatorul. Ei bine, dacă vedem posibilitatea vieții în atât de multe forme în acest loc încătușat de pământ, de ce trebuie să cărăm acest corp greu, delicat și nepotrivit al nostru până în cealaltă lume?"

"Calea vieții este o cale a ordinii vizibile. Soarele, luna, stelele strălucesc pe ea. Lângă ea cresc flori și pâine. Udată de nori cerești și de sângele martirilor. Un astfel de drum nu poate fi făcut să se sfârșească într-o groapă."

"Obișnuiau să spună: - Fie ca Dumnezeu să-ți dea tot ce-ți dorești pentru tine! Aceasta pare a fi o urare bună. În realitate, este un blestem."

"Ce fel de cuvânt ieftin este acesta: muritor? Omul nu este muritor. Doar trupul său este muritor. Preoților nu ar trebui să li se permită să pronunțe acest cuvânt!"

"Există doar un corp mort. Nu există suflet mort."

"Eroul simte că viața sa este eternă."

"Sentimentul nostru de eternitate în toate vârstele noastre... Noi vedem doar lumea ca fiind schimbătoare, ca fiind efemeră. Noi înșine părem a fi coproprietari ai eternității, doar că suntem cumva plasați aici ca suflete din lumea eternității... Dacă nu ne-am privi niciodată în oglindă, am presupune că nu ne schimbăm fizic, ci că doar slăbim. Din punct de vedere spiritual, simțim întotdeauna o întărire, o luminare, niciodată o îmbătrânire."

"Ce este eternitatea? Pentru țăran, casa de piatră. Pentru regele egiptean, piramida. Pentru poetul latin, poemul. Pentru lordul maghiar, moștenirea. Dar nimic nu este etern în această emisferă, în afară de tranzitivitate."

"Efemerul are nevoie doar de efemer. Natura nu este risipitoare. Fiecare animal poate face doar ceea ce are nevoie pentru a-și menține și reproduce corpul. Ce multe știe omul care nu au nimic de-a face cu trupul! Sufletul, de asemenea, adună. Căci întreaga viață nu este altceva decât adunarea sufletului. Adunăm înțelegere și experiență, sentimente și morală. Ne adunăm pentru mormânt? A fost făcut omul să adune pentru o groapă?"

"Epictet vorbește: - Moartea nu este nimic. Doar imaginile asociate cu ea te întristează. Cel îndoliat: - Dar când tocmai acele imagini sunt comoara mea pierdută în pământ!"

"- Știu că atunci când voi muri voi înceta să mai fiu! - Ai încercat? - Nu există Dumnezeu în ceruri! - Ai fost deasupra stelelor?"

"Ce este moartea? Îngerul se trezește din visul că era un animal."

"Majoritatea oamenilor se gândesc la moarte ca la anihilare pentru că văd că tot ce trăiește în natură moare: iarba, copacul, gândacul, animalul. - Dar tu vezi doar trupul murind, omule!"

"Printre principalele legi ale naturii se numără legea transformării continue. În lumea vie, acest lucru este izbitor. Ovulul care devine omidă, omida care năpârlește de patru ori și devine din ce în ce mai perfectă în formă. Oare sufletul uman nu năpârlește? După mari suferințe simțim că avem cu o crustă mai puțin pe sufletul nostru. Și ultima lepădare? Aceea este moartea care prinde aripi."

"Corpul uman este o sculptură în noroi cu două suflante, care se însuflețește în permanență. Este imposibil să nu recunoaștem că este o locuință: o casă a sufletului. Dacă cele două suflante dispar, râurile, izvoarele și bulele din corpul uman îngheață. Atunci sufletul se mută din el și caută o altă casă."

"La unii oameni, sufletul doarme ca un urs. Chiar mai adânc, pentru că doarme mereu. Nu este trezit decât de trăsnetul ocazional al morții. Apoi privește în jur, nedumerit și cu părul vâlvoi de groază. Și... curând adoarme din nou."

"În cele mai multe necrologuri, ar trebui în loc să scrie că a murit în ziua cutare și cutare: - ... în ziua de, în ziua cutare a trăit să vadă cea mai fericită zi din viața sa."

"Două mii de ani clipesc din ochii tăi. Dar în adâncul sufletului tău, însăși steaua eternității doarme. Ești un animal până te trezești că ești fiu de zeu, una cu Tatăl, și trebuie să te întorci, fiu risipitor!"

"Dacă am putea fi siguri la 1 ianuarie că vom muri la 31 decembrie... Cât de diferite ar fi gândirea noastră, munca noastră, felul în care ne purtăm. Câte emoții am ști că sunt inutile! Câți oameni am mai privi cu mai multă dragoste! Cât de recunoscători am fi pentru o singură zi însorită frumoasă! Pentru o vizuină bună! Pentru o farfurie de mâncare! Cât de neinteresați am fi să citim politică, burse și declarații publice. Ce interes am avea să urmărim o mulțime de alergături, agitație, ciocan mic și ciocan mare, salivă invidioasă și furie transpirată, ciomag, insignă, scrisoare roz și cravate de mătase. Citirea banilor și tabele de cadastru. Și așa mai departe. Insă trebuie să cunoști data expirării."

"Roata morii este acționată de apă. Dar ce antrenează roata noastră, care vrem să trăiască, să trăiască veșnic? Și să se oprească, să se stingă, niciodată! Ce ne macină capul, de prețuim atât de mult măcinarea și măcinatul lui? Doar speranțe și speranțe, o speranță, două speranțe, multe speranțe, numai speranțe frumoase. Dar toate speranțele nu sunt decât imagini. Și nu o imagine reală: un miraj spiritual. Dacă ajungem la ea, ajungem la un deșert, la o stâncă, la o mlaștină, asemănătoare cu cea pentru care am plecat. Dar de acolo vedem din nou o imagine nouă și frumoasă, - și, dezamăgiți de o mie de ori, ne grăbim din nou spre ea, și ne grăbim cu toată viața noastră, până cădem în gaura de doi metri."

"O bulă care poate trăi o sută de ani - Este aceasta viața umană?"

"Animalul și copilul în grad de animal și poporul în grad de copil nu își adaptează mersul la ora morții. Ei au un sentiment al eternității vieții. Cei care se învârt în luptă nu se tem de gloanțe: fiecare simte că nu va fi lovit el, ci doar celălalt. Pentru că, desigur, nu poți simți simțul celuilalt al vieții veșnice, ci doar pe al tău. Gândul la moarte, cunoscut ca sfârșitul vieții, este nașterea gândirii, gândirea care încă mai crede că doar ceea ce vedem cu ochii trupești este real."

"Mulți oameni din Ungaria sunt implicați în invocarea sufletului. Eu însumi am participat la treizeci sau patruzeci de astfel de sesiuni. S-a întâmplat ca sufletele să scrie și nume: Napoleon, Zrinyi, Mátyás, Wesselényi, Deák și alte nume celebre. Fiecare nume este un alt scris. Unii cunoșteau una, alții alta. Cineva din cei prezenți zice: - Géza, cere și tu o scriere! Am întrebat dacă tatăl meu poate fi cerut? - Da. - Dacă da, vă rog să i se scrie numele. Mediatoarea (o fermecătoare fetiță de 12 ani) își întoarce fața spre mine și mă întreabă cum îl cheamă pe tatăl meu? Eu îi spun. Mâna mediumului îl scrie cu obișnuitul tremur nervos: Alexander Czigler. Compania se uită la mine întrebătoare. Eu doar răspund, uitându-mă la hârtie: - Tată, acesta nu este scrisul tău. Mâna mediumului este din nou pe hârtie. Literele sunt diferite, linia finală este diferită, dar literele nu sunt literele rotunde și puternice ale tatălui meu, iar sublinierea nu este a tatălui meu. - Tată”, spun din nou, ”nu ți-ai scris niciodată numele cu cz. Medium-ul scrie numele așa pentru a treia oară: Zigler. - Nu este, spun eu. Tatăl meu îi scria numele Ziegler. Și ortografia lui nu semăna cu a nimănui. Mediumul a pus atunci degetul pe bani. Apostolul Ioan dorește să vorbească. Apostolul a spus așa: - Celui necredincios, sufletele nu-i dau niciodată dovezi. Și acesta a fost sfârșitul întâlnirii. Din ziua de Anul Nou a acestui an, când am participat pentru prima dată la întâlnirile invocatorilor spirituali (1894), nu s-a pus niciodată problema dacă eram credincios sau nu. Pentru că sunt un om cu puține cuvinte, iar atunci când în sufletul meu au apărut întrebări, am tăcut. Preferam să fiu un spectator decât un interogator. De la prima sesiune încoace, sufletele au spus întotdeauna că ne cunoșteau gândurile. Dar de îndoielile mele din mintea mea nu au fost niciodată șocați. Credință, credință sinceră în existența lor, de asta este nevoie, spuneau ei mereu. Și dacă uneori doreau să facă o declarație doar celor cu o credință neîndoielnică, eu eram întotdeauna numit astfel încât să pot fi prezent. Ceilalți se retrăgeau apoi în alte camere, iar răspunsurile sufletelor erau ținute secrete. Acesta a fost cazul, de exemplu, când le-am cerut să facă lumină asupra notarului anonim al regelui Béla. Răspuns: - Era un călugăr expulzat. Mi-au spus și numele lui: - Innocent. Acest nume nu corespundea cu niciunul dintre numele pe care istoricii le descoperiseră. Spiritele au vorbit în toate limbile pe care compania le înțelegea. Am primit răspunsuri în latină, engleză, franceză, germană și italiană. Dar odată Béla Tóth a venit la sesiunea de convocare. Și a pus întrebări în limba turcă. Nu numai că sufletele turcești nu au răspuns, dar nici alte persoane nu au răspuns. Opinia celor din companie era că Béla Tóth era un sceptic. În cadrul întâlnirilor la care am participat, nu am auzit niciodată nicio certitudine din partea spiritelor. Nu a existat niciun semn sau revelație, doar răspunsuri vagi sau ambigue, de cele mai multe ori copilărești, uneori grosolane; - asta a fost tot. Și totuși, nu râd de spiritism. Atât de mulți oameni cu minți excelente cred în asta, încât trebuie să cred că am fost doar destul de nefericit. Lucrurile pe care le citesc și le aud mă fac să mă gândesc. Nu vorbesc despre America sau Anglia, unde milioane de oameni sunt deja angajați în conversații cu sufletele plecate. Este mai aproape, familia Vay trăiește printre noi. O baroneasă Vay primește răspunsuri de la ei printr-o voce vie, iar ei îi apar. Apoi există un inginer cu nume european Zipernovszky. Și el comunică cu ei fără medium. Ei îi dau răspunsuri pe o masă cu litere pe ea, fără ca el să fie nevoit să mute banii de la o literă la alta. Îmi pare rău, dar nu-i cunosc pe niciunul dintre ei. Dacă ar fi adevărat, e mare lucru. Un singur cuvânt, o certitudine din lumea cealaltă, ar fi un eveniment mai mare decât tot ce a văzut lumea vreodată; ar răsturna întreaga lume: ar cădea armele și ar apărea o nouă ordine socială pe baza fraternității universale. Dar sufletele sunt secretoase."

"Trei întrebări pentru sufletele venerate. Este posibil ca în prezent să existe câțeva mii de învocatori în Ungaria. Unii sunt destul de norocoși să primească răspunsuri din lumea cealaltă. Eu am vrut răspunsuri doar la trei întrebări. Dar nu am îndrăznit niciodată să pun aceste trei întrebări decât în mintea mea și nu am primit decât un răspuns vag și imperfect la prima dintre ele. Iar acest răspuns a fost scris de nu mai puțin personaj decât Titus Tóvölgyi, cel mai autentic interpret de suflete. I. Prima întrebare. Întrebarea despre suferință. De ce suferă omul pe Pământ? Puteți să vă consolați neștiind de unde veniți, unde sunteți și încotro vă îndreptați. Bine: lăsați vălul lui Dumnezeu să acopere aceste secrete. Dar când un om vede că începe cu plâns și se termină cu plâns; că întreaga sa viață este un lanț neîntrerupt de suferințe, atunci, acel de ce? strigă la cer și din cel mai religios suflet. Spiritele îi dictează credinciosului spiritist că suferința este pedeapsa unei vieți anterioare și că sufletul fie se angajează să se întrupeze pe pământ, fie este constrâns să facă acest lucru de puterile care conduc în lumea spiritelor. Cu toate acestea, se mai spune că unii își trăiesc prima viață aici, scântei din Etern, spun sufletele, din acest far central conștient de sine al lumii. Oare nu trec ei prin chinurile concepției, prin lungul șir de boli ale copilăriei și printr-o viață plină de toate suferințele umane? Chiar dacă se nasc într-o familie nevoiașă sau în care copiii sunt crescuți cu un băț? Ce se întâmplă dacă au trăit războaie, ani de inumanitate, epidemii sau nenorociri precum cele care abundă în jurnalele organelor de salvare? Dar să vorbim doar despre cei care într-o viață anterioară au meritat să fie pedepsiți prin experimentarea unei alte vieți. Este de conceput că toți cei care au fost incendiați de Nero, înfășurați în smoală, călcați în picioare de Atilla, târâți de tătari și turci pentru a fi sclavi, schilodiți și orbiți de război, toți au meritat acest chin teribil pentru păcatele lor și că Dumnezeu i-a scris apoi pe cei 100 000 de cerșetori și 100 000 de morți pe tablele dreptății sale? Cine a citit istoria Americii în vremea lui El Dorado? Cine a citit lucrurile Inchiziției spaniole? Documentele procesului lui Elizabeth Bathor? Execuțiile vrăjitoarelor? Interogatoriile lui Caraffa din Prešov? și cutremurul din Lisabona, care într-o singură zi a redat șaizeci de mii de suflete cerului și a lăsat pe pământ poate tot atâția orfani și cerșetori. Unde este Bunătatea și Adevărul absolut?, se întreabă inima tremurândă, atunci când, auzind, citind și văzând aceste lucruri, se uită spre cer. Eu nu sunt un negator al lui Dumnezeu. Eu văd lumea ca pe o creație și nu ca pe un accident. Numai atunci când vin din lumea cealaltă afirmații care par a fi de aramă în loc de aur pentru piatra de încercare a minții umane, ne dorim dovezi, iluminări, care să însoțească afirmațiile, astfel încât sufletele noastre să nu fie confuze. Căci despre doctrina reîncarnării, cei care ne-au învățat până acum lucruri divine nu știu nimic. Această doctrină, fiind nouă în toate religiile, cu excepția confesiunii Swedenborgiene, declarația unor oameni care nu sunt din această lume, se dovedește a fi mai autentică decât toate celelalte doctrine. Intelectul nostru nu poate accepta această explicație a suferințelor cu o imobilitate stupidă. Întrebarea se ridică în noi involuntar, dacă ea este identică cu conceptul de Adevăr? Este ea compatibilă cu faptul că viața noastră este pedeapsa uneia sau mai multor vieți anterioare, fără a cunoaște păcatele comise, cauza suferințelor noastre? Ne putem stabili îmbunătățirea ca obiectiv al vieții noastre dacă nu știm de ce și în ce trebuie să ne îmbunătățim? Putem continua să țesem sau să corectăm firul pe care puterea supremă l-a judecat ca fiind greșit, dacă nu știm unde și când am greșit? Poate un zidar să continue să construiască o clădire dacă se spune că fundația este greșită și el nu știe cum ar trebui să fie acoperișul pentru că nu cunoaște proiectul? Dacă m-am născut infirm și nu știu de ce trebuie să suport ura tuturor și o durere mai mare decât toate, pot să-mi duc crucea cu pace, atunci când conștiința îmi spune: - Ai fost condamnat nevinovat la această pedeapsă! Nu. Explicația suferinței dată de suflete se revoltă împotriva lui Dumnezeu. Este datoria sufletelor să îi dea o lumină liniștitoare, pentru că nu poate fi scopul lor ca omul să îl înțeleagă greșit pe Dumnezeu și să îl considere rău. II. A doua întrebare. Potrivit sufletelor care ne-au vorbit, credința este baza supraviețuirii dincolo de mormânt. Religia este la fel, trebuie doar să crezi. În plus, spiritistul trebuie să creadă și că spiritele reale din alte lumi îi vorbesc, altfel orice apropiere de ele va eșua. Așadar, ce este credința? Este un dar de la Dumnezeu, explică religia pe care am urmat-o când aveam o zi și ale cărei învățături le cunosc, prin urmare, cel mai bine. Și astfel explică mai departe: - Virtutea revărsată în noi de Dumnezeu, prin care considerăm ca fiind adevărat tot ceea ce ne-au învățat patriarhii, profeții, Iisus și apostolii, precum și ceea ce ne declară Dumnezeu prin biserica mamă, pentru ca noi să putem crede. Ei bine, dacă credința este un dar de la Dumnezeu, atunci dacă eu cred, nu am niciun merit, doar noroc. Dacă nu cred, nu este vina mea, ci doar ghinionul meu. În consecință, afirmația Bisericii Romane „Credința este indispensabilă pentru mântuire” - poate fi derivată de la Dumnezeu. Una poate fi adevărată. Ambele nu sunt. Biserica numește doar credința un dar; nici viața, nici soarele, nici pâinea, nici nimic din ceea ce este bunul nostru comun, ci credința. Prin aceasta ea spune că credința nu este un dar general al lui Dumnezeu: cel care o are să se bucure, căci a lui este împărăția cerurilor; cel care nu o are, poate să știe deja aici pe pământ ce soartă îl așteaptă după clopot. Când cineva se gândește la această doctrină, vede Adevărul veșnic pus în fața sa ca un bătrân, îngrijorat în mintea sa, care dă daruri copiilor. E spălat copilul? Primește mai mult. Nu s-a spălat? Nu primește nimic. Și conceptul de Bunătate Eternă? Ne putem reconcilia cu faptul că capacitatea de a crede nu se naște cu noi, la fel ca simțurile, iubirea, bunătatea, ci ne este dată separat, ca o căptușeală de pălărie, astfel încât să o putem întâmpina pe cel care ne-o acordă la momentul potrivit. Poate că Biserica însăși recunoaște că această dogmă miroase a pământ. Ea trimite la cuvintele Scripturii: „Cel care crede va fi mântuit, cel care nu crede va fi condamnat”. O afirmație teribilă. Hristos a spus. Și biserica o pune deasupra tuturor dogmelor sale și își începe toată învățătura cu ea. Dar dacă credința nu vine de la mine, poate fi pretinsă de la mine? Depinde de mine, dacă nu cred, sunt condamnat? Este meritul meu dacă intru în mântuire? Dar să ne gândim fără capul bisericii. Să spunem că credința este sămânța bunătății și a meritului pentru mântuire, care este în voința mea. Să spunem că credința este acceptarea, considerarea ca fiind adevărată a unei concepții, păreri sau afirmații venite de la altcineva. Pentru ca eu să accept concepția, părerea sau afirmația altuia, este necesar fie ca aceasta să fie într-un fel legată de concepția mea și să poată fi încorporată în gândirea mea, fie ca eu să consider că concepția lui este mai perfectă decât a mea, iar el să spună ceea ce vrea, iar eu să dau din cap în acest sens. În primul caz, în cântărirea meritelor mele, intră în balanță modul în care am fost educat de acasă, de viață, de școală și dacă șansa mă aduce împreună cu cuvântul cuiva care ar trebui să rezoneze în sufletul meu. Al doilea caz, de asemenea, mă aduce la credință nu din meritul meu și mă separă de ea nu din vina mea dacă nu o accept. Aceasta este pur și simplu o chestiune de slăbiciune a creierului și, prin urmare, o chestiune carnală. Căci dacă intelectul meu este întunecat, el respectă licuriciul ca pe soare. Iar dacă este luminos: nu trebuie să accepte toate razele albastru-verde. Ei bine, al cui intelect este format în așa fel încât să nu accepte nimic doar pentru că așa spune cineva? Până la urmă, înțelegerea noastră evoluează precum coralii din mare. Ea este construită în fiecare zi de cele cinci simțuri ale noastre și ghidată în fiecare zi de valurile gândirii noastre. Ce ramuri vor fi cele mai musculoase și dacă vor arăta spre dreapta sau spre stânga, sau direct spre cer, nu putem determina noi înșine. Nu există sfânt care să nu fi putut fi un tâlhar-ucigaș, dacă educația sa i-ar fi modelat caracterul în acest scop. Nu există nici un om al spânzurătorii care să nu fi fost un sfânt, dacă pomul vieții sale ar fi crescut într-un sol și o climă potrivite pentru el. Să nu vorbim de credință oarbă. Dacă toate sufletele bune ale lumii care s-au mutat se adună la biroul meu și îmi spun că pot fi salvat doar dacă cred că scriu nu cu cerneală, ci cu vin de Tokaj, trebuie să fiu condamnat. Cu cât un om este mai copilăros, cu atât este mai dispus să creadă orice. Cu cât mintea este mai matură, cu atât este mai înclinat să ia în considerare și să examineze totul înainte de a-l accepta. Omul-copil, și poporul cu inteligență de copil - sunt una. Ei cred toate poveștile. Mulțimea cu mintea matură, însă, cere o bază logică pentru fiecare afirmație. În ordinea lumii, rațiunea guvernează. Rațiunea nu poate veni din nimic. Prin urmare, lumea este o creație: expresia unei puteri creatoare inteligente. Aceasta este credința. Dar este și matematică. Nu este merit. Lui Adam i-a fost interzis de Dumnezeu să mănânce din măr. Adam și cu Eva au mâncat. Pentru asta Dumnezeu a condamnat omenirea la o viață de suferință și moarte. Și asta este credință, să crezi asta. De ce acest merit este mai mare decât celălalt, nu pot înțelege. Creierul uman este ca o mașină fotografică. Indiferent de imaginile pe care plăcile sensibile le înregistrează în el, asta alcătuiește cunoașterea sa. Dacă anturajul său este rău, sufletul său este plin de imagini ale răului, voința sa este rea, cunoașterea sa este rea, viziunea sa asupra lumii este neagră. Cum poate deveni el un om înconjurat de sfinți și îngeri? Spuneți-i să creadă! Dar cine este omul pe care trebuie să creadă. Isus? Buddha? Iisus spune: Există un Dumnezeu: iubește-l! Pentru că calea omului este mântuirea cerească. Buddha spune: Poate că există un Dumnezeu. Dacă există, el este muritor. Scopul omului este nirvana. Și amândoi spun că el este adevărul. Și ce spun sufletele despre religii, când apelezi la ele pentru sfaturi? Se spune că nicio religie nu este adevărul, dar toate religiile sunt aproape de adevăr. Indiferent de religia în care crede un om, el trebuie să creadă ceea ce învață religia. Dar iată-l pe Buddha Gautama învățând că nu ai nevoie de credință pentru mântuire. Buddha Gautama are 450 de milioane de adepți, Iisus are doar 240 de milioane. Ei bine, dacă majoritatea budiștilor cred că nu au nevoie de credință, dacă credința lor este necredința, ce îi sfătuiesc lor sufletele? Dar noi nu avem nimic de-a face cu Buddha. Credința noastră este credința romană. Trebuie să acceptăm ceea ce dictează ea. Acum, dacă mă hotărăsc să cred ceea ce nu am crezut, sunt eu un credincios? Sunt demn de răsplata eternă? Nu. Nu pot face violență asupra sufletului meu. 2 ori 2 nu va fi șase, chiar dacă spun că îmi voi pune toată înțelegerea ca jertfă pe altarul Domnului. În zadar mă amăgesc pe mine însumi, în zadar îmi sugerez numărul pe care autoritatea mi l-a pus înainte, sau spun împotriva lui, ori îl accept cu un creier nebun. De ce atunci voi, suflete bune care sunteți în contact cu noi, ne spuneți să credem? De ce mă îndemnați să fac acest lucru, când credința este un dar, iar un om nu o poate obține din propria sa voință. III. A treia întrebare. Invocatorul de spirite francez Allan Kardec a primit răspunsuri de la suflete la 1019 întrebări. Nu am putut să cred niciuna dintre ele, pentru că nu l-am cunoscut și nu am fost martor că răspunsurile au fost într-adevăr date de suflete. Dar nu pot spune că această carte este o minciună, pentru că nu am nici o dovadă în acest sens. Am citit-o cu multă plăcere și toate afirmațiile ei mi se par posibile. Nici măcar nu spun că punctele noii întrupări sunt imposibile, deși spiritiștii le-au abandonat. Ei au spus: - Dacă un om poate renaște pe pământ după moarte, el poate fi din nou copilul propriului său fiu, iar bunica nepotul nepotului său, sau chiar soția sa, și astfel cele mai frumoase emoții ale omului și cele mai sacre relații pământești sunt amestecate în cealaltă lume. Sufletele au compensat de atunci veriga lipsă din filosofia lui Kardec. Ele au spus: - Reîncarnarea nu poate avea loc niciodată imediat după moarte, ci doar secole mai târziu. Ei bine, spun eu, consider toate acestea posibile și, dacă aș fi un țăran neinstruit și cineva mi-ar citi această filosofie, aș jura că este un adevăr sfânt. Dar ceea ce văd eu în această filosofie este un gol și mai mare, și la care nu am primit încă un răspuns de la sufletele venerabile: întrebarea, de ce ne vorbesc sufletele? Fie pentru că este rânduit de autorul legilor naturii ca omul să rămână în obscuritate în ceea ce privește lumea cealaltă, și atunci este o crimă împotriva interdicției ca ele să raporteze, un păcat pentru unele persoane vii să bârfească despre lumea morților. Sau altfel: este rânduit de Domnul tuturor ca noi toți să avem parte de cunoașterea tainelor, și atunci este un păcat să nu dăm public revelația și dovada. Și cum ne explicăm că mama decedată nu vine în ajutorul strigătelor și țipetelor unui copil înfometat, nevoiaș, în flăcări, atacat de un animal sălbatic sau supus brutalității, ci este fericită să apară după ceai în salon și să împingă mobila, să ridice mesele, să dodoneze, să tragă clopote, să cânte muzică, să-și lase amprenta tălpilor și să execute alte cascadorii pentru așa-zișii credincioși. Și dacă măcar sufletele obișnuite ar face asta! Homer, Shakespeare, Iulius Cezar, Kant, Petőfi, Viktor Hugo, Lajos Kossuth, legiunile luminoase de sfinți, apostolii, evangheliștii, papii, regii, înțelepții și alți oameni de mare intelect, cu toții oameni serioși în viața lor. Ei nu țin nicio torță pentru mintea care cercetează misterele existenței. Ei nu ajută la clarificarea complicațiilor istoriei. Ei nu dau rețete pentru boli incurabile. Nu-i descătușează pe condamnații nevinovați. Nu au cuvinte care să ușureze suferința umană: nu îi alină pe cei disperați lângă sicriu... dar atunci când un grup de credincioși se adună undeva, ei ridică cu ușurință masa, cântă la chitară, scriu, fosforează și dezvăluie harta și secretele de stat ale celeilalte lumi."

"Repet, nu mă îndoiesc că există suflete în contact cu noi, pentru că eu consider posibil tot ceea ce nu este dovedit a fi imposibil. fi pedepsit dacă credința nu depinde de mine)? Credința este o amuletă, un scut împotriva păcatelor, chiar și pentru cel mai învățat om, căci credința este un antidot împotriva păcatului, pe care slăbiciunea omenească va fi tentată să-l comită prin mii de vicleșuguri. (Nu am spus contrariul, am spus doar în cuvântul Bisericii că, credința este un dar al lui Dumnezeu). De asemenea, credința puternică face sufletul puternic și rezistent la toate molimele imoralității. Îl face puternic în răbdare, în perseverență, în caritate, slab în ură: căci atunci când îi cere lui Dumnezeu să-i ierte păcatele, el crede că este chemat să-i ierte pe cei care păcătuiesc împotriva lui. Prin urmare, credința nu este un bilet la ordin, a cărui valoare, dacă nu cred, se execută asupra mea, ci un paladiu protector, o acțiune într-o companie care valorează cel mai mult atunci când este perfect curată și nu are nimic scris pe ea, și care poate fi certificatul membrilor acelei companii. Și deși este posibil să intru pe porțile raiului fără ea, este mai bine să intru prin ea, pentru că îmi pot păstra sufletul mai pur sub scutul ei decât dacă aș lupta cu un suflet gol în mijlocul luptelor vieții, amestecat cu toată murdăria și încercările vieții. Așadar, credința nu este indispensabilă, dar este necesară. Ea nu poate fi impusă nimănui, dar cel care o poate obține să o facă, pentru că în el va găsi un tovarăș de călătorie în viața sa, care va fi un sprijin puternic și un ghid în mijlocul încercărilor și pașilor greșiți. III. Întrebarea numărul trei: Legat de „apariția sufletelor”. Pentru ce este reîncarnarea sau renașterea? Am dat un răspuns sumar în capitolul I. Cel puțin am răspuns suficient de bine pentru a da cititorului o idee. În ce măsură temeinic?... De ce? Cine o să creadă? Ca să pot vorbi cu cineva despre muzică, și mai ales despre muzica superioară? Cel puțin, ar trebui să cunoască partitura. Spiritismul face parte din muzica superioară. Pentru a o înțelege și a o asimila, este absolut necesară o mică inițiere, iar aceasta, chiar și astăzi, este greu de așteptat în rândurile publicului cititor. Așadar, să rămânem la soluționarea acestei întrebări: Este înfățișarea un păcat pentru suflete? Sau o libertate după bunul lor plac? Sau este o datorie? Ei bine, nu este un păcat. Se poate presupune că sufletele păcătoase, la care nu ar conta dacă ar fi mai mult sau mai puțin păcătoase prin câteva păcate, ar apărea, chiar dacă ar fi un păcat, dar sufletele pure, aflate deja sub harul lui Dumnezeu, nu ar apărea sub niciun pretext, deși astfel de suflete apar și, ca răspuns la întrebările care li s-au pus, au declarat în egală măsură, în America, Londra, Paris sau Dusseldorf, că apariția lor pentru informarea omenirii nu este doar o libertate, ci și o datorie. Iar la întrebarea: „Cum se poate explica faptul că mama decedată nu vine în ajutorul unui copil înfometat, lipsit de mijloace, ars de foc, atacat de o fiară sălbatică sau supus brutalității, dar este fericită să apară după ceai în saloanele de oaspeți, iar acolo să împingă mobila și să ridice mesele pentru așa-zișii credincioși?” etc., răspund: „Vă înșelați foarte mult cu privire la posibilitatea și scopul apariției sufletelor. În primul rând, spiritele nu sunt ființe pământești pentru a interveni în lucrurile pământești și, într-adevăr, orice intervenție pământească din partea lor este interzisă. (Tocmai s-a spus că apariția lor în America, Londra, Paris, etc., este o datorie). Dacă spiritele ar proteja omul de orice pericol, cine s-ar teme atunci de pericol? Cine ar avea atunci grijă de el însuși? (Așadar, motivul pentru care spiritele nu vin în ajutorul copiilor prinși într-o casă în flăcări este că ei nu au grijă de ei înșiși!) Câți ar sări doar așa pe fereastră, sau în Dunăre, sau s-ar ascunde în groapa cu lei? Și apoi această primejdie pământească nu este o primejdie atât de mare în ochii cerului; (Pentru cel spânzurat această explicație poate fi o bună consolare). ... cel mai mare ar fi cel mortal, și care l-ar duce pe îndrăgitul pământean în brațele cerului. Dacă părinții ar fi liberi să intervină, ei și-ar îndemna și mai mult copiii: „Sari, fiule, în Dunăre. „ Sări! Nu te teme de nimic. Sunt aici și te voi ține cu brațele mele. Și că ei ar apărea în saloane împingând mesele? Da, acolo unde există un medium și unde își pot lua puterea de la medium pentru această apariție, astfel încât apariția lor să nu depindă de locul unde se află copilul, ci de locul unde se află medium. (Prin urmare, în caz de nenorociri, nu ar trebui atunci să strigăm: - Ajutor! Ci mai degrabă: - Medium! Unde este mediul?) În plus, ei nu sunt peste tot unde pretind că sunt și, deși este adevărat că uneori, și cel mai adesea, spiritele inferioare își trimit jucăriile la experimentatori și apar în locul lui Homer, Shakespeare, Iulius Cezar și Victor Hugo, este și mai adevărat că uneori nu apare niciun spirit. Dar nu cred că cineva, și de fapt marea majoritate a oamenilor, ar dori să intru în mai multe detalii despre acest lucru, pentru că le-am încercat răbdarea din greu. Dar, ca spiritist adevărat și zelos, a cărui credință se bazează pe convingere, și indiferent dacă sunt certat, ridiculizat, luat în derâdere sau condamnat la moarte, eu tot cred; nu m-am putut abține să nu iau în mână mănușa aruncată spiritismului de Géza Gárdonyi și să nu răspund conform celor mai bune convingeri ale mele, deși nu mie personal erau adresate întrebările sale. (În orice caz, vă sunt îndatorat pentru răspunsul dumneavoastră. Chiar dacă nu răspund la cele trei întrebări pe care le-am pus, ele arată clar câtă lumină a primit filosofia de la spiritele din ceruri. Tóvölgyi este cel mai bine informat spiritualist maghiar. El cunoaște întreaga literatură spirituală. Dar pentru mântuirea și iluminarea spirituală a dansatorilor de masă, lăsați-l să răspundă la cele trei întrebări ale mele ca interpret de suflete. Și, de asemenea, pentru iluminarea voastră, fiii mei). Vreau doar un răspuns la aceste trei întrebări. Răspunsul lui Titus Tóvölgyi.* Deși cele trei întrebări adresate nu sunt adresate omului, ci sufletelor, și deși eu nu sunt doar un suflet, ci și un om, care (conform doctrinei spiritismului) are un suflet, permiteți-mi, ca adept pe deplin convins al spiritismului și spiritualismului, să stau în rând cu provocatorul. De asemenea, Gárdonyi nu a precizat dacă adresa cele trei întrebări ale sale sufletelor care, eliberate din închisorile lor trupești, se bucurau deja de libertate în viața de apoi, sau dacă ar accepta răspunsul unui suflet care, purtându-și încă închisoarea pământească, se lupta cu munca grea a penitenței. Prin urmare, eu, urmând îndemnul sufletului meu, intru în rând, deși sunt angajat într-o luptă cu un adversar pe care este dificil să-l convingi cu armele capacității, deoarece nu are nicio idee despre obiectul al cărui dușman este (deși este un dușman foarte real); dar este sigur că nu este singur și că spiritiștii sunt înconjurați de o adevărată mare de dușmani ai acestei concepții. (Cel care cere lumină este numit dușman de către spirite?) Noi suntem dușmani, dar nu prin convingere, ci doar prin presupunere, iar această presupunere este că ceea ce afirmăm nu poate fi adevărat și că dovezile noastre sunt inadmisibile. Suntem criticați, se râde de noi și suntem considerați un pic proști, care suntem mai presus de orbire, pentru că nu avem inteligența de a nu lua faptele irefutabile ale realității drept orbire. Ceea ce se spune despre așa-numita „ședință de spiritism”, subscriu în mare parte, pentru că cantitatea de înșelăciune despre care se vorbește aici poate că nu se regăsește nici măcar printre țiganii vlahi. Este adevărat că în Ungaria suntem încă la început și că nu s-au dezvoltat încă mediumi care să poată dovedi fapte autentice, irefutabile, dar există la fel de mulți mediumi ca și familii care experimentează, fiecare dintre ele având un Árpád, Rege Matia, Ovidius, Rákóci sau Kossuth etc., ceea ce face din spiritism un obiect de ridicol într-un mod ușor de înțeles. Doctrina spiritismului nu constă în evocarea sufletelor și dansul pe mese, ci în morala mai sacră pe care o conține și care este susținută de fenomenele spirituale, dar nicidecum de bârfele pe care le răspândesc despre noi și care servesc la ridicarea vălului asupra afacerilor noastre pământești sau a succeselor noastre viitoare, bune sau rele. Dar să ajungem la subiect! Care este prima întrebare? I. „Prima întrebare” este problema suferinței. De ce suferă omul pe acest pământ? Este pentru a dori fericirea gustând sărutul îngerului fericirii, care nu este prezent în niciun moment. (Adică, să tânjească după fericire. Îmi amintesc de ciobanul care își bate câinele pentru a-l face fericit - atunci când îi dă drumul. Filozofia de viață a sufletelor este deci aceeași cu cea a ciobanului, doar că ele se exprimă poetic). Dar această fericire este doar un gust al mântuirii și nu poate fi găsită pe acest pământ. Să fie eterna dorință și tânjire a unui suflet legat de fragilitățile cărnii și de instinctele animalice; să alerge, să fugă, să gonească după ea printre spini și tufișuri, să verse sudoare, să simtă înțepătura spinilor din cărări, ca setea de a ajunge la izvorul care îl așteaptă la hotarele deșerturilor și suferințelor vieții, cu catifeaua moale a gazonului ierbos, cu mângâierea suavă a degetelor parfumate cu flori ale brizei răcoroase și pline de rouă; dar care izvor este prețul atingerii: „Să nu faci aproapelui tău ceea ce nu ți-ai face ție însuți”. Acest pământ este stația perfecțiunii și purificării spirituale; grădina, focarul dezvoltării sufletului, care, de la geologie la psihologie, este trecut prin toate fazele variațiilor vieții ca prin tot atâtea filtre și retorte, pentru ca atunci când devine om să ocupe acest loc cât mai vrednic. În acest loc el își continuă purificarea prin șantajul suferințelor și al încercărilor. El trebuie să cunoască diferența dintre bine și rău și, ca luptător încercat al luptelor, el trebuie să poată fi folosit acolo unde este nevoie de el. (Dar dacă sufletul izvorăște din Dumnezeu, din ce se purifică el? De ce ar spăla suferința ceea ce provine dintr-un loc atât de pur, încât nu poate exista maculatură în el? Oare sufletul unui prunc crește din dureri de dinți și de burtă? Cel care a văzut un copil sufocat zile în șir de difterie nu poate accepta ca dezvoltarea sufletului să înceapă într-un „pat fierbinte” precum este țărâna noastră. Cine poate spune ce este bine și ce este rău? Nu poate exista nici bine, nici rău în fața perfecțiunii. În articolul meu, am explicat că, dacă sunt bun, circumstanțele mi-au insuflat noțiunea de bunătate morală și, prin urmare, nu o merit. Iar dacă sunt rău, tocmai din acest motiv nu sunt vinovat. Conștiința mi-a insuflat o lumină de culoare incertă. Cel mai înțelept papuaș gătește coapsa dușmanului său cu sufletul calm, conștiința lui nu protestează împotriva acestui lucru. Dar trebuie să existe destui europeni imorali care nu vor să omoare nici măcar o muscă, pentru că conștiința lor le spune: nu trebuie să provoc suferință nici măcar animalului!""). Iar faptul că în acest cuptor pământesc al perfecțiunii și al purificării, o viață umană scurtă nu este suficientă în comparație cu eternitatea, este de înțeles. Câte încarnări sunt necesare de la faza de a deveni om până la faza de perfecțiune omenească posibilă? Acest lucru nu este predeterminat. Nu le-am supt din degete. Spiritismul este o știință. Nu pot să intru aici în explicarea suplimentară a lucrurilor. Recomand spre lectură lucrările savanților spiritiști care se referă la faptele lui Aksakov, Hellenbach, Du Prel, Friese, Devis, Zöllner, Vallace, Brofferio etc. O sută de picături de amărăciune, o picătură de fericire: aceasta este starea normală a vieții umane; a fi împăcat în această stare este înțelepciune socială. (Nu vreau o astfel de băutură. Nici o astfel de înțelepciune). Căci numai calmul este remediul care face suferința mai ușor de suportat. Liniștea care, prin excluderea acestor droguri ale autotorturei, care exclude dinții otrăvitori ai suferinței, iar sufletul, fiind pus în situația sa, nu vomită, nu se agită și poate chiar să se bucure de confort. (Dacă medicul minorit din Eger ar explica acest lucru suferinzilor de dureri de dinți care îl așteaptă pe verandă, nu i-ar răspunde aceștia: - Este adevărat, domnule reverend, dar haideți să scoateți acest os rău. Mergeți la spital când operează și explicați pacienților care țipă de durere confortul suferinței). În ce fel de familie se naște cineva? Se pune problema să trăiască mai întâi ca o ființă umană? Sau se reîncarnează pentru recompensă sau pedeapsă? (Acel Szapáry care a tras plugul trebuie cu siguranță să se fi reîncarnat ca recompensă. Sufletele născute în regalitate obțin, fără îndoială, cea mai mare recompensă prin reîncarnare. Ce spune istoria lumii? Țarul aruncat în aer? Împăratul german care a murit de cancer laringian? Habsburgul din Mexic? Fata de Habsburg arsă de vie? János Orth? Rudolf?) Prima viață este ca o aliniere, la fiecarecare ce tură se nimerește. Apoi, ce viață îl așteaptă, sau ce viață se face el demn de? Asta depinde de multe influențe diferite, și este judecat în funcție de ele. Timp de război, ciumă, nenorocire! Acestea sunt condiții extraordinare. Războiul este actul liberului arbitru uman, cursul conflictelor vieții pământești, și nu rodul unei voințe superioare. Prin urmare, oamenii să țină cont de acest lucru. De cele mai multe ori, și epidemiile sunt simptome de sănătate. (Mii și mii de văduve și orfani: după ciuma indiană, nu-l rugați pe Dumnezeu în lacrimi, sunteți doar victime ale unui simptom de sănătate!) Umanitatea avansată din Europa și America poate acum să localizeze epidemiile, le poate comanda. Japonia calcă deja pe urmele Europei. De ce nu ar putea China, India, Persia și restul! Calea este deschisă pentru ele. Și dacă progresul nu ar fi promovat prin coerciție uneori de la un loc mai înalt, dacă nu ar exista uneori furtuni care să scuture omenirea din letargie și cu un tunet să le scoate din lene, nu am fi noi acolo unde sunt celelalte națiuni înapoiate ale lumii? Iar moartea prin ciumă este mai mult un mijloc de a trezi puterea celor vii decât de a-i pedepsi pe cei morți, căci moartea nu este deloc o pedeapsă. (În această privință, ar fi bine să întrebați sufletele care au fost trase pe roți, jupuite de vii și trase în țeapă de Caraffa). Dacă moartea este o pedeapsă, atunci la fel este și eliberarea din închisoare, pe care noi nu o considerăm a fi, nu-i așa? Iar dacă moartea vine la un om înainte de bătrânețe, pentru cine vine, este amnistie. Unele nenorociri dacă apar? Vedeți, ele sunt de cele mai multe ori rezultatul cauzalității omului, consecințele nepăsării sale sau ale lipsei sale de integritate; și dacă nu? Prudența și precauția umană ar eșua, cu alte cuvinte, vigilența umană ar eșua. (Preoții reformați care au fost târâți la galere, cărora li s-au băgat pere de fier în gură pentru a-i împiedica să țipe și care fie au înnebunit, fie au murit ca urmare a acestor atrocități sângeroase, ar fi putut fi mai atenți! Aceasta este o explicație deosebit de liniștitoare pentru victimele transportului cu tramvaiul din Budapesta). Creația poate explica toate faptele, dar oamenii, în timp ce pe de o parte le este lene să se gândească la asta, pe de altă parte ar merge atât de departe cu cererile lor ca Dumnezeu să aibă grijă de toate pentru ei și Dumnezeu să facă totul pentru ei. (Nimeni nu dorește acest lucru, deoarece se poate înțelege din ceea ce s-a spus că suferința este de dorit pentru toate, deoarece purifică). Dumnezeu ar trebui doar să arate puțină bunăvoință pentru a face acest lucru și nici măcar puterea sa divină nu ar putea satisface cerințele oamenilor. Cum rămâne cu cruzimile lui Nero, cu campania nimicitoare a lui Atilla, cu înlănțuirea și torturarea de către tătari turci, a lui Báthory Erzsébet și Caraffa? Dumnezeu i-a dat omului liberul arbitru și, deși există uneori miracole în viață, ca un om să fie arestat în comiterea păcatelor sale, acel miracol este o sclipire de moment a sabiei Domnului, ca un fulger, dar, în general, fiecare om este responsabil pentru propriile sale acțiuni; și dacă Domnul ar aresta fiecare om în propriile sale acțiuni atunci când este pe cale să facă răul? Care ar fi meritul liberului arbitru, care ar fi meritul de a face binele, dacă răul ar fi exclus, făcut imposibil? (Dar nu este vorba de faptul că Nero este responsabil pentru propriile sale acțiuni, ci de faptul că sufletele venerabile care execută de bunăvoie fapte acrobatice pentru edificarea spirituală a invocatorilor bine hrăniți nu îi apără pe inocenții care sunt înfășurați în torțe de smoală sau aruncați tigrilor. Lăsați pe oricine să se imagineze în circ, iar animalul înfometat vizavi de el, și lăsați-l să răspundă pentru mine teoriei spiritiste, dacă va fi liniștit în ea). Nu este pedeapsa celor răi mai uitată de cer decât despăgubirea celui care suferă nevinovat; și dacă răutatea dovedită este pedepsită chiar și pe pământ, iar strădania nobilă și bună își găsește recunoașterea chiar și aici? Cum să nu o găsească acolo unde Dumnezeu este pedepsitorul și răsplătitorul? (Nu doresc să pedepsesc pe nimeni, ci doar să nu fiu eu pedepsit! Ce le pasă celor treisprezece martiri din Arad și familiilor lor că Haynau este pedepsit în ceruri?). Dar cel care examinează totul prin ochelarii săi pământești și face ca limitele vieții, pedeapsa și răsplata, să fie complete la mormânt... (Nu am afirmat nimic, doar am întrebat). ...Este firesc să nu existe dreptate, pentru că dreptatea pe care o fac oamenii pe acest pământ lasă mult de dorit. Prin urmare, cel care nu crede în lumea cealaltă, cel care neagă nemurirea sufletului, (A nega înseamnă a spune că ceva despre care se știe că este adevărat că nu este adevărat. Nemurirea sufletului o consider posibilă, chiar nu știu. Aceasta nu este o negare, ci o percepție). ... vede în fața sa o jumătate de operă neterminată, care se întrerupe exact în punctul în care continuarea sa logică ar fi cea mai de dorit, unde ar trebui să urmeze tot ceea ce nu a fost terminat pe acest pământ. Or, doctrina spiritismului, care este practicată acum ca o știință serioasă de minți și oameni de știință mari, urmează această logică cu ajutorul revelațiilor cerești și are deja dovezi care o confirmă irefutabil: Creația nu este fără scop și nu este o jumătate de lucrare inconștientă; Dumnezeu nu este un muncitor izbitor care își oprește munca la mijloc; și că, deși rațiunea umană este finită, deși ochiul și limita pământului sunt găsite, deși privirea noastră nu vede mai departe"

"Observatorul astronomic spune că poate vedea doar cele opt planete mărite. Celelalte mii și mii de stele sunt la fel de mari pe cât arată cu ochiul liber atunci când sunt văzute prin orice telescop. Rezultă că toate sunt sori. Ce forță îi ține acolo, pe aceste înălțimi pustii? Și noi ne mai îndoim că viața noastră nu este susținută de acea MÂNĂ"

"În mijlocul bisericii, arde lumina veșnică. Pe vreme însorită, flacăra lumânării se ofilește, aproape dispare. Dar când cerul este întunecat, când întunericul cade peste biserică, flacăra strălucește. În inima omului există și o sfântă lumină veșnică: credința."

"Dacă ar fi să avem propria noastră cale în viață, primul lucru pe care l-am face ar fi să scoatem bătrânețea și moartea din destinul nostru. Și am continua viața cu o luptă și mai mare, luându-ne osteneala să acumulăm și să ne asigurăm averea, să ne frământăm semenii care ne stau în cale și, cu grijă după grijă, am înainta rapid pe drumul care se termină în sinucidere."

"Ce gândire de stânga: într-un discurs funebru, să faci un efort pentru a-i lăuda pe morți. Nu am citit niciodată un discurs funerar care să fie în întregime un rămas bun. Ce înălțare a gândurilor este provocată atunci când prizonierii își iau rămas bun de la cei care merg spre libertate! Când cei care rămân în întuneric își iau rămas bun de la cei care merg la Dumnezeu! Cum se pot conecta ideile care radiază în infinit cu meschinăriile acestei vieți pământești. O astfel de discuție este deopotrivă reconfortantă și adevărată."

"Cârceii viței de vie sunt minunate. Cum se întinde, cum bâjbâie peste tot! Cum se împletește pe iarbă, pe sârmă, pe crengi! Ce noduri face! vița de vie fără minte! Și mai minunată este ampelopsisul care se urcă pe pereți. Degețele sale lipicioase cresc și se agață de cel mai neted perete. Se agață atât de strâns încât cu greu pot fi smulse. Fibrele de mătase subțiri ale cobaei! Cum pătrund în fiecare crăpătură, în fiecare crustă! Fie subțire sau groasă, de care trebuie să se agațe, și fie rotundă sau pătrată, cobaea își leagă viața de ea. Dacă Dumnezeu nu a dat plantei neînțelepte puterea ei de apucare, de agățare fără motiv, oare cărceii, degetele, lanțul și firul inimii umane, mai puternice decât toate, leagă fără motiv pe cei vii de cei plecați?"

"Cel care își îndreaptă mintea spre Dumnezeu, simte, ca un orb, lumina soarelui."

"Inscripție pe piatra funerară: Cred într-unul Dumnezeu."

"Credința conform Catehismului. De fapt: să simt adevărat, etc., ceea ce ne învață Biserica Mamă. Pentru că eu pot să o susțin chiar dacă nu o simt ca fiind adevărată, dar atunci mint. Iar dacă susțin că este adevărat ceea ce simt că este adevărat, atunci sunt cinstit. Oare nu există o contradicție în asta: 1. Credința este un dar de la Dumnezeu. 2. Cel care nu crede va fi condamnat. Așadar, dacă Dumnezeu nu-mi dă un dar, eu sunt damnat: sufăr pentru că nu am dar."

"Credința este o ipoteză simțită ca o certitudine."

"Ori de câte ori citesc un gând care este împotriva lui Dumnezeu, mă simt întotdeauna la fel ca atunci când aud o notă falsă în muzică."

"Cel care crede totul - îl suspectez că este prost. Cel care nu crede decât în ceea ce pot vedea ochii săi trupești - nici nu mai suspectez..."

"Fie că ești teist sau ateu, este lipsit de logică să folosești acest cuvânt pentru a bate în masă: - Așa este! Să o spunem corect-liniștit: - Eu așa cred."

"Știința rupe mereu o bancnotă falsă pe care o credeam adevărată. Este neplăcut pentru noi. Dar suntem curând consolați, pentru că ne oferă o altă bancnotă falsă."

"A denigra religia cuiva este ca și cum ai intra în camera cuiva și ai lua în derâdere tablourile de pe perete."

"Cărți atee... Mă oripilează, precum preșurile pe care este scrisă textul: Dumnezeu te-a adus! Iar oaspetele își șterge picioarele noroioase în numele sfânt al lui Dumnezeu."

"Pentru albumul ateilor: Totuși, este ciudat ceea ce spuneți despre univers: - Există. Iar despre cel care l-a creat, spuneți: - Nu există."

"Dacă pictăm pe hârtie râurile globului pământesc, și în reprezentarea corpului uman venele: câtă asemănare!"

"Ficus magnolioides. Un copac cu formă taliei frumoasă, din care rădăcinile coboară de sus (inclusiv din ramuri), iar când ajung la sol devin noi trunchiuri de copac. Formațiuni asemănătoare membrelor umane."

"Religia vedantică este mai logică atunci când spune că suferința este o consecință decât religia creștină, care spune că este un precursor. Cauza nu poate fi antecedentul cauzei."

"Crearea lumii. Una dintre creațiile uimitoare ale ingeniozității umane este roata dințată: o roată antrenează trei, zece, cincisprezece, și toate se antrenează reciproc. Natura, viața, lumea sunt toate astfel de roți dințate. Numai că nu sunt trei, nu zece, nu cincisprezece, ci o serie infinită, o totalitate infinită. Luați un fir de praf, sau o plantă, sau circulația apei pe pământ, sau circulația sângelui uman, inima umană, - orice ați privi cu atenție, veți găsi ceea ce spun."

"Dacă Sfântul Ioan ar veni pe pământ și ar bate la ușa unui arhiepiscop sub un pseudonim pentru a-i da o parohie, ce ar spune arhiepiscopul dacă nu ar cunoaște latina."

"- Quo vadis? a întrebat Petru. Iisus a răspuns: - Ce te face să-mi vorbești într-o limbă pe care nu o înțeleg?"

"Dogmă. Filosofia Bisericii spune: nimic nu este mic în fața lui Dumnezeu, pentru că nimic nu este mare. După această logică, pot spune despre moscheea lui Vereșciaghin, în care se roagă turcii albi: - În această imagine nu există nimic negru, conform acesteia, nu există nimic alb."

"În numărul din decembrie 1906 al revistei Századok, un preot susține că zeul maghiarilor nu a existat niciodată. Înainte de creștinism, fiecare națiune avea propriul său zeu național, de ce nu ar fi avut maghiarii unul? Autorul articolului, desigur, nu se ocupă de acest aspect. Pentru el, este suficient să demoleze o frumoasă tradiție. Nu se gândește la faptul că nu pune nimic în locul ei. Aceștia sunt vandalii științei de astăzi."

"Cum era Iisus? Aceasta este o întrebare care ocupă mintea multora dintre cei care au colindat prin trecut. Este sigur că părerile nu vor fi niciodată unanime în această privință. Imaginea pe care fiecare persoană o are despre Iisus este adesea destul de contrară doctrinelor și tradițiilor creștinismului. Pictorul sau sculptorul Îl imaginează pe Hristos într-o lumină foarte diferită de cea a muncitorului. Cu toții Îl văd minunat și încearcă să-L dezbrace de cât mai mult din ceea ce este pământesc și uman. Zilele trecute (1894), cotidianul nostru a publicat o scrisoare a lui Lentulus către Senatul Roman, în care îl descrie pe Iisus cu o fidelitate remarcabilă. Partea din scrisoare referitoare la Iisus spune: "Numele său este Iisus Hristos. Poporul îl consideră profet, discipolii săi îl consideră Fiul lui Dumnezeu. El învie morții și vindecă bolnavii. Este un om înalt, dar toate părțile lui sunt foarte regulate. Fața lui este severă și are un efect minunat asupra tuturor; el este de temut, dar și de iubit involuntar. Părul său galben pai îi acoperă ușor capul până la urechi, iar de acolo și din jurul gâtului îi cade în bucle groase și strălucitoare pe umeri. Are o frunte clară și înaltă și un ten extrem de delicat, cu doar o ușoară roșeață. Trăsăturile sale sunt corecte și plăcute, nasul și gura impecabile. Mustața și barba au aceeași culoare ca și părul și sunt la fel de dese. Ochii săi sunt albaștri și sclipitori. Când urechează pe cineva, cuvintele ei răsună cu mare putere, când educă, vocea ei este blândă și tandră. Trăsăturile sale reflectă curaj și demnitate. Nimeni nu l-a văzut vreodată râzând sau plângând. Tot ceea ce spune este inteligent și plin de sens și niciun cuvânt nu este de prisos. Este poate cel mai frumos om de pe pământ”. Nota mea: Scrisoarea este fără îndoială o invenție, pentru că Iisus nu putea fi un om bine hrănit și de interior. Chipul său trebuie să fi fost transformat atunci când vorbea, dacă nu a fost fost frumos, s-a înfrumusețat. Toată arta de mascare a feței și a chipului din lume nu poate face o față atât de frumoasă ca sufletul care locuiește în ea. Fața este transparentă. Sufletul strălucește prin ea. Chipul sufletului nobil îl vrăjește pe om. Este eterică. Simțim asta: că omul nu este sclavul intereselor pământești. El este deasupra lor. Este în instinctul nostru spiritual ca nobilul să fie subjugat de josnic."

"Casa lui Iisus. Pe marginea drumului se află crucea. Dar nimeni nu se gândește niciodată că ea nu este doar o amintire a suferinței lui Isus, ci și a bunătății lui Isus. Ar trebui să avem o căsuță în spatele fiecărei cruci, făcută din lemn acolo unde nu poate fi din piatră, din piatră acolo unde nu poate fi din marmură. În această colibă ar trebui să fie o fântână, un pat și o sobă; în fereastra ei călătorul să pună o bucată de pâine sau un bănuț. Pentru ca Iisus pe cruce să-și poată ridica capul spre cer."

"De ce țineți discursuri demonstrative despre cine a fost Iisus, ce a fost el? Cunoaștem soarele după lumina sa."

"Dacă Iisus și-ar fi scris singur cartea, limba Europei și Americii de astăzi ar fi fost aramaica. La fel cum araba este limba mahomedanilor. Creștinismul s-ar răspândi, limba s-ar răspândi: limbile ar dispărea încet. Dar cu siguranță nu aceasta este voința creatorului ordinii mondiale. Competiția dintre națiuni ar fi slăbită. Ea este necesară pentru perfecțiunea omenirii."

"Cel mai perfect om a fost desenat de fiecare filosof după chipul său. Fie că întreabă: cine este perfect, sau cine este fericit, sau cine este genial. Răspunsul său este întotdeauna cel mai potrivit pentru el însuși. Este interesant să ne gândim la înțelepți, de la primii fondatori ai religiei, la înțelepții vorbitori, la înțelepții scriitori, - până în zilele noastre. Chiar și în Iisus, găsesc o reflectare a lui însuși. În Predica de pe Munte, el menționează pe primul loc printre cele opt fericiri fericirea de a trăi o viață spirituală, nepăsător la avere."

"Dacă suntem suflete din Duhul lui Dumnezeu, scântei din focul etern al inimii, de ce să nu izbucnească o scânteie de la Dumnezeu, mai mare decât toate acestea? În acest sens, nu există niciun motiv să nu acceptăm realitatea lui Isus ca „Fiul lui Dumnezeu”."

"?Ce este mai mult: Să credem că Iisus este Dumnezeu și că a coborât pe pământ pentru a deveni om? sau să crezi că a fost om și că s-a înălțat la înălțimile divine ale sentimentelor și gândirii."

"Acesta este trupul Meu. Dacă Hristos a vrut să spună: Aceasta este pâinea mea pentru voi. Așa cum pâinea este hrana voastră zilnică, așa să fiu și eu pâine pentru sufletele voastre. Eu: calea, adevărul, viața. Iar sângele meu să fie vinul sufletelor voastre. Amintiți-vă că am vărsat-o pentru voi. Este cu totul imposibil, și sentimentul meu îmi spune împotrivă, ca Hristos să fi înțeles trupul său material, să fi avut în minte ca trupul să mănânce trupul; să fi dorit să fie unit în stomac și în intestine. Pentru că el disprețuia carnea și vorbea mereu despre unirea în spirit. Nu mă simt ca un papuaș!"

"În problema sfintei ostii, punctul principal nu este dacă suntem de acord cu Sfântul Augustin sau cu al patrulea conciliu de la Lateran, ci dacă această cale de unire cu Hristos ne face sau nu fericiți. Dacă da, nu este corect să îi privăm pe cei pe care îi face."

"Predica de pe Munte este marele punct de cotitură în istoria omenirii. Este punctul de cotitură al umanității de la animalism la DUMNEZEU. Dar vă veți poticni de prima mea propoziție: Binecuvântați sunt cei săraci în duh. Cum ar fi putut IISUS să spună acest lucru? Cei săraci în duh sunt opusul celor săraci în carne. Săracul în spirit este nebunul, prostul, furibundul, invidiosul, curvarul, avarul, zgârcitul, crudul, pe scurt, omul animal. IISUS nu putea să ni-i pună pe aceștia în față ca modele. Evident, o eroare de scris. Fie o eroare de stilou a lui Matei, fie o eroare de stilou a celui care a tradus Evanghelia din ebraică în greacă. Se știe că textul original a fost pierdut. Dacă este greșeala lui Matei, să ne întrebăm cum puteau scrie oamenii din acea vreme, mai ales pescarii ca Matei. La urma urmei, ei nu-l puteau înțelege întotdeauna pe IISUS, cu atât mai puțin să-i scrie cuvintele cu precizie din memorie. Nici măcar Tatăl nostru nu este descris cu acuratețe. Să ne uităm la acel discurs din Luca. Aici introducerea spune: Fericiţi voi cei săraci! Acest lucru pare mai corect. Celelalte spuse ale lui IISUS confirmă corectitudinea înregistrării lui Luca mai degrabă decât a lui Matei. Dar cum a putut ajunge acest cuvânt duh acolo? A scăpat pur și simplu din stilou? Imposibil. Cuvântul trebuie să fi apărut în mintea lui în timp ce scria, iar el nu l-a pus corect în propoziție. O piatră plasată greșit: iese din pavaj. Trebuie evitată pentru a nu te împiedica de ea! Eroarea de pix ar fi putut fi făcută în acest fel: IISUS trebuie să fi repetat adesea afirmațiile sale, anumite replici, iar Matei și-a amintit de un cuvânt duh. Este probabil că IISUS vorbea despre omul spiritual ca fiind fericit, omul spiritual fără posesiuni, care nu are altă grijă pe pământ decât perfecțiunea spirituală. Deci IISUS nu a spus că cei săraci în duh sunt fericiți, ci aceasta: Fericiți sunt cei cu duhul, săracii. Adică, oamenii spirituali cărora nu le pasă de bani sau de bogății. În plus, literele din Biblie nu sunt neschimbate. Șarpele din paradis vorbește de dumnezei în Biblia lui Károli, dar numai de Dumnezeu în Biblia lui Luther. Bibliile protestante franceze engleze menționează tot despre zei cu buzele șarpelui. Vulgata de asemenea. Dar deja școlile romano-catolice schimbă zeii cu Dumnezeu. Și există la fel de multă diferență de sens ca între un sărac cu duhul și un duh sărac."

"Fiecare persoană trebuie să descopere o Americă pentru sine. A cunoscut-o din imagini, din memorie, din lecturi. Și totuși ești uimit când o vezi cu ochii tăi, când îi respiri aerul, când te împărtășești din comorile ei. Această Americă a tuturor oamenilor este Biblia."

"Când vorbesc de Biblie, vorbesc mai mult de Noul Testament. În Vechiul Testament, doar primele patru cărți, Psalmi, Cartea lui Iov, CARTEA ÎNȚELEPCIUNII sunt cele pe care le putem citi o dată la zece ani. Din NOUL TESTAMENT în schimb putem citi în fiecare zi. Noul Testament este cerul înstelat în formă de carte. Este misterios și inextricabil. Gândurile sale radiante persistă în umbrele infinitului, iar în spatele lor planează Dumnezeu. Doar nu o citiți ca pe un roman. Legendele Bibliei trebuie să fie înțelese. Ce valoare are Ezopus dacă citim doar poveștile cu animale? Să înlăturăm masca de animal, dedesubt este omul și sunt adevăruri umane. Scoatem masca umană din legendă și găsim adevărurile divine. Să citim cu atenție mai întâi spusele biblice și mai ales cuvintele lui Isus. Marcați astfel de spuse cu creion colorat. Prima pe care o marcați ar trebui să fie această zicală a lui IISUS: Binecuvântați sunt cei cu inima pură."

"Am văzut un experiment despre cum să se purifice spirtul denaturat? Au pus o mână de pământ într-un pahar. Era cam până la jumătatea paharului. Apoi a fost umplut până sus cu alcool. L-au amestecat. ...Acum, m-am gândit, dacă acest amestec ar putea vorbi, ar spune așa: - Sunt noroi. Conținutul paharului a început să se limpezească. Era încă tulbure, dar era mai clar deasupra. M-am gândit: acum amestecul, dacă ar avea un simț al său, un sentiment al său, nu ar îndrăzni să jure că este noroi. Apoi tulburarea a dispărut complet. ... Iată, m-am gândit, dacă conținutul paharului ar putea vorbi, acum ar vorbi așa: - Sunt spirt."

"Pentru cei care cred că omul crește ca o ciupercă și moare ca o ciupercă, Biblia este o ciupercă. Dar cel care simte deja că este un spirit, înțelege din Biblie că această carte este opera unor spirite trimise. Învățătura înțelepților cerești în limbajul copiilor pământeni. De ce în limbajul copiilor? Pentru că totul pe pământ se schimbă, mai puțin limbajul copiilor. Limbajul copiilor este întotdeauna capabil, întotdeauna fabulos. Imaginea are puterea de a explica, povestea este rama indestructibilă a întregii înțelepciuni. Și se adresează tuturor tipurilor de minți."

"Pasajul din Noul Testament este povestea roiului de suflete care a coborât din locul cel mai înalt. Pescarul, vameșul, făuritorul de corturi, toți făceau parte din aceeași companie în împărăția sufletelor. Ei erau întrupați în familii diferite, iar când Cel Preaînalt a apărut printre ei, l-au cunoscut și s-au adunat în jurul lui. Ei au fost semănătorii Raiului pe acest pământ."

"Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre. Noi avem nevoie. Pentru mine, ar fi groaznic ca Dumnezeu, Isus și Maria să ceară rugăciune de la om. Ei nu o pot accepta de la noi pentru că noi nu știm cine sunt ei. Dumnezeul nostru, Iisus al nostru, Maria noastră, la care ne rugăm, nu este adevăratul Dumnezeu, nu este adevăratul Iisus, nu este adevărata Maria, ci creația imaginației: închipuirea din noi."

"Nu ar trebui să ne rugăm? Într-adevăr! Doar că nu în modul obișnuit. Cel care se gândește la Dumnezeu, se roagă. Cel care admiră faptele Sale, se roagă. Cel care privește spre cer cu încredere, se roagă. Și ne rugăm cel mai bine atunci când îi ajutăm pe semenii noștri gândindu-ne la Dumnezeu."

"Aș sugera că, pentru evrei, Dumnezeu nu este sufletul lumii, ci sufletul națiunii. Deci este un zeu pur pământesc, pentru care evreul este omul."

"Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a se închina Lui. El i-a atribuit alte lucruri pe pământ decât să-și miște gura toată ziua. Rugăciunea este un gând suficient, care se trezește și se ridică de la sine. Nici aceasta nu este pentru el, ci pentru noi."

"Zeii idoli cu frunțile furioase... Cum diferă Dumnezeul nostru din Vechiul Testament de ei. Nu-mi pot imagina un Dumnezeu cu o față supărată sau cu un bici. Și Dumnezeul iubirii împinge sufletele în focul etern? Trebuie să-i conducem pe oamenii de astăzi pe calea perfecțiunii, învățându-i logica teribilă a consecințelor."

"Cine a pus inima în pieptul nostru? Cine a făcut-o să se miște neîncetat? Cel care a pus vocile angelice ale iubirii în acest mic motor al corpului nostru ar fi el însuși fără inimă?"

"Știința vieții naturale nu îl caută pe Dumnezeu, ci doar misterele naturii. Și totuși, pe măsură ce le dezleagă, Îl tot găsește pe Dumnezeu: pas cu pas, se apropie de El. Aceștia sunt minerii științei: au început în întuneric, cu lămpi minuscule, iar acum se află într-o mină de lumină. Cu fiecare lovitură de târnăcop, o nouă lumină strălucește."

"Vrem să înțelegem universul, deși misterele unui ou de găină ne fac să disperăm."

"Se scriu cărți despre cum a apărut lumea, dar nu reușesc nici măcar să-și dea seama cum a apărut firul de iarbă."

"Lucrarea unui om este minunată doar atâta timp cât este nouă și atâta timp cât cineva face ceva diferit. Lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă este o sămânță de salcâm, un grăunte de nisip, un fir de păr, este întotdeauna minunată, și cine poate face o lucrare mai specială după el?"

"La vârsta de cinci ani, ne întrebăm: - Din ce s-a făcut masă? La vârsta de cincisprezece ani: - Din ce s-a făcut omul? La vârsta de douăzeci și cinci de ani: - Din ce s-a făcut Dumnezeu? Și acceptăm pentru totdeauna că: - Tâmplarul a făcut masa. Dar acum spunem despre om: - A apărut de la sine. Iar despre Dumnezeu spunem: - Nu există."

"Lumea nu știm de unde vine. Nici nu știm de unde vine Dumnezeu. Dar putem ști că noi suntem. De unde? Nu putem ști. Dar noi suntem. Atunci de ce Dumnezeu nu poate fi la fel?"

"Universul. Este ca și criptograma. Cel care nu știe cheia spune: - Ce învălmășeală de litere! Ce nonsens! Acest cuvânt este cheia scrierii secrete a tuturor lucrurilor: - Dumnezeu."

"Unul se simte separat, dar toți oamenii sunt în univers. Totul este unul. El este doar o parte din el. Și chiar dacă se simte separat și își asumă viața ca fiind a sa, viața sa în tot este ca viața celulei din corpul uman: celula este o viață separată și totuși este, fără să vrea, fără o conștiință de sine, o parte și un servitor al întregului din corp."

"La animale, motivul invocat pentru îngrijirea progeniturilor este că alăptarea este o experiență plăcută pentru animal. Deci nu este de mirare! Dar este poate interesant faptul că unii gândaci (păianjeni, fluturi, muște) nu își văd niciodată puii și fac adăposturi artistice pentru a-i proteja de frigul iernii, pentru a-i salva pentru anul următor. Poate fi un sentiment plăcut, dar poate că există ceva de admirat în munca acestuia. Dacă nu altceva, este faptul că face o muncă cu un scop, fără să cunoască scopul în sine, dar este obligat să o facă."

"Împotriva evreilor comitem greșeala de a-i cere să nu fie evreu."

"Planul de perfecționare a rasei umane este un plan divin care poate fi perceput în sângele și limbile separate ale raselor. Dacă ar exista o singură limbă și o singură națiune în lume, liderii spirituali ar fi un fel de flori ale acelei națiuni. Filosofii germani și Goethe nu s-ar fi putut ridica dintr-un pat italian, nici pictorii și sculptorii italieni descendenți din mame și tați prusaci etc."

"Pe măsură ce omul individual trece prin gradațiile a milioane de ani în timpul celor nouă luni dinaintea nașterii sale, iar după naștere, când atinge cel mai înalt stadiu de dezvoltare spirituală, ajunge la stadiul de altruist atotcuprinzător, la fel se întâmplă și cu națiunile. Deja acum, când iudaismului îi este mai greu să urce pe scara spirituală, situația sa devine uneori precară."

"Problema evreilor este, de asemenea, de nerezolvat în țara noastră, deoarece, luptându-ne cu evreii răi, îi rănim și pe evreii buni, care sunt deja maghiari la suflet și creștini nebotezați. Cu alte cuvinte: ei fac deja parte din unitatea etică a popoarelor europene. Dar dacă ne ocupăm de problema evreilor cu aceste lucruri în minte, evreii răi (evreii care întrețin alienarea, care caută să se îmbogățească sărăcindu-i pe alții, care urăsc creștini) vor continua să crească și să ne corupă. Cei doi nu pot fi separați pentru că religia lor îi unește... Prin urmare, problema poate fi remediată numai dacă evreii buni înșiși doresc acest lucru. Atunci ei înșiși îi vor separa pe cei răi de cei buni și vor găsi cea mai bună cale - cum să-i trimită din nou acasă pe cei 40.000 de babilonieni."

"Ce este păcatul? Orice acțiune pentru care o voce a sentimentului nostru interior spune: - Nu o face!"

"Vocea interioară care îi spune omului să facă binele este vocea sufletului. Vocea care îl îndeamnă la rău este vocea trupului. Iar vocea sufletului este vocea lui Dumnezeu."

"Vocea interioară înainte de săvârșirea unei fapte mari: a trupului și a sufletului. Dar după ce fapta este făcută, există întotdeauna doar unul: al sufletului."

"Oricine se gândește la moralitate, să se sprijine de fiziologie."

"Conștiința este îmbrăcată în alb. De aceea noroiul o neliniștește."

"Mă întreb cu ce ochi se uită în oglindă, cel care nu poate vedea niciodată în ea decât pe un ticălos."

"Cât de răi suntem! - se vede cel mai bine prin faptul că încercăm să facem multe lucruri, dar mai puțin să fim buni."

"Ori de câte ori voința se trezește la o faptă nobilă, prima sa mișcare este întotdeauna să rupă cătușele."

"Dacă Moise nu ar fi scris cele Zece Porunci, tot am fi știut. Interdicția păcatului apare în sufletul fiecărui om - între tunet și fulger. Dar cine nu-L crede pe Dumnezeu, cum poate să creadă cuvântul Lui."

"Închisoarea este de fapt un institut de îmblânzire a animalelor."

"Jurați! Dacă vreți să judecați drept, uitați-vă la cel vinovat, chiar dacă este fratele vostru, ca și cum ar fi străin; și la străin, ca și cum ar fi fratele vostru."

"În povestea Susanei, caprele bătrâne nu sunt mai josnice decât pictorii care o pictează pe Susana așa cum ar fi vrut bătrânii să fie."

"Un om care nu este obișnuit cu discursurile urâte simte că are scris pe suflet: Profanarea acestui loc este interzisă!"

"Oglinda de autoobservare a moralității: păcatul."

"Țăranul lui Phaedrus putea ierta șarpele pentru că l-a mușcat. Îl putea ierta, dar nu-l putea pune înapoi în sânul său."

"În spatele păcatului, se plimbă pedeapsa cu un bici. Sarcina ei: să ne alunge din lumea animală."

"Urăsc tatuajele. Și totuși, mi-ar plăcea să scriu pe dosul mâinii multor oameni: Fiecare acțiune are o consecință!"

"Atunci când păcatul și moralitatea se luptă în noi, avem un animal care se luptă cu un înger."

"Oricât de ascuns ai face răul, umbra lui întunecată se va ridica și te va bântui și va plăti de șapte ori și șaptezeci și șapte ori în suferință. Și oricât de ascuns ai face binele, floarea lui îți va cădea pe cap și peste mulți ani."

"Dacă am venit pe Pământ pentru a trăi în carne și oase, de ce unele manifestări ale vieții cărnii ar fi păcătoase? - Nu este vorba de păcat, ci doar de lupta părții spirituale din noi de a ne păstra frumusețea cerească."

"„Libertatea morală”. Mulți oameni o înțeleg ca libertatea de a fi prizonierul tuturor tipurilor de păcat."

"Cineva spune: - Scopul vieții este ascuns de mine. Răspuns: - Dar tu poți vedea calea. Dacă călătorești pe calea pe care vezi urmele unor oameni mai perfecți decât tine, te poți simți întotdeauna liniștit cu privire la sfârșitul călătoriei tale."

"Cu ce ochi triumfători filosoful istoriei descrie cum odinioară tot ceea ce numim acum păcat era moralitate! Adică, crimă, curvie; beție, tâlhărie, furt și așa mai departe. Ei bine, nu este nimic de mirare. Omenirea a evoluat de la animalism și încă evoluează și astăzi. Dar să arătăm că ceea ce a fost odată considerat moralitate și a devenit cunoscut ca păcat, devine din nou moralitate. Este de conceput ca mila să fie numită într-o zi păcat? Este de conceput că cruzimea, jaful, curvia, sclavia, lenea vor fi numite moralitate?"

"Una dintre marile minuni ale lumii noastre este progresul neîntrerupt, fără întoarcere, spre perfecțiunea spirituală."

"Istoria omenirii în cinci fraze: Lumina a dat naștere vieții. Viața a dat naștere voinței. Voința a dat naștere păcatului. Păcatul a dat naștere suferinței. Suferința a dat naștere iubirii."

"Povestea individului este tocmai povestea umanității. De îndată ce mintea sa este luminată, voința sa va privi în obscuritate. Păcatul este întotdeauna o cădere. Este o îndepărtare de Dumnezeu. Dar în spatele oricărui păcat se ascunde penitența cu față severă. Mai devreme sau mai târziu, aceasta ajunge la păcătos și îl lovește. Dar din suferință izvorăște o floare cerească: iubirea. Această floare absoarbe sufletul omenesc și se apleacă. Iar Dumnezeu, în cele din urmă, ajunge la ea și o ridică înapoi la Sine în Lumină."

"Cel care minte este fie laș, fie rău, fie bufon. Toate cele trei fețe sunt animale. Spuneți întotdeauna adevărul sau tăceți. Întrebările unui intrus să fie respinse fie prin contraîntrebare, fie prin glumă, fie prin surzenie. Principiul de a spune adevărul nu înseamnă că cineva are sertarul nostru interior deschis."

"Probabil că este de la sine înțeles că atunci când spunem o poveste menită să amuze, pensula imaginației este liberă să coloreze. Dar dacă povestea este despre un om real și aruncă o umbră asupra lui, ar fi scris pe tăblițele conștiinței să facem acest lucru. Să lăsăm sălbaticilor să mănânce oameni."

"Să spui adevărul atunci când alții ar minți neapărat este întotdeauna o performanță. După aceea, ai același sentiment care vine după o victorie, ca o cupă de aur. Dar ce am cucerit?"

"Omul este o rază dumnezeiască într-un vas de lut. El poate mișca învelișul vasului: poate merge cu el, dar numai moartea îl poate scoate, - dacă nu rupe el însuși învelișul. Dar este bine legat, iar dacă îl rupi, doare. Iată, durerea este și o înțelepciune divină în structura vasului misterios."

"Merităm toate lucrurile rele pentru că noi înșine ne-am scufundat în ele. Acele suflete bune care ne iubesc, vor prinde cu siguranță multe pietre care cad pe capul nostru. Dar noi nu știm asta. Însă dacă ei nu reușesc să prevină necazurile, atunci aflăm de ele..."

"Un om stângaci este cel care vrea ca vremea să fie însorită în fiecare zi."

"Uneori doctorul vindecă cu otravă, alteori cu tăiere, cu ferestrăul, iar noi acceptăm toate lucrurile rele pentru a fi sănătoși."

"Nu este această viață pe pământ, cu toată suferința ei, un proces similar de vindecare pentru sufletul uman etern? Ne-am cunoscut dinainte suferințele, iar forțele superioare din când în când ne fac să suferim într-un mod îndeajuns pentru a ne vindeca."

"Un copil care nu comite păcate nu devine o persoană inteligentă. Păcatul are același rol în dezvoltarea sufletului pe care îl are o tiparniță în fabricarea banilor: Aurul iese din aparat printr-o strângere puternică."

"O persoană care a suferit mult primește o inimă nouă de la Dumnezeu."

"Învățăm fericirea în școala în care maestrul profesor se numește Suferință."

"Calea cea mai sigură către nefericire este urmată de cei care urmăresc fericirea."

"Bem multe pahare de apă și multe pahare de vin pe acest pământ și fiecare trebuie să bea unele foarte amare. Dar după fiecare pahar amar, este ca și cum mâna unui înger ți-ar oferi un pahar de dulce răcoritor."

"Nimeni nu suferă nevinovat. Nici măcar copilul. Această suferință aparent nevinovată este cea care dovedește că viața noastră pe Pământ este consecința unei vieți anterioare."

"Dacă sufletul și trupul ar putea fi văzute ca fiind separate, precum vinul și sedimentul de vin, după fiecare suferință am vedea cum am fost curățați și întăriți și separați."

"?Cine trebuie să sufere mai mult: Cel care este gata să suporte totul? Sau cel care nu poate tolera nimic?"

"Testul rațiunii noastre: cât de mult reușim să împingem durerea noastră sufletească sub călcâiele noastre."

"Bietul animal suferind ne privește cu o față umană."

"Când avem probleme, spunem: - Nu există Dumnezeu! Nu există providență divină! Nu există înger păzitor! Însă Dumnezeu nu este o infirmieră seacă. El i-a dat omului rațiunea de a avea grijă de el însuși. Altfel, tot acest vai-vai pământesc nu face decât să confirme părerea că suntem suflete îndepărtate de Dumnezeu. Pământul este instituția de corecție a Universului."

"De ce trebuie să sufere animalele? De ce sunt caii sclavi? De ce este sfârșitul iepurelui o tragedie? De ce pasărea aflată în mâinile unui copil trebuie să sufere strangulare? Și animalele care cad în mâinile unui bucătar chinez, ale căror torace sunt tăiate de vii pentru a le strânge inima? Sufletul uman se revoltă la vederea și la auzul acestora. Dar chiar și pe acest pământ, suferința umană găsește adesea o explicație reconfortantă, așa că trebuie să ne gândim și la suferința animalelor ca la o explicație: Misterul lui Dumnezeu. Și, mai presus de toate, să nu uităm că a-L pune pe Dumnezeu în fața gândurilor condamnatoare ale omului, ca în fața unui tribunal de drept, - o, aceasta este o nebunie!"

"Istețul crescător de pești eliberează și știuci în iaz. Peștii devin agili și puternici atunci când sunt hărțuiți. Mă întreb dacă problemele de pe pământ nu sunt astfel de știuci?"

"Este o lege divină să nu existe egalitate în lume. Cei slabi sunt oprimați. Opresiunea este suferință. Suferința ne face să ne mișcăm. Mișcarea maturizează forța. Când devine apoi mai puternic, el este opresorul. - Și cine moare sub presiune? - Doar forma lui este distrusă. Viața însăși este eternă. Ei bine, atunci ea ia o nouă formă, mai puternică decât cea veche, mai vitală. Aceasta este ordinea schimbării eterne."

"Unii oameni parcă și-au pierdut ieri pielea de animal: sunt încă caracterizați de violență, intruziune, prădare, înșelăciune, egoism rece, colți cu venin, pe scurt: trăsături animalice. Ei trebuie să fie jupuiți încă o dată pentru a simți aripile cerului. A ne iubi aproapele nu înseamnă să fim reduși la uneltele oamenilor-animale, să le îngrijim pe cheltuiala noastră, ci să fim ai lor doar atunci când suferă, când sunt în nevoie. În rest, prudență și calm rece!"

"Întâlnirea a doi ochi, contactul a două suflete. Nu există suficiente grade pe termometrul Fahrenheit pentru a măsura astfel de atingeri. Ce mare diferență există între doi ochi care se privesc, când arde flacăra de sulf a urii, și când două suflete se sărută în tăcere."

"Perla stridiei se naște din suferință. Perla omului este iubirea."

"Principiul filantropiei nu înseamnă să-i lăsăm pe toți oamenii să ne atârne de gât, ci doar să simțim suferința ca pe frații și surorile noastre și, atunci când este vorba de umanitate, națiune sau interesele mai multor oameni, să fim dispuși să ne alăturăm muncii lor cu toată puterea de care dispunem. Dar să intrăm în contact mai strâns doar cu cei a căror dezvoltare spirituală nu este inferioară propriei noastre. De altfel, facem acest lucru pornind de la un sentiment interior."

"Ar fi un studiu interesant (Worthy of a Human Life) dacă i-am examina pe cei mai mari scriitori ai națiunilor: care dintre ei, ce a iubit la semenii săi? Să luăm din istoria noastră literară pe Jókai, Arany. De la germani: Goethe. De la englezi: Shakespeare, Dickens. De la francezi: Zola. De la ruși, doar Dostoievski. Din studiul lui Jókai rezultă eroul de scenă al romantismului de la mijlocul secolului trecut, care lucrează cu surprize, iese din orice încurcătură, este frumos, puternic, deștept, norocos, dar dacă îl scoți din lumina reflectoarelor de scenă: o marionetă. Examinarea lui Arany dezvăluie un țăran educat. Faust al lui Goethe este un om cu mintea luminată, isteț, cu eticheta Curții. Zola: un armăsar îmbrăcat în diverse haine umane. Dostoievski: un ochi rece de șarpe, dar o inimă care sângerează mereu cu căldură la vederea suferinței. Scriitorul care pictează oameni iubește astfel și își pictează cel mai bine, cel mai des, cel mai perfect propria reflexie."

"Scopul omului este perfecțiunea. Mijlocul său este puritatea spirituală. Omul perfect, cu un suflet pur, știe că baza vieții este iubirea. Pe acest pământ, într-o lume a tuturor tipurilor de perfecțiune, iubirea este imperfectă. Cu toate acestea, cele mai pure raze ale iubirii pot fi găsite în iubirea de familie și în recunoștința care ne vine din faptele noastre bune. În lumile superioare, iubirea este cu siguranță mai pură și mai caldă și are un cerc mai larg decât pe pământ."

"Dacă vedeți un copil mic care vinde diverse bunuri, ziare, chibrituri sau orice altceva noaptea, dați-i mâncare - niciodată bani. Și trimiteți-l acasă cu polițistul invocând bunătatea umană."

"Când bunătatea este slăbiciune, nu este bunătate, ci slăbiciune."

"Oamenii își spală fața și mâinile, dar câți oameni își spală sufletul în fiecare zi?"

"Orice facem pentru alții, o facem tot doar pentru noi înșine."

"E oare o familie cinstită cea în care un frate are mai mulți bani decât ar putea cheltui, iar celălalt nu are suficienți pentru a se încălzi, îmbrăca și hrăni iarna?"

"Nimic nu este mai greu decât să fii om printre oameni."

"Când un copil îți arată o parte dureroasă a corpului în timp ce plânge, la asta se gândește: - Îi pare rău de mine. Dar ce este mila? Pentru ce este mila? La ce este bună? Mila este balsamul iubirii. Un copil este mai aproape de Rai decât un adult. Iar Raiul este casa iubirii. Și copilul crede că este în Rai și aici."

"Dacă ne imaginăm calea spre perfecțiune ca pe o scară, pe una dintre trepte (deasupra treptei de jos), este scris: - Nu spun rău de nimeni. Pe următoarea treaptă: - Nici nu gândesc."

"Mărunțișul înțelepciunii. Adesea s-a spus ceva de genul că toată lumea este mulțumită de inteligența lui. Dar Réaumur nu a făcut o scară de măsurat creierul. Când se va face un astfel de aparat, vom vedea că gândim deja la gradul I, puțin peste zero: - Nu rănesc pe nimeni, pentru că și eu mă simt inconfortabil. Iar la gradul superior: - Rezolv orice ar supăra alți oameni cu o ridicare din umeri."

"Am recomandat adesea misericordienii în atenția testatorilor, în special, desigur, mănăstirea maghiară. Ordinele monahale inactive ar trebui să fie suprimate în favoarea misericordienilor. Mizericordienilor ar trebui să li se ofere toate ocaziile posibile de a-și deschide ușile pentru suferinzii din orașele maghiare de pretutindeni."

"O măsură a dezvoltării umane: Într-un om de clasă inferioară cât de mică este iubirea de sine și de urmași, și cel mult iubirea celor care îi favorizează viața. La omul de rang mediu, dragostea se extinde la părinți și soție. El respectă oamenii spirituali și țara. El se sacrifică atunci când este necesar, deși niciodată în anonimat. Iubirea sa se extinde la toți cei pe care îi vede și îi onorează cu ochii trupești. Iubirea omului superior se extinde asupra întregii rase umane. El simte, el știe că viața este eternă. Prin urmare, munca și viața sa pe pământ sunt cele ale rasei umane. Toate idealurile sale înalte strălucesc pe zenitul binelui comun. Și pentru că nu trăiește pentru sine, el este gata să moară pentru semenii săi."

"Fiecare datorie este un lanț în jurul gâtului tău, - în jurul gâtului tău, în jurul picioarelor tale. Dacă nu strânge, apasă. Există o singură datorie care nu te leagă, dar dacă ai fost legat, te eliberează, care nu te asuprește, ci te ridică, - dacă lași neplătită fapta rea a celui rău."

"Doriți să pictați o siglă pe magazinul dumneavoastră? Mergi la prânz la școala de pictură, unde învață profesorii de artă și ucenicii pictori. Abordează-l pe cea mai uzat, cea mai slab. Vei obține un tablou mai frumos și, dacă vrei, unul și mai ieftin decât la pictorul de titluri. Și pentru acel om, ai fost un trimis al lui Dumnezeu."

"Tu crezi că nimeni nu te iubește. Mergi la Orfelinat - intrarea este liberă - și vei găsi acolo sute de oameni care nici ei nu sunt iubiți. Dar cât de frumos ar fi dacă ai întreba: - Care dintre ei este cel mai orfan? Și ai lua mâna acelui copil și i-ai mângâia fața: - Eu voi fi tatăl tău de acum încolo."

"Dacă cineva îți vorbește astfel: - Cum te pot răsplăti pentru această favoare? Răspunde: - Fă-i plăcere cuiva pe care îl privește cu neplăcere din cauza urâțeniei sale trupești."

"Toată lumea are un dușman. Este o lege a naturii. Voința omului este oțelită de rezistență, de luptă. Cu toate acestea, de fiecare dată când cineva ne șuieră, să ne facem o socoteală: este din cauza a ceva ce am făcut? Dacă am greșit, să ispășim pentru asta. Dacă nu, să îi facem cât de mult bine putem. Dar există și dușmani care nu ne sunt dușmani din vina noastră. Să nu le facem rău nici lor. Să ridicăm doar un scut, dar să nu tragem înapoi. Astfel de dușmani sunt oameni-animale. Să-i privim cu un calm rece. Pentru mine, una dintre plăcerile mele este să fac bine unui astfel de dușman atunci când pot - pe la spatele lui. El nu trebuie să știe, pentru că asta ar fi o umilință. Omul imperfect să rămână dușmanul meu în loc să devină prietenul meu."

"Dar ce este frumos în a face bine cuiva care vrea să ne facă rău? Simțul diferenței, aceasta este frumusețea."

"Nu cineva face ceea ce face în furie, ci furia lui."

"Pentru unii oameni, parcă o mână angelică le ghidează calea pe pământ. Pentru alții, este ca și cum o mână a diavolului ar arunca spini, pumnale, săpând șanțuri și gropi. Norocul unor oameni pare să cadă aproape intenționat. Altuia aproape că îi plouă cu ghinion. Chiar și popoarele preistorice au experimentat această particularitate. Proverbele sunt avertismente filosofice bazate pe experiențe de viață. Imaginația grecilor a creat și un zeu pentru această particularitate. Este imposibil să nu ne gândim că dragostea și ura se transmit pe lumea cealaltă. Iar mâna invizibilă a marii iubiri și a marii ură ajunge în destinul unora."

"Vrem să fim fericiți. Asta e tot ce ne dorim. Dar ce este fericirea? Pentru omul carnal, plăcerile carnale: un castron plin, un ulcior plin, un pat, uciderea animalelor, cărțile de joc și banii care asigură aprovizionarea neîntreruptă cu acestea. Omul spiritual știe deja că acestea sunt bunuri trecătoare; există lucruri mai bune, mai durabile decât acestea. El se străduiește deja pentru binele care este fără formă, pentru bunurile care nu lasă un gust amar în gură, care nu sunt urmate de un sentiment de deprimare, tristețe, gol. Omul spiritual caută, cercetează, se echipează cu cunoștințe și meditează: - Cine sunt eu? - Ce sunt eu? - Unde sunt eu? - De ce sunt în viață? - Cât timp trăiesc? - Unde este adevăratul bine? - Care este acesta? El caută fericirea prin căi intelectuale."

"Doar o persoană cu sufletul liniștit poate fi fericită. Cel care nu are niciodată un nor pe frunte. Al cărui suflet nu este niciodată noroios, nici el nu se mânjește și nici nu poate fi mânjit. Toate gândurile lui sunt drepte și cinstite."

"Pentru Cartea Amintirilor. Trecutul nu este al tău, doar umbra care îl urmează. Viitorul nu este al tău, doar raza lui care se aruncă în fața ta. Ceasul este al tău, doar ceasul în care trăiești. Nu te grăbi să ieși din el, dacă este plin de pace însorită și înflorită: toate treburile lumii nu sunt egale cu un ceas fericit al inimii."

"Negatorul de suflet: - Câte un mare om (Homer, Shakespeare, Goethe, Petőfi) este fructul unei familii care se făurește încet de-a lungul multor secole. Un produs al succesiunii. Într-un singur om, suma și maturarea valorilor minților a sute și sute de strămoși. Răspuns: - Suflete oarbe! Cunoașteți pregătirea de secole a apariției unui mare om, deci cum puteți să nu acceptați existența sa continuă? Dacă natura poate crea un lucru atât de măreț în mod consecvent timp de secole, precum mintea unui Shakespeare, ar fi inconsecvent să-l lași să putrezească în trei zile, ca un castravete aruncat."

"Negatorul de suflet: - Căci este cert că trupul, chiar dacă a încetat să mai trăiască, nu piere, doar se schimbă, dar conștiința de sine, sinele?... Răspuns: - Ei bine, dacă trupul este atât de prețios pentru univers încât nici o moleculă din el nu poate pieri, de ce ar pieri sinele, flacăra trupului, conform teoriei succesiunii, care se rafinează mereu prin timp? Dacă nimic nu se pierde, ci doar schimbă forma, de ce nu ar putea și acesta să schimbe forma? Pentru că sinele nu este materie pământească, deci el însuși nu poate lua formă, ci doar își schimbă hainele. Dacă ne imaginăm un căpitan nemuritor al unei nave, înțelegem că nava se poate scufunda, dar căpitanul scapă întotdeauna și cârmuiește din nou o nouă navă. Sufletul este stăpânul și guvernatorul trupului."

"Cele două gantere ale exercițiului de forță spirituală: 1. Să faci în fiecare zi ceva care este pentru binele spiritual. 2. Să-mi impun voința asupra a ceva ce nu fac. De exemplu, răbdare când nu sunt răbdător. Calmul, când nu sunt calm. O față liniștită atunci când sunt furios. Suprimarea furiei (pentru că furia evocă imagini chinuitoare și dăunătoare), etc. 2. A nu face în fiecare zi ceva ce corpul dorește. De exemplu, să mă trezesc mai devreme decât ar dori corpul. Refuzarea unei mese bune doar pentru a face corpul să simtă că nu este la conducere, etc."

"Dacă cineva se poartă urât, nepoliticos, înșelător sau în vreun fel supărător sau jignitor față de tine, să nu vorbești împotriva lui, nici să nu te cerți sau să te plângi undeva. Pentru că acea persoană va fi la fel și față de alții, iar alții nu vor avea răbdare. Așa că lăsați răzbunarea pe seama altora. Ideea principală în neplăcerile vieții ar trebui să fie întotdeauna că și răzbunarea este o neplăcere, așa că lăsați-o să fie printre celelalte rele ale vieții. Este un om înțelept cel care își dă foc la propriul cap? Asta este ceea ce face un om furios."

"Ura este un sentiment natural, care ne face să ne apărăm, împotriva oamenilor sau speciilor de oameni care ne sunt dăunători, - dacă nu avem cunoștințe științifice în psihologie și în științele naturii. (Cel care înțelege totul nu simte ură nici măcar pentru dușmanul său.) Este cu siguranță un sentiment neplăcut și, dacă se manifestă în altul, este odios. Prin urmare, dacă nu aveți aptitudinea care să vă facă să suportați cu calm un astfel de sentiment, cel puțin nu vorbiți despre el, sau spuneți exact opusul a ceea ce simțiți. Și atunci vorbiți în limbajul îngerilor."

"Cel mai mare dușman al nostru este mânia. Dar nu cea care ne atacă din inima altora. Ne putem apăra împotriva acesteia. Este propria noastră mânie."

"Cea mai mare parte a motivelor pentru care oamenii fac greșeli în viață este pentru că ei cred că acest Pământ este lumea. Gândirea unui vierme. Viermele nu poate gândi altfel, pentru că viața lui curge în deșeurile în descompunere, în resturi abandonate, iar scopul său în viață este să transforme acea materie putredă în carne vie. Dar omul nu este un vierme. Omul mănâncă doar ceea ce corpul său are nevoie pentru a se întreține. Acesta nu este mai mult decât uleiul pe care îl consumă mașina. Este mașina făcută pentru a consuma ulei? Omul poate vedea, de asemenea, că scopul vieții sale nu este să mănânce, nu este să-și hrănească corpul. Corpul uman nu are nimic de făcut în metabolismul naturii, în economia alternanței. Omul trăiește pentru sine și pentru ceilalți oameni. Omul nu trăiește pentru corpul său, ci corpul său trăiește pentru om. Așadar, el nu este pentru Pământ, ci Pământul este pentru el. Dar dacă noi nu suntem pe Pământ pentru Pământ, atunci pentru noi Pământul nu poate fi întreaga Lume. Aceste două cuvinte sunt adesea repetate în notițele mele: omul-trup, omul-suflet. Trebuie să înțelegeți clar acești doi termeni."

"Dacă un mort bătrân de pe marginea mormântului și-ar mai putea deschide o dată buzele, toți ar spune: - Am trăit prostește! Căci toți au trăit pe acest pământ ca și cum ar fi fost locul veșniciei și s-au simțit la începutul timpului infinit, muncind, transpirând, adunându-se, aranjându-se astfel încât să poată trăi mult dincolo de început. Și deodată, nu se știe cum: iată-l, zăcând lângă mormânt. Deci el a trăit, dar nu a trăit. Și nu se gândise la asta până atunci. Dacă am putea privi înapoi de la porțile cimitirului, mulți dintre noi am putea spune: călătoria vieții noastre până în acest moment nu a fost altceva decât o neliniște pentru liniște."

"Nașterea tuturor lucrurilor: plante, animale, ființe umane, are loc în marea grijă a naturii. Moartea poate fi orice mic neprevăzut. Evident, în viața omului, lupta pentru viață (pentru un scop necunoscut nouă) este mai importantă decât asigurarea trupului pentru o lungă perioadă de timp. Trupul, la urma urmei, îl angajează pe om și la suferințe, și sunt destule suferințele ne ating. Cu siguranță Creatorul ar fi putut face corpul uman să reziste mii de ani. Ar fi fost nevoie doar de o ușoară modificare a legii senescenței celulare. Dar scopul vieții nu este pământesc."

"Proverbul care se plânge: Un tată întreține 9 copii, etc. Realitatea este că tatăl se regăsește în copil. (Acel copil este el însuși.) Dar copilul îl simte pe tatăl său, pe mama sa ca pe o altă persoană. Și asta este bine. Tatăl sau mama nu ar trebui să fie separați de copil, dar copilul ar trebui să fie separat, ar trebui să-și trăiască propria viață în propria sa particularitate. Câtă asemănare în lege: pomul și fructul său."

"Cea mai bună ocupație este cea care vă conectează la natură. Astfel: agricultură, silvicultură, topografie, transport maritim, pescuit etc. În ocupațiile urbane și de interior, cea mai bună persoană este un specialist. Cel care poate face ceea ce nimeni altcineva nu poate face, se detașează de concurență și se îmbogățește rapid. De asemenea, în cazul obiectelor, cea mai mare valoare o are ceea ce este unic, din care nu mai există. Obiectele de duzină și oamenii de duzină sunt fără valoare pentru societate."

"Frederic cel Mare este cel căruia i se atribuie afirmația că din cele douăzeci și patru de ore ale zilei, opt ar trebui să fie pentru muncă, opt pentru recreere și opt pentru somn. Ar trebui să considerați cele opt ore de muncă ca fiind cele opt ore ale sufletului. Dar aceste opt ore trebuie amestecate cu cele opt ore ale corpului, deoarece opt ore de muncă spirituală la rând sunt prea mult. În cursul dimineții faceți munca intelectuală pentru care aveți nevoie de forță și claritate și lăsați lectura și artele pentru după-amiază. După prânz, odihniți-vă timp de o oră."

"Drumurile vieții noastre... Sunt încețoșate ca sticla în pământ. Noi le redobândim albul de altădată și strălucim în urma suferință. Așa se face că la viața pe pământ omul se naște din om. E o legătură de verigi rupte. Ne uităm la ceilalți vii și ne conectăm la inimile lor. Dar, pentru că nu putem cunoaște viitorul dinainte, caracterele noastre preconcepute și circumstanțele se pot schimba în așa fel încât viața noastră se strică. Atunci începem din nou viața trupească."

"Însă nu există o viață care să fie complet greșită. Fiecare aduce cu el puterile dobândite în viețile trupești anterioare. În mica sămânță de măr se află dacă va fi un Sercica Nobilă, un Șiculansau sau un Parmen Auriu. Chiar dacă nu suntem conștienți de acest lucru, ne dezvoltăm conform predispozițiilor noastre și abia când suntem maturi ne dăm seama ce puteri am avut deja din copilărie. De asemenea, este un eșec al vieții dacă toată munca noastră și tot gândul nostru este dobândirea bogăției. Economisim mai întâi pentru a ne feri de cei șapte ani săraci. Economisim apoi pentru a trăi în abundență, apoi pentru ca copiii noștri să nu mai fie nevoiți să muncească, și chiar și atunci economisim pentru că ne-am obișnuit, pentru că am uitat scopul. Nu mai colectăm pentru a trăi, ci trăim pentru a colecta. Și colectăm, colectăm: nu avem niciun gând, nicio dorință, nicio acțiune, doar colectarea, înmulțirea banilor. În cele din urmă, moartea ne smulge mâinile de pe punga cu bani. - A trăit corect un astfel de om? Viața este muncă, iar omul nu este un hamster. Scopul vieții este progresul spre perfecțiune. Munca este doar o treaptă. Biserica este mai sus. Cel care merge orbește și fără țintă pe scări, se lovește de un zid. Și picioarele noastre parcurg oare și calea copilului nostru? Așa cum una dintre sarcinile vieții noastre a fost munca, la fel va fi și generația următoare după noi. Facem noi munca lor? Să agățăm mărul pe lăstar și să-i spunem: - „Nu te preocupa niciodată de fructe, sufletul meu, pentru că noi am dat deja roade pentru tine. Ce să facă el acum? Omul fie construiește, fie distruge, dar el trebuie să acționeze. Dacă urmașul nostru trăiește pentru urmașul său, își va irosi și el viața. Dacă nu trăiește pentru urmașii săi, el va distruge: va fi un risipitor, un jucător, un parior, un alergător de cai, un purtător de arme, un xenofob, un bătăuș, pe scurt: - un om distins. Rareori astfel de oameni găsesc un nou spațiu de acțiune. Așa că lucrați: arați, semănați, culegeți. Dar ar fi un păcat să aduni atâta sămânță încât urmașii tăi să nu mai aibă nevoie nici de arat, nici de semănat! De îndată ce v-ați asigurat împotriva penuriei, îndreptați-vă atenția spre dezvoltarea vieții voastre spirituale. Emblema ta nu ar trebui să fie vițelul de aur, ci barza captivă, îngerul cu aripi înlănțuite de pământ, care cugetă în sus."

"My dear sons! I have written these notes for you. When you were little, I thought to give you a guiding hand in the notes; now that you are grown, I think that the notes will strengthen you in judgment and wisdom. My childhood was only under supervision until I was 11, and then I always had to burn my finger first when I needed to be taught. Even adults are often hesitant and perplexed by certain questions in life, so how about young people? If death should overtake me, you will find in these notes my admonishing, watchful, thoughtful soul."

"Aki társaságba vágyik, lelki hiányokban leledzik. Hordó, amelyet a saját borával nem lehet már feltölteni."

"A gyermek nem bír meglenni társaság nélkül. A cigányok és az összes műveletlen népek társaságban kóborolnak. A paraszt vasárnap amint felöltözött, kiáll a kapuba. Keresi kivel beszélgethetne. Az emberiség kiválói magánosan szerettek élni. Egy francia író azt mondotta: - Megtisztelve érzem magamat, ha valaki meglátogat, de mindenki örömet szerez, ha nem látogat meg. Ebből megítéltetik, hogy a társaság nem éppen szükséges föltétele az életnek. A testileg gyöngék védelmet éreznek a társaságban, az agyilag gyöngék így iparkodnak a gondolataikat kiváltani. Örökké társaságban lenni épp oly tulság, mint örökké magában élni. De mindenesetre kellemesebb és hasznosabb a két tulság között, ha már választani kellene, - az utóbbi."

"Kerüljétek azt: Aki talmi aranyláncot, üvegből készült ékkövet hord. Akinek minden szava mézes. Aki azonnal feketének festi, akit ti dicsértek. Aki azt mondja: - Nincsen Isten! Aki többet költ, mint amennyi tőle illenék."

"Óvakodjatok az olyan embertől, akinek a szemét a ravaszság ráncai jellemzik. Nem tiszta lélek. Óvakodjatok az olyan embertől, aki hizeleg. Megfizetteti veletek a szavait. Óvakodjatok az olyan embertől, aki hibáitokat értékeitek gyanánt emlegeti. Csúfolódó. Gonosz."

"Ha a kénytelenség olyan emberrel vet össze, aki nem hozzád való, akadjon rögtön sürgős dolgod a tőle való szabadulásra, ha pedig nem akad, légy türelmes és hallgatag, ameddig a kénytelenség hozzá bilinccsel. Társaságod megválasztásában ne nézd: Ki szegény? Ki gazdag? Ki alacsony? Ki magas? Csak azt nézd, hogy: Tiszta-e a gallérja? A tisztaságot nem csupán a ruhára értem."

"A művelt nők társasága a legkellemesebb. Gondolkodásuk csapongó, szökdécselő. Állatiságtól mindig iparkodnak távol lenni (hiszen a női öltözet fejlődése nem egyéb, mint az emberi test eszményitésére való törekvés.) sok finomság, gyengédség van bennük, és tiszta, önzetlen szeretet is."

"Az a kellemes, aki elménkben kedves képeket költ. Innen van az, hogy a panaszkodó ember unalmas és kellemetlen. Rossz képek csoportját ébreszti agyunkban. (Érteni kell, hogy a képek alatt mit értek. Minden szó, vagy legalább is minden gondolat képeket ébreszt bennünk.)"

"Ne ejtsen tévedésbe benneteket soha a méltóságos arc, se az erős hang. A páva is méltóságos állat, de azért nincs több esze, mint a tyúknak. Az oroszlán is tud ordítani, de azért csak olyan barom, mint a többi barom."

"Tapasztaljátok majd, hogy egyes népfajok testibb életet élnek, mint mink. Ilyenek a mi érintkezési körünkben a zsidók némelyike, olaszok és cigányok. Természetes, hogy vannak köztük is kivételek, de ezek többsége a társalgást csakhamar a tenyészet terére forditja, az állati életre, mert ez az élet az övé, tehát a gondolatai is e körül forognak."

"Festők és zenészek többnyire kedves emberek és felületes gondolkodásuak. Sokat forognak a világban és igy nagy az élettapasztalatuk, de mélyen fekvő témákról nem lehet velök beszélni, mert többnyire keveset olvasnak és igy a tudásuk inkább az egyéni tapasztalatok halmozottsága, mint az emberiség értelmi tárházából valók. Ha olyan festővel vagy zenésszel kerültök össze, akinek a társasága nem kellemes, tőlük a legkönnyebb megszabadulni. Csak dicsérni kell előttük egy versenytárs munkáját."

"Sokszor láttam már társas összejöveteleken embereket ülni vagy állani, akik nem foglalkoztak senkivel s velök se foglalkozott senki. Ti ezt ne cselekedjétek. Abban a percben amint se ti nem mulattok, se veletek más, megszünt a jogotok tovább ott maradni."

"Gyakran halljátok, vagy mondjátok magatok is: - Nem tudom magamat kifejezni. Rám úgy hat ez, mintha azt mondanák: - Sok a gyöngyöm az indiai óceán fenekén, - de nem tudom felhozni."

"Embertársaink iránt úgy kell viselkednünk, mintha Krisztus második parancsa így volna felirva a szivünkbe: - Szeresd felebarátodat jobban, mint magadat."

"Minden gondolat agyi izgalom. Az ember agya ilyen izgalmak raktára. Ezen izgalmak úgy rakodnak el, mint ahogy az orgona-sípokat állitja sorba az orgonacsináló. Mikor beszélsz egy-egy sipot érintesz a veled beszélő emberben. Beszélhetsz a bányászszal bármiről, ő neked az aknázásról fog szólani. A földmüves a gazdálkodásról. A tenorista a hangról. A szinész a szinpadról. Az okos embert éppen az különbözteti meg a nem okostól, hogy nem a saját orgonáján játszik, hanem hadd szóljon kinek-kinek a maga sipládája. Ha érdekes, hallgatjuk. Ha nem érdekes, menekülünk."

"A rút gondolat olyan mint a rút gyermek: senki se néz rá örömest. A rút képzetek az ember lelki háztartásának a szemétdombja. Minek forgatni?"

"Hogy okosan viselhessétek magatokat társaságban, gondolkozzatok csak ezen: Mi a beszéd? És: Mért beszél az ember? Nézzetek meg két beszélgető nőt: sokszor látjátok, hogy mind a kettő beszél. Egyiket sem érdekli mit mond a másik, csak az, hogy mit mond ő maga? Mért beszélnek ezek? Ellenben nézzetek meg két beszélgető okos embert: mind a kettő arra vigyáz: mit mond a másik? Őmaga iparkodik hallgatni amennyit csak lehet. Mért beszélnek ezek? Amazoknál a cél maga a beszéd. Emezeknél a beszéd anyaga."

"Közönséges beszélgetésben az ember mindig arról beszél, ami az agyát izgatja, vagy valamikor izgatta. Innen van, hogy a közepes értelmű ember szivesebben beszél, mint hallgat, az értelmes ember meg szivesebben hallgat, mint beszél. Mert az értelmes ember nem tartja szükségesnek, hogy nyilvánitsa mindazt, ami az ő agyát izgatja. Be van gombolkozva. Csak a hozzátartozói előtt jelenik meg nyiltan, bizalmasan."

"Ha megfigyelitek a gyermeket és a nőt, a parasztot és a cigányt, szóval a csekély értelmű embereket, csakhamar látjátok, hogy a beszédük tengelye az Én. Az Én a harangozó. Bárki közelíti meg, mindenkinek harangoz. Harangoz meggondolás nélkül, végevárhatatlanul, mígcsak arra nem eszmél, hogy nem hallgatják."

"Ismertem egy szegény szabót. Annyira nyomorult életet élt, hogy soha meleg ételt nem evett. De volt neki egy kávéházi tajtékpipája, afféle kétkoronás ordinári portéka. Vasárnaponkint kiállt azzal a kapu elébe és büszkén pipált vele. Azt gondolta, hogy senkinek olyan a világon nincsen. S ha tréfából kérdezték mennyiért adná el, komolyan felelte, hogy nincs annyi pénze senkinek a faluba, amely ezzel fölérne. A szellemi világban is vannak ilyen pipák. Akinek kevés van, dicsekszik vele. Akinek sok van elrejti."

"Az embert abból ismerhetitek meg, ha azt nézitek mi izgatja őt? A gyermeket ez a kérdés izgatja: táplálkozás."

"Néha elkerülhetetlen, hogy olyanokkal kerülünk össze, akik kiváncsisága az illemek mértékén felül van. Nem mindennapi gyönyörüség az ilyen tolakodót hallgatással utasítani rendre. Hallgatunk. Rá se nézünk de a lehető legnyugodtabb és kifejezéstelenebb arccal. És hallgatunk, mintha merőben megsiketültünk volna. Vigyázunk, hogy ki ne pattanjon belőlünk egy bántó szó. A tökéletlen embert szabad javítani, de nem megszúrni. Ez már az emberszeretet törvényébe ütközik. A hallgatás némely esetben ékesszólás."

"Az ember állati testben járó angyal. Földi életünkre össze vagyunk forrasztva egy állattal. Ez az állat a testünk. Kerüld azokat az embereket, akikben több az állat, mint az angyal. Megismered őket a beszédükről. Minél jobban kifejlődött valaki az állatiságból, annál kevésbé foglalkoznak a gondolatai az ember állati életével. Mindennap hallhatod a parasztok beszédét: tele van a testi élet szavaival. Ők a legműveletlenebbek. Gondolatvilágukban több az állati fogalom, mint az eszmei. Csak a szenvedés és a szeretet nyitja meg olykor bennök az angyal ajkát, s ilyenkor látod, hogy az ő ruhájok olyan, mint a Szamaritánus álmában írtam Mathuzsálemről."

"A hallgató ember - lepecsételt levél. A beszélő ember - kirakodó láda."

"Művelt ember társalgásából hiányzik az ember-szólás, a pénz, az ember állati dolgai, a dicsekvés, a tisztálkodás, az emésztés, sértegetés. Mindenki azon igyekszik, hogy jelenléte a másiknak kellemes legyen."

"A rosszkedvű ember megmérgezi a levegőt jelenlétével. Fuss tőle. S minden olyan helyről, ahol rosszkedvűek élnek. Minek lakjunk siralomházban, ha nem vagyunk elítéltek."

"Érdekes társalgó lehet mindenki, aki olyan nézeteket nyilvánít, amely a társaság nézetével ellenkezik. Ha e nézeteket jól tudja bizonyítani és védeni, övé a figyelem. Az aztán mindegy, hogy igaza van-e vagy nincs: vagy mulatságos, vagy tanulságos."

"Sokan vannak, akik tudják a társalgásnak ezt a formáját és mindenben ellenkezőt beszélnek, még a saját meggyőződésük ellen is, csakhogy érdekeseknek mutatkozzanak. Persze ha ügyetlenül csinálják, vesztenek az értékükből."

"Ne vitatkozzatok Istenről, lélekről, halhatatlanságról soha senkivel. Akinek a lelke fejlettebb, mint a teste, mindezeket úgyis érzi, akinek meg a lelke fejletlenebb, mint a teste, annak beszélhet akár maga Jézus Krisztus, nem lehet neki bebizonyítani."

"Beszélgetésből olykor harc keletkezik. Némely ember türelmetlen az olyan iránt, akinek nem az a véleménye, ami az övé. Haragszik, kiabál. Az ilyen embernek ezt felelem: - Kérem ne haragudjon, hogy az én véleményem más. Én se haragszom, hogy az öné más. Beszéljünk másegyébről. Vagy: - Ön kiabál, tehát izgatott. A fölizgult ember érzelmi alapon áll. Értelmi ügyet tisztázni érzelmi argumentumokkal nem lehet. Ha pedig a disputáló ostoba, hallgatok és mihelyt lehet sajnálatomat fejezem ki, hogy távoznom kell."

"Ha dicsérni lehet valamit, dicsérj gondolkodás nélkül, s kétszeresen. Ha leszólnod kell valamit, gondold meg hétszer, mielőtt kimondanád, s ha már ki kell mondanod, hallgasd el, ha lehet. Mert a dicséret jóérzést kelt. A leszólás fájdalmat. A gyógyitó orvos metszésétől is húzódunk."

"Színésszel nem lehet öt percig beszélni anélkül, hogy ki ne mondja ezt a szót: Szerep."

"Az emberek jobban szeretnek beszélni, mint hallgatni. Hallgassatok, ha kellemetlen is. Csak akkor beszéljetek, ha látjátok, hogy a másiknak a ti hallgatástok nem tetszik."

"Okos ember ha beszél, mindig másnak beszél. Az ostoba mindig magának beszél, mikor másnak beszél is."

"Mikor valamit megköszöntök, szavatok legyen dúsan aranyozott. Mikor elégedetlenséget fejeztek ki, - ha nem használhattok vele sem ügynek, sem embernek, akkor csak magatokban beszéljetek."

"A köszönöm olyan bankó, amelyre nincs írva szám. Egyiknek sokat ér, másiknak keveset, de mindenki szívesen elfogadja."

"Olyan figyelmesek, finomak legyetek a férfiak iránt is, mintha azok is nők volnának. A nők iránt legyetek olyan egyszerűek, mintha férfiak volnának."

"Életbölcsesség: Bolond ember az, aki láncot tesz magának kezére, lábára. Az ígéret - lánc."

"Minden ajánlatnak meg van cukrozva a teteje."

"Micsoda aranydió a majd! Hogy megkopik mikorra most lesz belőle. De valami láthatatlan angyal nyomban ad megint az embernek, - az örök gyermeknek, - másik és másik aranyozott diót."

"Ne vitatkozzatok soha mélyen senkivel. Az erdőn is sok a görbe fa. Oktalan vállalkozás a görbe fákat kiegyenesiteni. Én azt szoktam tenni: hogy a félszeg véleményre mondok egy felvilágositó megjegyzést. Ha nem használ, az ő ügye, nem az enyém."

"A fickándozó ember vicceitől se tántorodjatok meg. A kereskedők közt lám sok a furfangos, eszes, mégis alig van köztük aki az életet és vagyont meg tudná különböztetni. Neki a vagyon az élet. Mindennap látják, hogy a halál kiragadja az embert vagyonból, s az is bizonyos, hogy egy kereskedő sem marad a vagyonában, de azért ő mégis csak a vagyonának él."

"Ha olyan téma kerül szóba amely bennünket nyugtalanít, gondoljuk meg, hogy a ki nem mondott szó a mienk, a kimondott soha többé."

"Sohase feleseljünk élőszóval. Mindenkit bánt az, ha a nézetét hibásnak mondjuk, mert ezzel gyenge felfogásunak is tartjuk. Viszont ha bennünket is bosszant, hogy másnak a nézete más, s néha szembeötlőn sánta, tekintsük a percet és az embert elénk vetődött kellemetlenségnek. Húzzuk fel az esernyőt és menjünk tovább, mihelyt lehet."

"Minden embernek két oldala van: egyik fehér, másik fekete. Soha ne beszéljetek senkinek a feketéjéről."

"Írót, katonát, színészt ne látogassatok meg délelőtt. Kanonokot délután. Ujságírót este. Plébánost szombaton. Gazdát aratáskor. Festőt míg a nap világa tart."

"Ha vendégek vagyunk csak annyi ideig legyünk vendégek, amennyi ideig teljes bizonyossággal kedvesek vagyunk a gazdának. Enni csak annyit szabad, hogy ne éhezzünk, és hogy a gazdát a visszautasitással el ne kedvetlenitsük. Inni csak annyit, amennyit a józanság embere szokott. Hapedig hozzánk jön vendég, aki méltó arra, hogy szivesen lássuk, iránta való figyelmünket mindig tulságban hordozzuk."

"Egy óra hosszánál tovább időzni valahol már nem látogatás, hanem tanyázás."

"Mi az udvariasság? Az ember-állatnak ember-angyalként való viselkedése. Vakság hibák iránt. Nagyítóüveg érdemekre. Szavakba takart cukorka. Aranyfüst rézarcon. Detáj üzlet „A kedvességhez” cimezve, s ily feliratos: Gyorskiszolgálás ingyen. Persze a legtöbb ember hamis kincset osztogat. Ha oktondi, hiszékeny vagy, haza is viszed, úgy jársz vele, mint aki a boszorkányok éjszakáján aranyat vitt haza, s reggelre kelve azt látta, hogy olyasmi, ami az országúton a lovak nyomában szokott heverni."

"Legyetek udvariasak még az olyan macskák iránt is, akik azt vélik, hogy az embernek kötelessége mindig nekik engedni át a jobb helyet és jobb tejet. S ha esőben is átajánlod nekik az egyetlen szobát, valahogy azt ne várd, hogy kinyújtanak neked legalább egy esernyőt. Ilyenkor ahelyett hogy morognál, örülj. Azt gondold: - Íme az élet alkalmat nyújtott arra, hogy türelmemet kipróbáljam. Amennyire nyugodt tudok maradni, annyira terjedt a bölcsességem."

"Levélíró. A papiros rossz melegvezető. Ez az oka, hogy mesterséges meleget kell beletennünk. Erre a célra találták fel az udvariasság kinai nyelvét."

"Az erkölcsöket tanítják az iskolában, de nem magyarázzák meg. Az alázatosság is olyan erkölcs, amelyet könnyű félreérteni. A mi életviszonyainkban az alázatosság nem azt jelenti, hogy hajtsuk a nyakunkat bárki lába elé. No bizony hamar ráhágnának! A ti alázatosságtok csak az emberszeretetben nyilvánuljon. Ne nézzetek el senki feje fölött, ne kukorékoljatok senkinek a szeme közé. Minden embernek egyforma joga van a föld hátán járni, a levegőt szívni, az Istent apánknak szólítani. Ne lássátok senkin az olcsó ruhát. Mert nem a ruha az ember. És ne beszéljetek senkivel olyan hangon, mint az őrmesterek szoktak a bakákkal. De ti se engedjetek ezen a hangon beszélni magatoknak. Ha olyan a helyzet, hogy nem lehet ellene tenni, magatokban kiáltsátok háromszor: - Szamár! Szamár! Szamár!"

"A gyönge értelmű embert erről ismerhetitek meg: Nem különbözteti meg: ki hajlong a tisztességének és ki hajlong az erszényének. A kereskedő rá tud tukmálni olyasmit, amit megvenni nem akar. Nem tud megszabadulni az olyan asszonytól, aki őt gyötri. Gyermekét a maga akaratára engedi. Sohse gondol, hogy valamikor meghal. A dicséretet készpénzül fogadja. Szűk cipőben jár. Pazarol. Szavajárása: - Nem bánom."

"Ha nem vagytok gőgösek, eléggé alázatosak vagytok. A bibliai alázatosság is csak emberbecsülés. Jézus megmosta a tanítványok lábát, de büszkén állott meg Heródes előtt s nem érdemesítette feleletre."

"Az élet küzdelmeihez kemény nyak kell. Aki giliszta módjára csúszkál az emberek között, minduntalan rátaposnak."

"Mindenkivel úgy beszéljetek, mintha egyenlő ranguak volnátok, - mindaddig míg meg nem tudjátok, hogy feljebb áll-e vagy lejebb - tökéletességben. Merthogy, valaki méltóságos vagy ekszcellenciás, az csak a butáknak imponál és a zsebileg érdekelteknek."

"A görbehátú alázatosság mindig kellemetlen látvány volt nekem. Éreztem, hogy van benne valami nem-igaz és nem emberi."

"A kevélység és alázatosság fogalma a leghomályosabb helyen van elrakva képzetünk kamrájában. A legtöbb ember össze is véti a gőg és a szolgaiság fogalmával. A krisztusi alázatosság értelme távol áll a lakáj fogalomtól. Hiszen Krisztus egyenlőséget prédikált s nem az egyenlőség vonala alá akarta görbíteni a nyakakat, csak a testmagasság vonalához, aki feljebb tartja annál."

"Ne hajlongjatok senkinek csupán azért, mivel ő gazdagabb vagy wohlgeboren, - engedjétek át a hajlongást a szolgáknak és a szolgalelküeknek. Hajoljatok meg azonban az olyan embernek, ha szegény is, ha rongyos is, akinek a tettei előtt meghajolhattok."

"Aranygallérnak, méltóságos címnek meg ne hajolj, - csak, - angyali szívnek."

"Sajnos hogy a középiskolás nevelés nemigen fejleszt más karaktert csak az alázatosat. A kegyes tanítások kiszedik a csontot az emberből és puhánynyá változtatják. Az ilyen ember értéktelen. Sohse láttam alázatoskodó, hajlongó, kezét dörzsölő embert igaznak és értékesnek. Aki úgy jelenik meg előttetek, hogy minden szava egy-egy lelki térdhajlítás, az ilyen ember vagy álnok, vagy lelki nyomorék. Vigyázzatok, ha erőtlenséget éreztek valaki előtt. Ilyenkor vagy éhesek vagytok vagy az elmétek fáradt. Ilyenkor hívjátok segítségül a szent Energiát, vagy érezzétek az én kezem érintését a vállatokon: - Feszítsd ki a melledet fiam! hiszen ember vagy, nem kutya!"

"Mikor valakivel találkoztok, s hirtelenében nem tudjátok, hogy köszönjetek-e vagy sem? azt válaszszátok, hogy köszönjetek."

"Ha olyan ismerőssel találkoztok, akiről biztosan tudjátok, hogy nektek köszönni fog, előzzétek meg a köszönésben, ha mingyárt koldus is."

"Papnak ismeretlenül is köszönjetek. Mindegy, akármilyen vallás papja. Minden oltár szent. A vallást tisztelitek ezzel a köszönéssel. Éshát a papok között van a legtöbb becsületes ember."

"Köszönhetünk ismeretlenül is a kiváló államférfiaknak, művészeknek is, valamint mindazoknak, akiket az Isten ajándékképpen adott a nemzetnek. Nem baj, ha a köszönésünket nem viszonozzák. Az már az ő ügyük, nem a miénk. Én az érdemes szobor előtt is megemelem a kalapomat."

"Ha az orvosok is viselnének egyenruhát, azt mondanám, nekik is köszönjetek. Az orvosok a társadalom leghasznosabb munkásai. Különösen becsüljétek meg azokat az orvosokat, akikről szegények hálával beszélnek. Azoknak a kezével az Isten dolgozik."

"A legdurvább embernek a bőre is érzi a hideget és a meleget a szúrást és a balzsamot. A lélek épp ily érzékeny a hideg, meleg, szúrás és a balzsam iránt a legdurvább emberben is. A legelvetemültebb emberben sincs elfásulva a lélek az érintkezések iránt. Hát még a közönséges berendezésű ember! Érdekes, hogy milyen érzékeny az ember a saját neve iránt! A név a villamos csengő nyomója, amely a szívbe csenget. Ha köszöntök, ha megszólítotok valakit, mindig mondjátok hozzá a nevét, vagy a keresztnevét, vagy a vezetéknevét, vagy a címét. - Jó napot Péter. - Köszönöm szíves figyelmét tisztelt uram. A német a név helyett a kérem szót használja. Ez a gyöngédség jele. Szép a franciától a szil vu plé (ha tetszik) sűrű alkalmazása. A francia a beszédben az uram vagy asszonyom szót alkalmazza sűrűen."

"Ha valamin mérgelődöl, bánkódol, sírsz, egy hónap múlva nem úgy fogsz rajta mérgelődni, bánkódni, és sírni. Hát még egy év múlva! Haj de bölcs ember volna, aki mindent olyan szemmel tudna nézni, ahogyan egy év múlva látja."

"A férfi megharagszik, megbőszül, ha valamely neki nem tetsző nő környékezi. A nő nem bőszül az ilyesmiért. Hol melegen, hol hidegen, de elfogad minden hódolatot. A férfi valója: akarat. Az akarat mindig ütközik. A nő valója: szeretet. A szeretet mindig egyezik."

"A biblia mellé tegyétek Buddha beszédeit. (Die Reden Gotamo Buddha’s Leipzig. W. Friedrich. A fordító neve Neumann.) Ez nem olcsó könyv: egy tehén ára rámegy. De biztosítlak benneteket, hogy többet ér. És ehhez szerezzétek meg az összes vallásalapítók könyveit. A vallásalapítók mind lelki-emberek voltak. Kiváló szellemek, akiket vagy az Ég küldött közénk vagy maguk vállalkoztak szeretetből arra, hogy testet öltsenek. Mindegyik a maga korához és maga nemzetéhez alkalmazta a tanítását, de mindegyik a legnagyobb igazságokat tette a tanítása magvának. Tanításuk alapja azonos, csak egyik a másikat kibővíti. Ahol pedig egymástól eltérnek, könnyű meglátnunk, hogy ez azért történik, mert mindegyik más gondolkodású és más erkölcsű népnek beszél. De ők a legértékesebb emberek!"

"Az első regény amit olvasunk: Robinson. Az első filozófia: Büchner. Robinson édes tej. Büchner édes méreg. E méregnek ugyanaz a hatása a lélekre, mint az első pipának a testre. Mert csak az éretlen elméjü emberek olvassák komolyan, akik még ellent-gondolni nem tudnak. Büchner kimondja, hogy nincs Isten, mert nem láthatjuk, s mert a Föld nem paradicsomkert. Az ő feje az a lámpás, amelylyel be lehet világitani a Végtelenség templomába. Az ő keze az az erő, amelylyel le lehet rántani az Istent a világmindenség közepéből. Mily együgyüség! Ha Büchner festőnek született volna, bizonyosan azt a képet festette volna meg, hogy az Istent az emberek rabláncon hurcolják a guillotin alá."

"Ha valaki gyermekkorában kapna egy üres könyvszekrényt, érdekes lenne följegyezni, hogy ötven éves koráig hányszor és hogyan változna benne a könyv? Az értelmi fejlődésnek lépcsőzetét látnánk a följegyzésben. A lépcsőzet a tankönyveket és szakkönyveket nem jegyezve azt gondolom a következő nyolc fokot mutatná. I. Mesék, ponyvahistóriák, képes biblia, minden ami csodálatos és álomvilági. II. Vadászkalandok, rémregények, lovagregények, vitézlegendák, - a csillogó hősök világa. Színmüvekből olyanok, amelyek főszerepét primadonna játsza. Primadonna huszárnadrágban, tóthalinában vagy parasztgatyában. III. Korpa. IV. Kalandos regények. Sue, Dumas, Jókai, Verne, humoreszkek, poros hősök világa. V. Érzelmes könyvek. Jókai marad. Petőfi, Heine, Sekszpirből Rómeo és Julia és némely új költő. Virágos és holdfényes világ. VI. Valóságos utazások, népies nyelven írt történelem, életrajzok, költői elbeszélések; vígjátékok, Dickens, Dosztojevszky, Hugó Viktor (Századok legendája). Közben naturalista írók Zólától Gorkijig. VII. Darwin, Häckel, Büchner, Schopenhauer, Moleschott, Spencer, Sekszpirből a tragédiák. VIII. Vallásalapítók. Pozitivisták. Sekszpirből Hamlet. Hamlet magyarázatok. Oknyomozó történelem Buckle. Teleologia, theosofia, theologia, elméleti spiritismus, bibliamagyarázatok, occultizmus. Biblia. A továbbiakban is merőben lelki olvasmányok. Ime nyolcszor ürül ki és nyolcszor telik meg a szekrény. És e vázlatos jegyzékből megítélhetitek hol álltok a lelki fejlődésben? és hova juttok legközelebb."

"A régi mesékben a varázslók könyvből idézik a szellemet. - Jelenj meg! Hozd el az Aladin lámpását! Vigy el engem ide, vagy oda! Hozz kincset! Ma már ez nem is mese. Külön varázsló tudomány se kell reá. Akárki is szerezhet olyan könyveket, amelyekben van szellem, s a szellem a könyv első felnyitására megjelenik; hozza a világosságot; visz bennünket ereje szerint távol szép világokba, vagy hord nekünk aranynál értékesebb kincseket..."

"A könyv is emberi test. Papiros-test. A Földön élt lélek világító része maradt benne. S hangtalan beszéde könnye, mosolygása, - szíve dobogása."

"A meghalt írók úgy mentek el tőlünk, mint a mesében a tündér-leány a reá bukkanó pásztor elől: A gyepen ottmaradt a gyémántos selyemfátyol..."

"Mégiscsak nagy valami, ha elgondoljuk, hogy a világ száz legokosabb, legkedvesebb emberét betehetjük a szobánkba. S nem foglalnak el nagyobb helyet, mint egy vadászpuska hossza!"

"Melyik az a száz író, akit holtig való társaságunknak válasszunk? Erre csak az ország-járó könyv-vigécek készek a felelettel. Más emberfia azt véli, hogy nem lehet száz olyan írót összeírnia. Más író kell az alacsony embernek. Más a magasnak. Más a nőnek. Más a férfinak. Más a fiatalnak. Más a vénnek. A testnek minden időben, minden rangon elég egy könyv, - a szakácskönyv. De a lélek késő vénségig fejlődik, és sok lépcsőfokon haladoz fölfelé. Épp az olvasmányaiból ítélheti meg kiki a fejlődését. Micsoda távolság választja el a tündérmeséket a reális történetektől! A testi küzdelmek iránt való érdeklődéstől! Az állati korunkat a szellemi korunktól! Az emberi lélek könyvekben vedlik."

"Semmisem olcsóbb a könyvnél. Aki csomósan veszi, az látja. Tíz könyv közül mindig találunk egyet, amely mind e tíznek az árát megéri. S egy másikat, amely a következő tíz könyvnek az árát is előre megadja."

"A könyvre adott pénz látszólag eldobott pénz. Mint a vetőmag."

"A könyvtárt összeállítani nem lehet egy-rántásra. A könyvszerető ember egész életén át szemelget, válogat. Könyvtár-összeállitásban irodalom-történethez igazodni... Ne felejtsük el, hogy az irodalomtörténetet tanárok csinálják! A tanárok egy-rendbe iktatják a szenet a gyémánttal, és a verebet a fülemilével."

"Nagy emberek életrajzaiban felháborító indiskréciókat tálalnak fel az írók, azaz dehogy írók, sertésorrú turkálók. Az alacsony érzésű falja ezeket a firkálmányokat, mert csak az érdekli, hogy honnan jött elő ez az emberi tünemény? s hogyan lett azzá ami lett? Külsőségekben keresik az okokat, s azt gondolják hogy azonos körülmények között belőlük is az lehetett volna. Mintha bizony a tyúkból lehetne sas, ha véletlenül a sziklák ormán kel ki a tojásból."

"Emberfajunk lelki fejlődése csak az utóbbi egynehány században: Mátyás idejében még divatoztak a lovagi tornák. Ariosto is abban az időben énekelte a rettenetes erejű Roland történetét. Testi embereknek ünnepei is testiek. A farsang, a nagy ivások. Legdicsőbb valami az izomerő. Költők rongyoskodnak, mészárosok pompáznak. A Sekszpir drámák írója iránt senki se érdeklődik: maga Sekszpir igazgató úr írja-e vagy másvalaki az ő nevén?"

"Mese. Okuljatok! A fülemile egyszer egy szamarat látott csöndes legelésben a telek végén. Szólott elgondolkodva: - Szenvedek, ha elmaradottságot látok. Tudom, hogy nem tehet róla szegény, és Isten őrizzen attól, hogy megvessem őt. De szeretnék rajta segíteni. A műveltség ős-elemi iskolája a dal. Megajánlom neki, hogy művelem. A szamár beleegyezett. A leckét mingyárt meg is kezdték. A szamár leheveredett a fa árnyékába. A fülemile meg rászállt egy kiálló ágra, és megeresztette édes tudományát: dalolt, csicsergett-csattogott torokfáradásig. Mikor aztán a szamárra nézett, hogy lássa a hatást, azt látta, hogy a szamár álmosan bóbiskol. A fülemile elhallgatott. A szamár még csak a fülét se billentette meg. De íme a telek tulsó végén megszólal egy másik szamár: éktelen nyers és értelmetlen nyikácsolás a hangja... A szamár szeméről egyszerre eltünt az álmosság. Felemelte a fejét. Figyelt..."

"(Az alantas irodalomnak is megvan a maga közönsége.)"

"Ne nézzük a nagy embereket közelről."

"A hirlapirónak az a munkája a művelődésben, ami az első ekéé az ősparlagon."

"A könyvetlen népmillióknak a hírlap szállít mindennap új gondolatokat. A hírlap szoktatja őket a betűre, olvasásra. A hírlap mozdítja ki a helyhezkötött embert gondolkodásának kicsided posványából. Azok a hírlap-nyalábok, amelyek hajnalonkint szerteszét szállanak az országba, a szellemi világosságnak kévékbe kötött első sugarai. (...Ezelőtt tíz évvel gondoltam így, amikor még a vörös népboldogítóknak lapjaik nem voltak. - 1919.)"

"A hirlapi tárcák olyanok mint a posztószeletek a szabóknál. A szelet többnyire egy-egy értékes szövetből való, de így csak muster ohne wert."

"Író és újságíró között csak annyi a különbség, hogy az újságíró megmártja a tollát és gondolkodik. Az író meg előbb gondolkodik és csak azután mártja meg a tollát."

"A kóta olyanféle valami mintha vázlatos ceruzarajzban maradt volna meg egy-egy nagyszépségű festmény, s a játszónak a vázlatból kell újra megalkotnia."

"A földi zene összesen 7 oktáv. Zenének kell lennie a másvilágon is. - Hány oktáv ottan? Mi a hangok végtelensége? Milyen csak tízszer hét oktáv is? Talán az égi basszusból lehet fogalmunk, mikor a mennydörgést halljuk."

"Aki éjjel óraütést hall és érdeklődik, hogy ugyan hány az óra, hát mikorra a tizenegyet vagy tizenkettőt végig olvassa, elmulik az álma. Hát még Olaszországban ahol huszonnégy az óra! Ezt az időrablást el lehetne kerülni, ha az óra csak négyféleképpen ütne. Ugyis tudjuk körülbelül hogy melyik óra táján vagyunk. A négy ütés ez lehetne: Ez hatszor ismétlődnék napjában: 1-4, 5-8 stb. órákat jelentené. Egy ütés megmondaná, hogy hány az óra. (1914.)"

"Egy napban van 96 negyedóra. Tehát ha százrészre osztanánk a napot, egy század nap lenne körülbelül egy negyedóra. Nevezni lehetne egyelőre kis órának, később mikor már a régi órát elfeledték, órának. (1891.)"

"Harang-zene órába. Taktus az emberi lélekzet hullámzása. Az utolsó hang az óra száma szerint ismétlődik. Ha kettősen lehetne e hangokat, még szebb lenne."

"Kántorok nem ismerik a hanghullámot a crescendo-decrescendot, csak hogy mentől erősebben harsogják az éneket. Énekiparosok."

"Ha a festőművészetet kezdettől fogva nők gyakorolták volna, akkor az angyalképek nem hosszúhajú nők volnának, hanem kipödrött bajszú legények."

"A művészetek közt csak az egy íróművészet az, amelynek főfeladata, hogy eszmekincseket váltson közkincsekké. A festészetben, szobrászatban, zenében a forma a fő. Eszme, ha nincs is, a mű tökéletes lehet. Az irodalmi formáló ügyesség magában nem értékesebb a madártömő mesterségnél."

"A szobrász műveiből az marad meg, amit a szobrász faragott, - tehát a faragása. A festő műveiből a festése. Az író műveiből: ami az írásaiban nem írás már, hanem a papirosról a fejekbe és szívekbe átköltözött gondolat."

"A dráma élő emberekkel illusztrált írásmű. Néha az illusztráció jobb mint a szöveg. Néha."

"Olvastam egy vívást ezen a kérdésen: A színész szolgálja-e az írót? vagy az író szolgálja a színészt? Pedig mily könnyű az ítélés: Ha a színész nagyobb a művészetben, mint az író (az írás művészetében), akkor az író szolgál. S fordítva. Az ítélet különben játékról játékra kimondható, ha elővesszük a játék után a szöveget, s megnézzük: - Mit adott az író a színésznek? - Mit alkotott belőle a színész?"

"Fölösleges írni, mondani, hogy az író jobban tudja, mi van a drámájában, mint a színész. De aki erről a mi állami színészeinkkel beszél, el fog bámulni a véleményükön. Pedig csak a holt író szövegével bánhat úgy a színész, mint a kaucsukember a saját bőrével."

"A színészek felosztása szerepkörök szerint azt mutatja, hogy az írói teremtő-erő csak ritkaságképpen jelenik meg a földszínen, - mint az aranyrög. A színpadi alakok olyanok, mint a figurális öntvények: hol puszta gipsz, hol festett, hol bronzolt, de mindig ugyanaz az egynéhány figura."

"Sekszpír színpadján mindenki szaval és mindenki bölcselkedik. Nála nem az élet az álom, hanem az álom az élet."

"A közönségnek mindig igaza van. Íme a bizonyíték: Ha az igazgató meg akarja rontani valamelyik színészét, olyan szerepet játszat vele, amely nem neki való. Akkor a közönség azt mondja: - No lám, ezt a színészt jeles művésznek véltük, pedighát értéktelen."

"Ha külföldi dráma nem tetszik a közönségnek, azt mondják nálunk: - A főszereplő nem bírta megjátszani. Vagy azt mondják: - A színház nagyobbat vállalt, mint amekkorára képes. Ha azonban magyar dráma van színen, akkor nincs szó a színészről, sem a színházról. Akkor mindig csak a szerző bukik."

"A jó dráma szerkezete olyan, mint az óráé: sem egy kerékkel több, sem egy kerékkel kevesebb. A kerékfogak jól illeszkednek egymásba s a rugó erős."

"Egy vidéki városban olvastam a szinház plakátját: Őrnagy ur? A kikapós patikárius, A hálókocsi ellenőre, Mozgófényképek stb. A plakát végén az igazgató pártolást kér a közönségtől. Miért? Hiszen ez még csak nem is hazai ipar!"

"Némelyik vidéki színház kreizler-bolt: cifra plakát, komisz portéka."

"Némelyik fővárosi színház feliratát is meglehetne igazítani: A külföldi dráma-irodalom szemét-lerakodó telepe"

"A nő a színpadra nem úgy lép, mint a férfi. A nőnek a teste a fő kincse: azt viszi oda, hogy ragyogtassa, ahol legtöbben látják. Kevés válik ki közülök, mert kevés tud lelkibb lenni, mint testi. Haj pedig a női lélek, ha ki tud bontakozni a földiségből, sokkal finomabb, fenségesebb, mint a férfié! A trombita is zene, a hárfa is zene. De a trombitát csak nagy széllel lehet megszólítani, holott a hárfa a gyönge szellő érintésére is megzendül. A hárfa a női lélek."

"Nő-színésztől mindent láthatunk hamisan alakítva, hamisan mondva, csak egyet nem: Mikor a vele egy-szerepkörű nőkollégával játszik, és a szerző utasítása ez: Végig méri. Ezt mindig megdöbbentő realitással csinálják."

"A donna este térdig-érő szoknyában jelent meg a színpadon. Szekszuális énekeket rikoltott, és a strófák végén a közönség felé lendítette a jobb lábát, - méternyinél magasabban persze. A közönség tapsolt: - Ez aztán művészet! A donna persze azzal az érzéssel ment pihenni, hogy aznap többet tett a magyar kulturáért, mint Jókai ötven év alatt."

"A mi népszinmű-iróink úgy főzik a pörköltet, hogy több benne a paprika, mint a hus."

"A népszínművek asszonyai cifraruhásak. A hajok fel van sütve. Sohase dolgoznak, csak a szoknyájokat riszálják s örökké csókolódznak. Ilyenféle parasztnép Magyarországon nincsen."

"A szinmű levétele a müsorról nekünk iróknak mindig temetés. Meghalt belölünk egy rész feltámaszthatatlanul. Mert a regény, novella, vers mindig él. Ha nem olvassák ma, olvassák holnap. Szinmüvet azonban nem olvas senki. Se ma, se holnap. Még a színész is kiiratja belöle, amit játszania kell. A többi nem érdekli."

"A színészet délibáb-művészet: az életet játsza az életnek. Épp ezért minden más művészetnél hatásosabb."

"Az iró élete is csak: lábnyom, amit az utánajövők eltapodnak."

"A fiatal kornak mulatságai közé tartozik, hogy összeülnek egynehányan és isznak, jobban mondva: zabálják a bort. Tapasztaljátok majd, hogy az ilyen testi mulatságnak soha jó következménye nincsen, rossz ellenben annál többször. A bor az embert bolonddá, gonoszszá, állattá teszi. A lelki kedvetlenség, amely a nyomában jár, azt mondja: állat voltam."

"Az élet javai közé tartoznék a dohányzás. De mióta az állam magának foglalta le a dohánytartás jogát, azóta a jó dohány veszendőben van. Csak néha imitt-amott termelnek titkosan és tartanak dugaszban s Ézsau ma ha élne, s nálunk élne nemcsak a jogait, hanem a lencséét is odaadná egy kis jódohányért. Minthogy ezen az állapoton változás nem várható, bolond aki ezidőben dohányozni megtanul. Nem mindennapi élvezetre szokik vele, hanem mindennapi boszuságra. Oly könnyü ezt meg nem tanulni! Aki nem evett kinai fecskefészket, kivánja-e? A dohányzásnak az a veszedelme, hogy ha egyszer elkezdte valaki, nem lehet elhagyni."

"A pipázás művészete.* A pipázás gazdag embernek való, a szivarozás szegény embernek. Az igazi pipázás legtisztább és leggyönyörüségesebb módja a dohányzásnak. Hogy a gazdagok mégis szivaroznak, ennek oka az, hogy pipázni nem tudnak. A pipázás tudomány."

"A szegény ember pipázása csak karikaturája a pipázásnak. Nem pipázás, csak szutyakolás."

"Pipázni csak annak lehet, akinek ideje a magáé; a pipája sok és tajtékból való; dohánya csempészett. A legfinomabb szivar sem ér fel egy pipa jó dohánynyal. A legfinomabb szivarnak is keserü a vége. A pipa jó füstöt ad az utolsó szippantásig."

"A szivarban annyi a nikotin, hogy aki egésznap szivarozik, elrontja vele a gyomrát és az idegeit. A jó pipa, jó dohány nem ront gyomrot soha. A verpeléti dohány arravaló, hogy gyöngítsünk vele. Amit a trafikban árulnak verpeléti címen, az nem verpeléti, hanem csak sárgalevelű dohány."

"A cigaretta gyermekeknek és asszonyoknak való. Szájkeserítő, utálatos valami. A cigarettázó ember három méternyire terjeszti maga körül a dohányszagot. A pipás ember úgy van a cigarettával, mint a bortermelő ember a műborral."

"A csibuk sem az igazi pipa. Csibukból csak török dohány szívható, s a török dohánynak oly sűrű és nehéz a füstje, hogy nemcsak a szoba telik meg vele, hanem a gyomor is. Ez se való igazi dohányzónak."

"A kurtapipából meg, - akár angol, akár magyar, - melegen érkezik a füst, a dohány gőzeivel együtt. A dohánygőz felcsípi a nyelvet. Az igazi pipás legalább is nyolcvan centiméteres szárat illeszt a pipájába: A szár bő-lyuku, komáromi-forma. A szopókája is bőlyukú. Ha szűk a lika a szárnak, csípős a füst belőle. Hiába finom a dohány, hiába tökéletes a pipa, ha a szár nem eléggé hosszú, és nem eléggé bőlyukú, a pipázásban nincs gyönyörűség."

"Két ember összejön, néha két jóbarát. Az egyik ezt gondolja: - Ennek pénz van a zsebében. S így szól fenhangon: - Nem akarnál kártyázni? A másik erre szintén így gondolkodik: - Ennek az embernek pénz van a zsebében. És így szól: - Nem bánom. Fuj! Micsoda utálatos gondolat! Micsoda utálatos törekvés!"

"Amilyen az ember, olyan a mulatsága. Lehet-e ostobább testre, lélekre károsabb mulatság a kártyánál?"

"A kártya szaga börtönszag."

"A kártyás sírkövén mindig hazugság az évek száma. Esztendőket kártyázott el az életéből is."

"Aki kártyázni óhajt, azt óhajtja, hogy egy felelősségre nem vonható harmadik kéz (a szerencse keze) segítségével megrabolhassa felebarátját."

"A pénzről sok jó és elmés mondást olvashattok más könyvben. Én csak arra figyelmeztetlek benneteket, hogy a pénzszerzés ne legyen életcélotok. Igaz, hogy a pénz egy neme az erőnek, de ez az erő csak társadalmi. A lélek nem gazdagszik pénzzel. És nem is szegényedik pénz fogytával. Amiben a lelketek nyer, az az igazi nyereség."

"Legyetek takarékosak, de a szolgák iránt bőkezüek. Minden szolgálatot jól fizessetek meg. Aki a szolgálatot tevő emberen sporol, nem úriember."

"Ajándékot ha kaptok s ha azt tisztelet, becsület, szeretet nyújtja, fogadjátok el, de idővel finoman viszonozzátok. Mert az ajándék nem arravaló, hogy vagyonotokat szaporítsátok vele. A célzatos ajándékot tréfásan el kell utasítani."

"Nem mindig az a szegény ember, aki nádfödeles házban lakik s kenyeret ebédel. Mindig szegényebb az, aki (ha nagyságos és méltóságos vagy akár ekszcellenciás úr is) olyan dolgot dolgozni kénytelen, amit maga kedvéből nem dolgozna."

"Minél egyszerűbben tudtok élni, annál inkább urai vagytok az életnek. Csak egy kis hajlék, a mindennapi kenyér és a tisztességes ruha legyen biztosítva, a többi ne legyen sorvasztó gondotok. Ezzel nem azt mondom, hogy akinek pénze van, dobja el, hanem csak hogy érette ne éljen. A vagyon elvégre is biztosíték sok kellemetlenség ellen: módjával gyűjtsünk és legyünk takarékosak, csak hörcsökök ne. Én nem írom alá Diogénes és Epiktétosz nézeteit. Amije az embernek van, ha már van, becses. Szinte hozzátartozik a testéhez. A butoraim, képeim, könyveim, kertem, házam, mintha testem tagjai volnának. De sohse feledem el, hogy ahogy a testem másodrangú értékem, a vagyonom még ennél is alábbvaló. Bizonyos vagyok abban, hogyha meghalok, nem sajnálom testem pusztulását, hát a vagyonom elhagyását se fogom sajnálni. De amíg élek, gondozom a testemet és megbecsülöm a vagyont is. A függetlenségtek biztosítására is szükséges valamelyes vagyon. A vagyon határát azonban vonjátok meg már ott, ahol a saját hajlékon kívül a napi egyszerű élelem meg van. Több vagyon már ne legyen izzasztó törekvéstek."

"Nézzetek szét a világban: mily ostoba módon élnek az emberek. Ott van a kereskedő. Vagyon-e annak az embernek tökéletes maga-tudata, mikor az egész életét azzal tölti, hogy rőffel vagy literrel, vagy kilogrammal mér reggeltől estig, ujévtől ujévig! Hát ezért jött a földtekére? Kielégiti? Megfizetheti neki pénzzel a sors ezt az elvesztett életet? Nézd meg az ügyvédet. Micsoda foglalkozás az, folyton szaladgálni tárgyalásokra, otthon meg irka-firkálni, törvénykönyveket bujni, csupa ostoba ügyekért, amik a másik ügyei. Ha egy ügyvéd összeirná a gondolatait, amik reggeltől estig az agyában forogtak, láthatná, hogy a koponyája voltaképpen szemetesláda. Megtelik és kiürül, neki csak az a zsir marad, ami az oldalára rakodott. Érdemes ezért megszületni?"

"Bármid van, amire azt mondod enyém, ne feledd hozzágondolni: kölcsönkaptam. Mert mindenedet az élettől kaptad s mindenedet vissza kell adnod."

"Ne kérjetek soha kölcsönt. Az adósság ebbé változtatja az embert. De ha tőletek kér valaki, adjatok mindig szívesen, - ha adhattok. Különösen annak adjatok, akinek a szeméből a nyomorúság kérelme szól, s aki szégyenkezve kér. S az olyat ne tekintsétek ebnek, hanem testvérnek. Ellenben ne adjatok soha kártyásnak, fényűzőnek, részegesnek és hízelgőnek. Az olyanok jobb ha elhidegülnek tőletek."

"Mikor vagyonosodunk? Az ember azt feleli: - Amikor kapunk. Az angyal azt feleli: - Amikor adunk."

"A pénz okos embernek: zsebben ülő szolga. Az oktalan embernek: zsebben ülő úr."

"A kiadómnak egyszer az az ötlete támadt, hogy szakácskönyvet írat az írókkal. A múzsa kontyot köt és rántást kavar. Jellemző a korra, ha nagyon gondol a gyomorra. Sok embert megcsal az a német szójáték, hogy az ember az, amit eszik. Az emberi szellem kiválóságai nem a terített asztalnál fejlődtek. Nézzük végig a sorozatot Homérosztól Petőfiig, s nézzük végig azt a sorozatot, amelyik Baron Brisse 366 menüjével éli át az esztendőt. Homérosz bizony nem ivott pezsgőt, Petőfi nem ismerte Brillat-Savarin asztalát. A Názáreti Bölcs búzakalászt tépegetett útközben és azt ette. Napoleon egy katonaiskola hitvány fazeka mellett nőtt fel. Szokratesz salátát ebédelt ecetolaj és pecsenye nélkül. Spinoza örült, ha kenyere volt. Burns és Arany mind a kettő paraszt asztal mellett termelte virágos gondolatait. Hol van az asztal finnyásaiban a szellem? Számok bizonyítják, hogy az arisztokraták osztálya adja az emberiségnek a legkevesebb gondolatot, és a tapasztalat bizonyítja, hogy a szakácsok elme dolgában a tenoristákkal egy vonalban állanak. 1892-ben Nagykőrösön egy vén szőlőpásztor halt meg. Száznégy esztendőt élt és soha nem volt beteg. Az az ember a száznégy esztendő alatt nem evett más konyhai készítményt, kenyeret, és nem ivott mást csak vizet. Nem merném kimondani, hogy azért volt szőlőcsősz, hogy úgy élt. Ha véletlenül a Kant lelke van benne, az olyan életmód mellett is elsőrangú csillaga lett volna a filozofiának. Ha mindenki megszokná kicsi korától kezdve hogy így éljen, milyen más képe volna a világnak! Ezer meg ezer millió ember szabadulna ki a hivatali láncokból s emelné föl a fejét a hitvány szolgaságból. De az ember sorsa az, hogy a saját gyomra körül forogjon. A haltenyésztők csukát tesznek a tóba, hogy a halak el ne lustuljanak és így a húsuk petyhüdté ne váljon. A teremtő gyomrot tett az emberbe, hogy mozogjon, dolgozzon az is, akit nemesebb munka nem foglalkoztat. Így aztán a sokaság élete nem egyéb, mint hordás az asztalra, és a sokaság főgyönyörűsége az evés. De pusztulóban van az a nemzet, amelyik oltárrá teszi az asztalt s legderekabb embernek Lukulluszt tartja. A római és görög birodalom szerencséje cseréptányérok között kelt és aranytálak között áldozott le."

"Münkhenben jártam. Lementem délben a növényen-élők vendéglőjébe. Nézem az étlapot: sokféle étel. A legtöbb tejfeles. Vajas, túrós is bőven. Tojásos étel is. Egy vendég bor helyett tejet ivott. A vendég aztán megsokasodott. Az asztalomhoz űlt egy barátságos német. Beszélgettünk. Kérdem tőle, hogy azért nem esznek-e húst, mert a táplálék így egészségesebb? Vagy azért, mert úgy érzik, hogy az állat megölése, bestiális cselekedet? Feleli: - Mind a két okból. - Mármost hát azt mondja meg nekem: lehető-e, hogy valamikor minden ember a vegetárius életmódra tér át? - Reméljük. - Dehát mit csinálnak a sok kakassal, amelyik a tojásból kél. - Semmit. Engedjük őket élni és kukorikolni. - Ön látom nem gazda, hát engedheti. De a baromfinak szem is kell, még nyáron is. A szem pénzbe kerül. Aztánhát maguk a kakasok is megölik egymást: csak egy marad az udvaron. - Hát akkor el van intézve a kérdés, - nevet a német. - Jó. Dehát nézze: maguk tejet is esznek. Tejet nem ad a tehén csak borjadzás után. És minden tehén sokszor ellik bikaborjút is. Hova teszi a világ azt a sok bikát? Hiszen csak néhány év és annyi bika lenne a világon... - Azok is megölik egymást. - Nem, azok nem. Azok csak félreverik egymást. Eredj más határba! S idővel lelegelik a kaszálókat, vetéseket, búzavetéseket, árpavetéseket, répatáblákat, kukoricaföldeket... És egyre többen és többen. A német erre nem tudott felelni. Talán más vegetárius tud."

"A vonat elhagyta Rákost. Az idő napos volt; az ég kék. S a távolban egy nagy sárgásbarna köd-hegy látszott. A földtől az égig ért. De nem köd volt, hanem szennyes levegő. Egy útitársam kipillantott az ablakon és szólott: - Közeledünk a fővároshoz."

"A pesti ember. Nem mondhatjuk fővárosi ember, mert akármi más európai főváros a nemzet életerejének buzogó pontja. De hol buzog Budapesten a magyar élet? Nézzük Párist, Londont, vagy csak a szomszédban Bécset: osztrák levegő, osztrák-német lakók; az építkezésben német művészietlenség; szokásokban német becsületesség; melegség; családok látogatják egymást; vendéglőkbe, színházakban csoportokba érkeznek. Magyar-e a levegő Pesten? Magyar-e az utcák képe? Látsz-e az építkezésekben valamit, amiben magyar lelket érzel? Hallgasd a beszédüket, nézd a mozgásukat, nézd az udvariasságukat. A nyáj-ösztön hiánya. Minden ember elkülönzött lélek. Egymással ha találkoznak, nem látsz örömet az arcon, beszélgetésükben hallgat a lélek belseje; búcsúzkodó kezök nem meleg."

"Városon az embernek legalább is két ruhája van és két arca. Az egyik: amelylyel társaságban forog. A másik: amellyel otthon ül."

"Álarcos bál: emberek állatoknak öltözötten. Nappali élet: állatok embereknek öltözötten."

"A város. A városi levegő messziről nézve füst. Közelről piszok. Mintha a városi emberek lelkivilágára is hatna a levegő. A városi ember már szemüveggel születik. Tehát már legalább is negyvenéves, amikor e világra beköszön. Micsoda élet a fővárosi gyermek élete. A szeme csak házakat lát és bolt mellett boltot. Csupa bolt és bolt, csupa üzlet a világ. Felnő virág nélkül, mező nélkül, fák nélkül. Madarat ha lát, csak kalitkában. A csillagos égből csak annyit lát, amennyit az utca rámájától lehet. Tehenet hajtottak végig a köruton s a gyerekek futottak utána. Nem eszik igazi ételeket. Bádog az éléskamrája. Ha levest akar enni, vizet forral s kivesz egy kanálnyi kenőcsöt bádogból. - A lélek lángja az értelem. E láng olaja a morál. Városon nincs ilyen olaj. Azért nem is fehér a láng, hanem sokszínű. Ha olykor hallunk is beszédet, amely lelki nemességet sugároz, arról is kiderül, hogy csak szalon-morál. A szalon-gulyásról jut eszembe a szó. A vendéglős csinálja - mások fogyasztására."

"A fővárosi ember úgy él, mintha az élete célja az volna, hogy példával illusztrálja ezt az orvosi kérdést: - Miként lehetne az emberi testet leghamarabb elnyűni?"

"A városi nő élettörténete - egy arcbőr története."

"Falusi népnek cimerképe a méh lehetne. A fővárosi népnek a napestig rohanó konflis-gebe."

"- Fel! Mikor ez a jelszó, a magyar nemzet erőtlen. - Le! Mikor ez a jelszó, a magyar nemzet erős. A magyar nemzet hasonlít a puskaporhoz, amely a szabadban csak elpöffen, de ha követ nyomnak rá, mentül nagyobb a nyomás, annál dörgőbb, villámlóbb erővel tör ki alóla."

"Aki történelmet olvas, mindig a sorok közt olvasson."

"Hogyan szentelhet fel a luteránus püspök valakit katolikus pappá? Hogyan tehet egy nálunk soha meg nem honosult német család valakit magyar nemessé?"

"A díszítő jelzők közé fölvette a nyelv a királyi szót. Gyakran halljuk, vagy olvassuk királyi termet, királyi méltóság, királyi nyak s másefféle. De azt még sohse mondták: - Királyi elme."

"Mikor király születik, az már azonnal valaki, mihelyt az első visítást megereszti. Személyéhez - bármily tökfilkó, - milliók sorsa fűződik. Élete hosszán át nem érez egyéb illatot, csak tömjént és tömjént. De mihelyt bedugják a kriptába, arcképe és tisztelete a lomtárba kerül."

"Valahányszor látom a királyunk nevét, mindig megáll a szemem az eléje írt I-en. Hogyan lehet valaki első, mikor nincs második? (Első Ferencz József.)"

"Mi fogalma lehet az emberek életéről egy főhercegnek? aki nem tudja, mennyi a kevés pénz? mi a szükölködés ruhában? lakásban? kenyérben? nem tudja, hogy mi készteti az emberek nagyobb részét a dolgozásra. És az ilyenekből válnak királyok, akikre rá van bízva milliónyi emberéletnek a kormányzása."

"Ha Széchenyi Walhalláját ugy elfogadták volna mint az akadémiát, legelőször is V. Ferdinánd szobrát állitotta volna bele a lelkes nemzet, s ma már tele volna a dicsőség csarnoka Habsburgokkal. És a Habsburgok politikai szolgáival. Időnkint ugy hajigálnák ki és hajigálnák le onnan a szobrokat, mint a pogány magyarok Gellért püspököt."

"Akármennyire bús szemmel nézünk is végig a Habsburg-királyok négyszáz évén, mégishát legyünk igazságosak: minden Habsburgi királyunk szerzett a magyar nemzetnek két örömnapot. Az egyik nap az volt, amelyiken megkoronázták. A másik nap, amelyiken meghalt."

"Fiume Magyarország tyúkszeme."

"Magyarország megújhodása Széchenyi előtt kezdődött. A nyelvújítók, ugyan nyelvrontók is voltak, mégis ők készítették az olajat a lámpásba, amelyet Széchenyi azután meggyújtott és körülhordozott az elmék előtt. Széchenyi küldött lélek volt, mint Kossuth, Deák, s a három író: Petőfi, Arany, Jókai. A hernyó, amely vedlik, álombetegségen szenvedez át. A betegsége után szebb, egészségesebb, erősebb, nagyobb. Mily csodás újraépülése (egy nekünk hitványka) féregtest-alkatnak. De az újjáépülés törvényeit, szabályait, kellékeit már előre magában hordozta. A virág minden életének szisztémája azonságos. Az ember, a féreg, a fűmag, a Nap csillag-családja: mindnek mögötte Értelem világol."

"Repüljük át gondolatban az időnek azt az országútját, amelyen a négykézlábjáró ember a most élő emberiséghez eljutott, s repüljünk ugyanoly utat előre? - arra az itéletre találunk, hogy az az ember, aki akkor fog élni, épp oly állatnak fogja látni a mai embert, mint mink látjuk amazt."

"A méhkas, azt mondják, kicsiben képe az emberi államnak. Én azonban azt látom, hogy a méhek állama tökéletesebb. Náluk a herék az alsórendűek."

"Legjobb az az állam, amelyikben legnagyobb a polgár függetlensége és a biztonsága. Vajjon mit gondol a személyi függetlenségről a katona? És a személyi s vagyoni biztonságról az, akinek adóhátrálékban az ágyát licitálják?"

"A francia nemzeti jelszó: Liberté, egalité, fraternité. Ha már fraternité, minek az egalité? A testvériség fogalmában benne van az egyenlőség is."

"Az az ősember, amelyik először fintoritott orrot a társára, az tette meg az első lépést a művelődés felé."

"A társadalmi osztályokat nem a büszkeség választja el egymástól, sem a pénz, sem a posztó, hanem a szappan."

"Az emberiség fejlődése: girbe-görbe fa. De mégis csak fölfelé nő!"

"Soha nem nézhetek igavonó állatra emberi fajomnak szégyellete nélkül."

"Egyezések a világrendben: Minden élő-lény egyvalaki. Körülötte a család. Család körül a rokonság. Rokonság körül a nemzet. A nemzet körül a másnyelvű emberfajok. A csillagok rendje ugyanaz. A mi családfőnk a Nap. A napok bizonyára megint csoport. A napok csoportja megint egy nagyobb körnek a belső köre."

"Emeljetek kalapot azon oltár előtt, amelyen Közvélemény őistensége áll; de a szobátokból vessétek ki a képét. Nem született még a világon olyan ember, akire míg e földön élt, kellő becsüléssel nézett volna a Közvélemény. Jézus a világ legjobb embere volt és a Közvélemény a latrok közé vetette. Kolumbust bolondnak ítélte a Közvélemény. Dobó börtönben őszült meg. Petőfit hencegő vándor komédiásnak nevezte a Közvélemény, majdnem agyon is verték, mikor képviselő akart lenni. Viszont érdemtelen embereket az érdemesek helyére állított. Minek beszéljek erről: ott a világtörténelem. Ostoba ember az, aki a Közvélemény órájához igazítja a magáét."

"Ismertek majd olyan embereket, akik magányosan élnek. Ezeknek többnyire az a hírök, hogy embergyülölők. De ez nem mindig igaz. Az embergyűlölő mindig rosszlelkű ember, s habár gyűlöli az embereket, köztük él. Talán azért gyűlöli őket, mert köztük él. De neki a gyűlölet kell, mint ahogy a nadragulya életének is egyik alkotója a benne levő méreg."

"A magányosan élő ember már csak azért sem lehet embergyűlölő, mert ahol nincs csont, ott csontot rágni nem lehet. Az emberkerülés oka vagy betegség, vagy olyan szellemi munka, amely csendet kíván; vagy egyszerűen: felülfejlődés a sokaságon, - aminek a következménye, hogy az emberszeretet elvvé jegecesedik, mert az emberekkel való érintkezés az ilyennek unalmas. De ha az emberkerülő tisztességes ember, mindig lelki ember."

"Ha olyannal találkoztok, aki félénk, piruló, zavarodó, szemlesütő, legyetek iránta oly tulzóan alázatosak, félénkséget utánzók, hogy magához térhessen. Ez jótétemény."

"A nőben mindig az anyát tiszteljük. Akkor is ha még távol van az anyaság. Akkor is ha már rég tul van rajta. A Végtelenség láthatatlan örök folyama érint meg mindig, ha anyát látok. Isten gyümölcsfája ő. Őreá száll virágul a Végtelenségből jött lélek. Az ő szive véréből sző magának testet. Mindig érzem, hogy Isten megbizottja ő. Az Ég szivárványa le hogy ér, női vállat érint."

"Ha csakugyan mink vagyunk a bibliai bukott angyalok a férfi magasabbról bukott, mint a nő. De a nőnek a szárnyból többje maradt."

"A férfi magában: kerek egész. A nő: mindig tört szám, s a kiegészítését mindig másban találja. Az a más többnyire férfi, de lehet nő is. Két nő már lehet egy egész, három méginkább, de egy nő egymagában a saját érzése szerint is hiányos ember."

"A nők vizzel irnak, tűzzel beszélnek. Férfiak közt sok az akadozó nyelvü; a nők mindig hibátlanul beszélnek. Férfiak közt sok a lassu beszédü, nők közt a szapora beszédü több. Van-e egyáltalán hebegő, dadogó nő?"

"A világ legprózaibb látványa az lenne, ha föl lehetne eleveníteni és egy társaságban szemlélni azokat a hölgyeket, akiknek neve és személye a költők verseiből ismeretes."

"Az 1900-iki párizsi kiállítás főkapuján Párist egy fiatal pongyolába öltözött nő jelképezte. Rám Páris nem így hatott, hanem inkább, mint egy vén kifestett arcú dáma, aki cigarettát szí, abszintet iszik, és műfogakkal nevet."

"Mindig különös nekem, mikor valakiről azt mondják: Elcsábította ezt meg ezt az asszonyt. Olyan, mintha azt mondanák valakiről, hogy: - Úszni tanította ezt meg ezt a halat..."

"Ha a nők tudnák, hogy az okos szem mennyire szépíti az arcot, - mindig hallgatnának."

"A nőjogosítók két-három asszonynevet emlegetnek, hogy az értelmi és művészeti munkában híresek. Hát persze: vannak szakállas asszonyok is."

"Sacré coeur pávanevelő intézet."

"Hosszúhajú veszedelem: A nők fiatalemberre leső angyalarcú pókok."

"Mikor olyan nőhöz mégy, akit az értelmed nem hozzádillőnek ítél, és mégis indulsz, mégis mégy: kötélen vezetett állat vagy."

"Mért utálatos a VI. parancs az irodalomnak a műveltségnek? Testünk minden része csodálatos alkotás. Mégis mikor már magunk tudatára érünk, egyre ritkábban engedelmeskedünk testünk külön akaratainak és vágyainak. Egyre kevésbé vagyunk egyek a testünkkel. Lelki ösztöneink mindinkább elkülönülnek a testi ösztöneinktől. A lelki fejlődés lépcsői képben ábrázolva a hústól való távolodást állitanák szemünk elé. Látnánk a gyermeket (s a gyermeki fejletlenség vonalán élő civilizálatlan népeket) hogy nem éreznek különbséget a testük részeiben: mindig azt cselekszik amit a testük cselekedtet velük. Látnánk az ifjut, aki már sok mindenben uralkodik a teste ösztönein, de a fajfentartó ösztön még pórázon, könnyed erővel vezeti. Látnánk a férfit, aki már meg-megvonakodik a pórázon és eltépni igyekszik. Látnánk végül a lelki fejlettség felső lépcsőin, amint ereje alátiporja miként Herkules a kigyót. Itt már megismertük, hogy állattal összeláncolt lélek vagyunk. Ezen a lépcsőn állva már megvetéssel nézzük, mind a való életben, mind a képzeletiben (anekdotákban, olvasmányokban, képekben) az állatiságból még ki nem fejlett embert, gondolatait és cselekedeteit, amelyek még kettős földi valónk állati részének hódolnak."

"Három dolog, amivel soha ne siess: 1. halevés; 2. borotválkozás; 3. házasság."

"A házasság szemnek: feleségül vett egy tündért. A házasság valójában: feleségül vette a nyomorúságot."

"Minden forró víz lehül, ha leveszik a tűzről. Ez történik a házassággal is, amely testi lángokon forr meg."

"Mentül fejlettebb valaki, antul kevesebbet gondolkodik a fantáziájával. A fantázia csak házi muzsikus. Akkor hallgatom, amikor akarom."

"Agglegény: - Örülök, hogy nem házasodtam. Látom mennyi gondot okoznak, mily örökkön kellemetlenek a kölykek! Apa: - Nem tudod azonban azt, hogy mindig csak a más gyermekei a kölykek."

"Óvakodjatok az olyan házasságtól, amelynek oltári lángját nem a szív gyújtotta meg. A természet rettenetes bíró! Semmi büntetése nem jár olyan nehéz láncú bilincscsel, mint amilyennel a nem-őrendelte házasságot bünteti. Életed hosszán át sántikálod a büntetését."

"Mikor a pap érdekházasságot áld meg, bűncselekményt áld meg. S mikor a rossz házasság felbonthatatlanságáról beszél, - az ördög kacagva tapsol a szavára."

"A feleség olyan rabszolga, aki az urával szolgáltat magának."

"A házasság bizonyára szentség, de a papirost az ördög gyártja hozzá."

"A házassági eskü: Soha őt el nem hagyom. S már az elhazudás, - elhagyás."

"A nő macskalélek. Csak anyaságában válik emberré."

"A magány embere: egész ember. A társaságnak élő: részember. Ez abból is látszik, hogy egymás ügyét a maguk ügyének érzik. Még az is érdekli, ki mennyiért vette a kalapját vagy a csizmáját. Az meg éppenséggel fontos nekik, hogy kinek mennyi a jövödelme, kiadása s ki hogyan él az élete párjával."

"Nőt szeretve mindig egy testet szeretünk."

"Aki a nőnek rabja, Földnek a rabja. Aki meg szabad a nőtől, a saját állatiságától is megszabadul."

"A könnyűfejű, házasuló ifjak azt vélik, hogy feleségül venni valakit olyanféle művelet, mint mikor boltban veszünk valamit. Meglátunk p. a kirakatban egy sétapálcát, megtetszik, - megvesszük. Azontul a mienk. Sétálunk vele, pörgetjük, karunk alá fűzzük vagy suhogtatjuk. Hapedig meguntuk, a sarokba támasztjuk, - eltesszük holnapra. Bezzeg csodálkoznak a kedves ifjak, mikor látják, hogy nem ők sétáltatják és pörgetik és suhogtatják a sétapálcát, hanem az, őket. S nem ők állítják a sarokba, ők maguk kerülnek oda."

"Amit a délelőtti órákban elvetsz, ne vedd fel éjszaka."

"Aki azt akarja, hogy a házaséletben boldoguljon, mindig fogadja el, amit az asszony akar, de mindig azt cselekedje, amit ő maga akar. Az asszony mindenkor elfogadja a magyarázatot, merthiszen az a fő, hogy a férj nem mond ellent, s még azzal is megbecsüli az asszonyt, hogy igazolja, magyarázgatja, miért nem lehetett másképp."

"A férfi: - Enyém vagy. A nő: - A tied vagyok. S következik a házasélet amelyben éppen fordítva helyeződik el a mondás."

"Semmiféle bűnt nem büntet annyira az Isten, mint azt, amelyet az ember a saját szíve ellen követ el. Aki a szívét eladja."

"Két embert összeköt a szerelem. Kötelékük égi. Megegyeznek, hogy együtt élik át az életet. - Az égi kötelék nem elég! - szól közbe az állam. És a morál nevében vasláncot kovácsol kezükre, lábukra. - A földi kötelék nem elég! - szól erre az egyház. És az ég nevében még egy láncot kovácsol a másik mellé. Megtörténik, hogy a két szerelmes csalódott reménységeiben, s igy szólnak: - Nem vagyunk boldogok. Nincs annak értelme, hogy együtt éljünk. Akkor veszik észre a két láncot. Akkor tünődnek először, hogy az állam és egyház mit cselekedett velök. Le kell reszelni. De bele kell reszelni a husba is. És ezt a mi korunkat a világosság korának nevezzük."

"20-25 éves korunkban még nem tudjuk, mi fából vagyunk. Az ember gondolkodása 20-30 év között hétszer megfordulhat. De ebben a korban kötünk házasságot egész életünkre, s a katolikusok felbonthatatlant, mások nehezen felbonthatót. Akit elveszünk, az is befejezetlen ember, változásnak alávetett. Hát akkor nem bolondság-e ilyen szerződést kötnünk?"

"Láttam egy ókori képet: Egy római leány egy nyaláb virágot tesz az oltárra. A nő mikor férjhez megy ilyen virágáldozatként viszi az életét a férfihoz."

"A feleség az embernek a második szíve. Épp azért nem szabad tőle sok észt kivánnunk. Mindig gyermek-nyelven beszéljünk vele, mert azt érti legjobban; s mindig bársonyos kézzel érintsük, mert a bőre érzékeny. A melegnek legmagasabb foka is kellemes neki, de a hideg iránt érzékenyebb a pálmánál."

"Sok-sok házasság boldog volna, ha a férfi épp oly figyelmes maradna a nő iránt, mint az esküvő előtt volt. A nő pedig oly szemérmes és angyali."

"Laokon, ha csak magában ábrázolták volna, kitünő szimboluma lehetne a rossz házasságnak."

"A házasságot Isten szerzé. A házassági törvényt az ördögök. Isten szerint a házasság addig tart, ameddig a szeretet. Az ördög szerint: a gyűlöletben is halálig."

"A rossz asszony lánykorában: vipera üvegben. Esküvő után: vipera szabadon."

"Jegygyűrű a kirakatban. - Gondold meg, mielőtt bemennél megvenni, hogy ez egy fenmaradt láncszem az elmúlt korok rabszolga-rendszeréből. - De hogyan gondolhassam meg: hiszen szerelmes vagyok!"

"Az öngyilkossági hírek végén többnyire ott van ez a stereotip mondat: Tettét pillanatnyi elmezavarban követte el. Ugyanezt a mondatot lehetne a legtöbb házasság-hírhez is hozzáfűzni."

"Az elefánt mielőtt a hidra menne, előre nyújtja az első lábát és rádobbant. Az emberi élet legkétségesebb hídja a házasság. S nekünk, mikor ahhoz a hídhoz érkezünk, nincs annyi eszünk, mint az elefántnak."

"Száz ember mondja: - Ne vedd el! Egy belső hangocska megszólal: - Vedd el! Mellőzd a száz ember tanácsát. S ezer ember mondja: - Vedd el! A belső hangocska pedig azt mondja: - Ne vedd el! A belső hangocska tanácsát kövessed."

"A házasság többnyire azért szerencsétlen, mert a nő elfelejti, hogy angyal. A férfi pedig még azt is elfelejti róla, hogy nő."

"Minden házas embernek rámába kellene függesztenie Jézusnak ezt a mondását: Boldogok a békességesek. Persze az asszony szobájába kellene függeszteni!"

"Mikor nevetünk, mindig másokon nevetünk. Mikor sírunk, mindig magunkat siratjuk."

"A virágot a napfény fejleszti ki, az emberi lelket a szeretet. Akinek a nyakát soha nem ölelte át kisgyermeki kéz, akinek sohse mondta gyermeki ajk: apám; aki soha nem remegett a halál árnyékában egy gyermekért, aki soha nem borult lelkében Isten elé a gyermek megmaradásáért hálából, az olyan ember töredéket kapott az érzések világából. Földi élete akármily lukszus-vonaton is haladt is, - alagúton haladt."

"A gyermek földre szállott angyal, aki nem tudja még, hogy a talpacskája poros."

"Aki gyermekét veri, önmagát veri. Aki embert üt meg Istent üti meg."

"„Az öregek nem értik meg a fiatalokat!” Most már magam is „vén szamár” vagyok, tudom, hogy: „A fiatalok nem értik meg az öregeket”. Az öreg átélte a lelkesedésnek azt a zöld korát, amelyben a fiatalok tombolnak. Átélte azokat a tévedéseket, amelyeket a fiatalok jó útnak vélnek. Az öreg már nem táncol, de azért tudja, hogy a tánc micsoda. És az öregek is mikor fiatalok voltak, szamarazták az öregeket. (-1921-)"

"Egyik család se régibb, mint a másik, csak éppen hogy aki jómódban volt, vászonra és kutyabőrre pingáltatta magát, aki meg szegény volt, legfeljebb egy fadarabra írták a nevét, - mikor meghalt. A mi őseink ilyenféle emberek lehettek. Nem tudok róluk se jót, se rosszat. Apai öregapám lakatos volt Sopronban, aztán meg Nemeskéren. Mindössze annyit tudok róla, hogy hirtelen-haragú ember volt és hogy a család magyarul beszélt, érzett és gondolkozott. De tudtak németül is, mert az egyetlen könyvük a biblia, - apámmal van eltemetve, - német könyv volt. (Az ottani templomban németül tisztelték az Istent.) Anyai öregapám meg kisbirtokos és kocsmáros, bíró és esküdt, alighanem parasztféle ember volt Szőllősgyörökben. Nagy Sándor volt a neve. De azért tisztán paraszt se lehetett, mert egy kántortanító leányát vette el, aki nemcsak a krumplihámozáshoz értett, hanem orgonálni is tudott. De az ő ősapjai már parasztok voltak, somogyi bicskások, nem nemesek. A mi nemességünk nem a királytól való, hanem Istentől. Kezdődik attól a perctől, mikor az én apám 1848-ban kardot ragadott s hazajött Bécsből: vagyonát és életét felajánlotta a hazának. Ha megütköznétek azon, hogy a neve német, tudjátok meg, hogy neki mindig szándéka volt a nevét megmagyarosítani, de mint afféle hivatali járatokat nem ismerő ember, évről évre halasztotta. Anyai ágon azonban, amely ágnak testi formáit velem együtt viselitek, ha kutattok, ilyen neveket találtok: Nagy, Csutorás, Henics, Paizs."

"Az igazi arisztokraták nem a bárók, grófok, hercegek, hanem azok, akik különvalóknak érzik magukat a testüktől."

"Cím, rang, tagság (választmány, kaszinó, akadémia, főrendiház stb.) - s más ilyesmiért való kapaszkodás, tolakodás, tülekedés, - selyemnyakkendő csontvázon."

"Embernek csak a becsületes ember az ember. A társadalom fundamentos-kövei között is egyik nagy talpkő a becsület. Dehát miért nem kötelező kelléke a becsületesség a politikának? Miért nincs ítélőszéke a nemzeteknek, hogy két egymással patvarkodó nemzet között ítéljen? Nem közös ügye-e az emberiségnek, hogy egy-egy nemzetet ne nyomhasson el gazság, orvtámadás? (Lengyelország. Az osztrák politika velünk szemben.)"

"Minél fejlettebb lélek valaki, annál kevésbé keresi a maga boldogulását mások boldogulásának a rovására. S ha a földi életben tapasztalható legmagasabb fokra jut valaki, akkor meg már éppen a maga kárával is segíti embertársainak a boldogulását. Népfajok is vannak épp így: nemesek és alábbvalók. Az alábbvaló népfajok más népfajoknak a megkárosításával igyekeznek a maguk javait megszerezni és gyarapítani."

"Törüljétek ki a szótáratokból ezt a szót: gyűlölet. Minden rosszat e cím alá foglaljatok: tökéletlenség. A gyűlölet állati érzés bennünk. A tökéletes ember a tökéletlenséggel szembe állhat szemhunyással, mosolygással, utálattal, megvetéssel, javító szándékkal stb., - de sohse gyűlölettel. A gyűlölet fegyvert és mérget hord magával, s ördögi pofát. Ne találjon szállást soha tinálatok."

"Minden amit szépnek látok, növeli lelkem világosságát. Erősebb, jobb, istenibb vagyok tőle. Minden, amit gyűlölök, és mégis foglalkozom vele csökkenti lelkem erejét és világosságát. A gyűlölet felhőként vonul át az emberi lelken, s nagysága és vastagsága arányában fedi el a napot."

"Csak egyet akarok gyűlölni: magát a gyűlöletet."

"A szeretet mindig lelki. A gyűlölet mindig testi. A szeretet fénynek és melegnek a forrása. A gyűlölet sötétségé és hidegségé. A szeretetben istenek vagyunk. A gyűlöletben állatok."

"Az antikrisztus egy modern úri-ember lesz, aki fel fogja találni a füstetlen néma puskát. Az a találmány először a királyokat semmisiti meg. Aztán a milliomosokat. Aztán a társadalmi rendet. Végül ahogy a vizözön elpusztitotta egykor az emberiséget, a néma puska vérözönnel fogja az emberiséget elveszteni. És ismét egy család marad fenn. És abból a családból egy ujfajta emberiség származik, amely nem fogja ismerni a gyűlöletet."

"Az ég éjjel se fekete. Csak sötétkék. A szivárvány szinei közt nincs fekete. A fekete földi szin. A gyülölet kezében kulimász van. A szeretet kezében aranyozó szerszám."

"Csakis angyalok ajkáról zenghetett ilyen ének: Dicsősség mennyben az Istennek, békesség földön az embernek. Minden ház belsejében ott kellene ragyognia ennek aranybetűkkel, hogy akik keserű gondolatokat forgatnak fejökben, emlékezzenek az angyali szavakra. Nem boldog az, ki a békességet kincsnek nem tekinti."

"A lokomotivban a gőz, az emberben az akarat. A gyermekkorban napról napra és évről évre egyirányu érdeklődés és hajlandóság alakjában nyilvánul. A kismacska játék és a kisgyermek játéka a későbbi életpályára irányuló akarat."

"Minél több gondolatot és energiát foglal össze és visz egyirányba az akarat, annál nagyobb erővel válik majd ki később az az ember abban az irányban társai közül."

"Az akaratnak összeszedettsége és egyirány felé való törekvése, - ez a feltétele minden munka sikerének. Minél egybeszedettebb ez az akarat, minél egyenesebben és minél serényebben tör valaminek a megvalósítására, annál jelentősebb és kiválóbb a munkája. P. valaki angolul akar tudni. Ha nekifog és minden gondolata reggeltől estig az angol. Fordít és jegyez, nyelvtanokat olvas, szavakat csoportosít, sétájában is angol szavakat mormol, két hónap múltán az az ember szótár nélkül olvas angol könyveket. De ha úgy kezd belé, hogy másnap már a franciára gondol, aztán egy hét múlva meg a németre, egyiket leteszi, másikat fölveszi, közben eszébe jut, hogy lefest valamit, vagy megszerez egy kótát, társaságba megy kártyázni, aztán megint angolul tanul, hát 10 év múlva tudhat."

"A mágnások, királyi családok élete azért boldogtalan, mert minden vágyukat teljesiti a sors. A vágyuk tehát ritkán szülhet olyan akaratot, amelynek megvalósitása a maguk erejével történhetik. Magyarul szólva: nincs bennök akaraterő, tehát unatkoznak, nem tudják, mit csináljanak."

"A földi boldogság első feltétele az akaratnak dolgoztatása egy cél felé kitérés nélkül, lanyhulás nélkül. Mert a boldogság egyik neme: a jól végzett munka látása, a siker érzése. A munka mutatja meg: mi az értéke az embernek."

"Az akaratnak az erejét mindig az értelmi fejlettség hordozza. A majom nem tudja koncentrálni a figyelmét csak percig, félpercig. Látjuk, hogy az elméje mindig szóródott. Épp így a gyermek. Minél kiválóbb az elme, annál erősebben bírja összeszedni s egyirányba terelni az akaratot. A nagy emberek történetében látjuk, hogy éveken, évtizedeken át képesek egy munkára fordítani az akaratukat. Semmi egyebet nem csinálnak, semmi egyébbel nem törődnek. Sőt némelyikben már gyermekkorában nyilvánul valami nagy tett vagy nagy eszme vagy művészet-ág iránt való akarat, élete végéig annak a megvalósítására dolgozik. Liszt, Paganini. Akarat-állandóság nélkül hogyan készülhetett volna el az Elvesztett paradicsom, Aeneas. Minden hősköltemény, nagy szótárak stb."

"Nézd meg azokat, akik azt mondják: Nem hiszek a földöntuli életben; - mind olyan ember, aki a testét érzi én-nek. S nézd meg azokat, akik bizalommal emelik szemöket az égre, az mind érzi, hogy nem a test az én, hanem a testet mozgató erő."

"Az ember sebet hord a testén, s a lelke vidám, nem érzi a sebet. Az ember sebet hord a lelkén, s a test nyugodtan emészt, mintha semmi köze se volna hozzá. Az érzések testiek és lelkiek. Ezt meg kellene látni. A test bilincs. A lélek arra hordozza, amerre akarja. De vajjon meghal-e a rab, ha lehull a bilincse? Ha testünk nem volna, mi kötne a földhöz? Ha nem kellene ennünk, ha nem kellene a fajunkat fentartanunk, ha nem kellene védenünk semmit, dolgoznánk-e? De nekünk dolgoznunk kell magunkért és egymásért. Aki leküldött bennünket a földre, tudja mit mért cselekedett, s mi akik itt vagyunk a földön mindennap láthatjuk a fejünk fölött az erőt, a rendet, a világosságot."

"Nem az ember van a házért, hanem a ház az emberért. A test is ház. ?Hogyan magyarázzák meg a monisták, hogy minden gondolkodásunk és cselekvésünk nem ház! Maga Ostwald is egy íróasztal és egy laboratorium munkáival rontogatja testét. Akkor mégiscsak másodrendű valami a testünk!"

"Mi a testi élet? Nem ideiglenes állapot-e? Mi a szenvedés? Nem magunkra önként vállalt Vezeklés-e? Mi a halál? Nem átváltódás-e egy másik lélek-állapotba? És mi a család? Nem a széthullott láncszemek összekapcsolódása-e? És mi az erő az emberben, amely megrezdíti a szívet a rossz előtt, és megrezditi a jóban? Mi az az erő, amely a javulás, tökéletesedés felé hajtja az embert?"

"Dehát ha tökéletesedés céljából jöttünk erre a Földre, hogyan hibázhatjuk el az életet? Nem kételkedhetünk-e a Teremtő bölcsességében, ha ilyen tévelygések történhetnek az élet útján? Hát ez is egyik hibánk, hogy a Teremtőt merőben érettünk élőnek tekintjük, mintha bizony az Istennek más gondja nem volna, csak hogy vezetgessen bennünket, mint hegymászókat az oláh! Hátha nem ő van miérettünk, hanem mi vagyunk őérette? A mi tévelygésünk oka bizonyára nem az Isten, hanem mink magunk. Dehát miért? Az embernek legnagyobb kincse a szabad akarat. Ezt a kincset bizonyára teljes mértékben kaptuk. Isten nem akart bennünket magához kötni egy hajszállal se. Isten nem akart rajtunk királykodni, nem kötött magához se törvényekkel, se rendeletekkel. Tiszta lelkek voltunk. De épp a szabad akarat gyönyöre az abszolút függetlenkedés kipróbálása ragadhatta el a mi pillangó szárnyainkat: oda repültünk, ahova akartunk. Eltávoztunk tőle. Talán istenek akartunk lenni. Talán új világot akartunk alkotni. Talán mink vagyunk azok a bukott angyalok, akikről minden népfaj, minden vallás tud. Eltávoztunk, elhomályosodtunk, mint a földbe került üveg. Erőink elfogyatkoztak, égi tulajdonságainkból nem maradt meg más, csak egy lángocska szeretet, a művészetekben nyilvánuló bágyadt teremtő-erő, a zene és Isten nevének homályos emlékezete. Isten teremtette-e ezt az anyagi világot, vagy hogy még a mi alkotásunk abból a nagy időből? Rege-e a paradicsom, vagy földi fogalmakra átalakult ősemlékezés? Rege-e a tiltott fa, a Mindentudás fája, vagy a nagy történetnek kis allegóriába való zsugorodása? Rege-e a Paradicsomból való távozás? Rege-e a bábeli széjjel zavarodás? Vagy mesébe vetített földi színes képe egy égi nagy forradalomnak? És ki volt Jézus, ez a csodás értelmű ember, aki egyszerre megjelent közöttünk és híreket hozott a csillagokon túlvaló világból; akinek szíve nem volt földi szív, akinek gondolkodása nem volt földi gondolkodás. Ki volt? honnan jött? miért jött? Mindezekre a kérdésekre megfelel ő maga. Hogy igaz-e a beszéde? négyen írták le a szenvedése történetét. Egyikök sem említi, hogy az állításait visszavonta, sem azt, hogy kegyelmet kért. Hazugságért még senki sem engedte magát kivégeztetni."

"Mindenkinek át kell érlelődnie a testiségen. A gyermek és ifjú nem is érzi magát soha másnak, mint testnek. Némelyik ember meg átéli az egész életet anélkül, hogy csak egy pillanatra is felocsúdna. De addig míg az ember nem a saját érzésében jut a lelki önmegismerésre, hiába is minden okosítás. A macskának hiába nyitod fel a szemét két napos korában: nem lát. De nyolcadnapra felnyílik a szeme magától, s akkor lát még a sötétben is. Meglett, művelt emberek vannak, akik hamisnak mondják az embernek égi honossági bizonyítványát, s egyszerű tanulatlan emberek vannak, akiknek fölösleges az ilyen bizonyítványt mutogatnunk: tudják, hogy hova valók. A sas látja a napot, nem kell neki csillagászati bizonyíték. Bányaféreg nem hisz ilyen fényt ha bárki állítja és bizonyítja is neki. Akinek jól fejlett füle vagyon, hallja a zenét. Akinek süket füle vagyon, hiába hegedül annak akár Kubelik is. Mégis nem haszontalan erről beszélni. Akik aranyat ásnak-keresnek, mindig szívesen hallgatják más aranyásók tapasztalatait. Akik már a jó úton vannak is, megerősíti inukat a mutatófa jelzése, ha egyez az irányukkal. Akik már az ajtónál tapogatódznak, nem kell annyira keresniök a kilincset. Az apa pedig legjobban beszélhet a gyermekeinek, mert a gyermek, ha nem is érti, bizalommal fogódzik az apa kezébe: bizonyos hogy ez a kéz hínárba nem vezeti."

"Mik a jelei a lelki ébredésnek? Az ember megismeri, hogy a keze nem ő, a lába nem ő, a füle nem ő. Eddig csak a hajával nem azonosította magát, most elválik az azonos érzése a végtagoktól: A kéz csak fogó és ütőszerszám. Ha levágják, sem az eszem, sem az emlékezetem nem csonkult. A láb csak járó, emelőszerszám. Bár testemnek csaknem fele, ha elvesztem, öntudatom nem csökken, lelki tehetségeim nem kevesbedtek. Dehát micsoda kocsi az, amelynek elveszhetnek a kerekei, eltörhetik a rúdja, mégis egész kocsinak érzi magát? Ha a testem egyes részei elveszhetnek anélkül, hogy a lelkemből bármi is hiányzanék, bizonyos, hogy a gyomrom se én vagyok, a tüdőm se én vagyok, a szemem se én vagyok, és az agyam se én vagyok. Ha az egyik testrész műszer, a másik is az. Hús, hús. Mért volna az agyvelő kivétel. Az agyvelő is csak anyag. Az anyag pedig nem gondolkodik. Így válik ketté tudásunkban és érzésünkben a valónk: Én és a Testem. Dehát mi vagyok én, és mi a testem? Én lélek vagyok. A testem meg hús. Én vagyok a kocsis, a testem a kocsi. A kocsi mint börtön! Miért vagyunk e mozgó börtönben? Nem tudjuk. Aktáink be vannak pecsételve, és ismeretlen levéltárban hevernek. Emlékezetünk is ott van valahol, mint a régi rab régi naplója a fegyház irattárában. Hol az az irattár? Hol az a levéltár? Hol ítélnek el bennünket? Miért? Megtudjuk majd, ha a kulcsár értünk jön."

"Ha vasuton vagyunk, s kérdezni valónk van, kitől kérdezősködünk, ha nem a konduktortól? Ha más úton járunk, s ember-csoport jő velünk szembe, nem ahhoz fordulunk-e, aki véleményünk szerint legjáratosabb azon a tájékon? Kit kérdezzünk a lelki út tévelygőiben? Bizonyára nem a testi embereket, hanem a lelki embereket. Azokat, akik a zablát legerősebb kézzel kormányozzák; azokat, akiknek a honossági érzése erősebb, mint a miénk; azokat, akiknek agyában tisztultabb a világosság, mint a mienkben. Mert ők tudják legjobban az utat, az igazságot, az életet. A legfejlettebb lelkű ember a földön Jézus volt, senki nem is említi annyiszor a lélek és a test különvalóságát, mint ő, tehát senki nem is érezte annyira, senki se volt e tekintetben olyan tájékozott, mint ő, senki nem adhat olyan biztos utasítást, mint ő. Utasításai az evangéliumokban vannak megírva."

"Érdekes, hogy Jézus halottnak nevezi a testi embert. Egyik tanítványa kéri: - Engedd, hogy elmenjek s eltemessem az atyámat. Jézus feleli: - Kövess engem. A halottat hadd temessék el a halottak. Jézust nem is érti meg a testi ember. Az evangéliumok mesék nekik, vagy zagyva beszédek. De vajon nem más szemmel nézi-e az eget is a gyermek és a csillagász? A lelki ember megérti Jézus szavait, és megérti a hallgatósága felkiáltását is: - Soha ember nem szólott úgy, mint ez!"

"E megkülönböztetésről ilyen sokat írok, - ez nincs hiába. A jó kőműves erős alapot vet az épületnek. Az élet, ha lelkiségre épül, merőben más, mint a testiek élete. A test állat. A lélek isten (kis i-vel írott isten). A testi ember állati életet él. A lelki ember istenit. A testi ember nem lát célt, csak véget: egy gödröt. A lelki ember lát célt s tudja, hogy a gödör nem az ő végét jelenti, hanem csak a testéét. Mert a világ nem ez a Föld, az élet nem csupán a test élete. Ennek a megértése az a híd, amelyen át a helyes útra átjuthatunk."

"Hibás és alacsonyrendű élet az is, amely merőben testi. Mert hogy az életünk célja csak húsápolás meg szaporítás, ez lehet életfelfogás Kőbányán, de ott sem az emberi házakban. Ha gépeknek elméjök volna, egyszerre tudnák, hogy nemcsak mozgásért és olaj-emésztésért készültek. Hát az ember vajjon megnyugodjék-e abban, hogy a létezése a mechanikai céloknál alábbvaló? Hiába: vannak ilyen húsgépek. Ezek valóban nem ismernek egyéb célt, mint az emésztést, tenyésztést, és azon anyagok gyűjtését, amelyek fenntartásukat biztosítják. Az ilyen emberekre aztán úgy hat egy-egy családi gyászeset, mintha ököllel sújtották volna őket homlokon. De hogyisne: a hús életét tartották az ember életének, s ime a hús odavan, tehát az életünk is odavan. De egy rejtelmes hang megszólal ekkor a szív belsejében: - Nem lehet, nem lehet, hogy az ember így elpusztuljon! A gyötrődő ember fölemeli ekkor a fejét és kiált: - Egy csöpp vizet! Lázár egy csöpp vizet! Dehát hiába adná Lázár az egy csöppet, csak fokozná vele a szomjúságot. A fát nem lehet öt perc alatt felnöveszteni, kivirágoztatni, meggyümölcsöztetni. A lelki magamegismerést, az Istenben való bizalmat se lehet egyszerre belenöveszteni az értelembe. De hogyan lehetne annak hite és megnyugvása, aki az égre csak akkor nézett, mikor a felhők állását vizsgálta. Az arcán csak az érdekelte, mikor a tükörbe nézett, hogy jól áll-e a haja? aki a természetben csak üdülést keres: aki a négy filkót ismeri, de a négy evangélistát nem, s aki az emberiség nagy gondolkodóit sohse kereste, sohse forgatta, de habozás nélkül leszamarazza. Ti fiaim ne éljetek ilyen testi életet, hanem lelkit. Mindent a léleknek! Testnek csak annyit, hogy ne kellemetlenkedjen."

"A testi életnek is megvan a maga szentháromsága: Az Asztal. Az Ágy. Meg a Pénz. Ami ezeken kívül van, két osztályba sorozható: Kellemes. Kellemetlen. Kellemes a tunyaság, a tudatlanság, a dorbézolás, a lopás, rablás, paráználkodás, képmutatás, csalás, és bármilyen pénznyereség. Kellemetlen: a munka, a magatok művelése, a mértékletesség, a nyomorultakon való segítés, a megbocsátás, a haza és emberiség javára áldozatok, a tiszta élet, a becsület s egyáltalán az emberi jóság. Figyeljétek meg, hogy aki ezt a Földet tartja a Világnak, mind korlátolt elméjű ember. Többnyire nagy testűek és kövérek. Az élet gondjaival vagy pénzgyűjtéssel szorosan elfoglaltak. Ha nem foglaltak, gyomrukat szeretettel simogatók, szoknyafutók. Ha nem ilyenek, ravaszok, kegyetlenek. Aki eszesnek látszik is közülük, eszessége nem igazi, csak afféle rókaházi."

"Az élet épp oly logikus következmény, mint minden más következmény. Nincs következmény előzmény nélkül. Dehát ha előbb is éltünk, miért nem emlékezünk reá? Aki a bányába száll le nem visz magával napórát. Aki vadászni megy, nem visz magával meszelőt. Aki fürödni megyen, nem visz magával káposzta-gyalut. A földi élet rövid kiutazás az örökkévalóság országából. Csak a szükségeset hoztuk magunkkal: az egyéniséget, hajlamokat, erőket, képességeket, s lelki iránytűt, amely ezt a két fő irányt mutatja: Jó és rossz."

"1. A lélek tud magamagáról. 2. A lélek külön vizsgálja magamagát és külön a testet. (Már Szt. Pál mondja: Más törvényt látok testemben és mást lelkemben.) De előtte sokkal, sőt a történelem betüi előtt már élt a holtak életének hite, tehát a lélek különvalóságának tudata. 3. Ha a test inficiálva van, a lélek nem érzi magát inficiáltnak. 4. Az elvágott testrészek. A lélek nem érzi magát soha megcsonkítva. 5. A test fejlődésében sem a történelem, sem a természet tudomány nem tud egy vonalat se kimutatni, ellenben a lélek fejlődésében vissza tudunk menni az állati állapotig s előre tudunk nézni a szemkápráztató jövőbe. 6. Az agyvelő minden kis molekuláját megvizsgálták és ismerik a tudósok a mikroszkopikus határokig, de azt egyiknek se sikerült megtalálnia, hol, melyik részben székel az én-tudat."

"Látjuk a növényt, hogy kikel, virágzik, hervad és meghal. Látjuk az embert, hogy kikel, virágzik és meghal. Hát vége akkor a növénynek? Vége az embernek? Nincs-e a növénynek magva? Nem kél-e a magbúl ismét ugyanafféle növény? Ha a mag nem halt meg, hanem továbbviszi annak a növénynek az életét egy új életbe. Akkor abban a magban van valami örök. De honnan jött az az örök annak a növénynek az első magvába, amelyikből az első növény kelt ki? Hát majd ha a föld kihal, az utolsó magból is odamegy az, ami benne örök, ahonnan az első magba jött bele az a rejtelmes örök."

"A legfelső fokra ezen a Földön akkor jutunk, mikor különvalónak érezzük magunkat Testünktől. A tökéletlen ember egy a testével, a teste ő. A tökéletes csak ugy néz a testére, mint a ruhájára."

"Istenből való részecske minden lélek. Abból is látszik, hogy mindenki a világmindenség közepének érzi magát. S el nem bírjuk képzelni se, hogy nem mindig voltunk és nem mindig leszünk."

"Ha ez a Föld volna a világ, miért fejlődik minden ember a lelkiség felé? Mire való a lélek gazdagodása, ha a léleknek külön célja és élete nincsen? Mire való a szeretet a gyermekköntös elhajítása után?"

"A világon nagy vasúti állomások vannak, de a legnagyobbra akkor érkezünk, mikor ebben a szóban: Én, - először értjük a lelket. Innentől fogva bent vagyunk az értelem országában. Nincs többé vicinális, nincs többé kanyarodó! Haladunk kisebb-nagyobb állomásokon át a világközpont felé, amelynek neve: - Tökéletesség."

"A tér és idő végtelenségéről beszélnek csak a filozófusok, mintha más végtelenségek nem is volnának. Pedighát az orrunk előtt vannak. Az élet, s az életnek minden jelensége. Minden, ami felfoghatatlan, megmérhetetlen, egyúttal végtelen is."

"Minden láng fölfelé lobog. Az emberi lélek is láng."

"Életünk téves felfogása abból ered, hogy egynek véljük ezt a két fogalmat: ember és emberi test."

"Az ember bőrbe kötött lélek."

"Nézi a csillagot a paraszt. Neki csak fehér szikra. Nézi a csillagot a tudós. Neki egy távol kerengő világ. Nézi a csillagot a bölcs. Neki egy fénylő útmutató az Örökkévalóság felé."

"Aki teljes életében testi gondolatokkal foglalkozott, nem értheti meg a lelki emberek életlátását. Hasonlít a kútcsináló paraszthoz aki sose látott artézi kutat, s így beszél: - Nem lehet az igaz! Mert én már háromszáz kutat ástam, de egyből se fakadt meleg víz. Mélyre kell fúrni a gondolkodásban, akkor találjuk meg az élet vizét."

"A hegedű nem zeng magában, csak ha értelem szólaltatja meg. Az emberi test is hegedű."

"A lélek az agyban = üveglencse a fényképező ládában. Szem = fényképező lemez. A lemez mindenre fordítható amit a lencse fel bír venni."

"A Mens sana in corpore sano mondás nem azt jelenti, hogy mentül inkább Toldi Miklós az ember, antul erősebb benne a lélek is. A gondolkodás hősei közt több a gyönge testű, mint az erős. S menyi a béna, sánta, púpos, vak, beteges! A régi rómaiaknál közmondás volt: - Buta mint a gladiátor."

"Ha a test teljessége határozná meg a lélek teljességét, akkor az Iliászt Odisszeát Herkules írta volna, az Éneászt Akilles. Akkor a mészárosok és hentesek mind akadémikusok volnának. A lapokba akrobaták írnák a legszebb cikkeket; s a Petőfi-társaság csupa tornatanár volna."

"Meddig fejlődik az értelem? Látjuk, hogy némely embernél 20 éves koráig, másnál 30 éves koráig, ismét másnál 40-50 éves koráig. Ha a lélek a test gőze volna vagy mije volna, 24 éves korában kellene minden embernél virágoznia."

"A delfi templom felirata a testi embernek: szó, szó, szó. A lelki ember elbámul rajta, hogy már abban az ó világban volt olyan gondolkodó elme, amelyik tudta, hogy az ember nem ismeri magát. Vajon aki még nem látott tengert, ösmeri-e azt az érzést, amely megmozdul benne, mikor a tengert először meglátja? Vajon, akit még nem ért nagy szerencse, akit még nem ért nagy csapás, ijedelem, el tudja-e képzelni, micsoda érzéseket bont ki mindaz a lélek mélyéből? Aki még nem menekült meg veszedelemből; tudja-e, mennyire szereti az életét? Aki még nem temetett anyát, apát, testvért, gyermeket, ismeri-e azt a kapcsot, amely a lelköket összeköti? Haragunk vagy szeretetünk belső meglobbanása után nem káprázva állunk-e, s kérdezzük: - Nini, hát ilyen vagyok én? Az ember lelke begöngyölt láng. Csak egyes sugarait ismerjük magunk is. Annyit, amennyi a földi életünk haladására világítónak kell."

"Mi az ember? Mozgó ház, amelybe égi lakó van beleláncolva."

"Az Olibiusz fazeka amelyben azt mondják, - örökláng égett... Az ember is olyan fazék."

"Ez a kifejezés: testem, helyes. Ez a kifejezés: lelkem, - nem helyes. Lelkem helyett azt kellene mondani: én."

"Mikor híres ember arcképét nézzük, azt akarjuk látni, ami láthatatlan: a lelkét."

"Minden cselekedetünk egy-egy felelet erre a kérdésre: Ki vagyok én? Minél szokatlanabb a cselekedet, annál erősebb a felelet."

"A test és lélek egymáshoz való kapcsolata olyanforma, mint a keskeny ágyban háló két emberé: a nyugtalan félretolja a nyugvót."

"Aki lelki igazságokat keres, úgy halad, mint kincses földben a bányász: lépésről lépésre dolgozva egy-egy szemernyi aranyért. Néha napokig nem is talál, de néha szinte magától, egy pillanat alatt, ragyogva omlik eléje."

"A tökéletesedés törvénye: Elképzelni se tudok olyan embert, aki azt mondta volna: - Én aljasabb akarok lenni, mint te vagy."

"Schopenhauer megismerte az égi erőt a földön, de nem tudta: micsoda? Nevezte Wille-nek. Pedig hát a Wille: lélek, az állatban is, fűben, fában, kőben is rejlő lélek."

"Két nyilatkozat. - Haj! szép az élet! - Haj! utálatos az élet! Nem két különböző lélek nyilatkozata, hanem két különböző gyomoré."

"A világ történelmének legrejtelmesebb lapja, bábeli zavarodás története. Száz szóba vont rövid mese formájában valami nagy igaz történet az emberiség legnagyobb viharáról, amely bizonyára nem is ezen a Földön folyt le, hanem a Magasban. A lelkek világában. Micsoda égi-háboru lehetett az, ahol az orkán por helyett a lelkek miriádjait sodorta szét a világtérbe!"

"Ki erősebb? Aki beleviszi minden izmát, erejét, a zajgó életbe, és innal lánggal, verejtékkel küzd és küzd? Vagy aki minderre, - világra és küzdőkre, - vállat von?"

"Érdekes: mennyire áhítják az emberek a rangot, címet, rendjelet, osztályokban való felső grádust, de ami mindezeknél feljebbvaló, a lelki tökéletességet talán boltba se, garason se vennék meg."

"Ha az ember: kicsiben a világmindenség, akkor a világmindenség: az ember nagyban. A test a matéria, a lélek az Isten. A csillagok a világmindenség sejtjei. - De mi akkor az ember? - Az, ami a harmatcsepp: távolra jutott kerek egész részecskéje a tengernek."

"A legnagyobb utazást az cselekedte a Földön, aki legmesszebb birt távozni a saját állatiságából."

"Ahogy az ember testében megvan minden állat és megvan a földnek minden eleme, azonképpen megvan minden ember is. S minden bűn, minden erkölcs. Csak ahogy a fűben is az egyik szál hosszabb, másik rövidebb, lelkünkben a bűnök és az erkölcsök szálakban különböznek. Ez az oka, hogy az iró minden bűnt, minden erkölcsöt megért és alkotásaiban megformál, s a szinész is mikor irásművet illusztrál, a benne való karaktereket reprodukálhatja."

"A lélek nem egyéb, csak az agy működése. - Tehát a harsogás nem egyéb, csak a trombita működése, - trombitás nélkül."

"Ha a házunk meggyullad, kiragadjuk belőle gyöngyünket, aranyunkat. A többi holmi úgyis csak lim-lom. Ha testünk meghal, a lélek magával viszi a legértékesebb szerzeményeit az új testbe."

"A ragályos beteg érezheti, hogy bármennyire átjárta is a betegség a testét a lelke érintetlen maradt. Viszont a lelki ragályos beteg egészséges lehet testileg, mindhalálig."

"A jólét a Földhöz foglalja a lelkünket. A szenvedés old a foglalaton. A szenvedő ember érzi, hogy nem ez a földi világ az igazi hazája. A lélek megmozdul, - a vackában nyugtalanitott állat, - s külön-érez."

"A gonosztevőt elzárjuk, hogy korlátozzuk a mozgásában. Magunk bezárkózunk, ha meg vagyunk hűlve, hogy ne ártson a külső levegő. Vajon az ember testbeöltözése nem arra való-e, hogy a világtéri mozgásból akár önkéntesen, akár muszájból el legyen távolítva a lélek-ember? A szabadakarat szárnya meg van nyírva: a gólya egy udvaron tölti a telet."

"Némelyik tudós azt mondja, hogy lelkileg úgy fejlődik az ember mint a korall. Az öt érzék építi különféle elágazásait. Majd ha a lélektudomány világosabb lámpással kutat, meg fogja találni, hogy a lélek karaktere készen hozza a főágakat. Az öt érzék nem épít, csak tölt."

"Mikor ébred meg az Én? Mikor érzi meg az ember, hogy lélek? Csak érett korban. Csak egy belső világrendülésben. A rendülés hol lassan jön, mint a viharfelhő, hol hirtelen, mint a villámcsapás. Megráz. Aztán az egünk világosodik. A viharok, villámcsapások többnyire testi szerencsétlenségek: halálosnak érzett sebesülés, csonkulás, ragály, - testünknek mindazon veszedelmei, amelyek a meggondolásban fontra vetik a húst és kiáltják: - Hát ez vagy? Hús és csont vagy? És akkor a lélek megmozdul a belsőnkben: és szeme nyílik. - Nem."

"A test 25 évnél nem fejlődik tovább. A lélek még 60-70. évben is. A lélek vénsége akkor kezd mutatkozni, mikor már a test annyira elvénült, hogy az agy fonnyadt, s a vérkeringés ellassult. Dehát azért hogy a fotografus-gép üvege meghomályosult, a fotografus nem homályosult meg. Majd szerez új gépet s új üveget."

"Ha a földi élet volna minden életünk, akkor érthetetlen volna hogy miért kell életünk egy harmadát vagy negyedét növéssel töltenünk? De ha nem a földi élet az élet, akkor érthető, hogy 70-80 esztendő nem elég egy léleknek iskolázására. Folytatnunk kell a tanulást más osztályban. A végzett osztályban szerzett erőket átvisszük új osztályba. A továbbfejlődésre való gyökereknek egyre szélesebb elhelyezkedést keresünk. Új föld, új miliő, új felszívódások szükségesek, hogy lelkileg tovább izmosodjunk, világosodjunk, tökéletesedjünk s a földi életünk gyümölcseit egy megint más életbe átvihessük. A Teremtő elvégre megmutatta más testeknél, hogyha akarja rövid időben képesek kifejlődni: A ló két év után eléri a fejlettséget. Az ebnek elég rá egy év. A tyúknak elég rá félév. A strucc mihelyt kibúvik a tojásból oly gyorsan fut, hogy ember el nem foghatja. Hát tökéletlensége volna a természetnek, hogy az embernek 20 évig kelljen növekednie. Nem a testnek van szüksége íly hosszú zsengekorra, hanem a léleknek."

"Nem is kell kertésznek lennünk, tudjuk, hogy a rózsamagból rózsa lesz, a dinnyemagból dinnye, csak a nekivaló föld megválasztása ad munkát. Hát a másvilágon az új testesülésre váró lelkek nem tudják-e a mi gyermekeink jövőjét megmondani, ha akarják? Akinek az a fok kell, hogy pappá legyen, nem fog testet ölteni oly családban, amelynek gyermekei üzletet örökölnek. És aki például henye életet élt, dolgos élet kell neki jövőre, hogy tökéletesedjen, nem fog beleszületni olyan családba, amelyben azt beszélgetik: No ha fiunk lesz, papnak neveljük. Aki gőgös volt, olyan helyet keres, amelyben rákényszerül az alázatosságra. Aki állatian alázatos volt, főhercegi családba száll. Aki civakodó volt, tűrésre, szenvedésre vállalkozik. Aki torkos volt, rongyokat ölt. Aki parázna volt, szüzességi fogadalmat fog tenni. Minden lélek megtalálja a fejlettségének és tulajdonságának megfelelő helyet és családot. Minden lélek megválasztja azt a földet, ahol a gyermekkori és ifjúkori hatásokból dúsan leveledződhet új fává. A hegymászás testi bolondságnak látszik. Pedig az életünk mindvégig hegymászás. Jézus ma is ott áll a hegyen. Jézus a tökéletesség. Mindenki megismerheti: mily fokán áll a tökéletességnek, akár maga, akár más. Minél jobban megérti Jézust, annál tökéletesebb. Kezdetben mindenki vak iránta. Egyszer csak világosodik a szemének. Egyszercsak bámul. Egyszercsak indul utána. Mind a hegy körül vagyunk. Valamennyiünknek fel kell jutnunk valamikor a hegyre."

"Hogy lelki szerzeményeink nem vesznek el, abból is kitetszik, hogy a halál olyan embereket is elragad tőlünk, akik fényes pályájoknak csak a kezdetén állanak. Mi elveszítjük őket, de ők nem vesznek el, csak átültette őket a Kertész más földbe. Mily gyorsan tanul zongorázni Liszt Ferenc. Mert már tud, mielőtt zongorát látott volna. Petőfi húsz éves korában már ismeri a költészet mindazon titkait, amelyeket az elmélet csak halála után sok esztendővel sok vizsgálódással birt kitapogatni."

"Egyenlő rang a természetben nincs. Egyik lélek fölötte van a másiknak. Két idegen ember találkozik: mihelyt szót váltottak, érzik hogy melyik van fölül. Veszedelem idején a gyengébb követni fogja a másikat, engedelmeskedik. Ez a titka a nevelésnek is. A világtörvény egyik paragrafusa: a tökéletesebb lélek uralma a kevésbé tökéletesen, hogy az is a tökéletes útra terelődjön."

"Égben járt ember. A tömeg megérzi. Meglátja, habár csillagot nem hord a homlokán, s teste nem különb, mint másoké. De attól a perctől kezdve, mikor a földi megérése befejeződött, figyel a szavára, mint felső régióból jövő lélek nyilatkozatára."

"Temetnek. Sírva megy a nép a koporsó után. Sírva néz a gödörbe. Ne oda nézzetek, hanem fel az égre. Utálatos anyag a test. Csak addig szép és kedves, ameddig a fajfenntartó erő színes üveget tart a szemünk elé. Valójában nincs rajta semmi szeretnivaló. A lélek bizonyára örül, mikor megszabadult tőle, és bámul, hogy ezen sírnak az emberek, mint valami szerencsétlenségen. Milyen az ember, mikor már nincsen teste? Elménk gyengesége nem bírja másképp elképzelni, mint megintcsak olyanformának amilyen volt. Dehát mi szükségünk van nekünk a másvilágon lábra? A láb nem egyéb mint testet hordó szer. Kemény csont a közepe, hogy össze ne essen; szijjak és fonalak vannak a csonton, hogy hajolni és feszíteni tudjon. Mi szükségünk van erre az aetherben, ahol nincs por, és ahol nem cipelünk terhet. És mi szükségünk volna a kézre, erre a fogószerszámra? Mi szükségünk volna a gyomorra, erre a húsfejlesztő készülékre, mikor ott husunk nincsen. Mi szükségünk volna arra a két fényképező lencsére, amely a koponyánkba van illesztve, mikor szerek nélkül is láthatunk. Nincs szükségünk a test semmi részére. Formák nélkül nem tudjuk elképzelni magunkat. Az Istent is anyagi testbe szakállasan festjük. Az angyaloknak tollszárnyat adunk, amelynek hosszából az ornithologus ki tudja számítani: melyik hány kiló. Dehát a formák bizonyára mások az aetherben. A test a földi életnek megfelelő forma. Ha vízben kellene élnünk, más alakuak volnánk. Az állatok milliárd változata mutatja, hogy minden talaj és minden életmód más formát kíván. Emeld el a fejedet a kicsinyes üzleteidtől, és nézd meg: milyen csoda munka minden test a földön! A szúnyog teste nagyon különbözik az emberi testtől, de azért a szúnyog is tud járni, emészt és lélegzik. Nézd a rotifert. Csak egy lába van. Ha több lába volna, nem tudna vele mit csinálni. És a rotifer él, dolgozik, jár, emészt, lélegzik, lát, szaporít. Nézd a medúzát. Annak meg egy lába sincsen. S ha a lelked ma medúza testet öltene, azt mondanád: - Élek. Van mit ennem. Szeretek. Vannak gyermekeim. A tenger az igazi nekem való hely. Áldott a Teremtő. Hát ha így e földre bilincselt helyen is ennyiféle alakban látjuk az élet lehetőségét, mi szükségünk van arra, hogy a másvilágba fel akarjuk vinni ezt a nehéz, kényes és oda nem való testünket?"

"Az élet útja látható renddel készített út. Nap, hold, csillag világít reá. A mellékén virág terem és kenyér. Öntözik égi felhők, s martíroknak vére. Az ilyen út nem lehet azért készített, hogy a végén egy gödörbe jussunk."

"Azt szokták mondani: - Adjon meg az Isten mindent, amit magadnak kívánsz! Ez jókívánságnak látszik. Valójában pedig átok."

"Micsoda ócska szó ez: halandó? Az ember nem halandó. Csak a teste halandó. Papoknak nem volna szabad ezt a szót kiejteniök!"

"Csak holt test van. Holt lélek nincsen."

"A hős érzi, hogy élete örökkévaló."

"Örök mivoltunk érzése minden korunkban... Csak a világot látjuk változónak, mulandónak. Mi magunk mintha az örökkévalóság résztulajdonosai volnánk, csak valahogy idehelyezett lelkek az örökkévalóság világából... Ha nem néznénk soha tükörbe, vélnénk, hogy testileg se változunk, csak épp hogy gyengülünk. Lelkileg mindig csak erősödést, világosodást érzünk, vénülést soha."

"Mi az örökkévalóság? A parasztnak a kőház. Az egyiptomi királynak a piramis. A latin költőnek a vers. A magyar főurnak a hitbizomány. Semmisem örökkévaló pedig ezen a földtekén, csak az egy mulandóság."

"A mulandónak csak mulandóságokra van szüksége. A természet nem pazarló. Minden állat csak annyit tud, amennyi a teste fentartására és szaporítására kell. Mi mindent tud az ember, aminek a testre semmi vonatkozása nincsen! A lélek is gyűjt. Hiszen az egész élet nem egyéb: a lélek gyűjtögetése. Értelmet és tapasztalatokat, érzéseket és erkölcsöket gyűjtünk. A sírnak gyüjtenénk? Arra volna teremtve az ember, hogy egy gödörnek gyűjtsön?"

"Epiktetosz szól: - A halál semmi. Csak a hozzá kapcsolódó képzetek búsítanak. A gyászoló: - De mikor épp azok a képzetek az én földbe vesző kincsem!"

"- Tudom hogy ha meghalok megszűnök lenni! - Próbáltad? - Nincs Isten az égben! - Jártál a csillagok fölött?"

"Mi a halál? Az angyal fölébred abból az álmából, hogy állat volt."

"A halált a legtöbb ember azért véli megsemmisülésnek, mert azt látja, hogy a természetben minden ami él, meghal: a fű, a fa, a bogár, az állat. - De csak a testet látod meghalni, ember!"

"A természet fő törvényei között van a folytonos átalakulás törvénye. Az élő világban szembetűnő ez. A pete amelyből hernyó lesz, a hernyó, amely négyszer is vedlik, s egyre tökéletesebb az alak. Nem vedlik-e az emberi lélek is? Nagy szenvedések után érezzük, hogy egy kéreggel kevesebb van a lelkünkön. S az utolsó vedlés? Az a szárnyat öltő halál."

"Az emberi test két fújtatóval maga-magát folyton élesztő sárszobor. Lehetetlen meg nem ismerni, hogy lakás: lélekház. Ha elszűnik a két fujtató, megfagynak a folyók, patakok, csermelyek az emberi testben. Akkor a lélek kiköltözik belőle és más házat keres."

"Némelyik emberben medveként alszik a lélek. Sőt még mélyebben, mert mindig alszik. Nem is ébreszti föl más, csak a halálnak egy-egy mennykőcsapása. Akkor zavarodottan és borzadó hajjal bámul körül. És... csakhamar megint elalszik."

"A legtöbb gyászjelentésben az ennyedikén vagy annyadikán meghalt, helyett igazában ezt kellene írni: - ...ennyedikén vagy annyadikán megérte élete legboldogabb napját."

"Kétezer év pislog ki a szemedből. Lelked mélyében azonban maga az örökkévalóság csillaga szunnyadoz. Mindaddig állat vagy, míg rá nem ébredsz, hogy istenfi vagy, az Atyával egy, s vissza kell térned, tékozló fiú!"

"Ha bizonyosak lehetnénk januárius 1-én arról, hogy december 31-ikén meghalunk... Milyen más lenne a gondolkodásunk, munkánk, magunk viselete. Mennyi sok izgalmat ismernénk haszontalannak! Mennyi sok emberre néznénk több szeretettel! Milyen hálásak lennénk csak egy szép napos időért! Egy jó vacokért! Egy tányér ételért! Milyen érdeklődés nélkül olvasnánk a politikát, börzét és nyilttéri nyilatkozatokat. Milyen érdeklődés nélkül néznénk sok nyargalást, tülekedést, kiskalapácsot és nagykalapácsot, irígy nyálat és dühtajtékot, furkósbotot, rendjelet, rózsaszín levelet és selyemnyakkendőket. Pénzolvasást és telekkönyvi táblázásokat. S tovább is így. Dehát terminus ismerete kell erre."

"A malomkerekét víz hajtja. De mi hajtja a mi kerekünket, hogy élni, örökkön élni akarunk? S megállani, elmúlni, soha! ?Mit őröl a mi fejünk, hogy annyira becsüljük őrlését és őrleményeit? Csak reményeket és reményeket, egy reményt, két reményt, sok reményt, csupa szép reményt. Dehát minden reménység: kép csupán. S nem is való-kép: lelki délibáb. Ha odajutunk hozzá, csakolyan sivatagba, kövesre, mocsárba jutunk, mint amilyent elhagytunk érte. De onnan megint új szép képre látunk, - s ezerszer is csalódva, sietünk ismét hozzá, és sietünk mind éltünkön által, migcsak belé nem pottyanunk a 2 m lyukba."

"Egy buborék, mely száz évig élhet, - Ez volna az emberi élet?"

"Az állat meg az állati fokon élő gyermek, meg a gyermeki fokon élő nép nem a halál órájához igazítja a járását. Az élet örök voltának érzése bennük van. A csatában forgók nem félnek a golyóktól: mind azt érzi, hogy őt nem találja el, csak a másikat. Mert-persze a másik örök-élet érzését nem érezheti, csak a magáét. A halál-gondolata életvégnek ismerve, gondolkodásnak a szülötte, annak a gondolkodásnak, amely még ott jár, hogy csak az a valóigaz, amit testi szemünkkel látunk."

"Magyarországon sokan foglalkoznak a lélekidézéssel. Magam is részt vettem harminc vagy negyven ilyen ülésen. Megtörtént, hogy a lelkek neveket is írtak: Napoleon, Zrinyi, Mátyás, Wesselényi, Deák és más ismert nevű jelesek. Minden név más írás. Ki az egyiket ismerte, ki a másikat. Valaki megszólal a társaságban: - Géza, kérj te is írást! Az apámat kérdeztem, hogy jelentkezhetik-e? - Igen. - Ha igen, akkor kérem, hogy írja le a nevét. A médium (egy tizenkét éves bájos leányka) felém fordítja az arcát és azt kérdi, hogy mi volt az apám neve? Megmondom. A médium keze a szokott ideges remegéssel leírja: Czigler Sándor. A társaság kérdő tekintettel néz rám. Én csak a papirosra mélázva felelem: - Apám, ez nem a te írásod. A médium keze újra a papiroson. Mások a betűk, más a végzővonal, de a betűk nem az én apám gömbölyű erős betűi és az alávonás sem az apámé. - Apám, - mondom újra, - te nem írtad soha cz-vel a nevedet. A médium harmadszor is leírja a nevet ekképpen: Zigler. - Nem az, - mondom. - Az apám Zieglernek írta a nevét. Az írása meg olyan volt, hogy senkiéhez sem hasonlított. A médium ekkor pénzre tette az ujját. Szent János apostol óhajt szólani. Az apostol azt mondta: - Aki hitetlen, annak a lelkek sohasem adnak bizonyítékot. És ezzel vége szakadt az ülésnek. Ezévi újév napjától kezdve mikor először vettem részt a lélekidézők összejövetelein (1894), sohasem volt szó arról, hogy én hívő vagyok-e vagy sem. Mert én kevésbeszédű ember vagyok és ha kérdések támadtak is a lelkemben, elhallgattam. Inkább akartam szemlélő lenni, mint feszegető. A lelkek az első üléstől kezdve mindenkor azt mondták, hogy ismerik a gondolatainkat. De az én gondolatban való kételkedéseimen sohasem ütköztek meg. A hit, az ő létezésükben való komoly hit, ez kell, - mindig mondották. S ha olykor csak a kétségtelenül hivőknek akartak nyilatkozni, engem mindig megneveztek, hogy jelen lehetek. A többi ilyenkor más szobába vonult s a lelkek feleleteit titokban tartottuk. Így volt ez például akkor is, mikor én arra kértem őket, hogy Béla király névtelen jegyzőjére vonatkozólag gyujtsanak világosítást. Felelet: - Elcsapott barát volt. És megmondták a nevét is: - Innocent. Ez a név nem egyez egyetlen névvel sem azok közül, akiket a történetbúvárok kiderítgettek. A lelkek szólottak minden nyelven, amit a társaság értett. Kaptunk latin, angol, francia, német és olasz feleleteket. Egyszer azonban Tóth Béla is eljött az idéző ülésre. És törökül kérdezett. Erre nemcsak hogy a török lelkek nem jelentkeztek, hanem másfélék sem. A társaságnak az volt a véleménye, hogy Tóth Béla kételkedő. Azokon az üléseken, amiken én résztvettem, soha semmi bizonyosságot nem hallottam a lelkektől. Jeladás, vagy jelenés nem történt, csak homályos vagy kétértelmű feleletek, többnyire gyermekesek, néha meg gorombák; - ennyi volt az egész. És én mégsem nevetem a spiritizmust. Annyi kiváló elméjű ember hisz benne, hogy azt kell gondolnom, csak én nem voltam eléggé szerencsés. Amiket olvasok és hallok, azok gondolkodóba ejtenek. Nem szólok sem Amerikáról, sem Angliáról, ahol már milliók foglalkoznak az elhunyt lelkekkel való társalgással. Közelebb van, köztünk él a Vay család. Egy Vay báróné élő hangon kap tőlük feleleteket s meg is jelennek neki. Aztán itt él közöttünk az európai nevü Zipernovszky mérnök. Ez is médium nélkül érintkezik velök. Egy betükkel ellátott asztalkán adnak neki feleleteket, annélkül, hogy pénzt kellene betűtől betűhöz tologatnia. Sajnálom, de egyiket sem ismerem. Ha igaz, nagy valami. Egyetlen szó, amely bizonyosság a másvilágról, nagyobb esemény lenne a világ minden eddigi eseményénél; összeforgatná az egész világot: a fegyverek lehullanának és az általános testvériség alapján új társadalmi rend keletkeznék. De a lelkek titkolózók."

"Három kérdés a T. lelkekhez. Magyarországon lehet immáron egynehány ezer idéző. Akadnak oly szerencsések, hogy feleleteket kapnak a másvilágról. Én csak három kérdésre vágytam választ. De ezt a három kérdést is csak gondolatban mertem mindig fölvetni s nem kaptam csak az elsőre egy homályos és tökéletlen kis feleletet. Ezt a feleletet pedig nem kisebb személyiség írta, mint Tóvölgyi Titusz, a lelkek leghitelesebb tolmácsa. I. Első kérdés. A szenvedés kérdése. Hogy miért szenved az ember a Földön? Az ember megnyugodhat azon, hogy nem tudja, honnan jött, hol van és hova megyen. Jó: födje az Isten fátyola ezeket a titkokat. De mikor az ember azt látja, hogy sírással kezdődik és sírással végződik; hogy az egész élete szakadatlan láncolata a szenvedéseknek, akkor a miért? felkiált az égre a legvallásosabb lélekből is. A lelkek azt diktálják a spiritiszta híveknek, hogy a szenvedés egy előbbi életnek a büntetése s hogy a lélek vagy maga vállalkozik arra, hogy megtestesüljön a Földön vagy pedig kényszerítik rá a szellemvilágban uralkodó hatalmak. Azonban azt is mondják, hogy némelyek első életet élnek itten, ide pattant szikrák az Örökkévalóból, a lelkek szerint a világ e központi öntudatos villanytelepéből. Hát ezek nem mennek-e át a fogzás gyötrelmein, a gyermekbetegségek hosszú sorozatán s a minden emberi szenvedéssel telt életen? Hát még ha olyan családban születnek, amelyik nyomorog, vagy ahol bottal nevelik a gyermekeket? Hát ha háborús időt, inséges esztendőt, járványokat élnek át, vagy olyan szerencsétlenségek történnek velök, amilyenek a mentőegyesületek naplóiban bőven olvashatók? De beszéljünk csak azokról, akik már egy előbbi életben rászolgáltak arra, hogy egy másik élet átélésével bűnhődjenek. Elképzelhető-e, hogy akiket Néró szurokba csavartatva meggyújtatott, Atilla legázolt, a tatár, török rabbá hurcolt, a háború megnyomorított, megvakított, azok mind rászolgáltak ezekre az iszonyú kínokra a bűneikkel s hogy akkor azt a százezer koldust és százezer halottat Isten az ő igazságának táblájára írta? Ki olvasta Amerikának a történetében az El-Doradó idejét? Ki olvasta a spanyol inkvizició dolgait? Báthori Erzsébet pöriratát? Boszorkány kivégzéseket? Az eperjesi Caraffa vallatásait? meg a lisszaboni földrengést, amely egy napon hatvanezer lelket adott vissza a mennynek, s tán ugyanannyi árvát meg koldust hagyott itt a földön. Hol itt az abszolut Jóság és Igazság! - ezt kérdezi a remegő szív, mikor ezeket hallva, olvasva és látva az égre tekint. Én nem vagyok istentagadó. A világot alkotásnak tartom és nem véletlenségnek. Csak ha a másvilágról jönnek olyan állítások, amik az emberi elme próbakövén arany helyett réznek látszanak, az állítások mellé bizonyítékot, világosítást kívánunk, hogy lelkünk meg ne zavarodjék. Mert a reinkarnáció tanáról azok, akik eddig az isteni dolgokra tanítottak bennünket, semmit sem tudnak. Ez a tanítás a Swedenborgianusok felekezetét kivéve minden vallásban új és nem földi emberek állítása lévén hitelesebbnek mutatkozik minden más tanításnál. A mi értelmünk nem fogadhatja el buta mozdulatlansággal a szenvedéseknek ezt a magyarázatát. Akaratlanul is fölvetődik a kérdés bennünk, hogy megegyezik-e az Igazság fogalmával? Megegyezik-e az, hogy életünk egy vagy több előbbi életnek a büntetése lévén, azokat az elkövetett bünöket, a szenvedéseink okát ne ismerjük? Kitűzhetjük-e a javulást életcélul magunk elé, ha nem tudjuk, hogy miért és miben kell megjavulnunk? Tovább fonhatjuk-e vagy kijavíthatjuk-e a legfőbb hatalom által rossznak ítélt fonalat, ha nem tudjuk, hogy hol és mikor hibáztuk el? Tovább rakhatja e a kőmíves azt az épületet, ha az alját hibásnak mondották, a tetejét meg nem tudja milyen legyen, mert a tervezetet nem ismeri? Ha nyomoréknak születtem s nem tudom, miért kell mindenki utálatát s egy mindeneknél nagyobb keservet hordoznom, vihetem-e a keresztemet béketüréssel, mikor az öntudatom azt mondja: - Ártatlanul vagy erre a büntetésre kárhoztatva! Nem. A szenvedés magyarázata ahogyan a lelkek adták, Isten ellen lázít. A lelkeknek kötelességük megnyugtató világosságot adni hozzá, mert az nem lehet a céljuk, hogy az ember az Istent félreismerje és rossznak tartsa. II. Második kérdés. A velünk beszélő lelkek szerint: a hit a síron túl való boldogulásnak az alapja. A vallás mindegy, csak hinni kell. A spiritisztának ezeken felül azt is kell hinnie, hogy valódi másvilági lelkek beszélnek vele, különben minden hozzájok való közeledés sikertelen. Hát mi a hit? Isten ajándéka, magyarázza a vallás, amelyet egynapos koromban fölvettem, és amelynek tanításait ennélfogva legjobban ismerem. És így magyarázza tovább: - Istentől belénk öntött erény, mely által igaznak tartjuk mindazt, amit a patriarkák, próféták, Jézus és az apostolok tanítottak, valamint azokat is, amiket Isten az anyaszentegyháza által nyilvánít nekünk, hogy elhigyjük. Hát ha a hit Isten ajándéka, akkor ha hiszek, nem érdemem, csak szerencsém. Ha nem hiszek, nem bűnöm, csak szerencsétlenségem. Eszerint a római egyháznak az a kijelentése, hogy „A hit az üdvösségre elkerülhetetlenül szükséges” - Istentől származhatik. Egyik igaz lehet. Mindakettő nem. Az egyház csak a hitet nevezi ajándéknak; sem az életet, sem a napot, sem a kenyeret nem, semmit se, ami általános javunk, csak a hitet. Ezzel azt mondja, hogy a hit nem általános ajándéka Istennek: akinek van, örvendjen, mert övé a mennyek országa; akinek nincsen, az már itt e földön tudhatja, mi sors vár rá a harangozás után. Ha az ember elgondolkozik ezen a tanításon, olyannak látja eléje állítva az örök Igazságot, mint valami agyában is aggott öregurat, aki a gyermekeknek ajándékot osztogat. Mosdott a gyerek? Többet kap. Nem mosdott? Semmit se kap. És az Örök Jóság fogalma? Meg tudjuk-e vele egyeztetni, hogy a hívésre való képesség nem velünk születik, mint az érzékek, a szerelem, a jóság, hanem külön kapjuk, mint valami kalapbetétet, hogy annak idején méltón üdvözölhessük az ajándékozót. Az egyház talán maga is belátja, hogy földszaga van ennek a dogmának. Magamentségére a szentírás szavaira mutat: „Aki hisz, üdvözül, aki nem hiszen, elkárhozik”. Rettenetes kijelentés. Krisztus mondta. És az egyház minden dogmái fölé odajegyzi, ezzel kezdi meg minden tanítását. Dehát ha a hit nem tőlem származik, követelhető-e akkor tőlem? Rajtam múlik, ha nem hivén, elkárhozom? Az én érdemem, ha bejutok az üdvösségbe? Azonban gondolkozzunk az egyház feje nélkül. Mondjuk, hogy a hit az én akaratomban hordozott magva a jónak, s az üdvözülésre való érdemeknek. Mondjuk, hogy a hit valamely mástól eredő felfogásnak, nézetnek vagy állításnak az elfogadása, igaznak tartása. Hogy én valakinek a felfogását, nézetét vagy állítását elfogadjam, arra vagy az kell, hogy mindez az én felfogásommal valamiképpen kapcsolódjék, és a gondolkozásomba beleilleszthető legyen, vagy az, hogy az ő felfogását az enyimnél tökéletesebbnek tartsam, s mondjon, amit akar, igent bólintsak rá. Az első esetben az érdemeim mérlegelésénél belehull a sulytányérba, hogyan nevelt az otthonom, az élet, az iskola és hogy összehoz-e a véletlen annak a valakinek a szavával, akinek az én lelkemben visszhangot kell keltenie. A második eset szintén nem az én érdememből juttat hithez és nem az én bűnömből választ el tőle, ha el nem fogadom. Ez már tisztán az agy gyengeségének a kérdése, tehát testi dolog. Mert ha az értelmem sötét, a fénybogarat is napnak tiszteli. Hapedig világos: nincs szüksége minden kék-zöld sugárnak az elfogadására. Hát akinek az értelme úgy alakult, hogy semmit sem fogad be, csak azért, mert valaki mondja? A mi felfogásunk elvégre is úgy fejlődik, mint a tenger korállja. Mindennap építi az öt érzékünk s mindennap irányítja a gondolkozásunk hullámjátéka. Hogy melyik ágak lesznek a legizmosabbak, s jobbra vagy balra irányulnak-e avagy egyenesen az ég felé, azt mi magunk meghatározni nem tudjuk. Nincs az a szent, akiből rablógyilkos ne lehetett volna, ha a nevelése arra formálja a karakterét. S nincs az az akasztófára való, aki szent ne volna, ha az életfája arravaló talajban, arravaló éghajlat alatt fejlődik. Vakhitről ne is beszéljünk. Ha a világ minden elköltözött jó lelke ide sereglik az íróasztalomhoz és azt mondja, hogy csak akkor üdvözülhetek, ha elhiszem, hogy nem tintával írok, hanem tokaji borral, el kell kárhoznom. Minél gyermekebb az ember, annál inkább hajlandó mindent elhinni. Minél érettebb elméjű, annál inkább meglatol, megvizsgál mindent, mielőtt elfogadná. A gyermekember, meg a gyermekértelmű népség, - egy. Ezek elhisznek minden mesét. Az érett elméjű sokaság azonban logikai alapot kíván minden állításnak. A világ rendjében értelem uralkodik. Értelem a semmiből nem származhatik. A világ tehát alkotás: valami intelligens teremtő erőnek a kifejezése. Ez hit. De matematika is egyúttal. Nem érdem. Ádámnak az Isten megtiltotta, hogy egyék az almából. Ádámék ettek. Isten emmiatt szenvedéses életre és halálra ítélte az emberiséget. Ez is hit, ezt elhinni. Érdemnek miért nagyobb érdem, mint amaz, nem bírom megérteni. Az ember agya olyan, mint a fotografáló masina. Ami képet fölvesznek beléje az érzékeny lemezek, azokból áll a tudása. Ha gonoszság a környezete, lelkében a gonoszság képei gyűlnek össze, akarata gonosz, tudása gonosz, világnézete fekete. Hogyan váljék ebből olyan ember, mint abból, akit szentek és angyalok környeznek? Mondjátok neki, hogy higyjen! Dehát kinek is higyjen az ember. Jézusnak? Buddhának? Jézus azt mondja: Van Isten: szeressétek! Mert az ember útja a mennyei üdvösség. Buddha azt mondja: Lehet, hogy van Isten. Ha van, halandó az is. Az ember célja a nirvána. És mind a kettő azt mondja, hogy ő az igazság. Hát a lelkek, mikor tanácsért folyamodnak hozzájuk, mit mondanak a vallásokról? Azt mondják: Egyik vallás sem maga az igazság, de valamennyi az igazság közelében foglal helyet. Mindegy, akármelyik vallásnak a híve az ember, csak higgye, amit a vallás tanít. De íme Gotámó Buddha azt tanítja, hogy nem kell hit az üdvösségre. Gotámó Buddhának 450 millió a híve, Jézusnak csak 240 millió. Hát ha a Buddha többsége azt hiszi, hogy nem kell hit, ha az ő hitük maga a hitetlenség, mit tanácsolnak őnekik a lelkek? De nekünk semmi közünk Buddhához. A mi hitünk a római hit. El kell fogadnunk, amit az diktál. Mármost, ha ráhatározom magamat, hogy ezentúl hinni fogom, amit eddig nem hittem, hívő vagyok-e? Érdemes vagyok-e az örök jutalomra? Nem. A lelkemen erőszakot nem tehetek. A 2-szer 2 nem hat, ha azt mondom is, hogy minden értelmemet áldozatul teszem le az Úr oltárára. Hiába áltatom magamat, hiába szuggerálom magamnak azt a számot, amit a tekintély állított elém vagy ellene mondok, vagy csak megőrült aggyal fogadom el. Hát miért mondjátok mégis ti velünk érintkező jó lelkek, hogy higyjünk? Mért ösztönöztök erre, mikor a hit ajándék, s a maga akaratából az ember nem juthat hozzá. III. Harmadik kérdés. Allan Kardec francia lélekidéző 1019 kérdésre kapott a lelkektől feleletet. Egyet se hihetek el belőle, mert nem ismertem őt, s nem voltam tanúja annak, hogy a feleleteket csakugyan a lelkek adták. De azért azt se mondom, hogy a könyv hazugság, mert erre sincsenek bizonyítékaim. Olvasom sok gyönyörűséggel és lehetségesnek tartom minden állítását. Sőt én még az újratestesülés pontjaira sem mondom, hogy lehetetlen állítások, pedig annál a spiritiszták is faképnél hagyták. Azt mondták rá: - Ha az ember halála után visszaszülethetik a földre, akkor az ember a saját fiának lehet újra gyermeke, a nagyanya meg az unokájának unokája, vagy éppen a felesége, és így az ember legszebb érzelmei és legszentebb földi kapcsolatai a másvilágon összekuszálódnak. A lelkek azóta kipótolták a Kardec filozófiájából hiányzó láncszemet. Azt mondták: - Az újra testesülés sohasem történhetik a halál után hamarosan, hanem csak évszázadok múlva. Hát mondom, én mindezt lehetőnek tartom s ha betütudatlan paraszt volnék, és valaki elolvasná nekem ezt a filozófiát, hát akár esküt állanék reá, hogy szent igaz. De még nagyobb üresség az, amit én ebben a filozofiában látok és amire a t. lelkektől sem kaptam eddig feleletet: az a kérdés, hogy a lelkek, miért állanak velünk szóba? Mert vagy úgy rendelte a természet törvényeinek alkotója, hogy az ember a másvilág felől homályban maradjon s ekkor tilalom ellen való vétség az ő jelentkezésük, bűn, ha egyes élőknek a holtak világáról pletykálnak. Vagy pedig: úgy rendelte a Mindenek-Ura, hogy valamennyien részesüljünk a titkok megismerésében s ekkor meg az a bűn, hogy nyilvános kijelentéseket és bizonyítékokat nem adnak. S hogyan magyarázzuk meg azt, hogy az éhező, nyomorgó, tűzbenégő, vad állattól megtámadott vagy brutalitásoknak kitett gyermek kiáltására, sikoltására az elhunyt anya nem siet segítségül, ellenben szívesen megjelenik tea után a szalonban és ott az ugynevezett hívőknek bútort tologat, asztalt emelget, dodonáz, csenget, muzsikál, gipszbe nyomja a talpát s másefféle mutatványok előadásában fáradozik. S ha csak közönséges lelkek tennék ezt! De csupa kiváló értelmű elhaltja az emberiségnek: Homér, Sekszpir, Juliusz Cézár, Kant, Petőfi, Hugó Viktor, Kossuth Lajos, a szentek fényes légiója, az apostolok, evangelisták, pápák, királyok, bölcsek és más életükben mind komoly emberek. A lét rejtelmeit vizsgáló elmének nem tartanak fáklyát. A történelem bonyodalmait nem segítik tisztázni. A gyógyíthatatlan betegségekre nem adnak receptet. Az ártatlanul elítéltek láncát nem oldják le. Az emberi nyomor enyhítésére nincs szavuk: a koporsónál a kétségbeesetteket nem vigasztalják... hanem mikor egy csoport hívő összegyül valahol, akkor készségesen emelgetik az asztalt, gitároznak, írnak, foszforeszkálnak és leleplezik a másvilág térképét és államtitkait."

"Én ismételve mondom, nem vonom kétségbe, hogy a velünk érintkező lelkek léteznek, mert mindent lehetőnek tartok, aminek a lehetetlen volta bebizonyítva nincsen. Csak erre a három kérdésre szeretnék feleletet. Tóvölgyi Titusz felelete.* Habár az intézett három kérdés nem emberhez, de lelkekhez intézett három kérdés, és habár én nem pusztán lélek, de ember is vagyok, kinek (a spiritualizmus tana szerint) lelke van, engedtessék meg nekem, hogy a spiritualizmusnak és a spiritizmusnak teljes meggyőződésből híve, a kihívóval szemben sorompóba állhassak. Úgy sem jelezte Gárdonyi tisztán, hogy három kérdését azokhoz a lelkekhez intézi-e, kik testi börtöneikből megszabadulva már a túlvilági szabadságot élvezik vagy hogy elfogadja az oly lélek válaszát is, ki még földi börtönét magán hordva a vezeklés nehéz munkájával küszködik. Én tehát, a lelkem sugallatát követve, sorompóba szállok, habár a viaskodást olyan ellenféllel veszem is föl, kit a kapacitás fegyverével meggyőzni bajos, mert arról a tárgyról, melynek ellenségévé (habár kiméletes ellenségévé) szegődött, fogalma sincs; annyi azonban bizonyos, hogy egyedül nem áll s hogy a spiritiszták az ily koncepciójú ellenségeknek egy valóságos tengerével vannak körülvéve. (Aki világosságot kér, azt ellenségnek nevezik a lelkek?) Ellenségünk, de nem meggyőződésből, csak föltevésből és pedig abból a föltevésből, hogy amit állítunk, nem lehet igaz, bizonyítékaink pedig elfogadhatatlanok. Kritizálnak, nevetnek, egy kissé bolondoknak tartanak, kik a szemfényvesztésnek fölülünk, mert nincs ahhoz való eszünk, hogy a valóság megcáfolhatatlan tényeit ne szemfényvesztésszámba vegyük. Amit egyébként az ugynevezett „séance”-okról állítani méltóztatnak, azok nagyrészét aláírom én is, mert annyi csalást, amennyi itt felmerül, talán még az oláh cigányok közt se lehet tapasztalni. Igaz, hogy Magyarországon még a kezdet kezdetén állunk s oly médiumok, kik hiteles, megcáfolhatatlan tényeket bizonyíthatnának, még nem igen fejlődhettek, azért annyi a médium, ahány kisérletező család, amely mindenikének jut egy Árpádja, Mátyás királya, Ovidiusa, Rákócija vagy Kossuthja stb. ami a spiritualizmust könnyen megfoghatólag, nevetség tárgyává teszi. A spiritualizmus tana nem is abból áll, hogy lelket idézzünk és asztalt táncoltassunk, hanem abból a minden eddiginél szentebb morálból, melyet magában rejt, és amely morál támogatására szolgálnak a szellemi jelenségek, de koránt sem arra, hogy velünk pletykázzanak s földi dolgaink avagy jövőnk jó vagy bal sikereink fátylait lebegtessék. Dehát térjünk a dologra! Mi is az első kérdés? I. Az „első kérdés” a szenvedés kérdése. Hogy miért szenved az ember e földön? Azért, hogy a pillanatonkint meg nem jelenő boldogság angyalának csókját ízlelve a boldogság után vágyjon. (Tehát, hogy a boldogság után vágyjék. A juhász jut eszembe, aki azért veri a kutyáját, hogy az örüljön, - amikor elereszti. A lelkek életfilozófiája eszerint egyez a juhászéval, csak éppen hogy ők poetikusan fejezik ki magukat.) Csak hogy az a boldogság az üdvösségből csak kóstoló és nem található föl e földön. Legyen az a test gyarlóságaihoz és állati ösztöneihez kötött lélek örökös vágya, epedése; hajtsa, kergesse, fusson utána keresztül tüskön-bokron, hullajtson verejtéket, érezze az utak tövisbokrainak szúrását, mint szomjúság gyötörje a vágy elérhetni a forrást, mely az élet sivatagának és szenvedéseinek határánál, pázsitos gyep puha bársonyával, hűs, harmatos szellők virágillatos ujjainak lágy simogatásával reá várakozik; de amely forrás elérésének díja: „Ne tedd felebarátodnak, amit nem kívánsz tenmagadnak”. Ez a föld a lelki tökélyesbülés és tisztulás állomása; a lélek fejlődésének kertje, melegágya, amely elkezdve a geológiától a pszikológiáig, az élet variációinak valamennyi fázisán mint ugyanannyi szűrőn és retortán keresztül vezettetik, hogy mire emberré lesz, amennyire lehetséges, méltóan foglalhassa el ezt a helyet. Ezen a helyen folytatja tisztulását a szenvedések és megpróbáltatások zsarátnokain keresztül. Tudjon különbséget érezni a jó és rossz között s mint a küzdelmeknek tapasztalatok által megedzett, kipróbált harcosa, fölhasználható legyen ott, ahol reá szükség leend. (De ha a lélek Istentől pattant ki, miből tisztul? Minek azt mosnia a szenvedésnek, ami olyan tiszta helyről jön, hogy makula nem lehet benne? A csecsemő lelke a fogfájástól meg a hascsikarástól fejlődik? Aki látott difteritiszben napokig fuldokló gyermeket, nem fogadhatja el, hogy a lélek fejlődése ilyen „meleg-ágyban” kezdődjék, mint ez a mi földünk. Ki mondja meg, mi a jó és mi a rossz? A tökéletesség színe előtt sem jó, sem rossz nem lehet. Cikkemben kifejtettem, hogyha jó vagyok a körülmények nevelték belém az erkölcsi jó fogalmát és így nem érdemem. Ha pedig rossz vagyok, épp ebből az okból nem bűnöm. A lelkiismeret belém nevelt bizonytalon színü világosság. A legerkölcsösebb pápua is nyugodt lélekkel főzi meg az ellensége combját, nem tiltakozik ellene a lelkiismerete. Viszont elég olyan erkölcstelen európai ember lehet, aki nem üti agyon a legyet se, mert a lelkiismerete azt mondja: nem szabad szenvedést okoznom még az állatnak se!) Hogy pedig a tökélyesbülés és tisztulás e földi kohójában az örökkévalósághoz mérten egy rövid emberi élet kevés, az felfogható. Hogy az emberré levés fázisától az emberileg lehetséges tökély fázisáig hány inkarnáció válik szükségessé? Az előre meghatározva nincs. Nem az ujjamból szoptam ezeket. A spiritualizmus tudomány. A dolgok bővebb magyarázatába itt nem bocsátkozhatom. Ajánlom olvasásra az Akszakow, Hellenbach, Du Prel, Friese, Devis, Zöllner, Vallace, Brofferio stb. tényekre hivatkozó spiritiszta tudósok munkáit. Száz csepp keserűség, egy csepp boldogság: az emberi életben ez a normális állapot; ebben megnyugodni, szociális bölcsesség. (Én nem kérek az ilyen italból. Sem az ilyen bölcsességből.) Mert egyedül megnyugvás az az ír, mely a szenvedést könnyebben elviselhetővé teszi. A megnyugvás, mely a vergődést, tépelődést, rángatózást, az önkínzás e szereit kizárva a szenvedésnek méregfogát kiveszi, s a lélek beleilleszkedvén az ő helyzetébe, nem hánykolódik, nem feszeng, sőt kényelmet is élvezhet. (Ha ezt az egri minorita orvos magyarázná a tornácon rája várakozó fogfájósoknak, vajjon nem azt felelnék-e rá: - Hiszen igaz, tisztelendő uram, de azért csak tessék kihúzni ezt a rossz csontot. Tessék elmenni a kórházba, mikor operálnak és tessék megmagyarázni a szenvedésben való megnyugvást az ordítva szenvedő betegeknek!) Hogy valaki mily családba születik bele? Kérdés, először él-e, mint ember? Avagy jutalomból vagy büntetésből van-e reinkarnálva? (Az a Szapáry, aki az ekét húzta, bizonyára jutalmul kapta a reinkarnálódást. A királyi családba beleszületett lelkek kétségtelenül a legnagyobb jutalmat nyerik az újratestesülés által. Mit mond erre a világtörténelem? A felrobbantott cár? A gégerákban meghalt német császár? A mexicói Habsburg? Az elevenen elégett Habsburg-leány? Orth János? Rudolf?) Az első élet olyan, mint a sorozás, kire ahogy a sor jut. Hogy aztán mily további élet vár reá, avagy mily életre teszi magát méltóvá? Az sok mindenféle hatástól függ s azok szerint ítélkeznek felette. Háborús idő! járvány! szerencsétlenség! Ezek rendkivűli állapotok. A háború az emberi szabad akarat cselekménye, a földi élet összeütközéseinek folyása és nem felsőbb akarat gyümölcse. Ezzel tehát számoljanak le az emberek. Többnyire a járványok is egészségtani tünemények. (Ezernyi ezer özvegy és árva: az indiai pestis után ne kérdezzétek sírva az Istent, hiszen csak egészségügyi tüneménynek vagytok az áldozatai!) Európa és Amerika előbbre haladt emberisége ma már a járványokat is képes lokalizálni, tud nekik parancsolni. Már Japán is Európa nyomdokain jár. Miért nem tud ott járni China, India, Persia, és a többi! Nyitva van előttük az út. És ha vajon a haladás nem lenne előmozdítva olykor magasabb helyről intézett kényszer eszközökkel, ha olykor nem fordulnának elő viharok, melyek az emberiséget tespedéséből kimennydörgik, lethargiájából felrázzák, nem ott volnánk-e mi is, ahol a világ többi elmaradott népei vannak? És a járvány okozta halál inkább az élve maradottak erejének fölzaklatására, mint a meghaltak büntetésére szolgál, mert a halál egyáltalán nem büntetés. (Erre vonatkozólag jó lenne azokat a lelkeket megkérdezni, akiket Caraffa kerékbe töretett, elevenen megnyúzatott és akiket nyársba húztak.) Ha a halál büntetés, akkor a börtönből való szabadulás is az, amit pedig ugyebár, nem tartunk annak? És ha a halál késő öregsége előtt éri el az embert, akit elér, annak a számára amnesztia. Egyes szerencsétlenségek ha előfordulnak? Tessék utána nézni, többnyire az emberi saját okozat kifolyásai, vigyázatlanságának következményei avagy ovatosságának hiányaiból erednek; és ha nem erednének? Megszünnék az emberi elővigyázat és óvatosság más szóval: megszünnék az emberi éberség. (A gályákra hurcolt református papok, akiknek vaskörtét nyomtak a szájokba, hogy ne ordítsanak és akik vagy megőrültek vagy meghaltak e vérlázító kegyetlenségek következtében, mindenesetre óvatosabbak lehettek volna! Ez a budapesti villamos közlekedés áldozatainak különösen megnyugtató magyarázat.) Az alkotás be tud számolni minden ténnyel, de az emberek míg egyrészt lusták gondolkozni felette, másrészt követeléseikkel annyira mennének, hogy Isten vigyázzon helyettük mindenre és Isten végezzen helyettük mindent. (Azt senki se kívánja, hiszen már az eddigiekből lehet érteni, hogy mindre szenvedés kívánatos, mert tisztít.) Istennek csak egy kis hajlandóságot kellene mutatnia erre s az emberek követeléseit kielégíteni még isteni hatalma sem lenne képes. Mi a Néró kegyetlenségeit, Atilla elgázoló hadjáratát, török tatár általi rabláncra fűzetést, kínzást, Báthori Erzsébeteket és Caraffákat illeti? Isten az embernek szabad akaratot adott s habár történnek olykor csodák az életben, hogy valaki az ő büneinek elkövetésében föl lesz tartóztatva, az a csoda egy-egy momentán megvillanása az Úr pallosának, mint a villámütés, de általában véve kiki a maga cselekedeteiért felelős; és ha az Úr az ő cselekedetében, mikor rosszat akar elkövetni, minden embert föltartóztatna? Mi lenne a szabad akaratból, mi érdeme lenne a jó cselekedetnek ha ki lenne zárva, lehetetlenné téve a rossz? (De nem arról van ám szó, hogy Néró a maga cselekedeteiért felelős, hanem hogy a tisztelt lelkek, akik akrobata mutatványokat készséggel végeznek a jól megvacsorázott idézők lelki épülésére, azokat a szurokfáklyába csavart vagy tigrisek elé taszított ártatlanokat nem védelmezik meg. Képzelje el akárki, hogy ő ott van a cirkuszban, és vele szemben az éhségben tomboló vadállat s feleljen helyettem a spiritiszta elméletnek, hogy megnyugszik-e benne?) A gonoszak büntetéséről éppen úgy nem feledkezik meg az ég, mint az ártatlanul szenvedők kárpótlásáról; és ha beigazolódott gonoszságot még a földön is megbüntetik s a nemes és jóra törekvés még itt is megtalálja az elismerést? Hogyne találná meg ott, ahol Isten a büntető és jutalmazó!? (Nem kivánom senki megbüntetését, csakhogy engemet ne bántson! Mit használ az aradi tizenhárom vértanunak meg ezek családjainak, hogy Haynaut az égben megbüntetik?) Hanem aki mindent az ő földi szemüvegén át vesz vizsgálat alá s az élet határát, büntetést és jutalmazást a sírnál befejezettnek állítja... (Semmit sem állítottam, csak kérdeztem.) ...Az előtt természetes, hogy igazság nincs, mert bizony az az igazság, melyet e földön az emberek szolgáltatnak, igen sok kivánnivalót hagy maga után. Aki tehát a másvilágban nem hisz, aki a lélek halhatatlanságát tagadja, (Tagadni annyit tesz, mint valónak ismert valamit nem valónak állítani. A lélek halhatatlanságát én lehetőnek tartom, valóban nem ismerem. Ez nem tagadás, hanem felfogás.) ...az befejezetlen félmunkát lát maga előtt, amely éppen ott szakad meg, ahol logice legkivánatosabb lenne a folytatása, ahol következnie kellene mindannak, mi e földön nem nyert befejezést. Nos hát a spiritualizmus tana, mely ma már mint komoly tudomány nagy elmék és tudósok által müveltetik, égi megnyilatkozások segélyével éppen e logikának nyomán halad s oly bizonyítékokkal rendelkezik már is, melyek megcáfolhatatlanul igazolják: hogy az alkotás nem céltalan és nem öntudatlan félmunka; hogy Isten nem sztrájkoló munkás, ki az ő dolgát középen abba hagyja; és hogyha véges is az emberi ész; ha megvan is a szem és földhatár; ha tekintetünk nem is lát tovább a sírnál: a mindenség azért véghetetlen és rendszerbe foglalt, amely rendszerben félbeszakítás nincs, de van egy cél, amely felé az atomok világa irányítva van és törekedik. (Még eddig egy szikra égi megnyilatkozást sem láttam az elmondottakban. Az égi megnyilatkozásnak kétségbevonhatatlan igazság gyanánt kell hozzánk érkeznie. Nem szabad rezet mutatnia arany helyett. Hát hol vannak azok a bizonyítékok? Hiszen az emberiség évezrek óta várja! Milyen kegyetlen Ön, Tóvölgyi úr, hogy nem adja elő azokat a bizonyítékokat.) És hogy javulhatunk-e, ha a javulás föltételeit nem ismerjük? Dehogy nem ismerjük! Még a legromlottabb ember is ismeri! Az ember lelkiismeretének oly finom az érzéke, hogy amint egyszer öntudatra ébredtünk, az már vibrál, az már mozog, de vibrálását, mozgását nagyon sok tekintetben kényelmetlennek tartjuk és nem akarjuk észrevenni; de mikor már késő, mikor már föl van lázadva ellenünk és gyötrelmünkké válik? bezzeg észrevesszük. Ám tessék észrevenni előbb. Tessék csak megfigyelni vibrálását, mozgását, tessék csak hozzá folyamodni valamely cselekedetnek az elkövetése előtt s annak oly finom érzéki nüánszai vannak, hogy korrekt feleletet fog adni mindenre. De ne tessék elnémítani vagy föl sem venni tanácsát, mert annyi bizonyos, hogy a terrorizmus előtt, amíg a dolog végsőre nem kerül, meglapul. (A lelkiismeret kérdésére már feleltem.) II. Második kérdés: „Mi a hit?” Ugy hiszem, ezzel a kérdéssel kurtábban végezhetünk. A hit a meggyőződés extraktuma. Hinni csak azt tudom, amit a meggyőződésem bizonyosra vesz és sugall. E nélkül minden hitvallás alakoskodás és hamis. Ha valaminek a bizonyosságáról vagy alaposságáról meggyőződve nem vagyok? A hatalom és erőszak rám erőltetheti ugyan, hogy valljam, de nem erőltetheti rám, hogy higyjem; valamint ha a hitet a meggyőződés tette bennem erőssé, a hatalom és erőszak rám erőltetheti, hogy tagadjam, de nem eröltetheti, hogy ne higgyem? (Hiszen én majdnem szóról szóra ugyanezt állítom.) Hogy a kath. anyaszentegyház mit tart és mit nyilvánít? Az ő dolga. De hogy hiszem-e? Az enyém. Nem tartok azzal az iskolásígyerekkel, ki a katekéta kérdésére: „Mint kell hinni a keresztény katholikusnak, hogy üdvözüljön?” ahelyett, hogy azt mondta volna: „A keresztény katholikusnak, hogy üdvözüljön hinnie kell, amit a keresztény katholikus anyaszentegyház elébe ad, akár írva legyenek azok, akár nem”. E helyett tévedésből avagy zavarból azt felelte: „akár igazak legyenek azok, akár nem”. A spiritualizmus tana senkitől sem követeli a meggyőződés nélküli hitet, sőt ellenkezően, a theozofizmus abban különbözik, hogy tényekkel igyekszik előállni, a hitetlenséget tényekkel igyekszik meggyőzni, tehát a hitet meggyőződés alapjára akarja építeni. (Dehát hol? mikor? hogyan? Hiszen éppen ezt várom.) Spiritualizmus és anyaszentegyház, spiritualizmus és vallás csak annyiban rokonok, hogy Istent hisznek, de más tekintetben teljesen eltérnek egymástól. A spiritualizmus tana szerint a vallás csak forma és egy becsületes jólelkű mohamedán, ariánus, vagy baptista sat. okvetlenül kedvesebb Isten előtt, mint egy erkölcstelen, rosszlelkű katholikus és viszont. Imádja Istenét, ki mily formában akarja, csak a bűnök szennyétől igyekezzék megóvni lelke tisztaságát. A hitetlenség nem bűn, hanem a rossz cselekedet, az bűn. Ki minden igyekezetének dacára sem képes Isten létezéséről meggyőződni? Ezzel még nem árt senkinek, de ha hitetlensége a bünök örvényébe sodorja? Azzal már árt és meg is fogja találni a büntetését. (A hitre vonatkozó fejezet ellen az első válaszban ellen mond ennek. Hogy érhet büntetés, ha a hit nem tőlem függ?) A hit egy amulet, egy pajzs a bűnök ellen, még a legtudósabb emberre nézve is, mert a hit ellenszere a bűnnek, melynek elkövetésére ezernyi csáb által lesz megkísértve az emberi gyarlóság. (Nem állítottam az ellenkezőjét, csak az egyház szavával mondtam, hogy a hit Isten ajándéka.) Az erős hit erőssé, ellentálló képessé teszi a lelket is, az erkölcstelenség minden járványával szemben. Erőssé teszi a türelemben, a kitartásban, a szeretetben, gyengévé a gyülöletben: mert ha Istentől saját vétkeinek megbocsátását kérheti, arra gondol: hogy az ellene vétkezőknek megbocsátani ő is hivatva van. A hit tehát nem kötelező váltó, melynek értékét, ha nem hiszek végre hajtják rajtam, hanem óvó palladium, egy oly társaságnak a részvénye, mely akkor ér legtöbbet, ha egészen tiszta és nincs ráirva semmi s amely társaság tagjainak igazolványát is képezheti. S habár a mennyország kapuján át be lehet jutni enélkül is, jobban be lehet jutni ezzel, mert tisztábban megőrizhetem a lelkemet védpajzsa alatt, mintha az életnek mindenféle szennyel és megpróbáltatásaival vegyült küzdelmi közepett meztelen lélekkel harcolok. A hit tehát nem nélkülözhetetlen, de szükséges. Erőltetni nem lehet senkire, de aki meg tudja szerezni, tegye, mert élete vándorutján oly társat talál benne, ki megkísértései úgy tévelygései közepett erős támaszul és vezetőül fog szolgálni. III. Harmadik kérdés: „A lelkek megjelenését” illeti. Hogy a reinkarnáció vagy az újratestesülés mire való? arra az I. fejezetben felületesen feleltem. Annyira legalább megfeleltem, hogy fogalmat nyert róla az olvasó. Hogy alaposan megfeleljek?... Miért? Ki hiszi el? Hogy valakivel zenéről beszélhessek, pláne magasabb zenéről? Annak legkevesebb, de a kottát ismernie kell. A spiritizmus már a magasabb zenéhez tartozik. Ennek a megértéséhez és felfogásához egy kis beavatottság okvetlenül szükséges, arra pedig, ma még, az olvasó közönség sorai között aligha számíthatunk. Maradjunk tehát ama kérdés megoldásánál: Bün e a lelkekre nézve a megjelenés? Avagy a tetszésüktől függő szabadság? Avagy kötelesség? Nos hát bűnnek nem bűn. Föltehető ugyan, hogy a bűnös lelkek, kiknél hogy néhány bűnnel több-e vagy kevesebb, nem jönne számításba, megjelennének, ha bűn lenne is, de semmi szín alatt nem jelennének meg a már Isten kegyelmét élvezett tiszta lelkek, "

"A csillagvizsgáló azt mondja, hogy csak a nyolc bolygót láthatja megnagyítottan. A többi ezernyi ezer csillag bármilyen teleszkópon át nézve is csak akkora, mint szabad szemmel nézve. Ebből az következik, hogy az mind nap. Micsoda erő tartja azokat ott a kietlen magasságban? S mink még kételkedünk, hogy a mi életünket az a KÉZ nem bírja megtartani!"

"A templom közepén az örökmécs ég. Napos időben elhalványul, szinte eltűnik a mécses lángja. De mikor elborul az ég, mikor sötétség száll a templomba, a láng elővilágol. Az ember szívében is van szent örökmécs: a hit."

"Ha a magunk esze szerint intéződnék az életünk, első dolgunk volna, hogy a vénülést meg a halált kivetnénk a sorsunkból. És folytatnánk az életet még erősebb küzdelemmel, vesződnénk a vagyongyűjtés munkájával s vagyonunk biztosításával, agyarkodnánk az embertársunkra, akik utunkban állanak, s gondot gondra hurcolva haladnánk gyorsan azon az úton, amelynek a vége: öngyilkosság."

"Mily bal-gondolkodás: halotti beszédben azon erőlködni, hogy a halottról dicséreteket hordjunk össze. Még sohsem olvastam olyan halotti beszédet, amely teljességében búcsúzás. A gondolatoknak míly szárnyalására van alkalom, mikor a rabok búcsúznak a szabadságra menőktől! Mikor a sötétségben maradók búcsúznak attól, aki Istenhez indul! Mennyire össze lehet kapcsolni a végtelenségbe sugárzó ideákat e földi élet kisszerűségével. Az ilyen beszéd vigasztaló is, meg igaz is."

"Csodálatos a szőlő kaccsa. Hogy terjeng, tapogatódzik mindenfelé! Hogy rátekeredik fűszálra, drótra, faágra! milyen csomókat köt! az esztelen szőlő! Még csodásabb az ampelopszisz, amely falakra mászik fel. Tapadó ujjacskái nőnek, s reátapadnak a legsimább falra is. Reá tapadnak oly erősen, hogy alig lehet leszakítani onnan. Hát a kobaea selyemszál-vékonyságú fogódzó szálai! Hogyan behatolnak minden hasadékba, minden kéregbe! Akár vékony, akár vastag, amibe kapaszkodnia kell, s akár gömbölyű, akár szögletes, a kobaea összeköti vele az életét. Ha az Isten az oktalan növénynek nem ok nélkül adta a fogódzó, ragaszkodó képességét, vajjon az emberi szívnek mindennél erősebb kacscsa, ujja, lánca és fonala ok nélkül köti-e az élőt az elköltözötthöz?"

"Aki elméjével az Isten felé fordul, megérzi, mint a vak a napfényt."

"Sírkő-irat: Hiszek egy Istenben."

"A hit a katekizmus szerint. Valójában: igaznak érezni stb. amit az anyaszentegyház tanit. Mert tartani tarthatom akkor is, ha nem érzem igaznak, de akkor hazudok. Hapedig azt tartom igaznak, amit érzek is, akkor becsületes vagyok. Nincs-e ellentmondás ebben: 1. A hit Isten ajándéka. 2. Aki nem hiszen elkárhozik. Tehát ha Isten nem ajándékoz meg, elkárhozok: azért szenvedek, mert nekem nem jutott ajándék."

"A hit bizonyosságnak érzett hipothezis."

"Valahányszor olyan gondolatot olvasok, amely Isten ellen szól, mindig olyasfélét érzek, mint mikor a muzsikában hamis hangot hallok."

"Aki mindent hisz, - gyanakszom rá, hogy buta. Aki semmit se hisz, csak amit testi szeme láthat, - arra már nem is gyanakszom..."

"Akár theista, akár atheista, logikátlan, ha ezzel a szóval veri az asztalt: - Ez így van! Helyesen-csendesen mondjuk csak: - Így vélem."

"A tudomány mindig egy hamis bankót tép széjjel, amelyet mi igaznak tartottunk. Nekünk ez rosszul esik. De csakhamar megvigasztalódunk, mert nyújt helyette egy másik hamis bankót."

"Aki valakinek a vallását becsmérli, épp olyan, mint aki bemegy valakinek a szobájába és a falon függő képeket fitymálja."

"Atheista könyvek... Elírtóztatnak, mint azok a lábtörlők, amelyeken ez a mondás olvasható: Isten hozott! S a vendég az Isten szent nevébe törli a sáros lábait."

"Atheisták albumába: Mégis csak furcsa, hogy a világmindenségre azt mondjátok: - Van. Arra meg, aki csinálta, azt mondjátok: - Nincs."

"Ha papírosra festjük a földtekének folyóit, és az emberi test ábrázolásában az ereket: mennyire egy!"

"Ficus magnolioides. A csodálatos alakzatú faderék, amelyből a gyökerek fölülről (az ágakról is) lefelé ereszkednek, és mikor a földet elérik, új faderékakká válnak. Emberi tagokhoz hasonló alakulások."

"A védánta vallás logikusabb, mikor azt mondja, hogy a szenvedés következmény, mint a keresztény vallás, amely azt mondja előzmény. Az okozat nem lehet az oknak előzménye."

"Világteremtés. Az emberi találékonyságnak egyik bámulatos alkotása a fogaskerék: hogy egy kerék hajt hármat, tizet, tizenötöt, és valamennyi egymást. A természet, az élet, a világ csupa ilyen fogaskerék. Csakhogy nem három, nem tiz, nem tizenöt, hanem végtelen sorozat, végtelen összesség. Vedd magad elé a porszemet, vagy egy növénykét, vagy a föld vizkeringését, vagy az emberi vérkeringést, az emberi szivet, - bármit nézel figyelmesen, megtalálod amit mondok."

"Ha Szt. János a földre jönne s álnéven bekopogtatna valamelyik érsekhez, hogy adjon plébániát, vajjon az érsek mit szólna arra, hogy nem tud latinul."

"- Quo vadis? kérdezte Péter. Jézus felelte: - Mi lelt téged, hogy olyan nyelven beszélsz velem, amelyet nem értek?"

"Dogma. Azt mondja az egyházi bölcsészet: Isten előtt semmi se kicsi, mert semmi se nagy. E logikával azt mondhatom a Werescsagin mecsetjére, amelyben fehér törökök imádkoznak: - E képen nincs semmi fekete, e szerint nincsen fehér se."

"A magyarok istenéről a Századok 1906 decemberi számában egy pap állítja, hogy sohse volt. A kereszténység előtt minden nemzetnek megvolt a maga nemzeti istene, mért éppen a magyarnak ne volt volna? A cikkíró persze ezzel nem foglalkozik. Neki elég az, hogy ledönt egy szép hagyományt. Hogy helyébe nem állít semmit arra nem gondol. Ezek a tudomány mai vandáljai."

"Milyen volt Jézus? Ez a kérdés sokat foglalkoztatja a multban buvárkodó elméket. Bizonyosra vehető, hogy a vélemények sohsem lesznek egyöntetüek ebben a kérdésben. Mindenki maga alkot magának képet Jézusról, gyakran persze merőben ellenkezőt a kereszténység tanaival és hagyományaival. A festőművész, szoborfaragó egészen másnak képzeli a Krisztust, mint a földmunkás. Csodálatosnak látja mindenik s igyekszik levetkőztetni róla minél többet a földiből és az emberből. A minap (1894) közölte egy napilapunk Lentulusnak a római szenátushoz intézett levelét, amelyben Jézust meglehetős hűen leirja. A levélnek Jézusra vonatkozó része igy hangzik: „Egy ember érkezett most ide, egy ember, aki még él és óriási a hatalma. Neve: Jézus Krisztus. A nép prófétának tartja, tanitványai az Isten fiának tekintik. Életre kelti a holtakat és meggyógyit minden beteget. Magas termetü ember, de minden testrésze nagyon szabályos. Arckifejezése szigoru és csodálatos hatással van mindenkire, félni lehet tőle, de egyben önkéntelenül is szeretni kell őt. Borsárga szinü haja simán fedi fejét egészen a füléig, onnan azonban és nyaka körül dus csillogó fürtökben hull a vállára. Tiszta magas homloka van, rendkivül finom az arcbőre, amelyen csak halványan látható egy kis pir. Vonásai szépek és kellemesek, orra, szája kifogástalan. Bajusza és szakála épp olyan szinü, mint a haja és épp oly dús. Szeme kék és csillogó. Amikor megró valakit, nagy erélylyel csengenek szavai, amikor tanit, hangja finom és gyöngéd. Vonásai bátorságot és méltóságot tükröznek vissza. Nevetni senki sem látta, sirni sem. Minden amit beszél, okos és tartalmas, és egyetlen szava sem fölösleges. Ő talán a legszebb ember a földön.” Megjegyzésem: A levél kétségtelenül koholmány, mert jól táplált és szobai ember Jézus nem lehetett. Bizonyára átváltozott az arca, mikor megszólalt, ha nem is volt szép, széppé vált. A világ minden arcpátyoló szere és pátyoló művészete nem változtathatja oly széppé az arcot, mint a benne lakó lélek. Az arc transparens. A lélek átsugárzik rajta. A nemes lélek arca megbűvöli az embert. Égi. Érezzük hogy: az az ember nem rabja a földieket foglalkoztató érdekeknek. Fölöttük áll. Lelki ösztönünkben van a törvény, hogy a nemtelen hódoljon a nemesnek."

"Jézus háza. Úton útfélen áll a kereszt. De az senkinek se jut eszébe, hogy ne csak Jézus szenvedését emlékeztessük vele, hanem a Jézus jóságát is. Egy házikó kellene minden kereszt mögé, fából, ahol nem lehet kőből, kőből ott, ahol nem lehet márványból. E házikóban legyen kút, ágy és kályha; ablakába tegyen az utazó egy darab kenyeret vagy egy fillért. Így aztán a kereszten levő Jézus fölemelheti fejét az egek felé."

"Minek bizonygatjátok, hogy Jézus ki volt, mi volt? Világosságról ismerjük meg a napot."

"Ha Jézus maga írta volna meg a könyvét, Európa és Amerika nyelve ma az arámi nyelv volna. Mint ahogy az arab a Mohamedánusoké. A kereszténység terjed, a nyelv is terjedne: lassankint elmulnának a nyelvek. Dehát ez bizonyára nem akarata a világrend alkotójának. A nemzetek versenye meggyengült volna. Kell az emberiség tökéletesedésére."

"A legtökéletesebb embert minden filozofus úgy rajzolta meg, hogy a saját arcképére ismerünk a rajzában. Akár azt kérdi: ki a tökéletes, akár azt: ki a boldog? akár hogy: ki a zseniális. Válasza mindig maga-magára illik legjobban. Érdekes végig-gondolni a bölcsek során a legrégibb vallásalapítóktól a beszélő bölcsektől az író bölcsekig, - mind máiglan. Még Jézusban is megtalálom az önmagát tükröző gondolatot. A hegyi beszédben első helyen említi a nyolc boldogság között a lelki életet élő, vagyonnal nem törődő ember boldogságát."

"Ha Isten lelkéből való lelkek vagyunk, szikrák az örök szív tüzéből, miért ne pattanhatott volna ki Istenből egy oly szikra, amely mindeniknél nagyobb? Ily értelemben semmi ok sincs arra, hogy Jézusnak „Isten fia” valóságát el ne fogadjuk."

"?Mi nagyobb: azt hinnünk, hogy Jézus isten és hogy leszállott e földre emberré lenni? vagy azt hinnünk hogy ember volt és hogy isteni magaslatra emelkedett az érzéseiben és gondolkodásában."

"Ez az én testem. Hátha Krisztus így értette: Ez vagyis kenyér legyek én nektek. Ahogy a kenyér mindennapi táplálékotok, legyek én a lelketeknek kenyere. Én: az út, az igazság, élet. És az én vérem legyen a borotok, - lelketek bora. Megemlékezzetek, hogy kiontottam érettetek. Merőben lehetetlen, s az érzésem is ellene mond, hogy Krisztus anyagilag értette volna a testét, hogy neki az volt volna a gondolata, hogy a test megegye a testet; hogy ő a gyomorban és belekben óhajtott egyesülni. Hiszen ő megvetette a testet és mindig lélekbeli egyesülésről beszélt. Nem érzem magamat a pápuának!"

"A szentostya kérdésében nem az a fő, hogy Szent Ágostonnal vélekedünk-e vagy a IV. lateráni zsinattal, hanem, hogy boldogít-e vagy nem boldogít a Krisztussal való egyesülésnek ez a módja? Ha boldogít, nem való megfosztani tőle azokat, akiket boldogít."

"A Hegyi beszéd, - ez az emberiség történetének nagy kanyarodó-pontja. Az emberiség ezen fordult meg az állatiságból az ISTEN felé. Meg fogtok azonban botlani az első mondatom: Boldogok a lelki szegények. Hogyan mondhatta ezt JÉZUS? Lelki szegény a testi szegénynek az átellenese. Lelki szegény az ostoba, a hülye, a dühöngő, az irígy, a parázna, a fösvény, a kegyetlen, szóval az állati ember. JÉZUS nem állíthatta ezeket elénk mintaképül. Nyilvánvaló tollhiba. Vagy Máténak a tollhibája vagy azé aki az evangéliumot héberből görögre fordította. Az eredeti szöveg tudjuk, hogy elkallódott. Ha Máté hibája, gondoljuk meg, hogyan tudtak írni az akkori emberek, s főképp az olyan halászfélék, mint Máté? Hiszen érteni se értették meg mindig JÉZUSt, nem hogy emlékezetből leírni tudták volna pontosan a szavait. Mégcsak a miatyánk sincs pontosan leírva. Nézzük meg azt a beszédet Lukácsnál. Itt a bevezetés így hangzik: Boldogok vagytok ti szegények! Ez helyesebbnek látszik. JÉZUS más beszédei inkább megerősítik Lukács följegyzésének a helyességét, mintsem Mátéét. De hogyan kerülhetett mégis oda az a lelki szó? Csak úgy a tollból csöppent? Lehetetlen. Az ő agyában, mikor írt, bizonyosan megjelent ez a szó, s ő nem jól illesztette a mondatba. Hibásan letett kő: Kiáll a kövezetből. Ki kell kerülni, hogy el ne botoljunk benne! A tollhiba így eshetett: JÉZUS bizonyára gyakorta ismételte a kijelentéseit, az egyes mondásait, s Máté valami lelki szóra emlékezett. Valószínű, hogy JÉZUS a lelki embert mondotta boldognak, mégpedig a vagyontalan lelki embert, akinek nincs más gondja e földön, mint a lelki tökéletesség. JÉZUS tehát nem azt mondta hogy boldogok a lelki szegények, hanem ezt: Boldogok a szegény lelkiek. Vagyis a lelki emberek, akik pénzzel, gazdagsággal nem törődnek. A biblia betűi különben sincsenek változatlanul megállapítva. A paradicsomi kigyó a Károli-bibliában istenekről beszél, a Luther-bibliában csak Isten-ről. A francia angol protestáns bibliák mind isteneket emlitenek a kigyó ajkával. A vulgata is. De már a római katólikus iskolák átváltoztatják az isteneket Istenre. Ez pedig van akkora értelmi különbség, mint a lelki szegény ember és a szegény lelki ember."

"Minden embernek fel kell fedezni maga számára egy Amerikát. Ismerte már képekből, emlegetésből, olvasmányokból is. Mégis elámul-bámul, mikor a maga szemével látja, a levegőjét szívja, kincseiben részesül. Ez a minden ember Amerikája a Biblia."

"Mikor a Bibliáról beszélek, jobban csak az Új TESTAMENTUMról beszélek. Az Óban csak az első négy fejezet, a Zsoltárok, Jób könyve, BÖLCS SALAMON az, amit minden tíz esztendőben egyszer elolvashatunk. Az ÚJTESTAMENTUM azonban akár mindennap is olvasható. Az ÚJTESTAMENTUM a csillagos ég könyv-alakban. Rejtelmes és kiolthatatlan. Tündöklő gondolatai a végtelenség árnyékában űlnek s mögöttük lebeg az Isten. Csak ne regényül olvassátok. A biblia legendáit érteni kell. Vajjon mi értéke van Ezopusnak, ha benne csak az állati történeteket olvassuk? Szedjük le csak az állati maszkot, ott van alatta az ember, s ott vannak az emberi igazságok. Vegyük le a legendáról az emberi maszkot, megtaláljuk az isteni igazságokat. A bibliai mondások, s különösen Jézus szavai legyenek az elsők, amelyeket figyelemmel olvasunk. Az ilyen mondásokat jelöljétek meg színes ceruzával. A legelső amit megjelöltök, JÉZUSnak ez a mondása legyen: Boldogok, akiknek a szíve tiszta."

"Kisérletet láttam, hogyan lehetne a denaturált spirituszt megtisztítani? Pohárba egy marok földet tettek. Körülbelül félig volt vele a pohár. Aztán színig töltötték spirituszszal. Megkeverték. ...Ime, - gondoltam, - ha most ez a keverék meg tudna szólalni, ezt mondaná: - Sár vagyok. A pohár tartalma tisztulni kezdett. Még zavaros volt, de fölülről már világosodott. Gondoltam: most már a keverék, ha maga-tudata, maga-érzése volna, nem merne megesküdni arra, hogy sár. Aztán a zavarosság teljesen elmult. ...Ime, - gondoltam, - ha a pohár tartalma szólni tudna, most már így szólana: - Spiritusz vagyok."

"Aki azt hiszi, hogy az ember úgy terem, mint a gomba, s úgy múlik el, mint a gomba, annak a Biblia is csak gomba. De aki már érzi, hogy spiritusz, megérzi a Bibliában, hogy az a könyv küldött-lelkek műve. Égi bölcsek tanitása földi gyermek-nyelven. Mért gyermek-nyelven? Mert minden változik a földön, csak a gyermek-nyelv nem. A gyermek-nyelv mindig képes, mindig mesés. A képnek magyarázó ereje van, a mese meg elpusztíthatatlan rámája minden bölcsességnek. És minden rendű elmének beszél."

"Az újszövetségi rész a legfelső helyről leszállt lélekraj története. Az a halász, az a vámszedő, az a sátorgyártó, az mind egytársaság volt a lelkek országában. Különböző családokban öltöttek testet, s mikor a Legnagyobb is megjelent közöttük, megismerték őt, és köréje csoportosultak. Az Ég magvetői voltak ők e földön."

"Istennek a mi imádságunk nem kell. Nekünk kell. Nekem borzalmas volna az az Isten, és az a Jézus, az a Mária, aki imádást követelne az embertől. Ők ezt már csak azért se fogadhatják el tőlünk, mert mink nem tudjuk, hogy ők kicsodák. A mi Istenünk, Jézusunk, Máriánk, akihez imádkozunk, nem az igazi Isten, nem az igazi Jézus, nem az igazi Mária, hanem a fantáziának alkotásai: bennünk való képzetek."

"Hát ne imádkozzunk? Sőt! Csak ne úgy, mint szokás. Aki Istenről gondolkodik, imádkozik. Aki alkotásait csodálja, imádkozik. Aki bizalommal néz az égre, imádkozik. És legjobban imádkozunk akkor, mikor Istenre való gondolással segítünk embertársainkon."

"Vélném, hogy a zsidóknak Isten nem a világ lelke, hanem a nemzet lelke. Tehát merőben földi isten, akinek a zsidó az ember."

"Isten nem azért teremtette az embert, hogy imádtassa magát. Más dolgokat jelölt ki neki a Földön, mint azt, hogy a száját mozgassa egésznap. Elég imádság a gondolat, amely magától ébred s magától száll. Ez se neki kell, hanem nekünk."

"A haragos homlokú bálványistenek... A mi ótestamentumi Istenünk miben különbözik tőlük. Nem birom elképzelni az Istent bántódott arccal, vagy ostorosan. Éshát a szeretet Istene lökdösi-e a lelkeket az öröktűzbe? A népet ma már a következmények rettenetes logikájának megismertetésével kell a tökéletesedés útjára vezetnünk."

"Ki tette a szívet a mellünkbe? Ki indította meg szüntelen való mozgásra? Vajjon aki testünknek ebbe a pici motorába helyezte a szeretetnek angyali hangjait, őmaga szív nélkül való volna?"

"A természeti életet vizsgáló tudomány nem keres Istent, csak a természet titkait. S mégis ahogy ezeket fejti, folyton az Istent találja: lépésről lépésre közeledik hozzá. A tudomány bányászai ezek: sötétben indultak, apró lámpásokkal, s íme lassankint a világosság bányájában találják magukat. Minden csákányütésre új fény ragyog elő."

"Meg akarjuk érteni a világegyetemet, pedig egy tyúktojás rejtelmei is kétségbe ejtenek bennünket."

"Könyveket írnak arról, hogy hogyan keletkezett a világ s még csak azt se tudják megfejteni, hogy hogyan keletkezett a fűszál."

"Az ember munkája csak addig csodás, amíg új, s amíg valaki különbet nem csinál. Az Isten munkája, hacsak egy akácmag, egy homokszem, egy hajszál is, - mindig csodás marad, és hát ki alkothat utána különbet?"

"Öt éves korunkban azt kérdezzük: - Miből lett az asztal? Tizenöt éves korunkban: - Miből lett az ember? Huszonöt éves korunkban: - Miből lett az Isten? És mindenkorra elfogadjuk, hogy: - Az asztalt az asztalos csinálta. De már az emberre azt mondjuk, hogy: - Magától keletkezett. Az Istenre meg azt mondjuk: - Nincs."